Cea mai fierbinte chestiune
dezbătură în această perioadă la Universitatea Harvard este satanismul. Dintre
cele mai citite cinci articole apărute în ziarul Universităţii (The Harvard
Crimson), patru tratează Liturghia Neagră, ritualul satanic care se dorea a fi
celebrat pe proprietatea Universităţii. Al cincilea articol din acest top al
celor mai populare se intitula “Cincisprezece dintre cei mai atrăgători
boboci”, sugerând, totuşi, că studenţii de la Harvard nu sunt complet obsedaţi
de religie. Litughia Neagră preconizată a fost anulată în ultimul moment, dar
întâmplarea dezvăluie multe despre cea mai bogată şi celebră universitate din
lume.
Controversa a
izbucnit când Clubul de Studii Culturale de la Harvard Extension School a
organizat celebrarea de către “Templul Satanic”, un grup newyorkez, a unei
liturghii negre, ca parte a studierii tradiţiilor religioase.
Liturghia
neagră constă din blasfemierea liturghiei catolice. Pentru satanişti, aceasta
are scopul de a-I aduce insulta supremă lui Iisus Hristos. Se fură o ostie
(n.red. – pâine nedospită sfinţită pentru împărtăşanie) de la o biserică
catolică, aceasta urmând a fi pângărită în semn de fidelitate faţă de Satan. Pentru
catolici, este ceva incalificabil.
Iniţial,
organizatorii au spus că va fi folosită pâine sacră – pe care catolicii o
consideră trupul lui Hristos. Apoi au revenit, spunând că va fi doar o simplă
bucată de pâine.
Catolicii de la
Harvard şi din Boston au protestat vehement. Arhiepiscopul catolic, cardinalul
Sean O´Malley, a declarat pentru presă: “Este respingător. Este foarte
dezamăgitor şi tulburător. Este o mare atracţie faţă de rău în lume şi asta nu
duce la nimic bun.” Aşadar, nu a existat un răspuns violent. În schimb,
studenţii au organizat o ora de glorificare euharistică în biserica locală.
Cum a răspuns
Universitatea Harvard?
În primul rând,
a încercat să trateze acest conflict ca pe ceva trecător. Decanul Robert
Neugeboren a emis un comunicat de presă împăciuitor, în care îi chema pe
satanişti să comunice cu catolicii. Chiar dacă evenimentul era ofensator, „noi
apărăm dreptul studenţilor noştri de a vorbi şi a se aduna în mod liber”. Comunicatul
de presă plin de clişee nu a reuşit, însă, să împace pe nimeni.
Totuşi,
avalanşa de proteste a alarmat-o pe preşedinta Universităţii, Drew Faust. Ca să
pară cât mai împăciuitoare, fără a admite însă nimic, ea a recunoscut că
liturghia neagră este un ritual extrem de ofensator: „Decizia ca un club de
studenţi să susţină înfăptuirea acestui ritual este respingătoare; reprezintă o
insultă fundamentală faţă de valorile de acceptare, apartenenţă şi respect
reciproc care trebuie să definească comunitatea noastră. Este regretabil că
organizatorii acestui eveniment, conştienţi fiind de ofensa pe care o cauzează
multor altora, au ales să acţioneze conduşi de o atitudine care este
nerespectuoasă şi instigatoare”.
Ea a mai
declarat că o să participe la ora de rugăciune organizată de studenţi, deşi nu
este catolică, vrând astfel să arate respectul pentru credinţa catolică la
Harvard şi să demonstreze că cel mai puternic răspuns pentru un discurs
ofensator nu este cenzura, ci discursul raţional şi reacţia fermă de
dezaprobare.
A fost un
generos gest de solidaritate din partea ei, însă a refuzat să schimbe ceva (cel
puţin în public), interzicând ritualul negru în perimetrul Universităţii
Harvard.
„Discuţiile deschise
şi fervente sunt esenţiale în vederea obţinerii de cunoştinţe şi trebuie să
susţinem aceste valori chiar şi în clipe controversate. Libertatea de expresie…
protejează nu numai gândirea liberă a celor care sunt de acord cu noi, ci şi
libertatea opiniilor pe care le urâm”, a mai declarat preşedintele Drew Faust.
Spre uşurarea
tuturor, Templul Satanic a anulat evenimentul, obţinând ceea ce se poate să fi
fost scopul lor iniţial – notorietatea.
Însă
deznodământul acestei situaţii nu satisface pe nimeni.
În plan
politic, poziţia preşedintei Faust este slabă. Templul Satanic a fost cel care
a anulat evenimentul, nu Universitatea. Totuşi, organizatorii frustraţi ar
putea să se regrupeze şi să organizeze un eveniment similar şi la anul.
Sunt multe evenimente ofensatoare pe care Universitatea le-ar suprima fără nicio remuşcare. Dacă un grup de studenţi ar sponsoriza arderea publică a Coranului? Sau dacă anti-semiţii ar organiza o citire publică a „Protocoalelor înţelepţilor Sionului” sau a scrierii lui Hitler, „Mein Kampf”? Sau dacă un grup de studenţi ar organiza un marş al „homofobilor mândri”? Sau dacă studenţii s-ar pronunţa în favoarea mutilării genitale a femeilor? Harvard ar emite imediat un comunicat de presă prin care ar denunţa discursul incitator la ură şi ar interzice demonstraţiile respective în perimetrul universităţii. Dar, după ce a refuzat să interzică acest act notoriu de ură şi defăimare, ce motive ar mai putea oferi Universitatea pentru interzicerea altor evenimente similare?
Poziţia preşedintei Faust este slabă şi din
punct de vedere intelectual. Apărarea ei pentru drepturile sataniştilor este
inspirată de John Stuart Mill şi Oliver Mendel Holmes Jr. Dar „libertatea
opiniilor pe care le urâm” a fost reiterată de atâtea ori în ultimii 150 de ani,
încât nu mai înseamnă aproape nimic. A degenerat într-o bombăneală de
birocraţi.
Ca să nu mai spunem că o liturghie neagră nu reprezintă „discuţii deschise şi fervente … în vederea obţinerii de cunoştinţe”. În realitate, aceasta este o ofensă gratuită adusă celor 2000 mii de ani de cultură creştină. Nu este rodul niciunei dezbateri fructuoase şi bine argumentate. A fost mai degrabă o scamatorie de publicitate care exploata renumele universităţii, fără niciun interes pentru discursul academic.
În orice eveniment,
Universitatea Harvard este mai degrabă selectivă în a apăra libertatea de
expresie. De fapt, predecesorul preşedintei Faust, Larry Summers, a fost
concediat după ce şi-a exprimat o opinie care nu se prea bucură de
popularitate, pretinzând că femeile sunt subreprezentate în facultăţile de
inginerie şi ştiinţă pentru simplul motiv că de obicei acestea nu sunt atât de
bune la matematică precum bărbaţii.
Aşadar, la
Harvard există un crez şi există erezii. Iar ereticii îşi asumă anumite
riscuri. Problema este că nimeni nu ştie exact care este crezul universităţii.
Nu este libertatea radicală de expresie afirmată de preşedintele Faust. Mai
degrabă, este un scepticism radical cu privire la adevăr – tocmai acel veritas
care, în mod ironic, este chiar motto-ul instituţiei. Harvardul o să-ţi apere
până în pânzele albe dreptul de a nu avea nicio opinie prestabilită sau chiar
dreptul de a susţine o opinie neconvenţională. De exemplu, de curând, la
Harvard s-a aprobat un club de entuziaşti ai sado-masochismului.
În perioade de
consens şi pace, o universitate bogată şi prestigioasă care se ghidează după
această filozofie poate să-şi târâie zilele fără probleme. Dar ce te faci când
apar conflicte precum cel legat de liturghia neagră? Este, în acest caz,
repetarea mantrei „libera circulaţie a gândurilor pe care le urâm” un
reper moral de încredere? În acest caz, ce gând iubeşte Universitatea Harvard?
Ce apără ea, dacă se teme să stabilească distincţia dintre bine şi rău,
frumuseţe şi urât, sacru şi profan? Poate tocmai din cauza acestei lipse de
repere Harvard, cea mai prestigioasă universitate din lume, se confruntă în
prezent şi cu o epidemie de copiere la examene.
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
Traducere: Rebeca Bunculeţ
Dacă doriți să
traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză,
spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa
provalorimedia@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu