Altă întâmplare, la
fel de minunată, povestită cu simplitate de Cuviosul Părinte Porfirie, s-a
petrecut în anul 1985. Părintele Porfirie avea un fiu duhovnicesc care era
preot în America. Este vorba de părintele Spiridon. Aşadar, i-a telefonat
fiului său duhovnicesc şi i-a spus: „Mâine la ora trei dimineaţa, ora Americii,
te voi vizita. Dar să nu dormi. Să mă aştepţi”. La un moment dat, noaptea
următoare, părintelui Spiridon i s-a făcut Frig şi s-a trezit. Atunci a sunat
telefonul. Era Părintele Porfirie din Oropos, care i-a spus: „De ce dormi
părinte Spiridon? Nu ţi-am spus că te voi vizita? Şi ca să mă crezi, priveşte,
ţi-am lăsat uşa deschisă”. Privind spre uşă, părintele Spiridon a văzut că
într-adevăr era larg deschisă şi de aceea i se făcuse atât de frig!
Întotdeauna
Părintele Porfirie folosea cea mai eficientă metodă pedagogică pentru a-i educa
şi pentru a-i sprijini sufleteşte pe fiii săi duhovniceşti. Aşa cum am spus,
îşi înconjura fiii duhovniceşti, în toate clipele vieţii lor cu iubirea şi cu
rugăciunile sale neîncetate. Iar când voia să obţină un rezultat mai însemnat
sau să schimbe într-o mai mare măsură sufletul unei persoane despre care ştia
că este stăpânită de nelinişte, nestatornicie sau slăbiciune, îşi lăsa unul din
daruri să lucreze în chip vădit. Este grăitoare întâmplarea pe care ne-a
povestit-o prietena noastră, domnişoara Popi M.:
„În anul 1983 m-am
dus în Coreea în scop misionar. Am stat acolo trei luni şi am lucrat ca
misionară împreună cu grupuri de studenţi. Acolo l-am ajutat astfel în lucrarea
sa duhovnicească pe de Dumnezeu
îndrăgitul Episcop Zila, părintele Sotirios Trambas. Am lucrat în special
într-o tabără de studenţi, la distanţă de două ore de Seul.
Această tabără se
află într-o regiune fertilă, în mijlocul unei văi, unde totul este verde. În
stânga şi în dreapta curge apă din belşug, nişte râuleţe care irigă toată
regiunea. În partea din dreapta însă este şi mai multă apă. Când m-am întors în
Grecia, l-am vizitat de îndată pe părintele meu duhovnicesc, pe Bătrânul
Porfirie. Ca întotdeauna m-a întâmpinat cu multă dragoste. M-a binecuvântat şi,
ţinându-mi mâna cu afecţiune, m-a întrebat:
- Ai fost acolo unde părintele Sotirios va ridica mănăstirea?
Într-adevăr, în
zona unde se afla tabăra, în anul 1987, părintele Sotirios a ridicat o
mănăstire!
Apoi Părintele a
continuat:
- Ai băut apă din râuleţul care curge în
stânga? Ce frumos e! Desigur, râuleţul din partea dreaptă are mai multă apă,
dar nu e la fel de frumos ca celălalt.
Uimită de ceea ce
îmi spunea, i-am răspuns:
- Părinte, îmi descrieţi totul atât de
amănunţit şi cu atâta precizie, de parcă vă aflaţi chiar acum acolo şi le
vedeţi toate înaintea ochilor!
- Tare mai eşti nepricepută! Dar nu ştii
că, deşi ai plecat, eu am fost tot timpul cu tine şi am văzut tot ce ai făcut
acolo? Spuse drăgăstos părintele.
După câţiva ani, în
1985-1986 am plecat din nou în misiune în Coreea. Bunicuţul mi-a dat
binecuvântarea să-l am acolo drept părinte duhovnicesc pe de Dumnezeu îndrăgitul Episcop Sotirios. Când
m-am întors, m-am dus din nou la Părintele Porfirie, pentru a mă spovedi de
toate cele trăite în Coreea. Ca întotdeauna Bunicuţul m-a primit cu afecţiune şi mi-a spus: „Bine ai venit! Ia
spune-mi…”, începând să-mi descrie şi să-mi lămurească toate nelămuririle din
perioada pe care o petrecusem în străinătate. Înainte să apuc să deschid
gura, îmi spusese totul cu atâtea
amănunte, încât mă uluise!
- Părinte, v-am scris doar de două ori!
De unde ştiţi toate aceste amănunte? l-am întrebat.
- Dar binecuvântato, eu te-am văzut tot
timpul cât te-ai aflat acolo departe. Am ştiut ce gândeai, ce făceai, ce
plănuiai să faci…, mi-a răspuns Bunicuţul, surâzând.
Uneori evenimentele
sau chiar cuvintele cuviosului părinte dezvăluiau dimensiunea personalităţii
sale harismatice. De exemplu, în 20 iunie 1987, Părintele Porfirie însoţit de
un grup de prieteni a făcut o excursie în Evvia, îndrăgitul loc de unde se
trăgea. În ziua aceea Bătrânul se bucura „cu bucurie negrăită şi preamărită” (I
Petru 1,8).
Abia se
împărtăşise. Îşi ridică mâinile spre cer şi spuse:
- Astăzi sunt foarte mulţumit. În această
clipă mă aflu în univers, dincolo de stele. Mă aflu lângă Dumnezeire, lângă
Sfânta Treime.
Aceste cuvinte ce
izvorau dintr-o profundă bucurie sufletească, erau spuse cu multă socotinţă şi
se adresau unor oameni care îi erau foarte apropiaţi. Însă Părintele Porfirie
nu spunea mereu asemenea lucruri. Uneori le spunea fiilor săi duhovniceşti: „Nu
pot să vă explic aceste lucruri. Le înţelegeţi?”. Alteori însă spunea: „Spun
doar ce îmi este îngăduit şi nimic altceva”. Tot părintele spunea: „Dar există
şi nebunie… Ei, da, când înnebuneşte omul, atunci vorbeşte”. Cuviosul părinte,
care trăia continuu în spaţiul minunilor, se avânta adesea, lăsându-se stăpânit
de „nebunia întru Hristos”. Atunci vorbea şi spunea cuvinte neobişnuite, ca
acelea pe care le-am notat mai sus.
(fragment din volumul Gheorghios S. Kroustalakis - Bătânul Porfirie, Părinte duhovnicesc şi pedagog)
0 comments:
Trimiteți un comentariu