Primul centru de recuperare oncologică din România

Marţi, 25 septembrie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a pus piatra de temelie la primul centru de recuperare oncologică din România

Fundaţia „Sfânta Irina” a inaugurat marţi, 25 septembrie, în localitatea Slatina-Nera din judeţul Caraş-Severin, lucrările de construcţie a Clinicii Nera – Centrul pentru Cercetări în recuperare oncologică. La eveniment a participat Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a oficiat slujba punerii pietrei de temelie, autorităţi centrale, judeţene şi locale, cadre medicale, precum şi obştea monahală a mănăstirii Nera.

Centrul va fi destinat bolnavilor aflaţi în recuperare după tratamente împotriva cancerului. Aceştia vor beneficia de o cură de 14 zile, pe durata căruia li se vor asigura servicii de psihoterapie, fizioterapie, kinetoterapie, dietoterapie, educare pentru menţinerea unui stil corect de viaţă. Întrucât cercetarea este unul dintre principalele scopuri ale înfiinţării centrului, acesta va include un departament axat pe evaluarea metodelor de recuperare, dar şi unul dedicat depistării precoce a cancerului. Amplasată în Valea Nerei, într-o zonă ferită de poluare şi organizată ca o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial, clinica este programată să îşi deschidă porţile la finalul primului trimestru din 2014.

„Lupta împotriva cancerului începe înainte ca această boală să invadeze organismul. Construim Clinica Nera pentru a-i asista pe cei care au trecut de primele tratamente pe drumul spre însănătoşire, cât şi pentru a-i ajuta să înveţe obiceiuri noi de viaţă, care să le anuleze posibilitatea de recidivă. De asemenea, activitatea de cercetare care se va desfăşura în cadrul centrului ne va fi de un real folos în a înţelege mai bine prin ce trec bolnavii de cancer şi cum putem să-i ajutăm să trăiască”, a spus Dr. Pavel Chirilă.

În România, zeci de persoane sunt diagnosticate zilnic cu cancer, aceasta fiind cea de-a doua cauză care sporeşte rata anuală de mortalitate la nivel naţional. Cancerul este o boală invazivă care, acţionând pe multiple planuri, slăbeşte organismul şi distruge ţesuturile în care se instalează. Favorizată de atitudinea de resemnare a suferindului, boala se dezvoltă cu rapiditate, câştigând, de multe ori, un război dureros pentru bolnav şi familia acestuia. O treime dintre cei care află că au cancer sunt însă cazuri cu şanse reale de supravieţuire. De aceea, Clinica Nera va pune la dispoziţia bolnavilor toate condiţiile pentru ca aceştia să îşi regăsească speranţa şi resursele pentru a lupta pentru viaţa lor.

„În anul jubiliar, închinat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Tainei Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, am pus temelia, am sfinţit crucea şi am binecuvântat locul pentru zidirea unei clinici de recuperare oncologică. Episcopia Caransebeşului se va implica şi va susţine acest proiect european implementat în Caraş-Severin. În acest proiect se vor implica toţi preoţii din parohiile învecinate, dar mai ales din Protopopiatul Oraviţa şi, în special, părinţii duhovnici şi cele peste 60 de măicuţe care se ostenesc şi se roagă în Mănăstirea Nera. Punerea temeliei unui aşezământ medical-creştin este un moment istoric, unic, cu o încărcătură deosebită”, a arătat Preasfinţitul Lucian în cuvântul adresat celor prezenţi.

Clinica Nera este un proiect co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cu o valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, 70% din această sumă fiind asigurată de fondurile europene, iar restul prin contribuţie locală şi voluntară. De asemenea, Ierarhul, însoţit de arhimandritul Constantin Timiş, consilierul economic al Episcopiei Caransebeşului, pr. Nicolae Mirişan, protopopul Reşiţei şi de către pr. paroh Daniel Ţăpîrdea, a vizitat şantierul bisericii în construcţie cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare” din cartierul reşiţean Moroasa Luncă.

Autor: Serviciul Prezidial

Sursă: Episcopia Caransebeşului

Pomelnicul - cum trebuie scris şi care e rostul său

Când vin la biserică, mulţi oameni aduc la sfântul altar, ca o obişnuinţă, un pomelnic, unde scriu atât numele lor, cât şi ale celor pe care îi poartă în gând - rude, prieteni, cunoscuţi etc. De ajutor multora ar fi să cunoaşteţi câte ceva din importanţa acestui gest, aparent simplu, dar care are şi el regulile sale de alcătuire.

Se întâmplă ca un creştin să aducă la biserică un pomelnic şi să considere că a făcut tot ceea ce trebuia: va fi pomenit la biserică şi cu aceasta şi-a încheiat datoria sa, el nu mai are nimic de făcut.

În realitate, este nevoie şi de rugăciunea personală. Şi aici ar trebui să existe un pomelnic. Acesta - fie că este scris, fie că nu - este de dorit să cuprindă cât mai multe nume: de la cei apropiaţi din familie - soţ, soţie, copii, părinţi, bunici, naşi, prieteni - până la nefericiţii acestei lumi. Părintele Sofronie Saharov ne îndeamnă: „Când vă rugaţi, rugaţi-vă pentru toţi şi pentru fiecare. Şi adăugaţi: „Pentru rugăciunile lor, pentru rugăciunile lui, miluieşte-mă şi pe mine“. Astfel, puţin câte puţin, conştiinţa voastră se va lărgi“.

În pomelnicul ce urmează a fi dus la biserică se trec numai numele de botez ale celor pe care dorim să-i pomenim (Ioan, Ana, Elena). Nu se trec numele prescurtate sau poreclele. Se înţelege, numai oamenii pot fi trecuţi în pomelnic. Spun aceasta deoarece au fost cazuri în care cel care a alcătuit pomelnicul a considerat de cuviinţă să treacă şi numele câinelui la care ţinea foarte mult!

În cazul clericilor, numele este însoţit de denumirea treptei preoţeşti (de exemplu: „preotul Ioan“ sau „ieromonahul Varsanufie“, „diaconul Grigore“), la fel pentru monahi sau monahii (de exemplu: „monahia Olimpiada“). Cei vii vor fi grupaţi împreună, la fel cei adormiţi, menţionându-se deasupra fiecărui grup: vii sau adormiţi.

Pentru Taina Sfântului Maslu se aduc numai pomelnice pentru cei vii

La ce slujbe ale Bisericii sunt pomeniţi cei vii, şi la ce slujbe, cei adormiţi?

La Sfânta Liturghie se pomenesc atât viii, cât şi cei adormiţi - şi este bine ca orice creştin care aduce jertfă la altar să aibă pomelnic şi pentru cei vii şi pentru cei morţi, pentru că sunt situaţii în care sunt aduse pomelnice fie numai pentru cei vii, fie numai pentru cei morţi. Pentru Taina Sfântului Maslu se aduc numai pomelnice pentru cei vii. La fel şi pentru slujba Acatistului. Pomelnice numai cu numele celor adormiţi se aduc pentru slujba Parastasului.

Este bine să trecem în pomelnic necazurile, dorinţele noastre pentru care ne rugăm?

Cea mai mare parte a pomelnicelor care ajung la altar conţin şi însemnări legate de persoanele trecute acolo: în privinţa stării sau a dorinţelor acestora (bolnavi, necăsătoriţi, stăpâniţi de patima beţiei etc.) sau chiar adevărate istorisiri, încât o pagină întreagă cuprinde numai două nume, iar restul e povestire. Cred că cel mai bine este să fie scris numai numele de botez, eventual, cu însemnarea celor care sunt bolnavi sau într-o situaţie specială („Ioan bolnav“). E drept că uneori şi detaliile care însoţesc numele celor din pomelnic pot fi de folos, pentru că îi sunt de ajutor preotului pentru a realiza o raportare mai personală faţă de cei pomeniţi. Totuşi, ţinând cont că, de multe ori, astfel de amănunte nu sunt potrivite cu vieţuirea creştină (de pildă, se cere pedepsirea duşmanilor, ale căror nume sunt enumerate) sau sunt exagerate, cum spuneam, numele de botez este suficient. Dumnezeu ştie mai bine decât omul însuşi ce anume îi este acestuia de folos.

