de Andrei Stratulat
De la început știu ca îmi asum un risc major. Întrucât
nu am cunoscut pe cineva care să se considere ori să practice relații sexuale altfel decât
heterosexuale, pot fi foarte uşor acuzat că vorbesc în necunoştinţă de cauză.
Cred însă că odată ce cunoști
binele, prin opoziție îți poți da seama de ce înseamnă răul. Dacă înțelegi că firea omului nu poate fi sănătoasă
atunci când se atinge de curentul electric, nu e nevoie sa faci proba practică.
În fine, celor care vor spune că tot ceea ce scriu mai jos este valabil și în cazul persoanelor care practică
relații de tip
homosexual și cred în „căsătoria”
homosexuală, nu pot să le spun decât că sper că într-o zi vor sesiza că există
o unică posibilitate de a fi cu adevărat şi deplin complementar, de a realiza
din doi unul, iar aceasta este familia bărbat-femeie. Distincți, egali şi
complementari.
Am crescut într-o
familie normală, cu tată, mamă, doi frățiori și
o surioară. Dintre toți
frățiorii, sunt
cel mai mare. Tot ce vreau să spun este că frumusețea familiei creștine este dincolo de cuvinte. Deseori Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat
mamă, tată și încă trei frățiori mai mici. Bucuria pe care o port
în suflet pentru familia în care m-am născut, e nemărginită și de nedescris! E o bucurie care va
lipsi din sufletul unui copil crescut de un cuplu format din doi bărbați sau două femei. Familia autentică
este cea formată dintre un bărbat și o femeie. Afirm asta pentru că e în firea lucrurilor,
și nu neapărat pentru că sunt creștin-ortodox. Asta nu înseamnă că gândesc
primitiv. Lumea se confrunta cu asemenea probleme și acum două mii de ani, chiar și mai bine de atât, numai că într-un alt mod, nu la fel
de fățiș.
Cât de mult
contează ca atunci când ești
micuț să-i ai pe
mama și pe tata alături...Cât
de mult contează afecțiunea,
căldura, feminitatea, atenția
mamei...Cât de mult contează bărbăția, fermitatea tatălui într-o familie...Cât de mult
contează toate acestea care conlucrează și ajută la creșterea și
dezvoltarea sănătoasă a copilului. Sunt lucruri a căror importanță covârșitoare nu prea o conștientizăm. Oamenii de știință
au destule argumente și
dovezi. Cât de frumoasă, luminoasă, gingașă, curată și odihnitoare poate fi iubirea dintre un băiat și o fată! Câtă dăruire, jertfă,
poezie, bucurie e în sufletele lor când sunt împreună, când se gândesc unul la
celălalt, când își vorbesc, când
se alintă unul pe celălalt, când se completează unul pe altul, când își scriu câte o scrisoare, când se
privesc și nu-și spun niciun cuvințel, când se țin de mână... Cât de frumos cântă sufletele lor...Ce
frumos e acest fior al îndrăgostirii, al iubirii...Și când e și Hristos între cei doi, fericirea devine cu adevărat
deplină! Ei bine, astea sunt lucruri pe care cei cu o viziune incorectă asupra
iubirii, nu le vor simți.
Și pentru asta, îmi pare rău.
Nu o spun ca și cum m-aș vedea pe o treaptă superioară față de ei, dar repet: m-am simțit dator să mărturisesc bucuria pe
care o simt pentru ceea ce trăiesc. Acesta este motivul pentru care nu am
participat la Bucharest Pride. Aceasta este mărturia mea. Aceasta este bucuria
mea. Modelul familiei pe care îmi doresc să o întemeiez, este familia în care
m-am născut. Acesta e modelul autentic al unei familii: familia în care te-ai născut,
formată din bărbat și din femeie.
Doresc toate cele bune tuturor! Să ne dea Dumnezeu să avem parte de dragostea
cea autentică și curată, care
să ne aducă bucurie și
liniște în suflete!
Hristos a înviat!
0 comments:
Trimiteți un comentariu