Capcanele noilor tehnici de cucerire online: pozele provocatoare ale adolescentelor din mediile de socializare / Cuvinte pentru tineri

de Tamara Rajakarian

 

Autoportretele, așa numitele „selfie”, cu încărcătură senzuală pe care atâtea adolescente le publică pe internet au început să intre în normalitate. Chiar au devenit ridicol de familiare şi din păcate au început să se răspândească şi în rândul grupelor de vârstă mai mature. Înseamnă totuşi că acest fel de expunere este în regulă? 

Un articol pe care l-am citit de curând susține că acest gen de imagini a transformat relaţiile între băieţi şi fete într-o cursă sexuală acerbă, fără sorţi de izbândă. Respectivul articol a tras un semn de alarmă, mai ales prin faptul că era  scris de o elevă de numai 11 ani, Olympia Nelson. 

Pentru cineva atât de tânăr, aceasta a reuşit să surprindă o imagine destul de corectă a situaţiei. Printre altele, ea explică cum expunerea incitantă în mediul de socializare online depăşeşte orgoliul sau narcisismul, totul devenind un concurs despre „cine este mai sexy”. Împărtăşirea unor experienţe şi a bucuriei de a comunica s-a transformat într-un fel de concurs de popularitate – cine primeşte cele mai multe „like”-uri, cea mai multă admiraţie (a se citi „interes sexual”) şi popularitate. 

Tânăra Olympia ne propune următoarea schiţă a desfăşurării lucrurilor: în primă instanţă, fata observă cum băieţii remarcă alte fete şi îşi doreşte să „merite’ şi ea acest tip de atenţie; astfel ea alege să publice şi ea fotografii incintante. Cum va proceda? Ţinând cont că gusturile băieţilor, nefiind deloc pretenţioase sunt modelate de pornografie, ea va încerca să concureze celelalte fete, pe criteriile de atractivitate ale unui star porno. Cine nu poate sesiza cât de dezgustător este acest fenomen? 

Din unele puncte de vedere, acest mod de a vedea lucrurile poate părea exagerat, dar este din păcate real. Ceea ce a început în mod inocent (deşi în scopul atragerii atenţiei) s-a transformat acum, o dată cu evoluţia socializării online, într-un nou fenomen. Ceea ce trebuia să rămână în intimitate a căpătat o expunere publică. 

Competiţia electronică a atractivităţii nu este sănătoasă. Nu numai că alimentează nevoia exagerată de atenţie, care nu va aduce nicio împlinire reală, dar provoacă o concurenţă permanentă între persoanele feminine, constituind un punct de pornire pentru viitoare relaţii dăunătoare. Chiar dacă mesajul vine din partea unei fete de 11 ani, poate că ar trebui să luăm în serios ideea de a le aminti fetelor şi femeilor din vieţile noastre să se gândească mai bine înainte de a posta o imagine provocatoare şi să analizeze ansamblul pe care îl confirmă şi consolidează fiecare asemenea gest.

 

(Notă: În articolul ei, Olympia dă vina doar pe bărbați pentru toate acestea, lucru cu care eu nu sunt de acord)

 

Articolul Olympiei Nelson 

 

Prezentarea propriei persoane folosind sugestii senzuale a transformat relaţiile dintre adolescenţi într-o cursă sexuală feroce. Dacă reţelele sociale, cum sunt Istagram şi Facebook ar exacerba doar narcisismul, acesta nu ar fi cel mai dăunător efect, însă acestea generează transformarea relaţiilor într-o competiţie sexuală. În aceste portaluri omniprezente, popularitatea fetelor este pusă la grea încercare pe un unic criteriu major: în ce măsură pot fi sexy şi astfel să pot obţine admiraţia tuturor? 

Aceasta e motivaţia din spatele atâtor poze la oglindă, în care vedem adolescente cu buze ţuguiate sau în diverse poziţii sugestive, pozând în mini-rochii, cu explicaţia „înainte de petrecerea de aseară”. Prin acestea arată cât de mult se admiră şi speră că privitorii vor apăsa şi ei butonul like, pentru a le oferi confirmarea. 

Deşi publicarea unui auto-portret foto nu ar avea nicio implicaţie negativă aparentă, a urmări o poziţie superioară pe scara „like”-urilor ţine de slavă deşartă, mai mult decât de simpla vanitate. 

Tuturor ne face plăcere să primim din când în când complimente pentru aspectul exterior, astfel căpătând uneori mai multă încredere în noi înşine. Dar ce fel de fotografii pot genera o explozie de „like”-uri? Nimic prea creativ – doar ceva coapse, un decolteu şi nişte buze ţuguiate.  

De unde această concurenţă pentru titlul de „Regina buzelor senzuale’” De ce o atât de acerbă cercetare a pozelor celebrităţilor şi a tuturor cunoscutelor noastre ambiţioase, pentru a găsi noua prinţesă a poziţiilor provocatoare? Nici chiar fetele cuminţi nu rezistă tentaţiei unor astfel de aluzii. Dar acestea trebuie să se pregătească, nu pentru o eventuală descoperire a părinţilor, ci pentru un posibil eşec şi o cădere în ochii colegilor, pentru că ar putea obţine prea puţine „like”-uri. 

Cât de încrezătoare poate apărea o adolescentă într-o postură lascivă? Cât de credibil este aerul ei de indecenţă? Cine se străduieşte prea mult îşi pierde credibilitatea şi va fi o exclusă. Deci totul depinde de cât suport vine de la alte fete. Fetele cercetează cu zel noutăţile apărute şi folosesc diverse trucuri de a obţine numeroase like-uri, obţinând astfel popularitatea dorită. Persoanele populare primesc foarte multe complimente (de multe ori interesate), în speranţa celorlalte de a primi şi ele la rândul lor mult doritul „like”. 

