Spa pentru suflet?

de Alexandra Svet

Acordăm zeci de mii de ore îngrijirii trupului.

Două, trei duşuri pe zi. Cremă de corp. Uleiuri. Băi lungi, cu sare parfumată, uleiuri esenţiale, lumânări, muzica ambientală. Masaje. Manichiură. Pedichiură. Bază de unghii, ojă, lac protector, unghii false, acrilic, aplicaţii. Depilare atentă, minuţioasă. Tratamente cosmetice. Măşti cu caviar. Pensat. Produse de machiaj. Sute. Demachiant. Loţiune tonică. Cremă de zi. De noapte. Peeling. Seruri. Ne spălăm dinţii. Aţă dentară. Apă de gură. Îi albim. Mergem la coafor. Şampon, balsam, fiole, tratament leave-in, spumă, bigudiuri, fixativ, ulei de păr. Mergem la sală. De cel puţin trei ori pe săptămână. Fesieri, abdomene, bandă. Piscină. Saună. Din nou duş.

Ne îngrijim cu grijă hainele. Le spălăm. Detergent, balsam. Le ducem la curăţătorie. Le curăţăm de scame.

Ne curăţăm cu grijă pantofii. Îi dăm cu cremă, îi lustruim, îi ştergem cu cârpa moale.

Ne curăţăm cu grijă casele. Spălăm pe jos, aspirăm, ştergem praful, frecăm faianţa, gresie, oglinzi, geamuri, spălăm perdele, covoare, draperii.

Cu toate astea, mulţi dintre noi nu realizăm ca în sufletele noastre s-au adunat pânze de păianjeni. De la prea multe neiertări, răutăţi, judecăţi, greşeli. Mişună gândacii păcatelor zilnice, mai mici sau mai mari, cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă sau fără de ştiinţă. Colcăie grupuri grupuri, negri sau coloraţi, prin toate cotloanele sufletului nostru. Pe zâmbetul inimii, pete negre de minciuni, de trădări, de înşelări. Pe hainele cândva stralucitoare, noroi. De la prea multe patimi. Desfrânări, pofte nelalocul lor, furturi şi atâtea alte zeci şi sute de păcate au întunecat cu totul geamurile prin care vedem lumea. Şi ne revoltăm apoi că e atât de urâtă. Şi oamenii atât de răi. Ura ne-a murdărit cu totul aripile iubirii cu care zburăm spre cer.

Invidia, gelozia şi prea multele pietre aruncate ne-au legat cu lanţuri grele şi întunecate braţele inimii cu care altădată îmbrăţisam oamenii, viaţa, lumea. Buzele sufletului nu mai ştiu să se roage, le-au astupat prea multe valuri de îndoieli, temeri şi deznădejde. Au uitat să rostească vorbe de iubire, le-au îngropat prea multe prăvăliri de cuvinte grele. Au uitat să sărute alte inimi. Sunt pline de sângele atâtor săgeţi pe care le-am aruncat şi s-au întors tot la noi. E atâta praf, noroi şi mâzgă în casa sufletelor noastre. De parcă n-am făcut curat de-o veşnicie. Şi în inimi ni s-a adunat aşa de mult balast.

Prea multe lucruri am lăsat să intre în locul nostru cel mai sfânt. Dacă ne-am strădui să ne ţinem inimile la fel de curate precum ne chinuim cu trupurile, veşmintele şi casele, lumea asta ar fi mult mai frumoasă. Dacă ne-am îmbăia şi sufletul în lumina rugăciunilor, în taina spovedaniei, a întâlnirilor de taină cu lumina lumii, în iertare, iubire, lacrimi şi fapte bune, inimile noastre strălucind de curăţenie ar face din pământul ăsta bolnav un soare.

Poate că soarele asta şi e de fapt… Un pământ unde oamenii petrec zeci de mii de ore îngrijindu-şi sufletele…

Sursă: Active News

Pr. Constantin Necula-Despre machiaj / Cuvinte pentru tineri (LV)

 Gândiţi-vă la machiaj din punct de vedere teologic. Omul, fiind chipul slavei lui Dumnezeu, orice adaos sau scădere din el duce la o demonetizare a lui ca persoană. Se pierde prosopoon-ul, persoana, ceva din identitate.

Mă gândesc la o imagine pe care o am de când eram mic, la Braşov, când deasupra scenei de la teatrul de păpuşi erau două măşti: una care râde, alta care plânge. E cea mai bună icoană pe care o am asupra persoanei din teologia bizantină. Cred că pe măsură ce ne machiem, uităm să ne aducem aminte că machiajul ţine de împărăţia inversă a îndumnezeirii. Pe măsură ce te apropii de chipul lui Hristos, chipul tău se şterge şi se aseamănă cu chipul lui Hristos! De aceea seamănă preoţii între ei, pentru că chipul lor seamănă cu icoanele, iar icoanele seamănă cu Dumnezeu.

La tănţicele machiate, problema se pune invers. Pe măsură ce vor să se individualizeze, fără îndoială că... se individualizează, nu mai seamănă cu nimic! Uneori nu mai seamănă chiar cu nimic omenesc. Observaţi, există un conţinut teologic al machiajului. Pe de altă parte, există o doză de bun simţ, peste care dacă se trece, este lezată inclusiv frumuseţea feminină, în fond, o fată care se machiază recunoaşte ce? De ce se machiază? Ca să arate mai frumoasă. Deci, în esenţă, fără machiaj e urâtă, e o urmare a unui com­plex. Iar cum complexele au la bază păcate, trebuie să caute ce anume este păcat în ea, încât să aibă nevoie de adjuvantul acesta pentru a merge mai departe.

Să ştiţi că nici bărbaţii nu sunt departe de femei la machiaj! Ei nu se machiază cu tot felul de artificii de genul acesta. Ei îşi cumpără care mai de care maşină mai puternică, telefon cât mai şmecher, câte un lanţ, câte un ceas cât mai sofisticat... Există o men­talitate de emisie şi pe linia bărbatului.

Pe mine mă deranjează când pentru machiaj fetele sunt scoase afară din Biserică. Domnişoarelor şi doamnelor care vă machiaţi, nu există anatemă pentru machiaj! Cine vă spune că nu aveţi ce căuta în Biserică pentru că vă machiaţi, acela greşeşte. Acela nu are ce căuta în Biserică, pentru că nu a înţeles că şi ma­chiaţii se pot mântui. Cu o singură condiţie: să se demachieze la timp...

Pr. Constantin Necula, „Provocarile strazii”, Editura Agnos, Sibiu, 2006