"Numai soţia şi copiii îi pot conferi unui bărbat adevărata fericire" / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (1)

Fotograf: Ioana Rusnac

Am considerat întotdeauna că dorinţele mele homoerotice nu sunt altceva decât o manifestare a altor nevoi. De fapt, atracţia mea faţă de acelaşi sex se manifestă atunci când mă simt singur sau respins; pe de altă parte, dispare complet când sunt în compania prietenilor şi mă simt integrat. Recunosc un lucru: această atracţie sexuală către alţi băieţi este complet diferită de atracţia către fete, care este independentă de contextul social şi de starea mea de spirit. Atracţia faţă de femei este constantă, indiferent de cum mă simt emoţional. Îmi amintesc că-mi spuneam cândva, (pe la vârsta de 15-16 ani): "Nu îi doreşti pe aceşti băieţi din punct de vedere sexual, ci vrei doar să te placă, să spună că eşti cool; vrei să faci parte din grupul lor."

În loc să sondez această perspectivă corectă, am început un proces contradictoriu de suprimare şi negare. Am refuzat să-mi accept problemele, negându-le existenta. Strângeam din dinţi şi-mi spuneam: "Nu! NU sunt atras de bărbatul acesta!" - lucru care era, evident, o minciună. Alteori, acceptam că am aceste atracţii nedorite, dar îmi spuneam că atât timp cât nu trec la fapte, ele sunt ca şi cum n-ar exista; într-adevăr, un efort de voinţă şi teama de consecinţe m-au făcut să nu acţionez, timp de vreo 15 ani. Mi-am acceptat atracţiile homosexuale ca pe un dat, ca şi cum eram condamnat la asta şi nu aveam ce să fac.

Întrucât am refuzat să admit că am o problemă, nici nu căutam o soluţie - cu atât mai puţin una care să abordeze cauzele acestor atracţii. Fanteziile şi impulsurile homoerotice au devenit tot mai tari, până când zidul a cedat. Anul trecut am trecut la fapte.

Tot în aceeaşi perioadă am aflat despre JONAH - Jews Offering New Alternatives to Homosexuality (Evrei cu alternative noi la homosexualitate). Mi-au oferit instrumentele necesare pentru a-mi clarifica perspectiva pe care o avusesem cândva, disipată însă în urma unui lung proces de negare. Am descoperit că cel mai bun psihiatru este cel ce-ti spune ceva ce tu ştiai deja intuitiv cu privire la persoana ta. JONAH m-a ajutat să analizez ce vreau de fapt de la viaţă.

Sunt dezgustat de cultura homo, de stereotipiile uzitate de homosexuali şi de ideea de a fi intim cu un alt bărbat. Lumea homosexualilor este diametral opusă scopurilor mele - a avea o familie, o soţie şi copii. Mai mult, am fost atras întotdeauna şi de sexul opus, o atracţie complet diferită de atracţiile homosexuale. Nu am avut niciodată vreo problemă cu femeile; Am avut întotdeauna o identitate foarte heterosexuală. Probabil că identitatea a devenit hiper-masculină anume pentru a compensa atracţiile homosexuale (arte marţiale, "duritate" socială şi fizică, etc.).

Realizeze că tind să fiu atras de bărbaţi mai tineri, masculini, supli şi cu un aspect inocent. O vreme am crezut că e doar o chestiune de estetică, dar, după cele ce am învăţat la programele JONAH, am aflat că lucrurile nu sunt aşa de simple. Ceea ce căutam în mod subconştient la întâlnirile homosexuale, e ciudat, e acelaşi lucru pe care îl doream şi în copilărie de la ceilalţi băieţi - acceptare. Este interesant acest lucru, dat fiind că nu duc lipsă de prieteni foarte buni şi în nici un caz nu mă mai simt singur sau izolat. Însă atracţiile homosexuale sunt iraţionale; ele derivă din răni şi traume din trecut, din perioada de creştere. Când eram copil, am suferit de pe urma lipsei de prietenie şi integrare cu ceilalţi băieţi, şi totul pentru că îmi era teamă că sunt inferior.

Bărbaţii de care mă simt atras îmi amintesc cumva de prietenii pe care as fi vrut să-i am mai demult. Într-adevăr, nu fac altceva decât să încerc să repar nişte răni, prin mijloace total nepotrivite. La urma urmei, nici una dintre întâlnirile mele homosexuale nu m-a făcut să mă simt acceptat sau bărbat. Au fost însă ca un drog - mi-au alinat temporar suferinţa. Am simţit o euforie intensă, urmată de vină, ruşine, depresie şi un impuls fantastic de a căuta mai mult. (Pe de altă parte, trebuie să spun că situaţiile concrete din viaţă care furnizează un răspuns negativ au deseori un efect opus: în cazul meu, izolarea de ceilalţi băieţi în perioada adolescentei a condus la formarea unei independenţe care până astăzi reprezintă una dintre trăsăturile mele de caracter.)

Întrucât am avut mereu ambele tipuri de atracţii sexuale, am luat o hotărâre clară în privinţa orientării mele. Sunt multe motive pentru care am respins viaţa de homosexual (sau bisexual): religioase, etice şi pragmatice. În ultimă instanţă, am crezut din totdeauna că numai o soţie şi copiii îi pot conferi unui bărbat adevărata fericire; cred că orice bărbat care spune că e fericit altfel nu face decât să trăiască cu o anumită patologie.

Când am înţeles cum s-au format în timp aceste atracţii homosexuale, urmare a unor nevoi neîmplinite, totul a început să se lumineze. Desigur, acele întâlniri erau foarte excitante: abordau nişte nevoi - nevoie, presiune, explozie. Odată expusă, rana emoţională devine sensibilă şi deschisă. Acum totul este foarte simplu, dar am fost tulburat mai multe luni de zile. Dacă experienţele homosexuale erau mai intense decât cele heterosexuale, atunci care era "adevărata" mea orientare? Răspunsurile aflate de la televizor şi din ziare mă sfătuiau să mă consider homosexual, deşi sinele meu îmi spunea contrariul.

În această luptă, obişnuiam să-mi văd eforturile de a fi heterosexual ca pe un sacrificiu dureros, o strădanie de a renunţa la o dependentă fizică de dragul unui ideal mai înalt, acela de a avea o familie. Acum cred că tot ce gândeam atunci era greşit. Acei bărbaţi nu-mi puteau da ce căutam eu - nu e nici un "sacrificiu" pentru care să plâng. Dacă pot să răspund nevoii mele de relaţionare masculină autentică, într-o manieră nesexuală, atunci pot să am pace cu mine însumi şi cu impulsurile mele fizice. Pot să mă bucur de atracţiile mele heterosexuale fără a mai fi deranjat de cele homosexuale.

Acest material n-ar fi complet dacă n-as menţiona deserviciul făcut de sistemul educaţional, de mass-media şi de cultura majoritară. Începând din liceu şi până la facultate, am recepţionat o sumedenie de mesaje pro-homosexualitate şi am primit o cantitate enormă de resurse în această direcţie. Nu am întâlnit însă niciodată expresia "atracţii homosexuale nedorite". Cultura de duzină te învaţă că omul este definit după impulsurile sale ("urmează-ţi setea"); aceasta face ca orice luptă interioară să fie în cel mai bun caz inutilă; în cel mai rău, dăunătoare. Dacă un om alege să dea curs atracţiilor homosexuale şi-şi trăieşte viaţa în felul acesta, se spune că a făcut o alegere legitimă. Activiştii homosexuali nu îmi acordă însă acelaşi drept şi când aleg un alt drum!

Dorinţa mea de a scăpa de atracţiile homosexuale este atacată de activiştii homosexuali, care-mi spun că-mi neg "adevărata" orientare şi că cedez în faţa homofobiei societăţii. Faptul că şi putinii prieteni cărora le-am spus despre lupta mea adoptă aceeaşi poziţie este o mărturie a succesului activismului homosexual. Când mă gândesc la durerea (şi pericolele) pe care le-as fi putut evita dacă as fi avut ocazia să întâlnesc un grup cum este JONAH în adolescentă, mă umplu de mânie. Toţi acei ani de durere, confuzie (şi chiar gânduri de sinucidere) - m-au afectat toţi, nu doar pentru că nu există o voce alternativă la propaganda homosexualilor, ci pentru că această alternativă este cenzurată şi de-legitimizată. Intenţionez să fac tot ce-mi stă în putere pentru ca grupuri ca JONAH să-şi facă auzită vocea, în speranţa că mesajul lor va ajunge la miile de adolescenţi care, asemenea mie, se luptă cu ruşinea, confuzia şi singurătatea generate de atracţiile homosexuale.

Sursă: www.narth.org , Homosexualitate.ro.