Unele dintre poze pot fi chiar prea intime, lăsând impresia că pândim la fereastra cuiva. Unele dezvăluie părţi ascunse ale corpului, altele pozează întinse pe un pat. Cele mai multe dintre ele sunt în aşteptarea aprobării din partea prietenilor. Scopul nu mai este împărtăşirea bucuriei, ci doar atingerea topului de audienţă. Acesta reprezintă un impuls nevrotic, nu mai e unul de bucurie. Pot căpăta anxietate că fetele sunt poziţionate mai sus decât mine: băieţii o privesc pe ea şi nu pe mine. Trebuie să arăt ca ea, ca să merit atenţia băieţilor. Gusturile lor nu sunt întotdeauna sofisticate, reperul lor estetic fiind ceea ce au văzut în pornografie. Astfel fetele trebuie să se conformeze acestor reguli şi să concureze după acele criterii. 

Cine e de blamat pentru această alunecare morală? Ca feministe, învinovăţim dominaţia masculină, pentru că băieţii sunt în siguranţă cu statutul lor superior şi deţin autoritatea, de care se bucură întotdeauna. 

O instanţă morală superioară poate blama o fată pentru promoscuitate, dar în acelaşi timp se poate bucura şi de privelişte, ambele din aceleaşi motive misogine: îmi place ce îmi arăţi, dar sunt în poziţia de a te condamna. Eşti ceea ce îmi doresc, dar îţi sunt superior.  

În pozele lor, fetele se străduiesc să se conformeze acestor tipare „ideale”, iar aceşti băieţi comentează imaginile sarcastic „ce personalitate încantătoare” – mesajul real fiind că decolteul este cu adevărat unica lor calitate. Chiar şi aşa, apasă butonul „like”. Un băiat care ironizează o fată care îşi arată decolteul are foarte probabil unele aşteptări sexuale de la aceasta. 

O reacţie obişnuită a adulţilor la mediile de socializare online este de a le restricţiona accesul, ca şi când acest lucru ar fi posibil. Puştii nu pot fi forţaţi să se poarte frumos. Sursa problemei nu este vizibilă, cum este tachinarea sexuală sau agresiunile între adolescenţi, pe care se concentrează adulţii în moduri dominatoare şi lipsite de imaginaţie. Problemă reală este legată de conformismul adolescenţilor, aceştia simţindu-se forţaţi să intre în stereotip, pentru că altfel sunt ameninţaţi cu excluderea din grup.  

Socializarea online nu are nevoie de controlul adulţilor, ci doar de puţin bun gust.

 

(Olympia Nelson este o elevă de 11 ani.)

 

Sursă: Știri pentru viață

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

 



 

Învăţături despre bine şi rău: „Să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi"-Arhim. Simeon Kraiopoulos

foto: Peter K.,(OrthoPhoto) 

Să nu ne lăsăm influenţaţi de lucrurile pe care le simţim. Nu sunt atât de înfricoşătoare precum le simţim noi. Să nu ne înspăimântăm, să nu intrăm în panică, să nu ne comparăm pe noi cu ceilalţi şi să dăm naştere la stări şi mai rele.

În vremurile de demult oamenii nu intrau în concurenţă cum se întâmplă astăzi. Nu exista motiv de concurentă. Nu se crea complexul de inferioritate. Astăzi omul se simte imediat inferior: „ei au fost aleşi, eu nu am fost ales; ei au reuşit, eu nu am reuşit!". Din câte îmi aduc eu aminte, acest lucru nu exista sau dacă exista, se manifestă într-o măsură foarte mică.

Astăzi nu se mai întâmplă aşa, tocmai pentru că omul vede problemele lui în raport cu ceilalţi. Ce vor spune ceilalţi? Cum vor reacţiona ceilalţi? Cum va rezista? Cum se va compara cu ei? Şi viaţa devine un martiriu, tocmai pentru că trăim într-o epocă în care duhul acesta ne influenţează pe toţi. Aşadar, de ce să nu încercăm să rămânem neinfluenţaţi?

Ştiţi cât de liniştiţi suntem noi, cei care nu suntem influenţaţi, cei care nu ne comparăm cu alţii şi nu concurăm cu nimeni? La clerici şi la monahi există acest duh.

De ce n-ar lua cineva astfel viaţa? Omul ia viaţa astfel, când nu se pierde în realitatea vieţii pământeşti, ci vede viaţa pământească ca pe ceva inclus în veşnicie. Existăm pentru puţin în lumea aceasta, pentru a câştiga veşnicia. Atunci când nu izbutim şi când lucrurile nu se aranjeaza cum ne aşteptam, nu este un eşec. Dar noi îl simţim aşa.

Am întâlnit mulţi oameni care au reuşit în viaţă, însă sunt trişti din alte motive, pe care ceilalţi nu le cunosc. Unii-mi spun din toată puterea sufletului: „Ah, părinte, nimeni nu se chinuieşte ca mine!". Se miră când eu le spun: „Pe toţi îi aud spunând aşa!". Toţi oamenii, fără excepţie, consideră că nimeni nu se chinuieşte mai mult decât ei. Toţi. Aceasta pentru că Dumnezeu a iconomisit ca fiecare să le trăiască pe ale sale. Dar să nu credeţi că ceilalţi nu au probleme. Au probleme identice, uneori chiar mai rele, după cum a iconomisit Dumnezeu pentru fiecare.

Sursă: Arhim. Simeon Kraiopoulos, „Sufletul meu, Temniţa mea", Editura Bizantină