Insula
Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născându-se din
părinţi simpli, era şi el smerit cu inima şi bun cu viaţa. În
copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescând, s-a împărtăşit
nunţii celei legiuite şi s-a făcut tată de copii. El vieţuia cu
cinste şi cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândeţe,
lui Iacob în simplitatea inimii şi lui Avraam în iubire de
străini. Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, cu osârdie
slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre
odihna străinilor. În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu,
încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca
tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea
duhurile rele din oameni, cu cuvântul. Pentru aceasta a fost ales
episcop al cetăţii Trimitundei, care era o cetate vestită a
Ciprului, în împărăţia marelui Constantin şi a lui Constantie,
fiul său, unde făcea minuni preaslăvite.
Cuvant de invatatura al celui intre sfinti Parintelui nostru Ioan Gura de
Aur in sfanta si luminata zi a slavitei si mantuitoarei Invieri a lui
Hristos, Dumnezeul nostru
-
Cuvant de invatatura in sfanta si luminata zi a slavitei si mantuitoarei
Invieri a lui Hristos Cuvant de invatatura al celui intre sfinti Parintelui
nostru...
Acum o săptămână