Frăţia
româno-bulgară
Bulgaria
a apărut ca stat pe harta Europei şi în urma jertfei noastre de
sânge care ne-a adus independenţa, în războiul de la 1877-1878,
la Plevna, Griviţa, Rahova şi Smârdan.
Până
atunci, toţi patrioţii naţionalişti bulgari asupriţi de imperiul
otoman îşi găseau refugiu şi protecţie în România, de unde îşi
puteau desfăşura fără intervenţii sau obstrucţionări
activitatea lor naţionalistă.
După
apariţia Bulgariei, la un moment dat, chiar s-a vehiculat intens
ideea unirii României şi Bulgariei sub sceptrul regelui Carol I,
după detronarea ţarului Alexandru de Battemberg (1879-1886).
Chiar
Stambolov, dictatorul Bulgariei, i-a oferit regelui Carol I al
României coroana Bulgariei. Manifestul adresat românilor la 1885 de
către patriotul bulgar Zaharia Stoianov, şeful delegaţiei venite
la Bucureşti spre a pregăti uniunea personală a Bulgariei cu
România, reliefa sentimentele bulgarilor faţă de România, cel
puţin atunci. Un fragment:
„Nu
există un singur bulgar, mai mult sau mai puţin inteligent şi
patriot, care să nu fi călcat pământul liber al României şi să
nu se fi folosit de ospitalitatea frăţească a românilor. Într-o
epocă de jumătate de secol, într-o epocă neagră şi groaznică
pentru noi, privirea poporului bulgar a fost pururea aţintită
asupra malului stâng al Dunării.
Tot
ce era onest şi nobil, tot ce avea vreo iniţiativă era cuprins de
ideea de a salva patria sa nenorocită, tot ce n-a putut să respire
în Bulgaria robită, lucra şi trăia în sfânta Românie.
