Cei trei ierarhi, model de luptători / Predica Mitropolitului Augustin de Florina

“Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă!”

Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.

Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.

Marele Vasilie s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau. Acolo existau şi femei stricate. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.

Din Atena, Vasilie s-a întors în Cezareea. Atunci domina arianismul. Împăratul l-a trimis pe Modest să-i constrângă pe episcopi să semneze. Toţi au semnat declaraţia că sunt arieni. A ajuns şi în Cezareea. - Ce vrei?, îl întreabă Marele Vasilie. – O semnătură. – Nu se poate. Împăratul meu îmi interzice să semnez aşa ceva. – Nu te temi de împărat? – Ce-o să-mi facă? – Îţi va confisca averea sau te va trimite în exil sau la moarte! Marele Vasilie a răspuns: – Şi altceva mai rău mai ai? Confiscarea averii? Nu am decât o rasă şi câteva cărţi. Exil? „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde aş merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest şi s-a mirat.

Împotrivire în Atena ca student, împotrivire şi în Cezareea ca episcop în faţa lui Modest şi a împăratului.

Grigorie Teologul. Şi duhul împotrivirii acestuia îl vedem în Atena. Nu l-a influenţat mediul rău. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, împăratul idolatru de mai târziu. Nu a fost amăgit de el. S-a războit împotriva ideilor lui Iulian.

Apoi, s-a dus în satul său, în Arianz, unde a devenit cleric şi apoi episcop. L-au chemat la Constantinopol când domina arianismul. Arienii ocupaseră toate bisericile în afară de una foarte mică – Sfânta Anastasia. Acolo, Sfântul Grigorie a rostit faimoasele lui Cuvinte teologice despre Sfânta Treime şi de acolo a primit numele de Teologul. La început nu-i dădeau importanţă, dar apoi a început să zguduie întreaga cetate prin predicile lui. Arienii turbau împotriva lui. Şi în ziua de Paşti au intrat cu ciomege şi pietre şi au început să lovească cu pietre pe cei din biserică. A fost rănit şi Grigorie. Aproape pe jumătate mort a scăpat din acea dramă pentru credinţa ortodoxă.

S-a luptat împotriva lui Iulian, s-a luptat împotriva arienilor, s-a luptat împotriva ereziilor timpului său.

Dar să venim la Ioan Gură de Aur.

Ioan Gură de Aur. Întreaga lui viaţă este o luptă. În scrierile şi în omiliile lui foloseşte cuvintele luptă, război, arme, nevoinţă, întrecere. Zice undeva: Vin din luptă! Şi când îl aude cineva crede că este în război. Da, în război duhovnicesc împotriva ereticilor. S-a luptat Gură de Aur. S-a luptat împotriva celebrărilor şi distracţiilor idolatre, a teatrelor, a hipodromurilor, a dansurilor desfrânate, a bogaţilor nemilostivi şi a luxului. S-a luptat împotriva lui Eutropiu. Cine era Eutropiu? Era favoritul împărătesei Eudoxia. Doar ce ajunsese prim-ministru, că şi începu jafurile. Nu ocolea nici căsuţa văduvei şi a orfanului. Striga la el Gură de Aur. Drumul pe care ai apucat este dezastruos!… El nu lua în seamă nimic. O sfântă legiuire de la Marele Constantin definea azilul bisericilor: adică celui care era urmărit, dar apuca să intre într-o biserică, nu se putea să-i mai faci vreun rău. Eutropiu avea duşmani şi îi urmărea, dar aceştia fugeau în biserică. S-a dus atunci la Ioan Gură de Aur şi îi zice: – Vei desfiinţa azilul bisericilor (pentru a avea dreptul să intre înăuntru şi ca un uliu să răpească găinile. – Asta nu se poate, răspunde Ioan. – Te voi exila. – Fă ce vrei; azilul nu se desfiinţează… Într-o zi deci, pe când Gură de Aur propovăduia, a auzit un mare zgomot de mulţime. La un moment dat cineva, transpirat şi ticăloşit, intră alergând în biserică şi îmbrăţişează coloanele. Cine era? Eutropie! Cel care voia să desfiinţeze azilul acum era urmărit, îl degradaseră din funcţie şi pentru a primi salvare a alergat la biserică. De afară strigau: Să ni-l predai, ne-a distrus!… Atunci s-a urcat Gură de Aur în amvon şi a rostit faimosul cuvânt către Eutropiu, cel în care zice: „Deşertăciunea deşertăciunilor… (Ecclesiastul 1, 2). Veniţi să vedeţi ce era în urmă cu o oră şi ce este acum…”. Nu li l-a predat.

S-a luptat cu Eutropiu, dar s-a luptat şi cu împărăteasa Eudoxia. Lumeşte se pare că a învins împărăteasa, dar înaintea lui Dumnezeu a învins Gură de Aur. Ce s-a întâmplat? Respectabilii domni o linguşeau pe împărăteasă pentru frumuseţea ei. I-au confecţionat o statuie, au aşezat-o în afara bisericii şi au hotărât o zi pentru ceremonie. Gură de Aur s-a răsculat. Când s-a aflat lucrul acesta la palat, s-a făcut mare tulburare şi a început marea luptă la care unelte au fost şi unii episcopi nevrednici. L-au exilat departe în Armenia. În sfârşit, chinuit, epuizat, îndurerat, prigonit, şi-a făcut semnul crucii şi a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Astfel şi-a încredinţat sfântul său suflet, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci. A căzut sus la datorie.

Nu ne-a adus Dumnezeu aici, pe pământ, ca să trăim câţiva ani şi să facem chefurile diavolului, ale trupului şi ale dorinţelor noastre. Ne-a adus pentru ca să facem voia Părintelui ceresc. În rugăciunea noastră zicem: „Facă-se voia Ta…” (Matei 6, 10); nu voia lui A, B, C, ci voia lui Dumnezeu. Normal, atunci când apare situaţia în care voia oamenilor este potrivnică voii lui Dumnezeu, noi să alegem fără discuţie voia lui Dumnezeu. Vreţi exemple?

Este taină nunta. Femeia trebuie să se supună bărbatului, dar până la un punct. Dacă bărbatul cere lucruri contrare voii evidente a lui Dumnezeu, atunci femeia ce va alege? Va prefera iubirea bărbatului? Atunci a încetat să fie creştină. Va prefera iubirea lui Dumnezeu? Atunci mii de cununi îi împletesc îngerii. Să spună bărbatului: te-am luat ca să te am tovarăş aici în această viaţă şi în cealaltă; nu te-am luat să mă duci în iad… Iarăşi, dacă bărbatul are femeie cu pretenţii cu totul anticreştine, nu trebuie să cedeze poftelor ei. Trebuie să se împotrivească.

Eşti copil? Ascultare faţă de părinţi. Dacă însă părinţii tăi îţi impun lucruri contrare legii lui Dumnezeu, atunci să nu-i asculţi. Eşti soldat? Ascultare faţă de general. A hulit însă înaintea ta cele dumnezeieşti? Să te împotriveşti. Eşti funcţionar? Ascultare faţă de şeful tău. Însă te vei împotrivi întâistătătorului tău, dacă va cere lucruri contrare legii lui Dumnezeu.

Închei cu un exemplu. Peştii morţi sunt luaţi de curent, dar cei vii merg contra curentului. Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă. Amin.

+ Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina în Sala „Trei Ierarhi”, Atena, 31.01.1960)

Sursă: Război întru cuvânt

„Povestea unui episcop care a căzut în desfrâu (din „Proloage”)"/ Nesfinţii Sfinţi (7)

foto: Pit Zsak , (Orthphoto)

Cu permisiunea Editurii Egumenița postăm o serie de povestiri din cartea Nesfinții Sfinți și alte povestiri. 

Menționăm că materialele nu pot fi preluate sau repostate decât în baza unui acord scris al Editurii Egumenița.

Într-o cetate bizantină trăia un episcop care era foarte iubit de popor. Dar odată s-a întâmplat un lucru îngrozitor: din pricina slăbiciunii sau a uşurătăţii sale şi, desigur, a uneltirii diavoleşti, episcopul acela a căzut în desfrâu.

Într-o zi de duminică, când tot oraşul era adunat în biserică pentru Dumnezeiasca Liturghie, episcopul a ieşit în faţa poporului, şi-a scos omoforul, însemnul cinului episcopal şi a spus:

-Nu mai pot fi episcopul vostru, căci am căzut în desfrâu.

La început a domnit tăcerea. Apoi în toată biserica au început să răsune bocete. Oamenii stăteau în picioare şi plângeau. Plângea şi  episcopul, cu capul plecat în faţa enoriaşilor săi. În cele din urmă, oamenii s-au mai liniştit şi au spus:

-Ce este de făcut acum? Noi tot te iubim! Aşadar, îmbracă-te şi slujeşte Sfânta Liturghie şi vei rămâne episcopul şi păstorul nostru.

La acestea episcopul a răspuns:

-Vă sunt recunoscător pentru cuvintele voastre nobile, dar eu, într-adevăr, nu mai sunt episcop. După regulile Sfinţilor Părinţi, episcopul care a căzut într-un asemenea păcat, nu este vrednic să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie.

Poporul i-a răspuns:

-Noi nu ştim toate regulile voastre. Probabil ele sunt corecte şi importante. Dar noi te-am îndrăgit în anii aceştia în care ai slujit oraşul nostru. Orice se poate întâmpla în viaţă. Îmbracă veşmântul şi slujeşte. Căci noi te iertăm.

Episcopul a zâmbit cu amar:

-Voi, iată, m-aţi iertat ... Dar eu însumi niciodată nu mă voi ierta şi nici Biserica nu mă iartă. Nu am nici o scuză în faţa lui Dumnezeu. Aşadar, daţi-vă la o parte, căci voi pleca în pustie, ca să plâng şi să mă căiesc pentru păcatele mele.

Dar poporul nu a făcut decât să se strângă mai tare şi nu i-a îngăduit episcopului nici măcar să coboare în amvon.

-Nu! au stăruit oamenii. Tu eşti episcopul nostru, îmbracă-te şi slujeşte!

Şi aşa au ţinut-o până seara târziu. Poporul era neînduplecat şi nefericitul episcop nu ştia ce să facă. Înţelegând în cele din urmă că oamenii nu îl vor lăsa să plece, a spus:

-Păi, ce să mai zic, fie după voia voastră! Dar voi rămâne numai cu o condiţie. ieşiţi acum toţi din biserică şi eu mă voi întinde în pridvor. Şi fiecare dintre voi să intre iarăşi în biserică, nu altfel decât călcându-mă în picioare. pentru ca toţi să ştiţi cât sunt de păcătos şi ce anume merit eu.

Şi de această dată episcopul nu a mai cedat în faţa stăruinţelor lor. Iar poporul a fost nevoit să se învoiască. Au părăsit toţi biserica, iar episcopul s-a aşezat pe prag şi fiecare dintre enoriaşii lui, de la cel mai mare până la cel mai mic, a intrat cu groază în biserică, iar mulţi dintre ei şi cu ochii în lacrimi, călcându-l în picioare pe arhiereu.

Şi, iată, când ultimul dintre locuitorii oraşului a păşit înlăuntrul bisericii, au auzit toţi un glas din cer zicând: „Pentru smerenia lui cea multă i se iartă lui păcatul”.

Ipodiaconii l-au îmbrăcat cu sfintele veşminte şi episcopul a slujit Dumnezeiasca Liturghie.

Sursă: Arhimandritul Tihon Șevkunov-Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Editura Egumenița, 2013

Cartea se poate comanda on-line ​de pe saitul e​diturii Egumenița

​Saitul oficial internațional al al cărții ​http://everyday-saints.com/

​

Mulțumim editurii Egumenița pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea acestor fragmente.