Sfântul Teofan Zăvorâtul: „Lucrarea pocăinţei este simplă: un suspin şi un cuvânt”

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Lucrarea pocăinţei este simplă: un suspin şi un cuvânt: „Am păcătuit, n-o să mai fac!” Insă acest suspin trebuie să străbată cerurile, să devină mijlocitor înaintea tronului Dreptăţii; şi acest cuvânt trebuie să şteargă din cartea vietii toate înscrisurile prin care sunt însemnate acolo păcatele noastre. Dar de unde vor lua ele asemenea putere? Din osândirea de sine fără cruţare şi din frângerea fierbinte de inimă. Iată, într-acolo şi trebuie să fie îndreptată toată strădania noastră de a ne pocăi: înmuiaţi-vă şi frângeţi-vă inima – şi apoi, în ceasul spovedaniei, nu vă ruşinaţi să destăinuiţi tot ce vă face de ruşine înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor.

In lucrarea pregătirii pentru spovedanie şi împărtăşire, cel mai greu ne vine să ne călcăm pe inimă şi să ne destăinuim părintelui nostru duhovnicesc, de fapt, însă, acesta ar trebui să fie lucrul cel mai îmbucurător. Oare nu e o bucurie pentru cel acoperit de răni să fie vindecat, pentru cel pătat de toata necurăţia să fie spălat, pentru cel legat în lanţuri să fie slobozit? Dar tocmai în aceasta stă puterea dezlegării preoţeşti de la spovedanie: venim acoperiti de rani si plecăm vindecaţi, venim necuraţi si plecăm albiţi, venim în lanţuri şi plecăm liberi. Aceasta e făgăduinţa lui Dumnezeu: „Spune tu fărădelegile tale mai înainte, ca să fii îndreptăţit!”

Vei fi îndreptăţit fără nici o îndoială; dar mai înainte spune fărădelegile tale fără să tăinuieşti nimic. Să ştii că numai rana descoperită se vindecă, numai necurăţia dată în vileag se spală, numai lanţurile arătate se desfac. Ia seama dar, să nu pleci netămăduit, nealbit şi neslobozit!

Cel ce lucrează aici e Domnul. Părintele duhovnicesc Il reprezintă şi spune Cuvântul Lui. Domnul ştie păcatul tău, şi tu nu poţi să nu ţi-l recunoşti în gând înaintea Domnului; dar Domnul vrea să ştie dacă tu ţi-ai da păcatul în vileag înaintea fetei Lui atunci când ti S-ar înfăţişa El însuşi ori te-ai ascunde, aşa cum au făcut protopărinţii. De aceea a şi rânduit să îţi arate faţa Sa în părintele duhovnic care te spovedeşte, poruncindu-i să spună în numele Său şi cuvânt dezlegător care, rostit fiind pe pământ de o făptură slabă, mai apoi este pecetluit în cer prin puterea lui Dumnezeu.

Şi încă o faţă mai închipuie părintele duhovnicesc: faţa întregii omeniri. Cel ce se ruşinează să se dea în vileag la spovedanie să alunge această ruşine prin gândul că schimbă ruşine cu ruşine: o ruşine mare cu o ruşine mică, o ruşine fără bucurie si fără folos cu o ruşine mântuitoare! Înaintea feței întregii omeniri vor fi date cândva în vileag toate faptele noastre rele, şi ne vor acoperi cu o asemenea ruşine, că mai bucuroşi ne-am învoi să cadă munţii peste noi decât să fim supuşi unei asemenea ruşini. Iată, de aceea a şi rânduit Domnul să ne ruşinăm înaintea unuia singur, a duhovnicului, ca prin aceasta să ne scape de ruşinarea înaintea întregii omeniri.

Fragment preluat de pe Războintrucuvânt

Săptămâna Patimilor – Semnificaţia zilelor: Miercurea Mare

Părintele Teofil Pârâian

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri, pomenire s-a făcut şi se face totdeauna despre o femeie cinstitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Sfânta noastră Biserică o prezintă şi ca pe o femeie păcătoasă. În Sinaxarul zilei respective însă se pomenesc mai multe ungeri cu mir, pe care le-a primit Domnul Hristos, iar Sfânta noastră Biserică se opreşte în mod special asupra ungerii cu mir din partea unei femei care a adus mir de mult preţ, mir care era socotit că având preţul mai mare decât 300 de dinari, ceea ce însemna preţul a 300 de zile de lucru. Femeia şi-a arătat cinstirea ei fată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos turnând peste El mirul cel de mult preţ şi Domnul Hristos a primit cinstirea pe care i-a adus-o acea femeie.

Este de observat că în Sfânta Evanghelie nu se spune că acea femeie a fost păcătoasă. Sfânta noastră Biserică însă face o legătură între femeia cinstitoare a Mântuitorului şi femeia păcătoasă despre care istoriseşte Sfântul Evanghelist Luca şi despre care se poate citi în capitolul al şaptelea din Sfânta Evanghelie de la Luca. Cântările, textele liturgice care împodobesc slujba din Miercurea Săptămânii celei Mari se referă la această femeie ca la o femeie păcătoasă, şi sfântul Ioan Gură de Aur face o legătură între vinderea lui Iuda, între faptul că Iuda l-a vândut pe Mântuitorul, şi femeia căreia i s-au dezlegat păcatele de către Domnul Hristos. Iar Sfânta noastră Biserică face şi ea aceeaşi legătură, iar în legătură cu femeia păcătoasă ne spune că acea femeie a luat rânduială de mironosiţă. "Doamne", zicem noi către Domnul Hristos, "femeia care căzuse în păcate multe, simţind dumnezeirea Ta", deci fiind mişcată de darul lui Dumnezeu ca să cunoască ceva din măreţia Mântuitorului, "şi luând rânduială de mironosiţă", deci făcând ceea ce voiau să facă femeile mironosiţe după înmormântarea Domnului Hristos, a anticipat cumva înmormântarea Mântuitorului şi pregătirea lui cu miresme, "aducând mir de mult preţ", dar şi-a adus şi inima ei cinstitoare, şi-a adus şi dorinţa ei de a i se dezlega păcatele, pentru că zicea femeia: Dezleagă-mi păcatele mele, aşa cum eu mi-am dezlegat părul. Şi cerea de la Domnul Hristos lacrimi, de la El care scoate apă din mare prin nori.

E o alcătuire extraordinar de frumoasă şi minunată, o alcătuire impresionantă pentru toţi credincioşii, este un text liturgic de o măreţie unică şi ar fi bine să îl avem mai mult în vedere şi să-i ascultăm cuprinsul şi-n această zi în care ne gândim la ceea ce s-a întâmplat când femeia păcătoasă a adus mir de mult preţ ca semn de cinstire pentru cel ce a rânduit apoi ca fapta ei să fie pomenită şi să fie propovăduită spre pomenirea ei oriunde se va propovădui Evanghelia (cf. Mt. 26, 13).

"Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel Ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel Ce ai plecat cerurile cu nespusă plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăsi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în Răi în miazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel Ce ai nemăsurată milă" (Idiomelar, glasul al 8-lea, alcătuire a Casianei monahia, Triod).

Fragment dintr-un interviu difuzat în Vinerea Mare (10 aprilie 1998) pe Canalul Radio România Actualităţi

Sursă: Pr. Iulian Nistea