Adevăratul chip al Sfântului Voievod Ştefan cel Mare

Similitudinea evidentă a gestului de pioşenie la Basarab I, în fresca de la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş

 

 

 

Pe 2 iulie, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi din calendarul ortodox român. Despre actele sale de sfinţenie, despre faptele de luptă sau despre rolul pe care l-a jucat în istoria Europei creştine din vremea domniei sale s-au scris mii şi mii de pagini. Se cunosc însă mai puţine lucruri despre... cum arăta Ştefan cel Mare! Abordăm această temă făcând ample referiri la un extraordinar articol semnat de Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, publicat pe site-ul arhiepiscopiei.

Ştefan cel Mare este unul dintre sfinţii domnitori români al căror chip a fost păstrat într-un număr relativ important de reprezentări iconografice. Din acest motiv, preocuparea unor specialişti pentru identificarea celui care îl reprezintă cel mai bine este firească şi obiectiv motivată. Unul dintre cei care au cercetat serios problema a fost episcopul Romanului, cărturarul academician Melchisedec Ştefănescu.

Chipul lui Ştefan din Evangheliarul de la Humor

Pe la 1881, cercetând monumentele istorice din nordul Moldovei, Preasfinţitul Melchisedec a dat peste Tetraevangheliarul de la Mănăstirea Humor, din anul 1473. Pe una din filele acestei celebre cărţi de cult a descoperit o miniatură de o rară frumuseţe care înfăţişa pe Maica Domnului cu pruncul Iisus. În partea de jos a miniaturii era redat Ştefan cel Mare, în genunchi, oferindu-i Maicii Domnului, cu pioşenie, darul său de inimă: Tetraevangheliarul.

Similitudinea evidentă a gestului de pioşenie la Ştefan cel Mare, în Tetraevangheliarul de la Humor

Cuprins de emoţie, la 13 noiembrie 1881, Preasfinţitul Melchisedec îşi exprima opinia că miniatura de pe Tetraevangheliarul de la Humor este "adevăratul şi autenticul portret al marelui Ştefan". Informaţia apare consemnată în "Analele Academiei Române", Mem. Sect. Ist, seria a II-a, tom IV, 1881-1882, p. 19.

Până la data respectivă, chipul consacrat al lui Ştefan cel Mare provenea dintr-o litografie fantezistă a lui Gheorghe Asachi, executată după o pictură din secolul al XVIII-lea, dar mai ales după tabloul votiv al bisericii din Bădeuţi.

Ipoteza episcopului explodează la academie

Opiniile episcopului Melchisedec au dat naştere unei adevărate furtuni în academie. Bogdan Petriceicu Hasdeu a contestat vehement ipoteza la început, sfârşind prin a o accepta "până la proba plauzibilă contrarie".

După acest eveniment, mai mulţi istorici s-au apucat de treabă şi au început să caute chipul marelui domnitor. Printre ei, Gheorghe Balş, Nicolae Iorga, O. Tafrali, Teodora Voinescu, ultima realizând chiar o lucrare în care prezintă portretele lui Ştefan cel Mare în arta epocii sale.

Studiile nu au fost uşoare, deoarece, pe la 1538, când sultanul Soliman Magnificul a ocupat Cetatea Sucevei pentru vreo două luni, turcii au profanat bisericile lui Ştefan cel Mare, scoţându-i acestuia ochii din tabloul votiv, aşa cum se observă la bisericile din Arbore, Voroneţ, Pătrăuţi, "Sfântul Nicolae" din Rădăuţi şi "Sfântul Nicolae" din Dorohoi.

Confirmarea ipotezei, la Curtea de Argeş

O inedită confirmare a autenticităţii chipului lui Ştefan cel Mare din Tetraevangheliarul de la Humor vine din... Ţara Românească, de la Biserica Domnească din Curtea de Argeş!

