Postul
Crăciunului debutează cu proslăvirea Sfântului Cuvios Paisie de
la Neamț. Viața și lucrarea marelui stareț nemțean au fost și
vor rămâne paradigmatice pentru cei care doresc a-și dărui total
viața lui Hristos și Evangheliei Sale. Ajuns la Neamț, Cuviosul
Paisie a adunat în juru-i o obște impresionată, după unii, de
aproape o mie de călugări. Nu era deloc ușor să cârmuiești o
astfel de comunitate monahală. În pofida acestor greutăți Sfântul
Paisie nu a întrerupt studiul şi traducerea textelor patristice,
ajungând să constituie o adevărată școală de traducători, pe
care Starețul Paisie a promovat-o cu multă osârdie. Dacă la Athos
ocupațiile sale cărturărești au avut caracterul de verificare şi
de corectare a traducerilor slavone, iar la Dragomirna şi-a început
activitatea de traducător, aceasta a atins apogeul la Mănăstirea
Neamț. Aici activitatea de cercetare, corectare şi traducere a
textelor patristice şi, în mod special, a celor isihaste, s-a
născut din foamea obștii nemțene după cuvântul dumnezeiesc, care
la stăruința Sfântului Paisie, a redescoperit practica rugăciunii
lui Iisus, dar și frumusețea scrierilor Patristice.
Amploarea
școlii de tălmaci de la Neamț devenise un model demn de urmat de
alte chinovii, care se doreau a fi veritabile focare de
spiritualitate și cultură așa cum devenise cea de la Neamț, sub
atenta îndrumare a starețului cu viață aleasă. Erau două echipe
de traducători: românii, care traduceau foarte bine din elinește,
iar câțiva slavi traduceau din română în slavonă. Uneori
cărțile erau traduse din manuscrisele Sfinților Părinți din
greacă în română şi apoi, cu ajutorul versiunii românești,
erau traduse şi în limba slavonă. Fără învățătura cărților
– învăța Sfântul Paisie – nimeni nu poate arăta altora calea
mântuirii, nici pe sine să se mântuiască. Așa cum adună albina
mierea din flori, tot așa se adună prin lectură înțelepciunea și
virtuțile.
În
toată opera cărturărească, traducerea Filocaliei reprezintă,
cred, opera de căpătâi a Sfântului Paisie. Înțelept, inspiratul
stareț nu s-a mărginit la o simplă traducere a scrierilor
Sfinților Părinți. Pentru o mai bună asimilare duhovnicească a
teologiei isihaste, el afirma necesitatea aprofundării şi
experierii personale a Filocaliei în viața călugărilor. Filocalia
era înțeleasă nu doar ca sursă a evlaviei, ci şi ca un îndreptar
al credinței şi ca o dogmatică luminată de rugăciune şi
aducătoare de lumină cerească în mintea şi în inima celor care
se hrănesc cu înțelesurile ei. Prin lucrarea sa de tălmăcire şi
răspândire a scrierilor filocalice, obștea paisiană a reușit să
surprindă expresia rugăciunii şi a teologiei filocalice în lumina
ei dogmatică şi să afirme dreapta credință. În modul
paisienilor de abordare a teologiei, aceasta era unită cu
spiritualitatea, credința cu rugăciunea, dogma cu trăirea,
ascultarea cu libertatea, iubirea cu adevărul. De aceea, slujbele
mănăstirești au fost cele care au ritmat viața liturgică şi
teologică a obștii Cuviosului Paisie. Era un crez al Starețului că
în Filocalie se împletește lumina cuvintelor cu lumina tăcerii
lucrătoare, mărturisind vocația umanității de a se uni în
iubire şi rugăciune cu Iubitorul de oameni şi de a asuma şi
transfigura întreaga făptură pentru a o înălța în sânul de
iubire veșnică al Preasfintei Treimi.
Starețului
Paisie îi mai revine încă un merit uriaș în organizarea
monahismului moldav: a inițiat și a condus așa-numitele școli
duhovnicești pentru călugări, pe timpul iernii, când toți
frații, după terminarea lucrărilor agricole, reveneau la
mănăstire, reconstituind marea familie a părinților și fraților
nemțeni. Acestea începeau o dată cu Postul Nașterii Domnului, la
15 noiembrie, şi se finalizau în sâmbăta lui Lazăr, în ajunul
Floriilor. În afară de duminici şi sărbători, se făceau citiri
in învățăturile Sfinților Părinți traduși de Paisie, într-o
seară în slavonește, într-alta în românește, se explicau
textele şi aveau loc convorbiri duhovnicești între stareț şi
ucenici. Lectura din operele Sfinților Părinți era recomandată
întrucât, spunea Starețul Paisie, ea luminează mintea şi aprinde
dorința de a pune în practică poruncile. Cercetarea atentă a
textelor Sfinților Părinți este cu atât mai necesară cu cât
noi, oamenii pătimitor, nu putem înțelege lumina Scripturilor şi
apelăm la scrierile Părinților care au avut o inimă curată,
luminată de Duhul Sfânt şi li s-au deschis tainele Împărăției
Cerurilor, mai exact profunzimea Sfintei Scripturi. Interpretările
lor la pasajele biblice ne scoate din înșelăciunea diavolului şi
ne sporește râvna respectării poruncilor. Nu este nici un folos –
mai spunea Sfântul Paisie – dacă citești doar negru pe alb, fără
a te strădui să înțelegi puterea a ceea ce citești. Repeta
adesea că atunci când s-a ajuns la setea după cuvântul Domnului,
studiul atent al Scripturilor şi Părinților ar înlocui neglijența
şi diviziunile dintre frați, diminuarea râvnei pentru Hristos şi,
prin urmare, căutarea comodității şi o voii proprii.
Citirea
Scripturilor şi a Sfinților Părinți, cu atenție şi cu stăruință
– își învăța starețul ucenicii – , duce la evitarea
pericolului de a cădea în iluzia de a te conduce singur şi de a
cădea victimă iluziei de a urma propria părere. A cerceta zi şi
noapte Scripturile şi scrierile patristice poate chiar substitui
lipsa unui sfătuitor experimentat. În ceea ce privește persoana
părintelui duhovnicesc, acesta nu trebuie să învețe nimic de
capul său, ci totul după Sfânta Scriptură şi Părinți. Această
convingere are o asemenea autoritate încât a rămas ca o moștenire
specifică operei paisiene.
Cuviosul
Paisie a arătat aceeași grijă şi pentru sporirea duhovnicească a
mirenilor sau laicilor, îndemnându-i şi pe dânșii să practice
isihasmul prin oratio mentis (rugăciunii minții), bineînțeles, nu
la același nivel de severitate cu călugării. În învățătura
Starețului, orice extremă raționalistă ori pietistă a fost
evitată. Astfel, raționalizarea credinței şi transformarea ei
într-un cod de legi care se impun din exterior şi sunt
neinteligibile credincioșilor şi deopotrivă pietismul exagerat
care cufundă evlavia în superstiție ori în individualism
sentimentalist, au rămas străine de duhul lui Paisie.
Cuvinte
ziditoare de suflet a adresat și preoților: „să fiți treji
precum şi păstorii care pasc oile, căci ei păzesc ziua şi
noaptea, ca să nu le piardă știind că va da seama de cea care se
va pierde. Asemenea se cuvine şi preotului să fie treaz pentru că
păstorilor care păzesc dobitoacele le este mai ușor, căci
Dumnezeu le-a dat ajutor câinele atunci când vine lupul sau furul
şi deșteaptă pe păstor şi apără dobitoacele, dar păstorul de
suflete omenești, dacă nu va fi treaz întotdeauna, ziua şi
noaptea, căci dormind el şi neavând grijă, îndată vine diavolul
şi răpește sufletele”.
Autor: Arhimandritul Mihail Daniliuc
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu