Părintele
nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinţi pe care
i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al pustiei şi
povăţuitor al călugărilor.
Acest
sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni
săraci de pe moşia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la
începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru.
Fiind ales de Dumnezeu din sânul maicii sale pentru viaţa cea
îngerească a pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de
Hristos. Că niciodată nu lipsea de la biserică, nici nu se juca
asemenea cu ceilalţi copii, nici nu căuta odihnă şi mâncare; ci
mereu se ruga, şi întru toate ascultă de părinţi.
Când
avea vârsta de zece ani, fiind dat să înveţe carte în mănăstirea
Sfântul Nicolae din Rădăuţi, copilul Dumitru, deşi tânăr cu
vârsta, s-a dovedit bătrân cu înţelegerea. Căci în puţină
vreme a deprins Ceaslovul şi Psaltirea pe de rost, precum şi
nevoinţa cea duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a
inimii, postul, smerenia şi păzirea minţii de gânduri rele.
Pentru aceasta cuvioşii călugări foarte mult îl iubeau şi se
foloseau de blândeţea şi priceperea lui, căci era întotdeauna
umbrit de darul Duhului Sfânt.
După
cinci ani de ucenicie, tânărul ostaş al lui Hristos s-a făcut
călugăr în această mânăstire, primind numele marelui prooroc şi
împărat David. Şi era întru toate ascultător cuvioşilor
părinţi, având ca dascăl şi părinte duhovnicesc pe mult
nevoitorul şi purtătorul de Dumnezeu Sfântul Ierarh Leontie de
Rădăuţi.
Acest
tânăr monah David era foarte râvnitor în nevoinţa vieţii
călugăreşti. Cel mai mult iubea liniştea, postul şi rugăciunea.
Zilnic nu gusta nimic până la asfinţitul soarelui, iar uneori
postea desăvârşit câte trei şi chiar cinci zile şi se hrănea
numai cu legume şi ierburi. În ascultare era tăcut, blând şi
tuturor supus, iar la biserică zăbovea ziua şi noaptea ca o
candelă mereu nestinsă. Încă şi la chilie dormea puţin pe un
mic scăunel, mereu veghind şi cugetând la cele dumnezeieşti. Iar
dintre cărţi cel mai mult iubea Psaltirea, pe care o ştia pe de
rost şi o repeta zilnic.
Aşa
nevoindu-se câţiva ani de zile, Cuviosul David s-a făcut vas al
Sfântului Duh, învrednicindu-se de darul preoţiei şi al facerii
de minuni. Mulţi bolnavi, auzind de minunile ce se făceau prin
rugăciunile lui, alergau la smeritul ieromonah David şi se vindecau
de suferinţele lor. Alţii veneau să-i ceară sfat, că era foarte
înţelept în cuvânt şi înainte-văzător, iar alţii veneau
să-şi mărturisească păcatele, căci ajunsese cuviosul vestit
duhovnic în părţile de nord ale Moldovei.