Într-un articol publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Argeşului, Înalt Preasfinţitul Calinic lansează o ipoteză la fel de incitantă ca şi cea a academicianului Melchisedec. Iată ce spune Înalt Preasfinţia Sa: "N-aş crede că Ştefan cel Mare n-a văzut Argeşul, cu cea mai veche biserică din sud-estul Europei, precum a văzut-o Alexandru cel Bun vizitându-l pe Mircea cel Bătrân. Şi cred că agerului domn nu i-a scăpat din privire atitudinea de pioşenie a basarabului domn (este vorba de Nicolae Alexandru Basarab, n.n.), ce poate fi văzut de oricine intră în celebra ctitorie domnească argeşeană... Şi apoi, meşterii umblau prin ţară mai mult ca noi şi aveau ochi să vadă şi inimă să lucreze întru buna şi sfânta credinţă".

Aşadar, modul în care este redat Ştefan cel Mare în renumita miniatură este identic cu felul în care este zugrăvit Basarab I într-o frescă din Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Această "coincidenţă" este dovada faptului că adevăratul chip al marelui voievod moldovean este cel redat în Tetraevangheliarul de la Humor.

Înalt Preasfinţia Sa mai crede că cele două portrete ale lui Ştefan, cel din Biserica Voroneţului şi cel din Tetraevangheliar, nu sunt puse la îndoială, iar cei care le-au zugrăvit l-au cunoscut personal pe domn, deşi distanţa între cele două picturi este de 20 de ani. Iată cum descrie Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului acest tulburător portret: "O figură plină, rotundă, cu fruntea largă, cu sprâncene groase, dar frumos arcuite, care străjuiesc ochii albaştri, cu nasul drept şi subţire, sub care o mustaţă deasă acoperă buza de sus, cu o barbă puţin voluntară. Acest chip, care exprimă seninătate şi blândeţe, tânăr în portretul de pe foaia din Evangheliar, mai vârstnic în pictura voroneţiană, dar viguros în ambele, este încadrat într-un şuvoi de plete blonde, care acoperă gâtul şi umerii aşa cum, şi astăzi, în regiunile de munte, unde portul nostru strămoşesc s-a păstrat nealterat, mai poartă bătrânii satului. Pe cap, voievodul are coroana cu fleuroni, bogat împodobită cu pietre scumpe, împrumutată de înaintaşii ţării, poate de Bogdan I, din costumul ceremonial al curţii apusene. Aceeaşi coroană cu fleuroni o poartă voievodul şi în singurul portret sculptat: în pisania votivă realizată în marmura albă de pe turnul pentru corăbii (arsana) de la Mănăstirea Vatoped! (vezi Ion I. Solcanu, "Portret în istorie, Mănăstirea Putna", 2003, pp. 127-128).

Mănăstirea Dobrovăţ, de lângă Iaşi, ultima ctitorie a ilustrului domn Ştefan, păstrează un reuşit portret al marelui voievod. În mod sigur, zugravul a putut vedea epitrahilul brodat, care exista la mănăstire, broderie care arăta trăsăturile chipului lui Ştefan descrise mai sus… Aşa lucrează Dumnezeu întru sfinţii Săi", concluzionează Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic.

Cel mai scurt şi smerit testament din lume

Personalitatea celui care, dincolo de chipul său păstrat până astăzi, a marcat un veac bântuit de cele mai mari primejdii împotriva Bisericii lui Hristos şi a neamului românesc este pusă în evidenţă şi de testamentul său, cel mai scurt testament din lume. Iată ce cuprinde acesta: "Doamne, numai Tu singur ştii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut-o sminti, ci am întărit-o pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a cărui cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o, având nădejde nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor, prin care toţi vrăjmaşii am gonit şi am înfrânt".

Să ne plecăm aşadar în faţa icoanei acestui domn, a cărui inimă "nici eresurile... nici focul vârstei tinereşti n-au putut-o sminti" şi să recunoaştem că-şi merită locul în rândul sfinţilor, pentru că "orice am judeca noi, pământenii, rămâne tot după cum este voia lui Dumnezeu!", aşa cum bine grăieşte Înalt Preasfinţitul Calinic.

Sursă: Ziarul Lumina