APOSTOLUL
TIT
2, 11-14; 3, 4-7;
Fiule Tit, harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a
arătat tuturor oamenilor, învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele
lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu
cucernicie; şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu
şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să
ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor
de fapte bune.
Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a
Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat, El ne-a mântuit, nu din faptele cele
întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii
celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a vărsat peste noi,
din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca îndreptându-ne prin
harul Lui, să ne facem după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice.
EVANGHELIA
MATEI 3, 13-17;
În vremea aceea a venit
Iisus din Galileea, la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă îl
oprea, zicând: eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Iar
Iisus răspunzând, a zis către el: lasă acum, căci aşa se cuvine nouă să împlinim
toată dreptatea. Atunci Ioan L-a lăsat. Iar după ce s-a botezat Iisus, în clipa
când a ieşit din apă, iată, cerurile s-au deschis şi Ioan a văzut Duhul lui
Dumnezeu pogorându-se ca un porumbel şi venind peste Dânsul. Şi iată un glas
din ceruri, care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care bine am voit.
*
IPS
Bartolomeu Anania:
Veniţi fiecare cu bună
cuviinţă să vă luaţi Aghiasma, aşa cum primiţi Anafura şi Sfânta Cuminecătură.
Este un act de participare. Să nu se aştepte nimeni să o primească ambalată, ca
la băcănie. Aghiasma este un lucru sacru, la ea se vine cu bunăvoinţă şi
credinţă. Să veniţi cu credinţă! Aghiasma nu este o apă miraculoasă despre care
se spune că poate să… Aghiasma este sfântă şi sfinţită, şi vă spun asta din
prisma unui om bătrân care a stat în faţa minunilor săvârşite de Sfânta
Aghiasmă pe care o ai în casă şi pe care o foloseşti la nevoie, fie gustând pe
nemâncate, fie stropind casa. Aşa să o primiţi: cu credinţă, dragoste şi
speranţă. Ascultă
mai mult…
*
Părintele Dumitru Stăniloae:
Boboteaza este una
dintre cele trei mari sărbători legate de Domnul Hristos. S-a încercat să se
spună despre Sărbătorile de iarnă, dar de ce să sărbătorim iarna? Prin Naşterea Lui,
Hristos a adus ceva nou în lume, ne-a scos din monotonia noutăţilor din lume.
Prin Anul Nou, la 8 zile, Hristos a primit numele Lui de Iisus, a primit botezul
după legea în care s-a născut, iar la Bobotează s-a botezat de la Sfântul Ioan
Botezătorul, ca să arate că îşi însuşeşte toate ale noastre, ca să
fie aproape de noi şi primind Botezul din apa Iordanului să arate că El este
Unul din Sfânta Treime. Boboteaza este un anunţ al iubirii faţă de oameni a lui
Dumnezeu arătată prin Fiul Său şi din puterea acestei iubiri ne botezăm noi.
Primim puterea să ne iubim şi noi pe noi, aşa cum se iubesc Persoanele Sfintei Treimi. Primim puterea nu numai ca să ne iubim unul câte unul, ci să-i iubim pe
toţi oamenii, pentru că fiecare poate deveni un Tu al nostru. Acesta este
creştinismul – religia iubirii. Ascultă
mai mult...
*
Arhim.
Melchisedec Velnic:
De Praznicul Dumnezeieştii
Arătări am cântat: "Astăzi firea oamenilor se sfinţeşte, astăzi Iordanul se
întoarce înapoi, astăzi focul dumnezeirii am văzut pogorându-se." Nu am spus că
în urmă cu 2000 de ani L-am văzut pe Hristos născându-se, că în urmă cu 2000 şi
ceva de ani L-am văzut pe Hristos la apele Iordanului, ci astăzi. Am
făcut aceasta pentru că la Dumnezeu este un veşnic prezent. De aceea, am auzit
de multe ori spunându-se în Sfânta Scriptură că astăzi trebuie să mulţumeşti, să
fii recunoscător, că astăzi trebuie să te întorci de pe calea păcatului pe
Calea cea bună a lui Hristos. Spune Sfânta Scriptură: “Dacă astăzi auziţi
glasul Meu, nu vă învârtoşaţi inimile voastre ca poporul lui Israel în pustie.”
Citind în Sf. Scriptură vedem ce înseamnă învârtoşarea inimilor poporului lui
Israel, adică au văzut lucrurile Domnului, au văzut minunile lui Dumnezeu, căci
cu mână tare a scos poporul din Egipt, i-a trecut prin Marea Roşie ca pe uscat,
i-a hrănit, i-a adăpat, i-a călăuzit, le-a arătat atâtea minuni, şi totuşi au
învârtoşat inimile lor şi s-au întors de la Dumnezeul cel adevărat la dumnezeul
patimilor, la dumnezeul cel fără de viaţă şi şi-au făcut idoli. De aceea, în
Sfânta Scriptură s-a scris că dacă vom auzi acest glas, să nu învârtoşăm inimile
noastre, ci fiecare, cu recunoştinţă şi cu mulţumire să vină la Preabunul
Dumnezeu. Omul stăpânit de egoism nu mai are timp să mulţumească, să fie
recunoscător, de aceea se spune că astăzi recunoştinţa este o floare rară,
pentru că omul nu vrea să se plece şi să recunoască prezenţa lui Dumnezeu în
lume. Cel smerit recunoaşte, se pleacă şi mulţumeşte. Ascultă
mai mult…
*
Părintele Constantin Galeriu:
Iubiţilor, să trăim spiritual această taină,
această bucurie, peste toate necazurile. De atâtea ori ne aflăm în faţa unui om
îndurerat de un chin greu - în familie, în persoana lui - dar un singur cuvânt şi
o singură scânteiere de har deodată îi schimba durerea şi trăieşte în clipa
aceea o deschidere a cerului în inima lui. Şi poţi să uiţi atunci durerea şi poţi
să arunci, să o îneci şi măcar pentru o clipă să trăieşti
arvuna aceasta a bucuriei cereşti, cu care poţi să birui pe urmă necazurile şi
durerile; din acea clipă în care te-ai împărtăşit de un strop de apă sfinţită,
de un cuvânt dumnezeiesc al Evangheliei, de Trupul şi Sângele dumnezeiesc simţi că ai primit o arvună a Învierii; a Învierii pentru viaţa de aici şi
pentru viaţa cealaltă. Dar biruind şi începând de aici, cu această credinţă, nădejde şi putere harică pui noi şi mereu noi începuturi vieţii şi noi
biruiri. Prin Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea cea deofiinta şi nedespărţită
(Care S-a arătat la Iordan); pentru care ne rugăm şi noi să ne ţină nedespărţiţi
în credinţă, în adevăr, în iubire, în lumină şi în bucurie divină şi inima
senină. Cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii. Citeşte
mai mult...
*
Troparul Bobotezei
Sursă Apostol şi Evanghelie: Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu