Şcoala de Duminică: Viaţa Sfântului Ioan Maximovici

Duminica Învierii Domnului (Sfintele Paști)

 

APOSTOLUL

FAPTE 1, 1-8

În cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu, după patima Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, L-au întrebat, zicând: Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? Iar El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.

EVANGHELIA

IOAN 1, 1-17

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut; şi fără Dânsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Într-Însul era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina în întuneric luminează şi întunericul pe ea n-a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. În lume era şi lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Iar celor câţi L-au primit pe Dânsul şi cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu, fiind născuţi, nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr. Ioan mărturisea despre Dânsul şi striga, zicând: Acesta era despre care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui, noi toţi am luat şi har peste har, pentru că legea s-a dat prin Moise, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.

*

Ierusalim, in noaptea Învierii: Veniţi să luaţi lumină!

Sf. Ioan Gură de Aur:

Cine sunt acei ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul?
Fie că ei să se bucure de această măreaţă sărbătoare!
Cine sunt acei ce slujesc Domnului cu credinţă?
Fie că ei să se veselească intru Domnul!

Cine sunt aceia ce sunt vlăguiţi de atâta post?
Acum îşi vor primi răsplata mult dorită!
Cei ce au muncit cu râvnă încă din cel dintâi ceas,
Să-şi primească răsplata ce li se cuvine;
Cel care a venit după al treilea ceas,
Să se bucure şi acela de marea Sărbătoare!
Şi cel ce a venit după al şaselea ceas,
Să nu se îndoiască; pentru că nu va rămâne pe dinafară!

Iar cel ce a sosit în cel din urmă ceas,
Să nu-i fie frică de întârzierea sa!

Pentru că Domnul este binevoitor şi primeşte şi pe ultimul venit
El dă pace celui ce vine în ultima clipă
aşa cum da şi celui ce a trudit din primul ceas.
Unuia îi da, iar pe celălalt îl îndestulează.
El preţuieşte trudă şi salută curajul.
El onorează atât faptele cât şi gândurile bune.

Să ne bucurăm cu toţii de bunăvoinţă Domnului!
Cel dintâi şi cel de pe urmă sosit să primească aceeaşi răsplată;
cel bogat şi cel sărac să se bucure deopotrivă!
Cel harnic dar şi cel molcom să sărbătorească această sfântă zi!

Cel ce a postit cât şi cel ce nu a postit
să se bucure azi de Masa cea plină de bunătăţi!
Mâncaţi cu toţi din viţelul cel gras!
Să nu rămână nimeni flămând. Sorbiţi cu toţii din paharul credinţei.
Bucuraţi-vă de măreţia bunătăţii Sale! Citeşte mai mult...

*

Sf. Nicolae Velimirovici:

Numai biruinţa lui Hristos este ca soarele care revarsă raze strălucitoare peste toţi cei care se află sub el. Numai biruinţa lui Hristos umple toate sufletele oamenilor cu bucurie de neînvins. Numai această singură este fără de răutate sau pizmă.

Vei spune că aceasta este o biruinţă plină de taine? Este; dar în acelaşi timp este descoperită şi întregii omeniri, celor vii şi celor morţi.

Vei spune că această este o biruinţă plină de dar? Este, şi mai mult decât atât. Nu este mama mai plină de dar când, nu o dată sau de două ori îşi izbăveşte copiii de şerpi, dar pentru a-i izbăvi pe ei pentru todeauna, această merge cu curaj chiar la cuibul şerpilor şi îi arde în întregime?

Vei spune că această este o biruinţă tămăduitoare? Este, tămăduitoare şi mântuitoare pentru vecii vecilor. Această biruinţă aleasă mântuieşte oamenii de rău şi îi face fără de păcat şi fără de moarte. Nemurirea fără lipsirea de păcat ar însemna doar lărgirea puterii răului, şi a răutăţii şi a pizmei, dar nemuriea dimpreună cu lipsa de păcat aduce bucuria fără de margini şi îi face pe oameni fraţii îngerilor minunaţi ai lui Dumnezeu.

Cine nu s-ar bucura întru biruinţa Domnului nostru Iisus Hristos? El nu a fost biruitor pentru El, ci pentru noi. Biruinţa Lui nu L-a făcut pe El mai mare sau mai viu, sau mai bogat, ci pe noi ne-a făcut astfel. Biruinţa Lui nu este egoism, ci dragoste, nu este înşfăcare, ci dăruire. Cuceritorii pământeşti iau biruinţă asupra lor; Hristos este singurul Cuceritor care o aduce. Nici măcar un singur cuceritor pământesc, împărat sau căpetenie, nu doreşte că biruinţa lui să-i fie luată şi dată altcuiva; numai Domnul Cel Înviat dăruieşte biruinţa Lui cu amândouă mâinile, fiecăruia dintre noi şi nu este supărat, ci mai mult Se bucură atunci când noi, prin biruinţa Lui, ne facem biruitori - cu alte cuvinte: mai mari, mai vii şi mai bogaţi decât am fost. Citeşte mai mult...

