Predica la Duminica a XI-a după Rusalii: Pilda datornicului nemilostiv "Iertarea ca soluție la purtător" / Părintele Constantin Coman

foto: Doxologia

APOSTOLUL

I Corinteni 9, 2-12

Fraţilor, voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul. Apărarea mea către cei ce mă judecă aceasta este. N-avem, oare, dreptul să mâncăm şi să bem? N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca şi ceilalţi apostoli, ca şi fraţii Domnului, ca şi Chefa? Sau numai eu şi Barnaba nu avem dreptul de a nu lucra? Cine slujeşte vreodată, în oaste, cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei? Nu în felul oamenilor spun eu acestea. Nu spune, oare, şi Legea acestea? Căci în Legea lui Moise este scris: «Să nu legi gura boului care treieră». Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu? Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: «Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, trebuie să treiere cu nădejdea că va avea parte de roade». Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre? Dacă alţii se bucură de acest drept asupra voastră, oare nu cu atât mai mult noi? Dar nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci toate le răbdăm, ca să nu punem piedică Evangheliei lui Hristos.

EVANGHELIA

MATEI 18, 23-35

Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a hotărât să facă socoteala cu slujitorii săi. Şi, începând să facă socoteala, au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, domnul său a poruncit să-l vândă pe el şi pe femeia lui, pe copii şi toate câte avea, ca să se plătească datoria. Atunci acel slujitor, îndrăznind, a îngenunchiat şi se închina lui, zicând: doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. Iar domnul slujitorului aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, când a ieşit de acolo, slujitorul acela a găsit pe unul dintre tovarăşii săi, care îi era dator o sută de dinari, şi, punând mâna pe el, îl strângea de gât şi-i zicea: plăteşte-mi ce-mi eşti dator. Atunci tovarăşul acela, căzând în genunchi la picioarele lui, îl ruga, zicând: mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. El însă n-a vrut, ci, ducându-l, l-a băgat în temniţă până când va plăti datoria. Atunci tovarăşii lui, văzând cele ce s-au petrecut, s-au întristat foarte şi, venind, au spus domnului lor toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l, domnul său i-a zis: slujitor viclean, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, pentru că m-ai rugat; oare, nu se cădea să ai milă de tovarăşul tău, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se, domnul său l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce va plăti toată datoria. Tot aşa va face şi Tatăl Meu cel ceresc cu voi, dacă fiecare din voi nu va ierta fratelui său, din inimă, greşelile lui.

*

Părintele Constantin Coman- Pilda datornicului nemilostiv

R. Rădulescu: Părinte profesor, vreau să vă mai întreb ceva. 10.000 de talanţi faţă de 100 de dinari, m-am uitat într-o arheologie biblică, este o diferenţă enormă. Nu ştiu dacă am calculat bine, dar este vorba despre un raport de 1 la 75000, aproximativ. Este ca şi cum mi se iartă o datorie de 750 de lei şi eu nu pot ierta o datorie de 1 ban, cred că aşa este. Lucrurile, desigur, sunt puse într-o parabolă, dar se poate întâmpla lucrul acesta? Dumnezeu exagerează oarecum ca să ne facă să înţelegem ce?

Pr. Coman: Aici trebuie spuse câteva cuvinte despre limbajul biblic în general. Acesta nu are obsesia exactităţii cifrelor, aşa cum o avem noi. Iată, dumneavoastră v-aţi dus cu mintea imediat la calcularea diferenţelor dintre cele două sume. Preocuparea pentru dimensiunile exacte ale mărimilor despre care vorbim o are cultura noastră, aş zice cultura materialistă. Pentru limbajul biblic, important este mesajul, sensul lucrurilor. În cazul nostru, trebuie pusă în evidenţă atitudinea datornicului nemilostiv prin contrast cât mai mare între suma cu care era el dator şi-i fusese iertată şi suma cu care îi era cineva datornic şi pe care el nu a putut-o ierta. Când ne aflăm cu faţa spre Dumnezeu ca datornici, nu încetăm a cere iertarea datoriei şi milostivire, când ne întoarcem, însă, cu faţa spre semenii noştri, uitam postura de datornic cu care s-a făcut mila şi devenim executanţi nemiloşi ai datornicilor noştri. Este, aşadar, suficient să constatăm că avem de-a face cu o sumă foarte mare, pe de o parte, şi cu o sumă foarte mică, de cealaltă parte. Nu cred că este productiv să începem să calculăm şi chiar să facem echivalentul în aur, pentru a putea să înţeleagă omul de astăzi exact despre ce sume era vorba, aşa cum am văzut recent într-o predică pe această temă, publicată în presa noastră bisericească.

Dar să revenim la conţinutul parabolei. Aici este reflectată o situaţie frecvent întâlnită. Omul nu se poate aşeza în pielea celuilalt. Este o foarte mare defecţiune, care generează foarte mari conflicte în această lume, începând de la relaţia dintre soţi, dintre părinţi şi copii, dintre vecini, dintre colegi, dintre superiori şi subalterni. Îi este foarte greu omului a se aşeza în situaţia celuilalt, rămânând în acelaşi timp şi în postura sa. Dacă nu intri în pielea celuilalt, nu poţi să-l înţelegi şi nu poţi să ai faţă de el o atitudine corectă. Când a fost el datornic, s-a aşezat în postura de a cere milostenie, umilindu-se. Când a trecut în postura de creditor şi a avut în faţa lui un datornic, a uitat instantaneu postura de datornic. Este o atitudine egoistă, egocentrică. De fiecare dată, în orice situaţie, eu şi problemele mele mă interesează. Numai prin prisma interesului personal abordez problemele. Când situaţia mea mi-o cere, devin cerşetor, şi iarăşi, când situaţia mea mi-o cere, devin stăpân nemilos. În contrast cu datornicul nemilostiv, avem exemplul stăpânului dintâi, care nu ţine seama de interesul său, ci are capacitatea să se pună în situaţia disperată a datornicului şi să-i ierte datoria.

Eu, ca preot şi ca duhovnic şi ca om vieţuitor în această societate mai mult sau mai puţin fericită, constat că aceasta disfuncţie – adică a nu putea sau a nu vrea să te pui în situaţia celuilalt - este una dintre cele mai frecvente cauze ale marasmului moral în care ne aflăm. Dacă ne-am aşeza în pielea celuilalt, am fi mult mai înţelegători cu el. Când eşti părinte nu te poţi aşeza în postura copilului sau refuzi să o faci; când eşti şef, nu te poţi aşeza în postura subalternului tău, când eşti bărbat nu te poţi aşeza în postura femeii, sau invers; când eşti soţ nu te poţi aşeza în postura soţiei, sau când eşti soţie nu te poţi aşeza în pielea bărbatului. Este o neputinţă şi o slăbiciune foarte mare, care se întemeiază şi ea ca toate neputinţele şi slăbiciunile noastre în egoismul nostru, în îndreptăţirea de sine, în suficienţa de sine. Neputând să te aşezi în pielea celuilalt te îndreptăţeşti la nesfârşit pe tine, şi celuilalt nu-i dai nici un pic de dreptate. Ce dreptate să-i dai dacă nici nu-l iei în calcul?! El ştia că a împrumutat pe cineva, respectivul trebuia să-i întoarcă datoria. Punct. Ce se întâmplase înainte cu datoria sa era alt scenariu, alt film. Acest lucru este atât de frecvent, încât viciază profund viaţa oamenilor şi a comunităţilor umane. De altfel, nu ar fi consumat Mântuitorul Hristos energie şi vorbe cu un lucru care nu ar fi fost esenţial. În Evanghelii sunt numai lucruri esenţiale, deşi noi nu le tratăm ca atare. Atitudinea datornicului nemilostiv este foarte răspândită. La fiecare pas vom descoperi oameni cărora li se iartă datorii de 10.000 de talanţi, dar care nu sunt în stare să ierte datorii de 100 de dinari.

Aş mai spune un singur cuvânt. Morala parabolei este una teologică, din moment ce se referă la datoria noastră faţă de Dumnezeu şi la datoriile semenilor noştri faţă de noi. Este un cuvânt tot al Sfântului Ioan Gură de Aur:

 „Dumnezeu ne-a dat o cale uşoară pentru plata datoriei faţă de El, în măsură să şteargă toate datoriile noastre faţă de El, iar această cale este aceea a iertării greşelilor celor ce ne greşesc, a neţinerii de minte a răului ce ni l-au făcut alţii”(Omilii la Matei, pag. 709).”

(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor”, Editura Bizantină, Bucureşti, 2010)

Sursă: Război întru cuvânt

Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Iertării, a Lăsatului sec de brânză)

 

APOSTOLUL

ROMANI 13, 11-14; 14, 1-4

Fraţilor, acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.

Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără să-i judecaţi gândurile. Unul crede să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere ca să-l facă să stea.

EVANGHELIA

MATEI 6,14-21

Zis-a Domnul: dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii, căci ei îşi întunecă feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun vouă că îşi iau răsplata lor. Iar tu, când posteşti, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău care vede cele ascunse îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică, şi unde furii le sapă şi le fură. Ci vă adunaţi comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, şi unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

*

Sf. Ioan Gură de Aur:

Aşadar, vezi cât de adevărat este ceea ce zic eu, că cineva nu trebuie să se teamă de post, ci să se teamă de viaţa cea desfătată, de lăcomie şi de îmbuibare, îndoparea şi îmbuibarea au zguduit cetatea Ninivei şi au dus-o aproape de pieire. Postul însă iarăşi a întărit cetatea.

Cu postul a intrat Daniil în groapa leilor, umblând printre fiarde acelea grozave ca printre nişte oi. Cu postul au intrat cei trei tineri în cuptorul cel înfocat din Babilon, mult timp petrecând în flacără. Iată rodurile cele mărite ale postului!

Dar vei zice, poate: postul slăbeşte trupul. Dar ascultă ce învaţă Sfânta Scriptură: „Chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru însă se înnoieşte din zi în zi” (II Cor. 4, 16).

Afară de aceasta, dacă vei cumpăni lucrul mai cu de-amănuntul, vei afla că postul este chiar folositor sănătăţii, întreabă pe doctori, şi ei cumpătarea şi înfrânarea o vor numi mama a sănătăţii, pe când din îmbuibare şi din viaţa cea desfătată provin mii de boli. Acestea sunt nişte lucruri otrăvite, care ies dintr-un izvor otrăvit, şi vatămă atât sănătatea trupului, cât şi a sufletului.

Aşadar, să nu ne înfricoşăm de post, care ne liberează de nenumărate răutăţi. Eu zic aceasta nu fără temei, ci pentru că ştiu că unii se tem de post, ca de un tiran cumplit, astfel că ei înşişi se vatămă pe sine, prin îmbuibare şi necumpătare. Eu, deci, vă îndemn să nu pierdeţi prin desfătare şi beţie folosul adus de post. Când cineva, pentru stricarea de stomac, trebuie să ia doctorie, dar mai întâi îşi încarcă stomacul cu mâncări nesănătoase, atunci el, deşi simte amărăciunea doctoriei, nu are de la ea nici un folos. Tocmai aşa se întâmplă cu tine, când înainte de a începe postul, mai întâi te umpli cu mâncare şi cu băutură, ca apoi a doua zi să primeşti doctoria postului. Tu simţi atunci numai neplăcerea, dar n-ai nici un folos de la dânsa, fiind luată toată puterea doctoriei, prin necumpătarea cea săvârşită de tine. Când tu însă vei lua doctoria postului cu cumpătare trupească şi cu trezvie sufletească, ea va putea curăţi multe din pacatde tale cele vechi.

Aşadar, să nu intrăm în post beţi şi ameţiţi, nici să nu trecem de la post iarăşi la beţie, ca să nu se întâmple cu noi ceea ce se întâmplă cu un trup slab, care, împins fiind mai tare, cade. Acelaşi lucru se întâmplă sufletului nostru, dacă el la începutul şi la sfârşitul postului se înveleşte de norul necumpătării şi al beţiei. Aceia care se luptă cu fiarele cele sălbatice păzesc şi învelesc în tot chipul cu putinţă membrele cele de căpetenie. Asemenea fac acum mulţi oameni în faţa postului.

Ei privesc postul ca pe o fiară sălbatică, cu care trebuie să se lupte, şi deci se înarmează cu îmbuibarea, se învelesc cu lăcomia şi cu îmbuibarea şi aşa aşteaptă venirea postului, care totuşi nu este sălbatic şi înfricoşat, ci înfăţişarea lui este blândă şi lână. Dacă întreb pe vreunul: „De ce te îmbeţi tu astăzi?”, el zice: „Pentru că mâine am să încep postul”, însă spuneţi, nu este aceasta oare o nebunie înfricoşată, de a voi să înceapă cu suflet necurat această mărită îndeletnicire cu fapta cea bună? Citeşte mai mult...

*

Sf. Nicolae Velimirovici:

Lăcomia îl face pe om posomorât şi temător, dar postirea îl face vesel şi curajos. Şi cum lăcomia se lăţeşte tot mai tare şi mai tare, tot aşa şi postirea îndeamnă la răbdare tot mai mare. Împăratul David obişnuia să postească vreme atât de îndelungată, încât el singur spunea: "genunchii mei au slăbit de post" (Psalm 108:23). Când omul îşi dă seama de harul care vine prin postire, dorirea lui creşte ca să postească tot mai mult. Şi harurile care vin prin postire sunt fără de număr. Prin postire, omul îşi uşurează atât trupul, cât şi sufletul de povara întunecimii şi a învârtoşării. Trupul său se face uşor şi puternic şi sufletul său se face strălucitor şi curat.

Prin postire, omul îşi înalţă sufletul deasupra temniţei pământeşti şi pătrunde prin întunecimea vieţii trupeşti către lumina Împărăţiei lui Dumnezeu, către adevăratul său sălaş.

Postirea îl face pe om puternic, hotărât şi curajos, atât înaintea oamenilor, cât şi înaintea dracilor.

Postirea îl mai face pe om darnic, blând, milostiv şi ascultător.

Prin postire, Moise a fost învrednicit de primirea Tablelor Legii din mâinile lui Dumnezeu.

Prin postire, Ilie a închis cerurile, aşa că nu a mai fost ploaie timp de trei ani de zile; prin postire, el a chemat foc din cer peste jertfelnicul cel idolesc, şi prin postire s-a curăţit şi a putut el să meargă până la Horeb ca să vorbească cu Dumnezeu.

Prin postire, Daniel a fost izbăvit din groapa cu lei şi cei Trei Copii, din cuptorul cu foc.

Prin postire, Împăratul David şi-a înălţat inima la Dumnezeu şi harul lui Dumnezeu a pogorât peste dânsul şi el a cântat rugăciunile cele mai dulci şi mai minunate pe care le înălţase cineva vreodată lui Dumnezeu, înainte de venirea lui Hristos.

Prin postire, împăratul Iosafat i-a stârpit pe vrăjmaşii săi, pe amoniţi şi pe moabiţi (II Cronici 20:23).

Prin postire, iudeii au fost izbăviţi de osândirea lui Aman, cel care era al doilea după împărat (Estera 4:3).

Prin postire, cetatea Ninive a fost izbăvită de la năruirea pe care o proorocise proorocul Iona.

Prin postire, Ioan Botezătorul a ajuns cel mai mare dintre cei născuţi din femeie.

Înarmat cu postirea, Sfântul Antonie a biruit toate cetele dracilor şi le-a alungat de la el. Ce? Numai Sfântul Antonie? O armată fără de număr de sfinţi creştini, atât bărbaţi, cât şi femei, s-au curăţit prin postire şi au ajuns cei mai mari eroi din istoria omenirii. Întrucât ei au cucerit ceea ce este cel mai greu de biruit - pe ei înşişi. Şi biruindu-se pe ei, ei au biruit lumea şi pe Satan. Citeşte mai mult...

*

Sf. Luca al Crimeii:

Dacă Domnul vorbeşte cu atâta stăruinţă despre vătămarea şi pierzania aduse de făţărnicie, înseamnă că trebuie să cugetăm: ce este făţărnicia, de unde vine ea, unde îşi are rădăcinile şi care îi sunt formele?

Formele ei sunt foarte diferite. O pildă a celei mai cumplite, mai pierzătoare făţarnicii, asemănătoare celei diavoleşti, e sărutarea trădătoare dată Domnului Iisus Hristos de către Iuda în Grădina Ghetsimani. Acea sărutare n-a fost o mărturie a dragostei, ci semn pentru străjerii pe care-i adusese acolo ca să Îl aresteze pe Hristos. Ce poate fi mai cumplit decât această făţărnicie? Sărutul Iudei a devenit simbolul trădării, făţărniciei, al celei mai mari josnicii şi nemernicii omeneşti.

 

În Sfânta Scriptură putem găsi şi alte exemple de făţărnicie. Să vă povestesc despre unul dintre ele. Împăratul David avea o căpetenie de oaste, un general ce se numea Ioav, iar Saul – vrăjmaşul lui, care voia să îl omoare – o altă căpetenie numită Avenir, care după moartea lui Saul s-a supus lui David şi a fost primit de el. Blând fiind, David l-a iertat, însă Ioav, care era plin de răutate, nu a putut să-l ierte, şi odată, când s-a întâlnit cu Avenir, l-a tras spre sine ca şi cum ar fi vrut să îl sărute prieteneşte, şi în timp ce-l sărută i-a înfipt un pumnal în pântece.

Acestea sunt exemple ale făţarnicei celei mai mari, însă făţărnicia cunoaşte numeroase trepte: există o formă de făţărnicie foarte fină, pe care cu greu o bagi de seamă. Cu toţi suntem supuşi, mai mult sau mai puţin, acestei boli sufleteşti, cu toţii ne străduim să părem oamenilor mai buni decât suntem de fapt, şi mulţi dintre noi arătăm o mască de cucernicie fără să aibe cucernicia în suflet.

Domnul Iisus Hristos i-a comparat pe farisei cu nişte morminte îngrijite pe dinafară, însă pline pe dinăuntru cu oase moarte (v. Matei 23, 27), iar Sfinţii Părinţi cu un măr roşu şi frumos la vedere, însă pe dinăuntru ros de viermi cu desăvârşire.

Cât de potrivită comparaţie! În sufletul făţarnicului nu este bunătate adevărată, nu este dragoste adevărată, însă pe dinafară el pare şi bun, şi evlavios. Iată că Domnul ne previne cu privire la această nenorocită făţărnicie. El cere ca în toate faptele noastre bune să nu fie amestecată făţărnicia. Citeşte mai mult...

*

Sf. Teofan Zavoratul:

“Să ne folosim de această vreme a Postului, fiindcă nu ştim de ni se va mai da o vreme ca aceasta – şi cine vrea să rămână în cădere şi să se înfăţişeze în cealaltă viaţă căzut? Acesta, poate, este cel din urmă an când mai suntem lăsaţi între cei vii, poate-poate vom aduce roadele pocăinţei, poate-poate ne vom îndrepta. Şi dacă nici acum nu ne vom îndrepta, vom fi tăiaţi şi aruncaţi în foc. Având acest lucru în gând, să luăm hotărârea ca de acum, intrând în post, să intrăm şi în nevoinţele ridicării din cădere!”

“Putem spune că am trăit ca să apucăm acest Post. Să mulţumim Domnului pentru această milă, dar să ne şi grăbim a ne folosi de ea!” Citeşte mai mult...

*

Părintele Cleopa Ilie:

Astăzi se lasă sec de brânză, iar de mâine începe Sfântul şi Marele post al Paştelui, care durează şapte săptămâni. Primele şase săptămâni formează postul propriu-zis, iar ultima săptămână de la Florii până la Învierea Domnului, postim şapte zile în cinstea Sfintelor şi mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

De felul cum trebuie să postim ne învaţă Însuşi Mântuitorul în Evanghelia de astăzi, cum am amintit la început. Adică să postim după puterea fiecăruia, dar în taină şi cu bucurie, iar nu cu tristeţe, căci sunt o parte din creştini care spun: “Eu nu pot posti că sunt bolnav!” Sau dacă totuşi postesc o zi, două se arată trişti, indispuşi şi chiar agitaţi. În această privinţă, fraţii mei, trebuie să ştiţi că “Biserica nu este omorâtoare de oameni ci de patimi”. Postul de mâncare de dulce şi chiar de vin este rânduit de Biserică pentru toţi, dar după putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca să-i oprească de la păcate şi de la patimile trupeşti. Iar dacă cineva este bolnav, bătrân sau neputincios să asculte de duhovnicul lui şi să postească după cât poate.

Să ştiţi şi aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpâni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mâinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales, înfrânarea minţii de la imaginaţii şi gânduri pătimaşe, a inimii de la pofte şi tot felul de răutăţi “care ies din inimă” şi a voinţei ca să nu accepte săvârşirea vreunui păcat.Citeste mai mult…