Nu pot fi trecuţi în pomelnic, la Sfânta Liturghie, cei de altă credinţă

Cei de altă credinţă pot fi trecuţi în pomelnic? Ei se pomenesc la vreo rugăciune a Bisericii?

Un bun creştin, un creştin autentic nu poate să nu se roage pentru întreaga lume, îmbrăţişându-i pe toţi în dragostea sa. Spre aceasta trebuie tins. Aşadar, nu numai pentru cei de altă credinţă se poate ruga, ci şi pentru toţi cei care, de obicei, sunt stigmatizaţi de societate pentru păcatele lor mari şi evidente. O poate face în rugăciunea sa, dar o poate face şi la slujba Sfântului Maslu, de pildă, a Acatistului, a Paraclisului, nădăjduind că mila lui Dumnezeu, atingându-le şi acestora sufletul, îi va mişca spre înnoirea vieţii.

Dar cei cuprinşi de diferite patimi (beţivi, fumători etc.) sau cei necununaţi? Dar sinucigaşii?

Da, există o slujbă a Bisericii unde se impune o exigenţă aparte în privinţa celor care sunt pomeniţi: este vorba de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Întrucât în cadrul Sfintei Liturghii sunt chemaţi la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos numai cei care mărturisesc aceeaşi credinţă şi sunt într-o stare duhovnicească corespunzătoare (într-o stare de pocăinţă), nu pot fi trecuţi în pomelnic cei de altă credinţă (heterodocşi sau adepţi ai altor religii), vrăjitorii, descântătorii sau cei care sunt cunoscuţi ca trăind, persistând în păcate grave (ucidere, adulter etc.).

În cazul celor adormiţi, nu pot fi trecuţi în pomelnic cei care s-au sinucis pentru că, omorându-se, au refuzat darul vieţii primit de la Dumnezeu şi L-au refuzat pe Dumnezeu. Sfântul Nicodim Aghioritul numeşte sinuciderea treapta a douăsprezecea şi ultimă a păcatului. Nu pot fi trecuţi în pomelnic nici copiii morţi nebotezaţi sau pruncii avortaţi.

Sfântul Simeon al Tesalonicului spune şi de ce nu pot fi pomeniţi cei pe care i-am enumerat mai sus sau cei asemenea lor. La Sfânta Proscomidie, când sunt pomeniţi cei vii şi cei adormiţi, preotul scoate câte o părticică (miridă) pentru fiecare şi o aşază pe Sfântul Disc, acolo unde sunt aşezate: Sfântul Agneţ, care se va preface în Sfântul Trup al lui Hristos, miridele pentru Maica Domnului şi cele pentru sfinţi. Când, după prefacerea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului, părticelele sunt puse în Sfântul Potir, acestea se unesc cu Sfângele Lui. Dacă persoana pomenită este în stare potrivită împărtăşirii (viaţă curată, stare de pocăinţă), primeşte în chip nevăzut împărtăşirea Duhului (în momentul în care pune miridele pentru vii şi adormiţi în Sfântul Potir, preotul rosteşte: „Spală, Doamne, păcatele celor care s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi“); dacă are o viaţă păcătoasă şi nu se depărtează de păcat (dacă nu are stare de pocăinţă), atunci jertfa adusă îi va fi spre osândă. Aşadar, este nevoie de atenţie atât din partea celui care face şi aduce pomelnicul, cât şi din partea preotului.

În acelaşi timp, trebuie avut grijă ca nu cumva, oprindu-ne la respectarea exterioară a rânduielilor bisericeşti, să devenim justiţiari necruţători faţă de semenii noştri: să uităm adică de propriile păcate şi să le judecăm numai pe ale acestora - poate pentru simplul fapt că ale noastre sunt ascunse, în vreme ce ale semenilor sunt cunoscute lumii. Împlinirea rânduielilor bisericeşti se cade a fi făcută în duhul dragostei.

Autor: Nicoleta Olaru

Sursă articol: Doxologia