  

*

Sf. Ioan Maximovici:

La Liturghie, în ziua Sfintei Invieri se citeşte începutul Evangheliei lui Ioan despre Cuvântul cel dumnezeiesc.

Când totul se umple de lumina Invierii lui Hristos şi cerurile se unesc cu pământul în proslăvirea Biruitorului morţii, Evanghelia ne vesteşte Cine este El: „La început era Cuvântul”.

Despre Cuvânt s-a vorbit încă din Vechiul Testament: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Ps. 32, 6), „Trimis-a Cuvântul Său şi i-a vindecat pe ei” (Ps. 106, 20).

Deosebit de viu şi de grăitor se vorbeşte despre puterea lucrării Cuvântului lui Dumnezeu în Cartea înţelepciunii lui Solomon. Dar oamenii Vechiului Testament subînţelegeau prin Cuvântul lui Dumnezeu doar manifestarea voinţei şi a lucrării lui Dumnezeu. Iar acum Ioan binevesteşte despre Cuvântul lui Dumnezeu că este Insuşi Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a doua Persoană a Sfintei Treimi.

De ce Fiul lui Dumnezeu este numit şi Cuvântul? Deoarece prin El Tatăl Işi exprimă voinţa.

Cuvântul lui Dumnezeu nu este asemeni cuvântului omenesc. Omul îşi exprimă prin cuvânt gândurile şi dorinţele sale. Dar cuvântul rostit de om se stinge şi dispare. Dorinţa exprimată de el uneori se împlineşte, dar adesea rămâne neîmplinită.

Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic şi atotputernic. El este mereu la Dumnezeu.

Cuvântul omului este o putere care îl ajută. Cuvântul lui Dumnezeu este a doua Persoană a Sfintei Treimi. El Insuşi este Dumnezeu. Dumnezeu-Cuvântul este Fiul lui Dumnezeu şi Il iubeşte pe Tatăl şi face totul de bunăvoie după voia Lui. Mai precis, Ei au o singură voinţă.

Dumnezeu-Tatăl Îl iubeşte pe Fiul Său şi face totul prin El. Nimic nu a făcut Tatăl fără Fiul. Citeşte mai mult…

* 

Părintele Cleopa Ilie:

Doi oameni, buni prieteni creştini, au ajuns la o ceartă din lucrarea diavolului de la nişte lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat şi l-a insultat greu pe celălalt cu prilejul unei întâlniri familiare. Şi astfel s-a aşternut între ei o mare duşmănie. Deşi cel ocărât şi batjocorit dorea să-l dea în judecată pe cel ce l-a nedreptăţit şi l-a înjurat, mai ales că la acest lucru îl îndemnau mulţi, el totuşi n-a făcut aceasta şi dorea din toată inima să restabilească pacea şi prietenia cea mai dinainte. Dar celălalt nu voia cu nici un chip să-l înţeleagă, ci spre duşmănie îl pornea prin purtările şi vorbele sale cele rele.

A început Postul Mare, se apropiau Sfintele Paşti şi între ei nici o schimbare nu se făcuse, măcar că mergeau amândoi în fiecare Duminică la Sfânta Biserică. În Sâmbăta Mare s-au spovedit amândoi, urmând să se împărtăşească la Sfânta Liturghie, în noaptea Învierii. Preotul, care cunoştea bine ce se petrecea între ei, îl povăţuia de multe ori pe cel ce întreţinea starea de duşmănie, ca să-şi revizuiască gândurile şi vorbele sale şi să-şi ceară iertare. Acelaşi îndemn şi canon stăruitor de pocăinţă i-a dat şi la spovedanie. Dar el, deşi s-a făgăduit, n-a făcut aceasta. Spre miezul nopţii, clopotele cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfânta Înviere. Unul a păşit pragul bisericii cu adâncă mâhnire în inimă, că nu este iertat de vecinul său. Al doilea a intrat în biserică cu frică pentru că nu şi-a îndeplinit canonul, ci avea încă răutate şi duşmănie, la care îl îndemna mereu blestematul diavol.

Slujba Învierii se desfăşura înălţător în mireasma dumnezeiască ce plutea în Sfânta Biserică. Duios şi convingător a început la strană cântarea: "Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Şi să zicem, fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Fiori puternici i-au zguduit sufletul şi trupul, lacrimi fierbinţi i se prelingeau pe obraz şi rotea ochii în toate părţile ca să vadă pe vecinul său. Citeşte mai mult…

* 

Sf Ambrozie de la Optina:

După obiceiul meu, am să vă aduc spre cercetare, pentru a ne folosi duhovniceşte, următorul tropar din Cântarea a 3-a a Canonului Paştilor:

„Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt. Să prăznuiască, dar, toată făptura Invierea lui Hristos, întru care s-a întărit!”

Din cele spuse vedem că lumina Invierii lui Hristos a luminat cerul şi pământul şi cele de dedesubt; peste tot, însă, a avut aceeaşi lucrare şi înrâurire? Nu! Nu s-a întâmplat aşa. Ingerii în cer s-au umplut de negrăită bucurie, întrucât prin Invierea lui Hristos s-au învred­nicit de descoperirea unor mari taine; de asemenea, ei s-au bucurat şi de mântuirea credincioşilor, ca de a unor fraţi mai mici. Dimpotrivă, îngerii aruncaţi pentru mândrie în cele de dedesubt s-au umplut mai întâi de cea mai mare groază şi tulburare, iar apoi şi de răutate, pizmă şi încrâncenare, căci Invierea lui Hristos a stricat stăpânirea lor cea vicleană şi puterea lor cea întunecată, iar sufletele protopărinţilor şi ale tuturor celor care crezuseră în venirea lui Hristos, care erau ţinute în iad, au fost scoase de acolo de către Domnul şi aduse în rai; doar sufletele scoase din iad s-au bucurat. Citeşte mai mult…

* 

Pr. Iustin Popovici

Întreaga Evanghelie este prezentă în Învierea lui Hristos şi în Dumnezeul-Om cel Înviat. Şi de vreme ce aceasta este realitate, atunci şi mântuirea este asigurată pentru toţi oamenii, dar şi pentru fiecare om separat, mântuirea de păcat, de moarte şi de diavol.

Dar oare această realitate este fiinţială, mărturisită, văzută, pipăibilă şi, mai mult, autentică? Da, deoarece în istoria neamului omenesc, nimic nu este atât de sigur cu exactitate ca Învierea Dumnezeului-Om Hristos şi mult mai mult, nimic nu este atât de învederat şi, mai mult, atât de multilateral demonstrat, precum şi atât de dinamic mărturisit. Aceasta este realitatea care se transmite neîntrerupt de la generaţie la generaţie ca viaţă vie şi putere făcătoare de viaţă, care izvorăşte din Dumnezeul-Om Cel Înviat şi de la Sfinţii Apostoli şi de la Părinţii Bisericii, care în chip bogat, dar şi adânc, insuflă şi se revarsă asupra tuturor creştinilor, din veac în veac, din generaţie în generaţie şi astfel tuturor până în ziua judecăţii. Această realitate este o neîncetată trăire, însăşi viaţa tuturor creştinilor de la Sfinţii Apostoli până la noi toţi, şi de la noi până la acei ultimii, în ziua universalei Învieri a morţilor.

Aceasta este o realitate care se trăieşte de către creştini ca fiinţa şi conţinutul vieţii şi existenţei lor. Pentru că orice este creştin decurge din Hristos, Dumnezeul-Om Cel Înviat: Rugăciunea; El o îndreptează spre Înviere şi din pricina Lui spre Dumnezeul- Om Cel pururea viu. Credinţa în El este credinţa în Cel înviat şi din pricina Lui în Dumnezeul-Om cel veşnic viu şi dragostea în El şi postul şi smerenia şi răbdarea şi toate celelalte virtuţi pentru El; toate acestea sunt din Dumnezeul-Om Cel Înviat şi mulţumită Dumnezeului-Om Cel Înviat. Dar şi toate Sfintele Taine, împreună cu toate dumnezeieştile şi izvorâtoarele de har puteri, ca şi întreaga viaţă în El şi în lumea aceea, toate acestea sunt din Dumnezeul-Om Cel Înviat şi pururea viu şi din pricina Lui şi mulţumită Lui.

Pentru că dacă El nu învia, Evanghelia ar fi fost literă moartă pe hârtie. Pentru că dacă El nu biruia moartea, creştinismul nu ar fi existat.

Citeşte mai mult…

*

 

 IPF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române  

Fragment din Pastorala de Sfintele Paşti 2013

În Biserica Ortodoxă întâlnim o mulţime de simboluri, imagini, gesturi şi expresii liturgice ale înţelegerii spirituale a legăturii interioare care există între Crucea şi Învierea lui Hristos.

Mai întâi, în icoana ortodoxă a Răstignirii lui Hristos, chipul Său nu este crispat, ci pacificat, însemnând pacea comuniunii omului cu Dumnezeu, adică starea în care Iisus rosteşte cuvintele: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu!” (Luca 23, 46).

Apoi, icoana Învierii lui Hristos, în forma ei autentică, nu-L prezintă pe Hristos ieşind triumfător din mormânt, ci prezintă coborârea Sa la iad ca biruinţă asupra iadului şi a morţii, ca arvună sau început al Învierii de obşte (cf. 1 Corinteni 15, 20) şi al Judecăţii de Apoi. Astfel, pentru Ortodoxie, puterea Învierii lui Hristos începe să lucreze din însuşi momentul morţii lui Hristos pe Cruce şi al coborârii Sale cu sufletul la iad. De aceea, trupul Său din mormânt nu intră în descompunere şi nici sufletul Său nu rămâne în iad. Adesea, icoana coborârii la iad ne prezintă slava lui Hristos Cel Înviat ca fiind străbătută şi confirmată de Crucea luminoasă, pentru că „Hristos S-a pogorât prin Cruce la iad”, după cum se spune în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Când este mărturisită şi proclamată Învierea Domnului Hristos, Crucea nu este uitată, ci unită cu lumânarea de Înviere. Preotul proclamă adevărul Învierii, zicând: „Hristos a înviat!” în timp ce înalţă Crucea în văzul tuturor, dar nu Crucea singură, ci însoţită de o lumânare aprinsă, care este lumina pascală a suferinţei transformate în biruinţă. Prin Înviere, Crucea devine lumină a iubirii eterne, a vieţii mai tari decât moartea.Citeşte mai mult…

 

*

Predica audio a IPS Bartolomeu în noaptea de Înviere

 

Predica audio a părintelui Nicolae Tănase la Sfintele-Paşti

***

Imn al Învierii

De Valeriu Gafencu

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
  Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
  Fortificaţi biserica creştină
  Cu pietre vii zidite-n temelii.

  Să crească-n inimile voastre
  Un om născut din nou armonios,
  Pe sufletele voastre să se-mplante
  Pecetea Domnului Iisus Hristos.

  Un clopot tainic miezul nopţii bate
  Şi Iisus coboară pe pământ;
  Din piepturile noastre-nsangerate
  Răsună Imnul Învierii sfânt.

  Veniţi creştini, luaţi lumină
  Cu sufletul smerit, purificat;
  Veniţi flămânzi, gustaţi din cină,
  E nunta Fiului de Împărat.

Pilda celor chemaţi la cină

APOSTOLUL

COLOSENI 1, 12-18;

Fraţilor, mulţumim cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină. El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura. Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El Cel dintâi întru toate.

EVANGHELIA

LUCA 14, 16-24

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare a făcut cină mare şi a poftit pe mulţi; şi a trimis el la ceasul cinei pe slujitorul său să zică celor poftiţi: veniţi, căci totul este acum gata. Dar toţi au început să-şi ceară iertăciune, ca şi cum ar fi fost înţeleşi. Cel dintâi a zis: am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd; te rog să mă ierţi. Un altul a zis: am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc; te rog să mă ierţi. Al treilea a zis: mi-am luat femeie, şi pentru aceasta nu pot veni. Şi, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis slujitorului său: ieşi degrabă în pieţele şi uliţele oraşului: şi săracii, şi betegii, şi orbii, şi şchiopii adu-i aici. Şi, întorcându-se, slujitorul a zis: stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit şi tot mai este loc. Atunci stăpânul a zis către slujitor: ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, ca să se umple casa mea. Căci vă spun: nici unul din oamenii aceia care au fost poftiţi nu va gusta din cina mea.

