Sfântul Inochentie al Odessei: „Privește la Domnul, Cel răstignit, și vei afla ce înseamnă a iubi cu adevărat”

Sfântul Inochentie al Odessei

„Vrei să știi cum trebuie a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele? Nu întreba de aceasta pe nimeni: privește la Domnul, Cel ce s-a răstignit, și vei afla ce înseamnă a iubi cu adevărat. Vrei să cunoști până unde trebuie să-ți întinzi răbdarea, smerenia, supunerea, nerăutatea sau blândețea ta? Nu te gândi mult la aceasta, privește la Domnul, Cel ce s-a răstignit și vei vedea care sunt hotarele și măsura acestor virtuți.

Caută îndemnuri la pocăință și mijloace pentru a-ți încălzi inima cea răcită de păcate. Îmbrățișează cu mintea ta corpul cel de viață dătător și dacă el nu va putea încălzi inima ta, atunci pentru ea nu mai rămâne decât flăcările iadului.

Toate le găsim în mormântul Mântuitorului, toate le putem învăța de la Crucea Lui. Nu ne rămâne decât să ne înfățișăm înaintea acestui mormânt, să facem să amuțească în noi toate cele pământești, să îndepărtăm de la noi deșertăciunile și grijile, să ne depărtăm de lume și să rămânem cu Iisus. Ah, să rămânem cu El!

Au nu putem rămâne numai cu Dânsul nici măcar un ceas? Și la ce să rămânem cu El? Pentru ca să primim de la Dânsul lăsarea și iertarea păcatelor! Pentru ca să auzim: “Astăzi veți fi cu mine în rai”, în raiul îndreptării. Pentru ca apoi, când va veni vremea, să fim și în raiul veșnicei petreceri cu El. Altfel, ce folos ne va aduce șederea noastră lângă acest mormânt și închinarea la această Cruce?

Când avem mintea împrăștiată, ușor se împrăștie și impresiile cele bune, dobândite aici. Focul dragostei cerești aprins de acest mormânt, se stinge repede de suflarea cea rece a patimilor; strigătul trupului și al sângelui nu va întârzia a înăbuși glasul cel lin al conștiinței redeșteptate. Sfânta Biserică vede toate aceste primejdii și de aceea ne ferește de ele cu atâta îngrijire.

Să tacă deci tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur și nimic pământesc întru sine să nu gândească, că împăratul împăraților și Domnul domnilor merge să se junghie și să se dea spre mâncare credincioșilor. Amin”.

Fragment din cartea: Inochentie al Odesei – cuvântari la Sfantul si Marele Post

Material preluat de pe site-ul Războitrucuvânt

Săptămâna Patimilor – Semnificaţia zilelor: Sâmbăta Mare

Părintele Teofil Pârâian

Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu în Sâmbăta cea Mare înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Vom avea în vedere cele ce s-au petrecut pentru noi şi pentru a noastră mântuire în această zi. Şi anume, îl vom avea în vedere pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul şi în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: şi cu trupul în mormânt, şi cu sufletul în iad, şi împreună cu tâlharul cel mântuit în Rai.

E o zi în care ne arătăm nedumerirea şi totodată convingerea că moartea s-a întâmplat în viaţă, că Viaţa a primit moartea. Căci zicem: "În mormânt, Viaţa, pus ai fost, Hristoase, şi împărăţia iadului Tu ai zdrobit". Ne gândim la Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care se întâlnesc cele potrivnice: moartea şi viaţa. Moartea prin despărţirea sufletului de trup şi viaţa prin faptul că vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: "Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce eşti fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ţie".

Rânduiala Bisericii noastre este ca îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomeneşte Învierea. Pentru că noi aducem aminte de moartea celui fără de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fără să moară cu dumnezeirea, şi în cazul acesta ne minunăm de Domnul nostru Iisus Hristos şi nu uităm de învierea Lui. "Deşi rabzi răstignire", am zis în vinerea cea mare, "Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu". Şi putem spune în continuare: "Deşi eşti în mormânt, Tu eşti Dumnezeul meu". În această sâmbătă a tăcerii suntem chemaţi de Sfânta noastră Biserică în cuprinsul Sfintei Liturghii să tăcem cu gândurile noastre iscoditoare şi să zicem:

"Să tacă tot trupul omenesc şi nimica pământesc în sine să nu gândească, căci Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnului merge să se junghie şi să se dea de mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui puterile îngereşti cu toată domnia şi stăpânia, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, fetele acoperindu-şi şi cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia".

Aşa se spune la Sfânta Liturghie. Aşa trebuie să spunem şi noi în conştiinţa noastră, aşa trebuie să gândim şi noi despre tainele mai presus de înţelegere. Să tacă firea omenească cu gândurile ei pământeşti şi să audă, să asculte, să vadă pe cei care îl însoţesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în moarte şi prin moarte spre învierea cea de a treia zi, pe care o aşteptăm şi pentru care ne-am rugat să o ajungem ca să ne închinăm Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără de osândă şi să ne împăcăm cu toţi. Să le zicem fraţi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa, în ziua Învierii să strigăm: "Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţa dăruindu-le".

Fragment dintr-un interviu difuzat în Vinerea Mare (10 aprilie 1998) pe Canalul Radio România Actualităţi

Sursă: Pr. Iulian Nistea