foto: http://www.freedigitalphotos.net |
Mi-am început viaţa sexuală cam pe la 20 ani, şi de atunci
am schimbat mai multe partenere, cu unele chiar urmărind doar să am relaţii
sexuale şi nimic mai mult. Credeţi că acum
sunt fericit sau mândru de ceea ce am făcut? Deloc... din contră. Regret nespus
că nu am căutat dragostea adevărată, o prietenă şi mai apoi o soţie pe care să
o preţuiesc şi să ne facem un viitor împreună, un cămin... o familie.
Dar îmi spuneam că este timp şi pot să îmi trăiesc viaţa
înainte să-mi întemeiez şi eu o familie. Mare greşeală că am gândit aşa.
Menţionez că de curând am început să mă apropii de Dumnezeu, să mă rog şi să am
un duhovnic. Aşadar am trăit după regulile societăţii din ziua de azi în care
nimic nu mai e sfânt şi nu se mai respectă nimic şi am ajuns la vârsta asta mai
singur ca niciodată, încărcat de păcate, cu un regret puternic că nu am
apreciat nicio fată cu adevărat, şi că îmi urmăream doar interesele mele
meschine care m-au adus unde mă aflu acum.
Aş fi vrut să fie altfel.. să fi fost curat, să fi avut o
soţie care să fi fost şi ea curată, să fi avut un cămin de o dragoste curată. Dar asta nu mai este posibil niciodată pentru mine.
(Mihai, 28 de ani, Danemarca)
0 comments:
Trimiteți un comentariu