*

IPS Bartolomeu Anania – Predică la Pilda celor chemaţi la cină

Mă adresez tineretului: Să nu fiţi superficiali! Fugiţi de superficialitate, există şi trebuie să existe o sondare a adâncului şi a lui Dumnezeu, iar Sfântul Apostol Pavel exclamă la un moment dat: “O, adâncul înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu”. Există un adânc a lui Dumnezeu, există şi un adânc al omului care trebuie sfredelit, sondat. Uneori acest adânc se dezvăluie la scaunul de spovedanie când omul se mărturiseşte, dar înainte de mărturisire, omul se examinează pe sine însuşi. Uneori îl ajută duhovnicul prin întrebările lui, există un adânc care se ascunde şi care vrea să se ascundă, un adânc de care ne este ruşine, acela pe care îl sondează şi psihanaliştii, dar cea mai bună şi perfectă psihianaliză este aceea a scaunului de duhovnicie. Atunci vezi dacă adâncul tău ascunde lucruri necurate de care trebuie să te temi, sau dimpotrivă, ascunde o vistierie de aur. Marele poet creştin ortodox Vasile Voiculescu a scris o poezie intitulată “Minerul” în care Îl aseamănă pe Dumnezeu cu un miner care vine şi sapă în adâncul fiinţei omeneşti şi spune “Iată, vino şi în sufletul meu, Doamne, şi sapă unde eu nu pot ajunge, şi acolo poate că vei găsi aurul pe care Tu îl cauţi şi pe care eu nu-l ştiu.” Putem fi purtători de aur, fără să ştim, aşa cum putem fi purtători de greşeli şi de păcate de care nu vrem să ştim. Rămân în subconştient, deoarece conştientul nostru se fereşte de ele şi vrea să le ţină acoperite. Este important să-ţi cunoşti fiinţa în întregimea ei, şi dacă ţi-o cunoşti şi pe dinăuntru, atunci vei putea comunica cu Dumnezeu nu numai prin rugăciunea rostită cu buzele, ci şi prin rugăciunea lăuntrică, care curge din izvorul sufletului tău şi merge în Izvorul nesecat al lui Dumnezeu. Acolo apele se întâlesc unele cu altele şi se îmbrăţişează cu o bucurie purificatoare. De aceea, îndemnul meu este la profunzime. Ascultă mai mult…

*

Arhim. Melchisedec Velnic – Predică la Pilda celor chemaţi la cină

Hristos nu aşteaptă din partea noastră să devenim sfinţi şi apoi să-l iubim. Aşa cum suntem să ne prezentăm la el, dar să avem conştiinţa greşelii şi totodată tăria de a recunoaşte şi a-ţi cere iertare, căci grija de multe, nu este nimic altceva decât lepădare şi ne-luare aminte, iar dacă noi suntem chemaţi, dacă Biserica a făcut strigare pentru toţi să ne apropiem de Cină, aceasta a făcut-o pentru că se apropie praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeiasca întrupare, dumnezeiasca naştere a Fiului lui Dumnezeu, iar Evanghelia are tocmai scopul acesta: ca nu cumva, vreunul dintre noi, prinşi de duhul grijii de multe: de ţarine, de averi, de patimi trupeşti şi de toate celelalte, să se despartă de bucuria praznicului. Este ca şi cum ne-ar spune astăzi Hristos Domnul: Fiţi cu luare aminte, dragii mei, căci iată Eu vin şi Mă nasc în iesle, dar voi pregătiţi-vă, ieşiţi din material care vă mărgineşte, ieşiţi cu mintea şi inima voastră din lumescul care vă stăpâneşte, veniţi către Mine şi veţi afla odihnă sufletelor voastre, căci Eu am venit pentru voi şi pentru a voastră mântuire. Ascultă mai mult…

*

Sf. Ioan Maximovici – Cuvânt despre cele două ospeţe

Aceste două ospeţe sunt chipurile a două feluri de viaţă, a două moduri de desfătare. Primul este închipuirea ospăţului duhovnicesc, a desfătării duhovniceşti. El este făcut de Domnul. Acest ospăţ este Biserica lui Hristos. Noi suntem invitaţi la acest ospăţ atunci când suntem chemaţi să participăm la slujbele bisericeşti, mai ales la dumnezeiasca Liturghie şi la împărtăşirea cu dumnezeiescul Trup şi Sânge al lui Hristos, [când suntem chemaţi] la fapte bune, la luare-aminte şi la trezvie. Noi refuzăm să mergem la acest ospăţ când nu venim la slujbele Bisericii, când, în loc de bine, facem rău, când preferăm grijile şi plăcerile lumeşti în locul vieţii în Dumnezeu. Noi nu venim în haine de nuntă când vieţii trăite în Dumnezeu îi aducem dispoziţii străine şi păcătoase. Fiecare dintre noi este chemat de multe ori pe zi la acest ospăţ şi de fiecare dată refuză când, în locul celor duhovniceşti şi dumnezeieşti, le preferă pe cele trupeşti şi păcătoase. Citeşte mai mult…

Sursă Apostol şi Evanghelie: Doxologia