Predica la Duminica a XXX-a după Rusalii (Dregătorul bogat - Păzirea poruncilor)

Evanghelia

Luca 18, 18-27

În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Învăţătorule bune, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a zis: pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu. Ştii poruncile: să nu faci desfrănare, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a răspuns: toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind acestea, Iisus i-a zis: încă una îţi mai lipseşte: vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; apoi vino şi urmează Mie. Dar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Văzându-l că s-a întristat, Iisus a zis: cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei ce au averi! Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului, decât pentru bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar cei care au auzit acestea, au zis: atunci cine poate să se mântuiască? Iar Dânsul a răspuns: cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Sf. Vasile cel Mare - „Înmulțirea avuției înseamnă împuținarea dragostei”

In Evanghelia aceastei duminici, tanarul dregator, care pazise poruncile si venise sa afle un raspuns mantuitor, se indeparteaza intristat pentru ca nu poate implini cuvantul primit de la Invatatorul cel bun. Sf. Vasile cel Mare, din a carui omilie am selectat cateva pasaje, ne talcuieste ca stapanirea avutiilor sau ravna in a agonisi ne vadesc vinovati de lipsa de dragoste fata de aproapele. Sa luam totusi pilda din nelinistea cea buna a dregatorului, intrebandu-L si noi pe Domnul cum putem sa dobandim viata vesnica, dar sa luptam ca sa ne eliberam de lanturile bogatiei materiale prin dragostea pentru semenii nostri, care este legatura desavarsirii, si sa primim cuvantul lui Hristos sa locuiasca intru noi cu bogatie [Coloseni 3, 14-16]:

„ (…) Scriptura ne-a infatisat sufletul lui oarecum amestecat: pe de o parte vrednic de lauda, iar pe de alta parte, nefericit si foarte deznadajduit. Este vrednic de lauda ca a cunoscut pe adevaratul Invatator, ca, parasind trufia fariseilor, mandria legiuitorilor si ingamfarea carturarilor, a dat acest nume singurului Invatator bun si adevarat; era iarasi vrednic de lauda si ca s-a interesat cum ar putea sa mosteneasca viata vesnica. Dar ceea ce dovedeste ca in adancul sufletului sau nu urmarea adevaratul bine, ci cauta ce place celor multi, este aceea ca, desi a aflat de la adevaratul Dascal invataturi mantuitoare, nu le-a inscris in inima sa, nici n-a implinit cu fapta sfaturile date, ci a plecat intristat, fiind intunecat de patima dragostei de avutie. Aceasta vadeste ciudatenia purtarii sale si dezacordul cu sine insusi.

Il numesti Invatator si nu te porti ca un ucenic? Marturisesti ca este bun si respingi sfaturile ce ti le da? Si doar Cel bun ofera lucruri bune! Il intrebi de viata vesnica, dar arati ca esti cu totul prins de desfatarea vietii de aici! Ce porunca anevoioasa, grea sau peste puteri ti-a dat Invatatorul? A spus: “Vinde-ti averile tale si da-le saracilor!“. Daca ti-ar fi spus sa te ostenesti muncind pe ogoare sau sa infrunti primejdiile comertului pe mare, sau sa ai toate necazurile celor ce fac afaceri, da, atunci ar fi trebuit sa te intristezi, ca porunca ar fi fost greu de implinit; dar daca-ti fagaduieste sa te faca mostenitor al vietii celei vesnice pe o cale atat de lesnicioasa, care nu are nici osteneala, nici sudoare, nu te bucuri de usurinta mantuirii, ci pleci jelind si intristat la suflet si-ti faci nefolositoare toate virtutile pentru care te-ai ostenit pana acum. Daca, dupa cum spui, nici n-ai ucis, nici n-ai desfranat, nici n-ai furat, nici n-ai dat marturie mincinoasa impotriva cuiva, zadarnica ti-e ravna pentru savarsirea acestor virtuti, pentru ca nu adaugi si virtutea ce-ti lipseste, fara de care nu vei putea intra in Imparatia lui Dumnezeu. Nu te-ai bucura oare mult cand ai auzi ca un doctor ti-ar fagadui sa-ti indrepte madularele strambe, fie din nastere, fie din pricina vreunei boli? Negresit! Dar cand marele Doctor al sufletelor vrea sa te faca desavarsit in cele mai de seama virtuti ce-ti lipsesc, nu primesti binefacere, ci te superi si te tanguiesti. E lamurit deci ca esti departe de porunca dragostei de aproapele si fals ai marturisit cand ai spus ca iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Ca, iata, porunca data tie de Domnul te vadeste cu totul lipsit de adevarata dragoste. Daca ar fi fost adevarat ce spuneai, ca ai pazit din tinerete porunca dragostei si ca ai dat fiecaruia tot atat cat ti-ai dat tie, de unde ai aceasta multime de averi? Ingrijirea celor nevoiasi risipeste bogatia. Daca toti si-ar imparti averile lor si le-ar da celor nevoiasi, atunci fiecare ar primi cate putin pentru indestularea nevoilor sale. Deci, cel care iubeste pe aproapele sau ca pe sine insusi n-ar avea mai mult decat semenul sau. Or, se vede ca tu ai multe bogatii! De unde-s acestea? De acolo ca ti-e mai draga propria-ti desfatare decat ajutorarea celor multi. Da, cu cat iti inmultesti avutia cu atat iti imputinezi dragostea de aproapele. Daca ai fi iubit pe semenul tau, de mult te-ai fi gandit la instrainarea averilor tale; dar asa, averile iti sunt mai lipite de tine decat madularele de trup, iar despartirea de averi te doare mai mult decat taierea celor mai de seama madulare.”

