Sărbătoarea
Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos are multe înțelesuri
duhovnicești, pentru că întruparea sau înomenirea Fiului veşnic
al lui Dumnezeu este izvorul multor daruri şi binefaceri pentru
omenire.
Fiul
lui Dumnezeu Cel veşnic viu Se face Om muritor, pentru a dărui
oamenilor muritori viaţa veșnică. Fiul lui Dumnezeu Se face Om,
pentru ca omul să poată deveni fiul lui Dumnezeu după har (cf.
Ioan 1, 12). Pe scurt, înomenirea lui Dumnezeu are ca scop
îndumnezeirea omului.
Coborârea
Fiului lui Dumnezeu Iisus Hristos între oameni este începutul
înălţării omului în împărăţia iubirii Preasfintei Treimi.
Însă această înălțare a omului are ca bază împăcarea dintre
Dumnezeu Cel Sfânt şi omul căzut din legătura cu El prin păcatul
neascultării. Planul lui Dumnezeu de împăcare a Sa cu omenirea
căzută prin păcatul neascultării este binevestit de îngeri la
Naşterea Fiului Său ca om în Betleem. În această privinţă
Sfântul Chiril al Alexandriei, în al său Comentariu la Evanghelia
după Luca, spune că îngerii au cântat „slavă întru cei de sus
lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca
2, 14), deoarece îngerii „sunt în pace cu Dumnezeu, şi ei în
nici un chip nu încalcă hotărârea lui Dumnezeu şi stau în mod
temeinic în dreptate şi în sfinţenie. Dar noi nenorociții,
aducem şi așezăm împotriva voinței Stăpânului nostru poftele
noastre, şi de aceea ne aflăm ca niște vrăjmași ai Săi. Însă
această stare a fost dezlegată de către Hristos. Căci El este
pacea noastră, şi El, prin Sine, ne-a unit cu Dumnezeu Tatăl. El a
scos dintre noi şi Dumnezeu păcatul care ne făcea dușmanii lui
Dumnezeu, El ne-a făcut drepți prin credinţă şi El cheamă
aproape de Dumnezeu pe cei care nu erau aproape de Dânsul”[1].
