Cum să îmi dau seama dacă persoana cu care sunt împreună este cea aleasă? / Cuvinte pentru tineri

foto: Bojan Slavkovic (OrthPhoto)

(Selecţii din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2012)

Primul lucru practic, concret, pe care vi-l pot spune şi pe care îl puteţi face în acest sens este ca atunci când aveţi o pornire de dragoste către cineva să nu vă apucaţi să o exteriorizaţi imediat. Nu puneţi mâna pe telefon, nu trimiteţi e-mail; ţineţi-o puţin în inimă la dospit, ţineţi persoana respectivă, gândul acela puţin în inimă şi vedeţi ce se va întâmpla după aceea. O să rămână aproape mai nimic din el pentru că se duce foarte multă zgură. În pornirea aceasta de dragoste sunt foarte multe componente, să le spunem aşa, mai trupeşti ori mai puţin trupeşti, mai psihologice ori mai puţin psihologice, mai duhovniceşti ori mai puţin duhovniceşti. Sunt foarte amestecate, foarte confuze şi încearcă să te ia pe sus. Lăsaţi inima să aleagă, să discearnă; lăsaţi inima să îşi arate puterea ei de a deosebi – are o putere foarte mare de a deosebi – lăsaţi-o! În felul acesta vă şi îmbogăţiţi inima, vă şi întâlniţi cu persoana respectivă în inima voastră.

Acolo, în inima voastră, o să vedeţi în scurt timp care este situaţia relaţiei voastre cu persoana respectivă. În scurt timp o să ziceţi: „Ei, parcă nu merită.” Sau dimpotrivă, dacă sentimentul creşte, şi dacă într-adevăr dă pe dinafară atunci da, sfinţi să fiţi şi tot nu vă puteţi opune. Dar lăsaţi inima să hotărască ea lucrul acesta, pentru că acolo, în inimă, eşti tu cu sinele tău, faţă în faţă – atunci inima se face ca un cuptor de foc în care nu rezistă nici o zgură. Acolo se împlineşte, nu se consumă, relaţia la nivelul cel mai înalt şi mai profund totodată, pornind de la lucrurile imediate – simţi nevoile imediate ale celuilalt, dacă îi e sete, sau foame –, până chiar la aspiraţiile lui, la lucrurile fine, duhovniceşti. Aşa făcând o să vă daţi seama şi care e dragostea adevărată.

Dacă reuşiţi ca în rugăciunea voastră foarte intimă, foarte personală, să aduceţi pe cineva, persoana respectivă e mare pentru voi, pentru inima voastră.

Sursă: Revista Cuvinte către tineri, Mănăstirea Putna, 2012

Dragostea şi îndrăgostirea sunt acelaşi lucru? / Cuvinte pentru tineri

foto: Tijana Lubura (OrthPhoto)

(Selecţii din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2012)

Când eram în şcoala militară am avut un profesor, un ofiţer, care ne preda psihopedagogie. La un moment dat, la unul dintre cursuri, a pus întrebarea: „Cam cum credeţi voi că se petrec lucrurile cu îndrăgostirea? Să vă explic eu cum stă treaba!” A început să ne explice. Pe măsură ce ne explica, începeam să îi dăm dreptate, dar la sfârşitul cuvântului l-am urât pentru că răsturna tot ce era mai frumos, mai înălţător în ceea ce priveşte iubirea. El spunea aşa: „Procesul acesta de îndrăgostire este un proces matematic. Te întâlneşti cu o fată şi îi provoci anumite emoţii. Arta este să ştii ce anume îi provoacă o emoţie mai puternică sau mai puţin puternică. 

Dacă reuşeşti să-i provoci nişte emoţii succesive, fata aceea se va trezi că este îndrăgostită de tine, că nu mai poate fără tine.” 

 
Mi-a trebuit mult timp ca să înţeleg unde greşea. Aceasta nu este dragoste cu adevărat. Este un proces chimic, psihologic, sau cum vreţi să-i spuneţi. Oricum, este trupesc şi nu altfel. Simţi că ai nevoie de respectivul pentru că ţi-a făcut anumite lucruri. Procesul trupesc de îndrăgostire nu are cum să treacă de primul pas, de primul test, dacă vreţi, care este încrederea. Trebuie să treceţi pragul încrederii, care este foarte greu de trecut, să renunţaţi să aşteptaţi ceva în schimb. 

 
Dacă cineva te lasă să-l iubeşti este mare minune. Prinde-l, nu-l lăsa, străduieşte-te să-l iubeşti cât poţi de mult şi inima singură îşi va găsi cale către cealaltă inimă; acesta nu mai este nici un proces chimic, nici mecanic, nici matematic, nici măcar metafizic, acesta este un proces dumnezeiesc: inima îşi găseşte cale către cealaltă inimă.

Sursă: http://putna.ro/revista2012/articol26

Cum este cu inima şi cu mintea? Cine trebuie să conducă şi cine nu? / Cuvinte pentru tineri

foto: Magdalena Palada-Nicolau (OrthPhoto)

(Selecţii din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2012)

Am un prieten care a fost SPP-ist şi a fost în garda mai multor preşedinţi români. Şi l-am întrebat: Ce faceţi când preşedintele iese din traseul planificat? El mi-a răspuns că se întâmplă de multe ori aşa, nu au ce să facă, nu îl opresc, însă când se întâmplă asta, ei devin mai atenţi, îi avertizează pe toţi şi în momentul când văd un pericol – cineva scoate un obiect sau dă să arunce cu ceva –, ei sar pe preşedinte, îl iau şi îl duc unde vor ei. El nu mai are nimic de spus, nu mai este preşedinte în momentul acela. 

Cam aşa este şi cu inima şi mintea: inima este preşedintele şi mintea este bodyguard-ul. Inima ne conduce, pentru că spune Mântuitorul: „în inimă este comoara noastră şi Împărăţia cerurilor acolo se sălăşluieşte” (cf. Lc. 6, 45; Lc. 17, 21). Ea conduce, ea ne conduce, ne îndrumă, ne călăuzeşte. Ea este şi motorul care ne dă râvna şi curajul de a merge mai departe. Însă mintea trebuie să fie de pază. În momentul când inima o ia razna şi este în pericol, atunci se schimbă rolurile: mintea ia conducerea şi inima trebuie să se supună. Dar nu invers! De aceea trebuie să învăţaţi să vă cercetaţi inima şi să vă cunoaşteţi inima, să-i învăţaţi raţiunile. Altminteri viaţa devine seacă şi tristă. Şi viaţa nu este tristă; viaţa este frumoasă.

Sursă: http://putna.ro/revista2012/articol26