„Daca auzi, bogatule, spunandu-ti-se: „Vinde-ti averile tale si da-le saracilor, ca sa ai merinde pentru desfatarea vesnica!“, pleci intristat; dar daca auzi spunandu-ti-se: „Da-ti averile tale femeilor iubitoare de podoabe, da-le sculptorilor, negustorilor de mobile, mozaicarilor, pictorilor!”, te bucuri ca si cand ai dobandi ceva mai pretios decat averile.”

„Spui ca esti sarac! O spun si eu, ca acela-i sarac, care are nevoie de multe. Poftele voastre nesaturate va fac sa aveti multe nevoi.”

„Pe cine l-a crutat moartea fiindca a fost bogat? De cine s-a indepartat boala fiindca a avut bani? Pana cand aurul va sugruma sufletele, pana cand va fi undita mortii, pana cand va fi momeala pacatului? Pana cand bogatia va fi pricina razboaielor, pentru care se fauresc arme si se ascut sabii? Din pricina bogatiei, rudele nu mai tin seama de rude, fratii se uita cu ochi ucigasi la frati. Din pricina bogatiei, pustiile sunt pline de ucigasi, marea de pirati si orasele de calomniatori. Cine-i tatal minciunii? Cine-i facatorul actelor false? Cine-i parintele juramantului fals? Nu-i oare bogatia? Nu-i ravna dupa bogatie? Pentru ce, oamenilor, va supuneti voi insiva la chinuri? Cine a prefacut bunurile voastre in arme impotriva voastra? Banii v-au fost dati sa va ajute sa traiti, si nu sa va ajunga povara de pacate. Bogatia v-a fost data sa va puteti rascumpara sufletul, nu ca sa va fie pricina de pierzare.”

“Pentru ce te inseli singur, randuind rau pentru timpul de acum bogatia spre desfatarea trupului si fagaduind pentru mai tarziu acelea pe care n-ai sa le mai poti face? Dar, dupa cum ti-am aratat, rau e sfatul ce ti-l dai cand spui: „Ma voi desfata de placeri cat traiesc! Dupa ce voi muri, voi face ce mi s-a poruncit!” Iti va spune insa si Avraam: „Ai luat cele bune in viata ta!“. Calea cea stramta si ingusta nu te primeste daca nu lepezi povara bogatiei. Ai plecat din viata purtand-o pe umeri si n-ai ancorat-o, cum ti s-a poruncit. Pe cand traiai, te puneai pe tine inaintea poruncii Domnului; dupa ce ai murit si te-ai descompus, pui inainte porunca Domnului, ca sa te razbuni pe dusmanii tai spunand: „Ca sa nu-mi ia cutare averea, s-o ia Domnul!”. Cum sa numesc acest gand? Razbunare pe dusmani sau dragoste de aproapele? Citeste-ti testamentul!

– Voiam sa mai traiesc, mi se poate spune iarasi, ca sa ma bucur de averile mele!

