Călugări de la Lavra Peșterilor din Kiev s-au așezat între manifestanți și forțele de poliție (FOTO și VIDEO)

 Rugaţi-vă pentru Ucraina!

În dimineaţa zilei de 21 ianuarie, purtând în mâini cruci şi icoane, părinţii Gabriel, Melchisedec și Efrem de la Lavra Peșterilor din Kiev s-au așezat între manifestanți și forțele speciale de poliție ucrainene Berkut, aflate pe strada Hrushevskoho din Kiev, oprind conflictul ce se desfăşura în acel moment şi care dura de două zile. Ei au chemat forţele beligerante la reconciliere.

În legătură cu acest eveniment, Antonie (Pakanych), episcop de Boryspil, vicar al Mitropolitului Vladimir al Kievului, a făcut următoarea declaraţie:

„De două luni de zile ne uitam la protestele care au loc în Kiev și în alte orașe din Ucraina. Biserica Ortodoxă Ucraineană a solicitat în mod repetat guvernului și opoziței să înceapă negocierile pentru a evita o confruntare militară. 

Din păcate, în ziua de Bobotează, a avut loc o agravare a conflictului, atunci când pe strada Hrushevskoho din Kiev au avut loc ciocniri violente între protestatari și forțele de poliție. 

Deja sute de oameni au fost răniți, unii dintre ei având leziuni grave. Toate încercările politicienilor de a opri violențele nu au adus la niciun rezultat. 

În această situație, în această dimineață, câțiva călugări din Biserica Ortodoxă Ucraineană au venit cu o cruce și o icoană pe strada Hrushevskoho şi s-au interpus între trupele de ordine și protestatari, făcând apel la reconciliere. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ei au fost în măsură să oprească ostilitățile. 

Salutăm acest act al călugărilor, care, la chemarea propriei conștiințe creștine, au venit în mijlocul conflictului și au apelat la popor folosind cuvântul Evangheliei. Dumnezeu ne cheamă la pace și armonie. 

Biserica Ortodoxă Ucraineană solicită din nou tuturor părților să înceteze violența și să negocieze. Acum nu este momentul pentru ambiții politice. Facem toate eforturile pentru a menține pacea în țară, pentru a salva Ucraina. Să înălţăm rugăciuni pentru Ucraina și pentru poporul ei. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să găsim o cale de ieșire din această situație dificilă.”

Imagini din noaptea de 21 spre 22:

În seara zilei de 23 ianuarie:

 

 

Sursă: Drum european

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

 

Biserica şi spitalul la români

Bolniţa Mănăstirii Dragomirna, ctitorie a Mitropolitului Atanasie Crimca

Misiunea socială a Bisericii nu revine numai slujitorilor ei sau asistenţilor sociali, ci fiecărui om în parte, căci fiecare din noi este dator să iubească şi să-i ajute pe semenii lui. Bolniţele mănăstireşti au pentru istoria medicinei, dar şi a asistenţei sociale o importanţă deosebită. Între bolniţa de odinioară şi spitalul modern de azi trebuie văzută o evoluţie firească şi continuă, ca o creştere de la floare la fruct sau - pornind de la realitatea dihotomică a omului - urmărind vindecarea nu numai atât a trupului, cât mai ales a sufletului.

Bolniţa Mănăstirii Dragomirna, ctitorie a mitropolitului Anastasie Crimca

Pentru credinţa creştină, al cărei principiu esenţial este iubirea, practicarea filantropiei este o îndatorire firească. Biserica creştină încă din primele secole a apărut ca un liman în vreme de furtună. Mulţimile erau atrase la credinţă prin generoasa asistenţă a Bisericii, care depăşea cercul familiar, social, naţional, chiar religios. Toate instituţiile de asistenţă socială au beneficiat de legi date de împăraţii bizantini, care le acordau drepturi şi privilegii, fiind consacrate ca persoane juridice şi rânduite ca aşezăminte bisericeşti, secolele V-VI constituind un progres remarcabil în creşterea operei de caritate creştină.

Bolniţa, singurul spital până în secolul al XVII-lea

În spaţiul carpato-danubian, după cum reiese din documente şi mărturii ale călătorilor străini care ne-au vizitat, Biserica Ortodoxă a fost cea care, prin aşezămintele şi slujitorii ei, s-a implicat în alinarea suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale poporului.

Slujitorii bisericeşti, preoţii şi călugării erau singurii cărturari ce aveau preocupări şi în domeniul medical, chiar dacă la un nivel empiric, iar adeseori accentul era pus pe tămăduirea sufletească a celui bolnav, prin rugăciune, închinare la icoane făcătoare de minuni sau atingere de moaştele vreunui sfânt. Cuvântul "bolniţă" este de origine slavă, în româneşte căpătând înţelesul de "locul unde se află bolnavi". Până la sfârşitul secolului al XVII-lea, bolniţa a fost spitalul specific românesc. Ceea ce a stat la baza constituirii bolniţei este acelaşi sentiment de dragoste creştină ce a caracterizat şi instituţiile de asistenţă socială din primul mileniu creştin.

Bolniţa a devenit spitalul tuturor; nu numai al clericilor, ci şi al mirenilor nevolnici: bătrâni, văduve ori săraci, această instituţie medicală fiind sub tutela Bisericii până în secolul al XVI-lea, când va începe să se emancipeze, reuşind acest lucru deplin în secolul al XIX-lea, prin introducerea controlului statului.