Mărturie despre avort: „Nu sunt fericită”

Vă prezentăm mai jos mărturia unei tinere de 19 ani care, aflând că este însărcinată, a ales să facă un avort. Deşi ea considera că avortul era cea mai bună opţiune în cazul ei, se poate vedea că argumentele pe care le aduce în acest sens nu erau decât justificări menite a-i linişti conştiinţa. Din păcate, o mentalitate pro-contracepţie (a se vedea obsesia ei pentru testele de sarcină) nu face decât să netezească drumul către o mentalitate pro-avort.

Singura alegere cu adevărat bună este viaţa şi aceasta o spun nenumărate femei care au avut curajul să nu renunţe la viaţa din pântecele lor.

Clara, Franța

Să avortezi este un lucru foarte greu, chiar dacă e o decizie pe care ai luat-o singură, chiar dacă ești convinsă că e cel mai bun lucru pe care ai putea să-l faci pentru tine și pentru copil. Am făcut avort prin aspirare acum 2 luni, la 19 ani. Luam contraceptive și multe alte medicamente (împotriva migrenelor și ca să mă simt mai bine, avusesem niște luni foarte dificile). Ieşeam cu un băiat de ceva timp şi eram îndrăgostită de el – de altfel, încă sunt. Din cauza schimbărilor de pilule, nu știu, nu îmi venise ciclul din mai. Făceam teste de sarcină în mod regulat, dar ieşeau toate negative. În luna august, mi-am dat seama că, în ciuda unei scăderi în greutate, îmi creștea burtica.

Nu făceam decât să mănânc, eram tot timpul obosită şi am pus asta pe seama unei uşoare depresii, căci muncisem toată vara şi mă simţeam singură. Am făcut un alt test de sarcină, care a ieşit pozitiv. Făcusem atâtea teste în viaţa mea, încât nu eram în stare să realizez că putea fi adevărat, că asta se întâmpla cu adevărat. Am făcut niște analize de sânge care au confirmat sarcina.

După calculele lor, aveam mai mult de 3 luni şi jumătate şi avortul nu era posibil. Mama m-a găsit plângând, mi-era frică. Dar, după data de la ecografie, aveam 9 săptămâni, deci era încă timp. Era aproape o uşurare. Dacă aveam timp, înseamnă că puteam alege. Bineînțeles, pentru mama mea, nici nu încăpea vorbă să păstrez copilul. Tatăl copilului, în ciuda dragostei pe care i-o purtam, nu este jumătatea mea şi nu ar fi vrut niciodată să îl păstrăm. Era plecat într-o călătorie, nu puteam vorbi cu el, nici măcar nu știam dacă îi era dor de mine. Nu m-am întrebat niciodată cu adevărat, pentru mine era ceva normal să avortez. Eram studentă, tânără și eram într-o relație care nu ducea nicăieri. Am vorbit despre asta cu prietenele mele, care mi-au fost aproape și ele mi-au spus același lucru: să îl păstrez nu era o soluție bună.

Când i-am auzit inimioara bătând la ecografie, corpul meu s-a relaxat. Dacă din raţiune şi din inimă nu voiam acest copil pentru că era imposibil… corpul meu însă era în mod inevitabil nebun după el, îl iubea, îl preţuia. L-am văzut pe tatăl copilului cu o săptămână înainte de avort şi i-am spus. Asta cere curaj, dar nu trebuie să ascunzi acest gen de lucru. Era ceva atât de puternic încât putea distruge o relaţie, aşa că această mărturisire nu era lipsită de riscuri. Nu a ezitat deloc, şi pentru el avortul era singura opţiune în cazul de fată. Când punea mâna pe burtica mea (eu îmi țineam mereu mâna acolo, ca o barieră în fața acestei lumi de brutale, cu siguranță), mă simțeam într-adevăr completă.

Avortul prin aspirare nu e ceva simplu, chiar dacă îți zici că o să fii adormită şi ca la trezire, ca prin magie, e ca și cum nimic nu ar fi existat. (Am ales anestezia generală). Medicamentele care se dau declanşează contracţiile, durerea poate fi foarte puternică, am vomat din cauza asta, am plâns și chiar a trebuit să merg în blocul operator mai devreme ca să mă adoarmă şi să mă calmeze.

Iubitul meu nu era acolo în ziua acea, venisem cu mama și, chiar dacă poţi crede că nimeni nu te înţelege, că această suferinţă nu poate fi împărtăşită, te ajută să fii cu cineva apropiat. La trezire, te simţi goală, epuizată. Dar nu mă simţeam vinovată. Aproape că şi glumeam despre asta. Cu o zi înainte, i-am scris o scrisoare copilului, poate ca să îmi uşurez conştiinţa. Incă nu îmi exorcizasem demonii, nu eram pregătită să-i exorcizez nici pe ai lui. Voiam să fie iubit mai mult decât orice, dar nu ar fi fost decât pe jumătate. Nu aş fi putut să îi ofer tot ceea ce avea nevoie.

Da, am făcut alegerea bună, eram convinsă de asta. Încă sunt când îmi văd viața azi. Relația mea cu tatăl copilului nu s-a îmbunătățit, ne mai vedem, încă îl iubesc, poate și el un pic pe mine, dar nu așa cum mi-aș dori.

Nu sunt fericită și câteodată îmi spun că, dacă el ar fi fost acolo, şi eu aş fi fost acolo prin el. Sau poate că nu şi ar fi suferit.