– Atunci se cuvine mortii multumire, si nu tie! Daca ai mai fi nemuritor, nici nu ti-ai mai aduce aminte de porunci. „Nu va lasati amagiti! Dumnezeu nu se lasa batjocorit.” [Gal. 6,7] La altar nu se aduc mortaciuni! Du la altar jertfa vie! Darul ce se aduce din ce prisoseste nu-i bine primit! Iar tu aduci Binefacatorului cele ce ti-au mai ramas, dupa ce ti s-a scurs viata! Daca nu indraznesti sa servesti pe oameni de seama cu resturile de la masa ta, cum indraznesti sa crezi ca faci milostiv pe Dumnezeu cu ramasitele averii tale?

Vedeti, bogatilor, ce sfarsit are iubirea de avutii si incetati a mai fi impatimiti dupa averi! Cu cat esti mai iubitor de avutie, cu atat cauta mai mult sa nu lasi dupa tine nimic din cele ce ai. Fa ca toate sa fie ale tale! Ia-le pe toate cu tine! Nu lasa strainilor bogatia ta! Se poate ca slugile tale sa nu-ti impodobeasca mormantul nici cu cea mai proasta podoaba si sa nu-ti faca o inmormantare pompoasa, ca sa castige bunavointa mostenitorilor. (…) Ia-le-o inainte dar, si inmormanteaza-te singur! O frumoasa inmormantare este evlavia. Pleaca din lume imbracat cu toate bogatiile tale! Fa-ti podoaba bogatia ce o ai! Sa o ai cu tine! Ai incredere in bunul sfatuitor, in Hristos, Care te-a iubit, Care a saracit pentru noi, ca noi sa ne imbogatim cu saracia Lui, Care S-a dat pe Sine pret de rascumparare pentru noi. Sa ne supunem Lui, pentru ca fiind intelept cunoaste ce ne este de folos sa-L primim, pentru ca ne iubeste; sa-I fim recunoscatori, pentru ca este Binefacatorul nostru!“

Fragmente preluate din: Sfantul Vasile cel Mare Omilii si cuvantari Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R.

Sursa: Cuvântul Ortodox

Predica la Duminica a XXX-a după Rusalii: Dregătorul bogat și păzirea poruncilor

 

APOSTOLUL

 

Fraţilor, îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii cu alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. 

 

EVANGHELIA

LUCA 18, 18-27  

 

În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Învăţătorule bune, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a zis: pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu. Ştii poruncile: să nu faci desfrănare, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a răspuns: toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind acestea, Iisus i-a zis: încă una îţi mai lipseşte: vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; apoi vino şi urmează Mie. Dar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Văzându-l că s-a întristat, Iisus a zis: cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei ce au averi! Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului, decât pentru bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar cei care au auzit acestea, au zis: atunci cine poate să se mântuiască? Iar Dânsul a răspuns: cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. 

 

†  Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor: De la păzirea poruncilor la desăvârșire

 

Dreptmăritori creştini, 

Evanghelia propusă spre meditaţie astăzi este cea a Dregătorului bogat, potrivit Sfântului Evanghelist Luca, sau a Tânărului bogat, potrivit textului paralel de la Sfântul Evanghelist Matei (19,16-26). Un bogat, aşadar, vine la Mântuitorul Hristos şi-I pune o întrebare lăudabilă, o întrebare care ar trebui să ne preocupe permanent şi pe noi: „ce să fac să moştenesc viaţa de veci?” Numai că, bogatul acesta, deşi pune o întrebare bună, dovedeşte totuşi o dublă ignoranţă prin felul în care o formulează, ceea ce şi duce la amplificarea şi complicarea dialogului cu Hristos. Care este această dublă ignoranţă? 

Întâia necunoaştere a bogatului constă în faptul că acesta nu ştia cu Cine vorbeşte! L-a numit pe Domnul „Învăţătorule bun“, dar îl considera un învăţător de lege oarecare. De aceea, Mântuitorul l-a întrebat: „De ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu“, iar acela nu a ripostat, să fi zis: „Dar, Doamne, eu asta am vrut să spun, că eşti Dumnezeu şi de aceea Te întreb…” Nu ştia, aşadar, cu Cine vorbeşte. 

De ce mai este ignorant bogatul? Pentru felul în care cere „să moştenească viaţa de veci!” Aşa se exprimă el în textul de astăzi de la Sfântul Luca. Cum întreabă tânărul în textul de la Sfântul Evanghelist Matei? „Ce bine să fac, ca să am viata de veci?” Vedeţi? Acela cere „să aibă” viața de veci, iar cel de astăzi „să o moştenească“. I-a corectat, însă, Hristos, şi pe unul şi pe celălalt. Ce le-a răspuns El? De vrei să intri “în viaţă — nu dacă vrei „s-o ai“, şi nici dacă vrei s-o moşteneşti” —, păzeşte poruncile. Vedeţi cum tânărul gândea ca un bogat? A pus problema exact în felul în care gândesc bogaţii. A venit la Hristos conştient de multele sale bogăţii, cerând „să moştenească” şi „să aibă” viaţa de veci. Hristos însă a făcut distincţie şi a arătat că una este „să moşteneşti” ori „să ai“, şi alta „să intri în viaţa de veci“. De ce? Pentru că una este calea poruncilor, şi alta calea desăvârşirii, chiar dacă ambele duc în împărăţia lui Dumnezeu. 

În viaţa de dincolo, vor fi unii care se vor mântui aşa, “cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni” ale Domnului, şi prea puţini „aleşi“, care vor ajunge „moştenitori” şi chiar “judecători” ai celorlalţi: „au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?“ (I Cor. 6, 2). Iar despre Sfinţii Apostoli spune că vor şedea şi ei „pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” [Mt. 19,28]. Iată, aşadar, două categorii de „cetăţeni” ai împărăţiei Cerurilor: una, a celor mântuiţi, şi alta a celor desăvârşiţi, sau a sfinţilor. 

Ei bine, văzând Hristos confuzia din mintea bogatului, i-a răspuns, afirmând mai întâi un Creştinism pe măsura priceperii lui şi a celor mai mulţi dintre noi. Ce a spus Domnul că trebuie să facă pentru ca să intre în viaţa de veci? „Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta“. Un Creştinism, vasăzică, simplu, comod, confortabil şi la îndemâna oricui, pentru că aduce de faţă numai poruncile prohibitive din Lege, şi anume doar pe acelea ce se referă strict la relaţia cu semenii. De aceea i s-a şi părut extrem de simplu bogatului, care a şi replicat: „Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele“. Atunci, aceasta îţi mai lipseşte, a adăugat Hristos: „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor… şi vino de urmează Mie“. Ce a făcut atunci bogatul? I-a întors spatele şi a plecat… 

Iubiţi credincioşi, 

Ar fi fost foarte comod Creştinismul care doar ne-ar fi oprit să săvârşim adulter, să ucidem, să furăm, să mărturisim strâmb ori să ne necinstim părinţii! Ar fi fost, însă, doar un „Creştinism uman” sau „umanist” şi o „religie prohibitivă“… Hristos însă a promovat un „Creştinism pozitiv“, cerând de la noi şi angajament, devotament şi chiar jertfă, fapt ce nemulţumeşte pe foarte mulţi care, dezamă­giţi, repetă până astăzi gestul tânărului bogat, pun capul în jos şi pleacă „neputincioşi”. Ne-ar fi convenit, poate, un Creştinism în care să fie suficient „să nu ucizi, să nu furi, să nu faci desfrânare, să nu depui mărturie mincinoasă etc“. Dar, oare, Creştinismul aceasta este? O religie al lui „ce să nu facem“? Este un Creştinism prohibitiv? Dacă ar fi aşa, creştin ar fi tot cel ce nu săvârşeşte răul! Nu, însă! Evanghelia de astăzi ne atrage atenţia, chiar cu riscul de a-i întoarce şi noi spatele, că adevăratul Creştinism înseamnă mult mai mult decât atât… 

Spun aceasta, pentru că se întâmplă şi astăzi să vină credincioşi la spovedanie şi să înceapă tot în felul bogatului: „Ştiţi, părinte, n-am făcut mare lucru… n-am furat, n-am dat în cap la nimeni, n-am făcut desfrânare şi… cam atât!“. Şi atunci îi întrebăm; „Frate dragă, ai auzit de milostenie? Ai auzit de compasiune? De iertare? De slujirea celor aflaţi în nevoi? De iubirea aproapelui şi a lui Dumnezeu, căci Creştinismul înseamnă şi toate acestea”! Adevăratul Creştinism nu este doar fugă de păcat, ci este, deopotrivă, şi angajament cu toată fiinţa noastră în cultivarea virtuţilor. Este iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, chiar dacă acesta din urmă ne-ar fi vrăjmaş. Şi atunci, sigur că, dintr-odată Creştinismul nu mai pare atât de „convenabil”, „comod” şi la îndemâna oricui. Este şi motivul pentru care mulţi se limitează doar la atitudinea bogatului de astăzi — la Creştinismul acela al lui „ce nu trebuie să facem” şi „ce nu e bine să facem“. În momentul în care, însă, ni se spune că adevăratul Creştinism înseamnă şi post, şi rugăciune, şi milostenie, şi curăţie trupească şi sufletească, şi iubire şi, în scurte cuvinte, multă luptă cu noi înşine, dintr-odată îi întoarcem spatele, sau ne mulţumim doar cu „Creştinismul” acela „rudimentar” şi, de fapt, „insuficient”. 

Fraţi creştini, 

Bogatul din evanghelia de astăzi a făcut, fără să-şi propună, un lucru deosebit de valoros: L-a „provocat” pe Hristos să ridice ştacheta şi să vorbească despre Creştinismul celor „desăvârşiţi” sau al celor „aleşi”. Adică despre cei care, peste veacuri, nu s-au mulţumit doar cu păzirea poruncilor, ci au tins spre desăvârşire, şi este cazul sfinţilor în general, dar şi al monahilor, care au văzut întotdeauna în invitaţia lui Hristos „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor, şi vei avea comoară în ceruri, apoi vino de urmează Mie” chemarea la votul desăvârşitei sărăcii. Ce a făcut acela? S-a întristat, pentru că avea multe bogăţii, iar acest lucru L-a determinat pe Domnul să spună ucenicilor un cuvânt teribil de greu, ce a căzut ca plumbul şi peste ei şi peste noi:  

„Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia cerurilor”. 

Un cuvânt greu şi absolut neconvenabil şi neconfortabil! Căci, acestui soi de devotament şi angajament nu numai bogatul de astăzi i-a întors spatele, plecând acasă întristat, ci şi foarte mulţi dintre noi. 

Mulţi oameni întorc şi astăzi spatele Creştinismului, ori preferă un Creştinism doar al primei faze. Aceştia, poate, s-ar fi bucurat ca tânărul să nu-L fi provocat pe Hristos să ridice ştacheta atât de sus şi să arate ce vasăzică adevăratul Creştinism!  Le-ar fi convenit de minune, probabil, un Creştinism prohibitiv şi care să privească doar relaţiile interumane! Hristos, însă, arată că adevăratul Creştinism nu ne cere doar să fugim de rău, ci să şi căutăm binele şi să-l săvârşim pe el cu toată fiinţa noastră. Mai mult decât atât, Hristos arată bogatului din evanghelie că, dacă voieşte să fie desăvârşit, trebuie să renunţe tocmai la ceea ce iubea el mai mult — avuţiile sale. 

Ar putea părea unora că Mântuitorul are ceva cu bogăţia!… Atenţie, însă, care este învăţătura Lui cu privire la bogăţie şi sărăcie: nici bogăţia şi nici sărăcia nu pierd ori mântuiesc prin ele însele. Veţi vedea bogaţi la care avuţia naşte îngâmfare, mândrie, auto suficienţă, lăcomie, nemilostivire, împietrire, dar veţi vedea şi oameni cărora bogăţia nu le-a luat minţile şi nu le-a afectat credinţa ori dragostea faţă de Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte de dreptul Avraam care, deşi era cel mai bogat om de pe pământ, striga din mijlocul bogăţiei lui: „pulbere şi cenuşă sunt eu“! (Fc. 18, 27] Şi a iubit pe Dumnezeu atât de mult, încât a fost gata să-şi jertfească nu doar bogăţiile sale – ceea ce n-a făcut bogatul nostru de astăzi — ci pe propriul fiu, Isaac (Fc. cap. 22). Un alt exemplu, tot din Vechiul Testament, Dreptul Iov. Bogat, cu avuţii nenumărate, pierzându-le pe toate acestea prin îngăduinţa Domnului, L-a iubit totuşi pe El mai mult decât lucrurile cele pieritoare. Căci, deşi şi-a pierdut toată avuţia, a rămas, totuşi, credincios lui Dumnezeu şi răbdător în suferinţă (vezi cartea Iov). Un altul, Iosif din Arimatea: sfet­nic ales, bogat, dar mare admirator al Mântuitorului Hristos, I-a dăruit Domnului propriul său mormânt ca să fie îngropat în el (Mt. 27, 57-60). Şi mai sunt şi multe alte exemple de oameni pentru care bogăţia nu a fost numaidecât pierzare. Hristos nici nu a afirmat că este cu neputinţă bogatului să intre în împărăţia Cerurilor, ci a spus doar că-i va fi foarte, foarte greu să-L iubească pe Dumnezeu şi pe semenul său mai mult decât avuţiile sale… 

Atenţie că nici sărăcia nu este virtute, dacă nu este dublată de „sărăcia cu duhul“! Sărăcia poate şi ea împietri, înrăi şi neferici, ducând la hoţie, la dorinţă de câştig urât, la invidie faţă de cei care au mai mult, ori la veşnică nemul­ţumire cu propria stare, lucruri care nu vor zidi niciodată duhovniceşte. Altundeva trebuie căutat înţelesul cu care Dumnezeu ne previne că bogăţia este periculoasă — şi anu­me că ne leagă inima de ea, ne răpeşte libertatea, făcându-ne robi ai ei. Or, Hristos nu-Şi doreşte în Împărăţia Sa robi. Aţi văzut cum bogatul a cerut “să moştenească” Împărăţia Cerurilor, adică să fie stăpân peste ea? Dar cum ar fi putut fi stăpân el, de vreme ce s-a arătat neputincios de a stăpâni peste sine şi a fost robit de propria avuţie, căci, având de ales între Hristos şi avere, a preferat-o pe aceasta din urmă? Nu i-a convenit acest soi de Creştinism care cere totul! Şi, de ce oare cere totul? Ei bine, cere totul pentru că numai atunci poţi iubi „pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu totul cugetul tău, din tot sufletul tău şi din toată vârtutea ta” (Lc. 10, 27), când eşti gata să renunţi la toate pentru Dumnezeu. A vrut desăvârşire bogatul: iată calea desăvârşirii! 

Dragii mei, 

Evanghelia de astăzi ne arată tuturor că există un Creştinism simplu, comod, confortabil şi la îndemâna oricui, dar care abia dacă ne va mântui… Ce a cerut bogatul, însă? Abia aflat în pragul mântuirii, a dorit şi a râvnit la desăvârşire! De aceea i-a arătat Hristos că, dacă vrea să fie desăvârşit, atunci nu se mai poate mulţumi doar cu păzirea poruncilor, şi încă a celor mai simple… Evanghelia de astăzi nu aşteaptă de la noi, aşadar, doar să fugim de păcat, ci să ne şi agonisim virtuţile. Adică ne cere să arătăm angajament: să postim, să facem milostenie, să ne rugăm, să slujim lui Dumnezeu şi semenilor, să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele, căci acestea „cuprind toată Legea şi proorocii” (Mt. 22,40). 

A iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele cu toată fiinţa noastră ne obligă să fim gata a renunţa la orice ne-ar putea împiedica de a alerga în urma Lui, iar bogatului de astăzi tocmai avuţiile îi stăteau în cale. De aceea pericopa evanghelică ne îndeamnă să iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice ne-ar tenta ori ne-ar putea distrage de la iubirea şi comuniunea cu El, dacă vrem să putem dialoga cu El cu adevărat. Să nu fim tânărul care şi-a plecat privirea şi n-a mai putut răspunde nimic lui Hristos; n-a mai putut rămâne în comuniune, n-a mai putut fi capabil să ţintească spre desăvârşire. S-a mulţumit cu poruncile prohibitive. S-a limitat doar la a nu săvârşi răul şi, pentru aceasta, s-a arătat incapabil să mai săvârşească binele. Iată ce ne cere pericopa de astăzi! 

Nu este suficient, aşadar, un Creştinism definit doar prin fuga de păcat, ci este necesar un stil de viaţă creştin, un angajament şi devotament faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele prin iubire până la jertfă, căci abia acestea vor face din noi oameni capabili să putem intra în „dialog” şi să rămânem în comuniune deplină cu Hristos, fără a-I întoarce spatele pentru că a dus Creştinismul mai departe de respingerea păcatului, la virtute şi luptă pentru desăvârşire. Evanghelia de astăzi ne cere, prin urmare, angajament creştin, luptă, jertfă, dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, cu tot ce presupun acestea. 

Să cerem, deci, Domnului să ne dăruiască această iubire, capabilă să ne facă să renunţăm la orice pentru El. Să-L punem, adică, pe El în centrul preocupărilor şi al vieţii noastre, iar nu celelalte lucruri — necesare şi acelea până la un punct — însă nu în aşa măsură încât să-I ia locul. Să-L iubim pe Dumnezeu, să-L slujim cu toată fiinţa noastră şi El ne va dărui moştenirea Împărăţiei de veci, Amin. 

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

 

Sursă: Război întru cuvânt