Să înfruntaţi fiecare atac al vicleanului prin dispreţ - Sf. Porfirie Kafsokalivitul / Cuvinte despre viaţa duhovnicească (III)

Odată eram pe drumul către Tourkovounia, unde locuiam. Drumul era foarte povârnit, trebuia să cobori vreo două sute de metri. În partea de sus era mai drept. Acolo, sus, mama lui Nikos stătea de vorbă cu alte două femei, vecine. Jos, la capătul drumului, copilul ei, Nikos, se juca cu alţi copii. La un moment dat, Nikos a urcat alergând şi, îndată ce a ajuns, a căzut în şorţul ei plângând.

- Ei, îi zice, ce ai?

- M-a lovit băiatul lui Manolias!

Aflând scăpare la mama, plânsul i-a încetat îndată.

Ce vreau să spun cu asta? În ceasul ispitei, lucrul uşor este să vă întoarceţi către Dumnezeu, să priviţi cu vioiciune şi dorire, şi îndată vă va veni puterea, va veni binele. Adică, în vreme ce vedeţi răul venind să vă cuprindă, îndată ce-l zăriţi de departe, dispreţuiţi-l şi alergaţi în braţele lui Dumnezeu. Ajunge să apucaţi să vă întoarceţi mai întâi către Domnul. Aşa încât, atunci când veţi merge spre bine, nu vă mai amintiţi răul. Dar nu puteţi face asta dacă nu vă întoarceţi către Hristos. Zicem câteodată: „Dispreţuiţi răul!" Ei, e uşor să o spunem, dar nu-i uşor să o facem. Acest dispreţ are un mare meşteşug.

Dispreţuirea duhului rău se face numai prin harul lui Dumnezeu. Întoarceţi-vă către Hristos, alergaţi către Hristos, străduiţi-vă să-L cunoaşteţi pe Hristos, să-L iubiţi pe Hristos, să-L simţiţi pe Hristos, şi, în această străduinţă a voastră, pornirea voastră fiind curată şi limpede şi sinceră, harul deschide sufletul vostru şi zice: Deşteaptă-te, cel ce dormi şi te va lumina Hristos (Efes. 5, 14). Acolo, în lumina dumnezeiască, vom trăi veşnic, câtă vreme sufletul nostru îl va iubi cu înflăcărare pe Dumnezeu. Astfel, prin harul lui Hristos, toate cuvintele lui Hristos sunt uşoare şi adevărate: Căci jugul meu este bun, iar povara mea este uşoară (Matei 1 1, 30).

Şi încă ceva. Să nu dăm drepturi diavolului. Adică eu nu las nici un cuget de ţinere de minte a răului, nici un cuget egoist, ca să nu găsească satana nici o fereastră. Fereastra este dreptul. Când te îndepărtezi de Dumnezeu, te primejduieşti, pentru că satana te găseşte „gol" şi se înstăpâneşte asupra ta. Ascultaţi-mă şi pe mine, căci am puţină experienţă în astea.

Sursa: Ne vorbeşte Părintele Porfirie, Editura Egumeniţa, pag. 252

Să înfruntaţi fiecare atac al vicleanului prin dispreţ - Sf. Porfirie Kafsokalivitul / Cuvinte despre viaţa duhovnicească (II)

Când vedeţi duhul cel potrivnic venind să vă înşface, voi să nu vă lăsaţi stăpâniţi de teamă, nici să-l priviţi, nici să vă străduiţi a-l scoate dinlăuntrul vostru. Ce faceţi? Cel mai bun mijloc este dispreţul. Adică deschideţi-vă braţele, deschideţi-vă mâinile către Hristos, precum copilaşul care vede o fiară sălbatică şi nu se teme, căci alături de el este tatăl lui şi-i sare în braţe. Chipul acesta, adică dispreţul, să-l folosiţi la orice năvălire a vicleanului şi la orice gând.

În acea clipă în care sufletul vostru are nevoie şi vă luptaţi, să strigaţi: „Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă". Pe toate să le primiţi prin rugăciune. Acesta este un mare secret. În ceasul ispitei, când îl dispreţuiţi, vicleanul vă cufundă, vă coboară şi vă strânge, şi le face pe cele ale lui, iar nu pe cele pe care le vreţi voi. Trebuie să apucaţi să faceţi acea deschizătură către Dumnezeu. Însă, pentru a izbândi aceasta, trebuie să vă lumineze dumnezeiescul har. Dacă asta nu se face îndată, atunci vă răpeşte vicleanul şi, în vreme ce vă străduiţi să-l alungaţi, el deja v-a prins. Ascultaţi-mă, să vă dau un exemplu.

Am cerut de la un om să-mi facă ceva. Acesta nu se învoia, zicând că ştiinţa le spune altfel. Am stăruit eu, dar celălalt nimic. Am început să mă indignez. Mi-am dat seama. În acea clipă, m-am întors către Hristos şi am apucat înaintea răului.

Acesta va fi modul nostru. Vom înălţa mâinile către Hristos, iar El ne va da harul Său.

Sursa: Ne vorbeşte Părintele Porfirie, Editura Egumeniţa, pag. 251

Să înfruntaţi fiecare atac al vicleanului prin dispreţ - Sf. Porfirie Kafsokalivitul / Cuvinte despre viaţa duhovnicească (I)

Cea mai însemnată armă asupra diavolului este Cinstita Cruce, care îl înfricoşează. Crucea să fie însă făcută corect. Adică cele trei degete anume de la mâna dreaptă să atingă fruntea, pântecele, umărul drept şi, la urmă, umărul stâng, în forma crucii. Crucea se poate îmbina cu metaniile. 

 

Părtăşia cu Hristos, atunci când se lucrează simplu, lin, fără siluire, îl face pe diavol să fugă. Satana nu pleacă prin siluire, prin constrângere. Se îndepărtează prin blândeţe şi rugăciune. Se risipeşte, când vede sufletul dispreţuindu-l şi întorcându-se cu iubire către Hristos. Nu poate suferi dispreţul, fiindcă este trufaş. Însă, când îl îmbrânciţi, duhul rău prinde de veste şi vă luptă. Nu vă îngrijiţi de diavol, nici nu vă rugaţi să plece. Pe cât vă rugaţi să plece, pe atâta vă împresoară. Pe diavol să-l dispreţuiţi. Nu-l înfruntaţi nemijlocit. Când lupţi cu pizmă împotriva diavolului atunci năvăleşte şi el ca un tigru, ca o pisică sălbatică. Când îi arunci un glonţ, el îţi aruncă o grenadă. Când îi arunci o bombă, îţi aruncă o rachetă. Nu priviţi la rău. Să priviţi către braţele lui Dumnezeu, să cădeţi în braţele Lui, şi să înaintaţi. Să vă dăruiţi Lui, să-L iubiţi pe Hristos, să trăiţi cu trezvie. Trezvia este trebuitoare omului care Îl iubeşte pe Dumnezeu. 

 

Lucrurile sunt simple şi uşoare în viaţa duhovnicească, în viaţa în Hristos; ajunge să aveţi discernământ. Când vă stânjeneşte ceva - un gând, o ispită, o năvălire, atunci dispreţuindu-le pe toate acestea, să vă întoarceţi luarea aminte, privirea către Hristos. Acela vă va lua de mână şi vă va dărui îmbelşugat dumnezeiescul Său har. Voi să faceţi puţină străduinţă. Luăm un milion, îl tăiem într-un milion de părticele; o milionime dintr-o asemenea părticică este străduinţa omului, adică puţină dispoziţie. Mişcaţi-vă către Dumnezeu, şi într-o clipită vine dumnezeiescul har. O cugetaţi, şi îndată vine Duhul Sfânt. Nu faceţi nimic. Mişcaţi-vă către cele de acolo, şi vine degrabă harul dumnezeiesc. Îndată ce suspinaţi, vine, lucrează. Ce spune Apostolul Pavel: ...Se roagă pentru noi cu suspine negrăite (Rom. 8, 26). Mare înţelepciune! Acestea nu sunt simple cuvinte, vorbe, ci Cuvântul viu al lui Dumnezeu.

Sursa: Ne vorbeşte Părintele Porfirie, Editura Egumeniţa, pag. 249

Una este complexul de inferioritate şi cu totul altceva e smerenia - Sf. Porfirie Kafsokalivitul / Cuvinte despre bine şi rău

Mi-a zis Bătrânul într-o zi:

- Creştinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superiorităţii pentru virtuţile sale, cât şi de cel al inferiorităţii pentru păcătoşenia lui. Una este complexul de inferioritate şi cu totul altceva e smerenia; una este pocăinţa şi cu totul altceva, melancolia. A venit odată la mine un medic psihiatru şi a început să condamne creştinismul pentru că, zicea el, creează complexe de vinovăţie şi melancolie. I-am răspuns: „Sunt de acord că unii creştini, din pricina greşelilor proprii sau ale altora, sunt prinşi în capcana complexului de vinovăţie, dar şi tu trebuie să fii de acord că cei din lume cad adesea într-o boală şi mai gravă – mândria. Conştiinţa religioasă a vinovăţiei, alături de Hristos, dispare, în cele din urmă, prin pocăinţă şi spovedanie, pe când mândria celor ce trăiesc departe de Hristos nu dispare nicidecum”.

Prin aceste explicaţii se spulberau multe din nedumeririle mele cu privire la problemele psihologice ale vieţii creştine. Înţelegeam că Bătrânul voia să ne păzim de acea mândrie deghizată fie în autojustificarea fariseismului creştin, fie în autoblamarea specifică unei conştiinţe creştine vinovate. Vedeam că atât neobrăzarea celor care se cred curaţi, cât şi neîndrăzneala celor care se simt vinovaţi sunt, de fapt, două feţe ale aceleiaşi monede – mândria, deoarece adevăratul credincios se izbăveşte de vină prin Spovedanie şi iertarea păcatelor şi se bucură de această izbăvire pe care i-a dăruit-o Hristos; cunoscând că este dar de la Dumnezeu, va fi recunoscător, nicidecum mândru, e curăţit prin Sângele lui Hristos, nu prin vreo izbândă a lui proprie. Astfel, se bucură, mulţumeşte lui Dumnezeu şi nu se mândreşte, ba, mai mult, îi vede pe toţi ceilalţi buni sau capabili de a deveni mai buni prin Sângele lui Hristos.

(Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 61-62)

Sursa: Doxologia