Maria: „Băieţilor nu le plac fetele «începute», vor ei să le descopere în toate privinţele"/ Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie

 

foto: freedigitalphotos.net

E atât de trist că se promovează într-un stil acerb ideea relaţiilor intime înainte de căsătorie, ca şi cum ar fi normale! Am ajuns în anul doi de facultate la medici, având nişte probleme de sănătate mai serioase, şi am constatat că aceştia râdeau de mine că am rămas atât de "învechită", încât să îmi păstrez fecioria. De altfel, au avut chiar curajul să mă întrebe dacă am o problemă de adaptare în Bucureşti (eram venită la facultate, acum am serviciul aici).

Nu consider că a nu fi avut relaţii cu un băiat e ceva cu care ar trebui să mă laud, consider că e ceva normal. Anormal este să vezi în acest lucru un viciu şi o problemă şi să vezi desfrânarea ca pe o normalitate.

Trist este că aceşti oameni care judecă astfel nu se gândesc la consecinţele acestor fapte de desfrânare. Nu ştiu care ar fi consecinţele fizice (deşi cred că riscurile sunt destul de mari: boli venerice, SIDA etc.), dar mă gândesc la consecinţele în plan sentimental. Destul de probabil sunt oameni care nu au vieţi fericite, căsnicii reuşite, copii minunaţi, de au ajuns în acest stadiu de falsă moralitate. 

Cunosc cazul unei mame care toată viaţa a vorbit copiilor ei numai cuvinte de desfrânare, iar tatăl a umblat pe la multe femei. Copiii sunt nişte rataţi. Cred că vă daţi seama că aceste patimi au început înainte de căsătorie şi, evident, nu s-au oprit atunci când a avut loc căsătoria, pentru că acei părinţi nu conştientizează nici acum ca acestea sunt probleme grave.

Nu ştiu cum sunt alte fete, însă cred că toate avem o mare sensibilitate, deşi nu toate o recunoaştem, dar nouă nu ne face deosebită plăcere să avem relaţii. Dar, pentru că ne e teamă să nu rămânem singure, pentru că ne e teamă că nu vom mai fi plăcute de prieten, pe care suntem destul de naive să îl considerăm ca fiind singurul sprijin, unele acceptăm să facem acest pas. Îţi trebuie puţină tărie de caracter să refuzi acest lucru, dar eu cred că merită. 

Cred că băieţii de pe acest site pot confirma că lor nu le plac fetele "începute", vor ca ei să aibă plăcerea să le descopere în toate privinţele. Cu cât noi fetele cedam mai repede, cu atât scad şansele noastre să ne căsătorim - până la urmă acesta e scopul pe care îl urmărim, nu? Căsătoria. Cu cât cedam mai greu, cu atât vom fi mai "ispititoare" pentru băieţi, căci vom fi castele greu de cucerit, iar băieţilor le plac provocările.

Primele şi singurele lucruri pe care mi le-a spus vreodată tatăl meu despre băieţi au fost acestea: "Să nu te prind că cedezi, pentru că băieţii sunt nesimţiţi şi nu te vor mai lua de soţie. Se vor juca cu tine şi atât, dar vor alege tot o femeie de casă.". Acum nu cred că toţi băieţii sunt nesimţiţi (să mă iertați!), dar dacă aceste cuvinte au venit de la un bărbat, în afară de partea cu „băieţii sunt nesimţiţi”, am considerat că trebuie să dau crezare acestor cuvinte. Şi cred că tatăl meu a avut foarte mare dreptate. Singurul sprijin pe care îl avem, fetelor, este Hristos şi nu aşa-zisul prieten care de multe ori ne şi părăseşte, pentru că nu îl interesează persoana noastră, ci patima şi egoismul lui. E foarte urât să fii tratată ca obiect şi nu ca persoană cu sentimente şi sensibilitate, aşa cum o face Hristos. El ne poate ajuta să întâlnim pe Făt Frumos cu adevărat, nu unul închipuit. Dacă băiatul nu pricepe că trebuie să nu aveţi relaţii cu el până la căsătorie, înseamnă că, bietul de el, e atât de împătimit în desfrânare încât nu va putea ţine o familie.

Până la urmă, fetelor, cu toate ne dorim o familie, dorim stabilitate, nu vrem să fim rănite. Dacă un băiat cedează la un astfel de test înseamnă că nu va fi capabil să treacă prin războiul şi chinurile căsniciei iar căsnicia, destul de probabil va eşua. Dacă mai apar şi copii, consecinţele sunt cu atât mai tragice. Numai dacă ne uitam la viaţa vedetelor, care se căsătoresc în cinci zile şi se despart în trei zile, ar trebui să ne fie exemple suficient de concludente că e mai bine să ne păstrăm fecioria până la căsătorie.

Dacă Hristos ne roagă să nu facem acest lucru e numai şi numai pentru faptul că nouă nu ne va fi bine, nu pentru că El ne pedepseşte, ci pentru că El, fiind atotştiutor, tot ce a făcut, a făcut bine. Orice altă cale duce la consecinţe foarte neplăcute pentru noi. Şi pentru că Hristos e iubire, pentru că ne e tată, nu ar putea să ne vadă suferind, i s-ar rupe inima, am mai bate nişte piroane în El. Normal că ne roagă să nu ne facem rău şi să nu ne autodistrugem. Orice părinte care ţine la copiii lui ar face asta, cu atât mai mult o face Hristos, care e dragoste desăvârşită.

Doamne, ajută! Zâmbesc, deci exist!

(Maria)

Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea unor fragmente din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”.

Dacă doriți să trimiteți o mărturie personală, vă rugăm să o faceți, noi asumându-ne sarcina de a o transmite și portalului ortodoxiatinerilor.ro, care a inițiat această campanie. Ne puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

„Eu am hotărât: Nici nu poate fi vorba de avort” - Istoria unei fapte curajoase

de Elena Jivova, 3 decembrie 2013

În Ecaterinburg, în Clinica medicală „Armonia” a murit o elevă de cincisprezece ani ce fusese adusă de mama ei pentru a face un avort.

Avort. Ce se ascunde în spatele acestui cuvânt? În spatele lui totdeauna se află moartea. Moartea cel puțin a unui om – fătul. Iar în situația dată au murit doi oameni: nu numai copilul, ci și mama sa.

Vreau să supun atenției cititorilor istoria unei alte fete, tot de cincisprezece ani, care, aflată într-o situație asemănătoare, a făcut o altă alegere – în folosul vieții. Este clar că fecioria trebuie păstrată până la căsătorie, că sunt condamnabile, în special în școală, relațiile intime în afara căsătoriei, totuși, în cazul de față, merită un respect deosebit hotărârea de a păstra viața unui copil care n-are nicio vină. Acest lucru este cu atât mai lăudabil dacă luăm în considerare presiunea puternică și constrângerea pentru avort, pe care viitoarea mamă le-a suportat din partea cunoscuților și chiar a rudelor și cadrelor medicale.

Sper că, aflând de moartea acelei fete și citind istorisirea mea, legiuitorii se vor gândi să interzică avorturile.

Oksana, care mi-a povestit despre ea, îndeamnă să ne gândim la necesitatea interzicerii avorturilor: „Oamenii consideră că dacă legea permite omorârea propriilor copii înseamnă că acest lucru nu este o crimă, ci ceva cât se poate de normal și, cu conștiința împăcată, merg pentru a întrerupe sarcina. Îmi pare foarte rău de fata care a murit în urma avortului – desigur este destul de greu să te lupți cu toți, în special atunci când te afli într-o situație fără apărare – în așteptarea unui copil. Sper că aflând de moartea acestei fete și citind istorisirea mea, legiuitorii se vor gândi și vor face alegerea pentru viață: vor interzice avorturile.”

Povestea Oksanei

„Mă numesc Oksana și locuiesc într-un oraș mic din Ukraina. Am 15 ani. Sunt mama unei fete minunate – Alina. Când am aflat că sunt însărcinată în a șasea săptămână, aveam 14 ani.

Aflând despre sarcină, l-am anunțat imediat pe iubitul meu. Împreună am luat hotărârea să nasc. Dar chiar dacă el ar fi fost împotrivă, eu tot nu aș fi putut să-mi ucid copilul – am conștientizat acest lucru chiar atunci.

Când au aflat părinții mei că sunt însărcinată, au fost în stare de șoc. Ei au insistat să fac avort, dar eu am fost convinsă că, în situația dată, este corect să hotărăsc eu împreună cu tatăl copilului, întrucât este vorba despre micuțul nostru și responsabilitatea este numai a noastră.

Trebuie să recunosc că mi-a fost foarte greu. Nimeni nu m-a înțeles și nu m-a susținut în afară de omul iubit. Datorită lui, a ajutorului lui Dumnezeu și faptului că sunt un om echilibrat, cu o atitudine pozitivă față de toate, am reușit să supraviețuiesc celei mai grele perioade din viața mea. Cu asemenea greutăți și cu o asemenea atitudine față de mine nu m-am mai întâlnit niciodată înainte de sarcină. La consultație, ginecologul m-a sfătuit că e mai bine să fac avort pentru că nu voi putea să am o sarcină normală, întrucât organismul meu nu este pregătit pentru așa ceva și nașterea va fi complicată; eu însă l-am încredințat că nici nu poate fi vorba de avort. Într-un final m-a luat în evidență.