Să avortezi este o alegere complicată, căci nu ştii cum e viitorul. Unele l-au păstrat şi trăiesc împăcate până în ziua de azi. Altele nu. Vom fi mereu geloase pe cea care a avut curajul şi care a fost recompensată. Le vom denigra mereu pe cele care l-au păstrat și care nu se descurcă: “Prea tânără, prea proastă”. Vom plânge, sigur, pentru că această fericire ar fi putut fi a noastră. Şi va fi – într-o zi.

Într-o zi vom fi mame, niște mame formidabile, îl vom iubi din tot sufletul nostru și vom putea să îi dăm ceea ce nu puteam azi. Nu înseamnă  că nu mi-e dor de el, că  nu mi-e greu, dar vreau să cred că m-a iertat. Că știe că nu puteam, nu că nu voiam.

Sursă: Silent no more

Preluat de pe: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Venera Iacob

Iată şi câteva mărturii ale unor tinere care au ales să nu pună capăt vieţii din pântecele lor:

Cuvintele care i-au schimbat viaţa: „Două lucruri greşite nu echivalează cu un lucru bun. Avortul nu este o opţiune.”

Sunt însărcinată şi aud din toate părţile: fă, fă, fă avort! Aha, imediat!” – Istoria unei sarcini „neplanificate”

„Eu am hotărât: Nici nu poate fi vorba de avort” – Istoria unei fapte curajoase

Mama mea stătea în halatul ei de spital, gata să mă avorteze; atunci s-a întâlnit cu un înger (I)

Victime ale violurilor care au sfidat prejudecăţile adepţilor avorturilor alegând să păstreze copiii

E ziua lui de naștere, pentru că ea a ales viața

Tânără, singură și mamă

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Un cuplu decide să păstreze copilul după ce aceasta supravieţuieşte unei prime tentative de avort

articol de Ben Johnson, 31 decembrie 2013

Un tânăr cuplu britanic a decis să păstreze fetiţa nenăscută, după ce copilul a supravieţuit unei prime tentative da avort.

Shannon Skinner, de nouăsprezece ani, a declarat că ea şi cu prietenul ei de douăzeci şi patru de ani, Anthony Hunt, aveau probleme de cuplu. La aceasta se adăuga şi depresia ei postnatala survenită în urma naşterii fetiţei lor, Lacie, atunci în vârstă de doar patru luni.

Pe data de 20 septembrie 2013 au decis să facă un avort chimic la clinica Marie Stopes din Stoke Gifford, fiind în cea de-a opta săptămână de sarcină. Skinner mai avea şi un contraceptiv hormonal implantat în braţ.

Însă greaţă de dimineaţă şi senzaţia unui copil mişcându-se în pântecele ei au persistat şi după administrarea medicamentelor, testele de sarcină fiind în continuare pozitive.

Doctorii au spus că acestea erau efecte secundare ce apar în mod obişnuit în urma unui  avort. După trei luni, timp în care simptomele de sarcină au continuat să se manifeste, Skinner a insistat asupra unui nou control. Pe 20 decembrie i-au fost confirmate suspiciunile: avortul eşuase, iar ea era încă gravidă.

Skinner abia îşi revenise din durerea de a-şi fi avortat copilul, când a aflat că i se dădea a doua şansă să-şi aducă pe lume bebeluşul.

„Suferisem pentru copilul acela şi abia reuşisem să ne obişnuim cu ideea”, a spus ea.

„Eu întotdeauna am fost împotriva avorturilor . Le uram.”

Clinica Marie Stopes International afirmă că între trei şi patru procente din toate avorturile medicale dau greş. „Noi discutăm asta cu orice femeie care ia în calcul posibilitatea tratamentului şi îi dăm sfaturi în legătură cu procedurile necesare pentru a monitoriza un eventual eşec, astfel încât un alt tratament să fie urmat mai departe dacă trebuie”, a fost declaraţia emisă de grup.

Însărcinată în douăzeci de săptămâni, Skinner mai avea la dispoziţie încă săptămâni în care să facă un avort potrivit legii britanice. Însă, văzânduşi copilul (o fetiţă) la ecograf, s-au răzgândit.

„Acum am decis să păstrăm copilul, căci nu credem că este corect să mai avem un avort în stadiul ăsta”, a zis Skinner. „Este o mică luptătoare şi nu vrem să-i mai facem rău.”

„Când am făcut avortul, nu mă simţeam la fel cum mă simt acum”, a spus aceasta. „Am văzut-o, iar acum îi bate şi inima.” (Pulsul fetal se dezvoltă mai devreme decât îşi închipuie mulţi oameni, între cea de-a cincea şi a şaptea săptămână de sarcină).

Skinner a spus celor de la Bristol Post că îşi face griji în legătură cu siguranţa copilului ei. „Medicamentele pot cauza anomalii, iar eu am trecut deja de primul stadiu al sarcinii fără să fi primit vreo îngrijire medicală”, a zis ea. Deşi examinarea cu ultrasunete a arătat că bebeluşul este momentan sănătos, Skinner spune că „nu am nicio garanţie despre cum se va dezvolta” atunci când va naşte, pe şapte mai. Însă e hotărâtă să-şi lase copilul să trăiască, indiferent de ce se va petrece.

Nu toată lumea se bucură nespus că Skinner şi Hunt au avut şansa de a se răzgândi. „Cazuri ca acestea sunt foarte rare, dar desigur acest lucru nu face ca situaţia să fie mai puţin supărătoare”, au afirmat cei de la Marie Stopes International. 

Sursă:Ştiri pentru viaţă

 Traducere: Flavia-Maria Hemcinschi

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com