Aproape de finalul sarcinii, încet-încet m-am împăcat cu hotărârea de a păstra sarcina. Am continuat să-mi duc viața normal: am mers la școală, am comunicat cu prietenii. Sarcina nu m-a împiedicat să învăț: n-au fost probleme cu învățătura nici înainte, nici în timpul sarcinii și nici după nașterea copilului.

Spre uimirea doctorilor, sarcina și nașterea au decurs normal. Am născut în a 38-a săptămână de sarcină. Fetița mea a avut la naștere 2,8 Kg și 44 cm lungime. Și eu și micuța ne-am simțit minunat și după patru zile ne-au dat drumul acasă.

Persoane cunoscute și chiar necunoscute ne-au ajutat cu îmbrăcăminte, căruț și alte lucruri necesare micuței.

Am adunat trusou pentru fetița mea încă din timpul sarcinii; spre surprinderea mea unii cunoscuți și chiar necunoscuți m-au ajutat cu îmbrăcăminte, căruț și alte lucruri necesare micuței, iar acum fetița mea este îmbrăcată ca o prințesă.

Tatăl copilului meu are 17 ani. El învață să devină doctor și deja lucrează cu jumătate de normă în spital. Ne-am căsătorit când fetița avea patru săptămâni, iar curând o să ne mutăm în casa noastră – o garsonieră.

Cu peste 100 de ani în urmă, multe fete de vârsta mea se căsătoreau, nășteau copii și acest lucru nu șoca pe nimeni. Acum oamenii trăiesc numai pentru ei și nu vor să facă loc în viața lor copiilor deja concepuți, întrucât se tem de probleme. Pe mine greutățile nu mă sperie deoarece, după părerea mea, cel mai important lucru este să procedezi după cum îți dictează conștiința. Știu că Dumnezeu nu mă lasă dacă voi proceda corect: nu ca o egoistă cu gândul numai la propriile interese, cum face majoritatea fetelor de vârsta mea, ci ca o mamă; dacă s-a întâmplat să rămân însărcinată, atunci responsabilitatea pentru noua viață trebuie să îmi aparțină.

Bineînțeles, eu nu instig fetele de vârsta mea să intre în viața adultă – acest lucru îl fac medicul și profesorul când ne adună și ne fac educație sexuală. Dacă tot ce este adult este ușor, accesibil și nepericulos, atunci nouă, copiilor, ne încolțește dorința de a încerca acest lucru și când apare posibilitatea, nu orice adolescent poate sta departe de ispite; atunci apar sarcini neplanificate care, deși neplanificate, sunt cât se poate de reale. Realitatea se manifestă astfel că pe lume apare o nouă viață, pe care nu avem dreptul s-o întrerupem.

Acum, eu și cu Alina, mergem la școală până la prânz. O hrănesc și o schimb în recreații fără probleme. În prima parte a zilei ea doarme de obicei, iar dacă se trezește stă liniștită, uitându-se la jucăriile atârnate de căruț și nu mă deranjează nici pe mine, nici pe ceilalți din clasă.

Toți aceia care au fost împotriva nașterii copilului, acum o adoră pe Alina.

Fetița este la fel de liniștită ca mine și soțul meu: nu țipă atât timp cât nu este flămândă. Când eram însărcinată, mulți mă speriau, pe lângă altele, și cu faptul că nu voi mai avea timp liber. Dar nu s-a întâmplat așa: am timp pentru toate – și pentru învățat și pentru odihnă. În plus toți cei care s-au pronunțat categoric împotriva nașterii copilului, acum o adoră pe Alina: bunicile sunt foarte încântate de nepoată și propun să aibă grijă de ea. Însă micuța nu mă încurcă cu nimic: dacă vreau să merg la plimbare, în sala de sport (îmi place voleiul, handbalul, atletismul) sau în vizită la vreo prietenă, de obicei o iau cu mine. Mi-e foarte bine împreună cu ea și viața mea, care înainte era fără vreun țel, acum a căpătat sens. Am devenit mult mai responsabilă și serioasă. Este greu de crezut, dar acum viața mea este mai ușoară. Fiica mea parcă a pus lucrurile în ordine: ceea ce înainte era de neînțeles sau fără importanță pentru mine, acum a căpătat sens”.

Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Nicoleta Macovei

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com