Pastorală la Nașterea Domnului 2015 - ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Pruncul Mântuitor

„Şi acesta va fi semnul: veţi găsi un Prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2,12)

Iubiţi credincioşi,

Din nou Crăciunul cu atmosfera lui tainică, plină de pace şi har, ne plasează în faţa staulului din Betleem şi ne dă posibilitatea să ne închinăm Pruncului Mântuitor. Aşteptau de multă vreme strămoşii acest moment. Proorocul Isaia, cu spiritu-i profetic, Îl vede cu sute de ani înainte: Căci prunc s-a născut nouă, a cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al Păcii, Părinte al veacului ce va să fie (Isaia 9,5).

Sfântul Apostol Pavel ne încredinţează că era nevoie de o plinire a vremii, de o pregătire a istoriei: Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea (Galateni 4, 4-5).

Modul în care s-a petrecut taina dreptei credinţe (1 Timotei 3,16) ni-l relatează Sfântul Apostol Luca. Cezarul Octavian Augustus a decretat un recensământ în Imperiul Roman. Recenzarea avea loc în cetatea de baştină. Aşa se face că Sfânta Fecioară Maria, dimpreună cu dreptul Iosif, s-au deplasat din Nazaret în Betleem, unde-şi aveau obârşia. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, şi a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei (Luca 2, 6-7). În ţinutul acela erau păstori, oameni cu inima curată care-L aşteptau pe Dumnezeu şi Îngerul Domnului le-a vestit lor că în Betleem li s-a născut Mântuitor.

Plini de bucurie au alergat la Betleem şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle (Luca 2,16). I s-au închinat, I-au oferit daruri şi s-au întors slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese (Luca 2,20).

Iubiţi fraţi şi surori,

Noi îi fericim pe păstorii din Betleem care au avut bucuria de a-L adora în ieslea din peşteră pe Pruncul Mântuitor. Şi au putut face lucrul acesta pentru că aveau inima curată. Nu citim noi în predica de pe Munte: fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5,8)? Ceea ce au văzut păstorii în noaptea sfântă am putea vedea şi noi, dacă am fi vrednici să vedem. Prin credinţa şi dragostea noastră, după ce ne-am curăţit inima printr-o serioasă pocăinţă şi printr-un efort purificator, care presupune şi o sinceră spovedanie, putem avea o experienţă duhovnicească deosebită.

Anul acesta a fost rânduit de Sfântul Sinod să ne preocupăm în mod special de Sfânta Euharistie şi de Mucenicii Brâncoveni. Or, la Sfânta Liturghie, întotdeauna este prezent Pruncul Mântuitor. Cei ce-şi curăţesc inima, ca păstorii din Betleem, pot să-L vadă.

Sunt nenumărate mărturii în acest sens consemnate de literatura duhovnicească. Din experienţa de viaţă a primelor veacuri de creştinism a luat naştere Patericul. Avva Daniil ne povesteşte că un bătrân nevoitor, mare ascet, avea dificultatea de a crede că în Sfânta Cuminecătură este prezent Însuşi Domnul Hristos. Alţi doi bătrâni din chinovie, ştiindu-i viaţa, nu doreau ca bătrânul să se piardă. Şi, îndrăznind pentru jertfelnicia lui, i-au zis: părinte să ne rugăm lui Dumnezeu toată săptămâna şi credem că duminică, la Liturghie, El ne va descoperi adevărul. Împlinindu-se săptămâna, au venit ei duminică la biserică şi au stat câteșitrei pe o rogojină, bătrânul fiind în mijloc. Şi li s-au deschis lor ochii cei înţelegători. Iar când s-a pus pâinea pe Sfânta Masă, s-a arătat numai lor ca un Prunc. Şi când întindea mâna preotul să frângă pâinea, iată îngerul Domnului s-a pogorât din cer, având cuţit şi a jertfit pe Prunc şi a turnat sângele Lui în pahar. Iar când a frânt preotul pâinea în bucăţi mici şi îngerul tăia din Prunc bucăţele mici - 1. Bătrânul a fost convins de prezenţa reală a lui Hristos în Sfânta Euharistie. Pruncul M-ântuitor este Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii (Ioan 1,29). Pruncului Mântuitor, Mielului fie binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii vecilor! (Apocalipsa 5,13).

Nu numai în primele veacuri creştine dar şi mai târziu, în Evul Mediu, Dumnezeu a îngăduit descoperiri asemănătoare cu cea relatată. Pe când Siria era ocupată de Imperiul Otoman, un prinţ musulman plecat în misiune a trecut pe lângă Biserica Sfântul Gheorghe din Ampelon. Era sărbătoare, lumea se aduna, şi preotul era pe punctul de a începe Sfânta Liturghie. Prinţul a poruncit să fie băgate cămilele din convoiul ce-l însoţeau în biserică. Dar ele au căzut moarte. Atunci a poruncit preotului să înceapă Liturghia. La momentul Să luăm aminte! Sfintele, Sfinţilor!, când preotul a împărţit agneţul în patru, prinţul a văzut pe altar un copilaş rănit, iar sângele îi curgea în potir - 2. Această minune l-a convertit la creștinism. Preotul s-a temut să-l boteze, dar l-a trimis la episcopul de pe Muntele Sinai. A fost botezat, primind numele de Pahomie. Acesta a încercat să-i încreştineze pe ai săi dar, din păcate, a fost martirizat.

Să venim şi în timpurile noastre moderne. Domnul Costas trăia în Grecia. Influenţat de filosofia materialistă nu avea preocupări religioase, ba chiar s-ar putea spune că era necredincios. În preajma Crăciunului s-a dus la nişte rude în Vrontul de Jos. În ajun s-a întâlnit cu părintele Gheorghe Cazakidis şi nu i-a răspuns la salut. Avea oroare de preoţi. Părintele i-a zis: Dumneata nu crezi, dar, dacă vii mâine la biserică, cu siguranţă vei crede. Mai mult din curiozitate şi pentru faptul că rudele sale s-au dus a doua zi la biserică, a mers şi el. În momentul în care părintele Gheorghe a zis Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!, domnul Costas a sărit ca ars şi nu-i venea să-şi creadă ochilor: Părintele Gheorghe ţinea în mână un Prunc dezbrăcat până la brâu, învelit în partea de jos într-o haină roşie... Din pieptul Pruncului ţâşnea sânge... Creştinii primeau picăturile de sânge şi, în continuare, se ştergeau cu acea haină roşie - 3.

Care a fost urmarea? Domnul Costas a strigat: Cred Doamne..., cred! Şi a căzut în genunchi, plângând. Înlăuntrul lui s-a produs un cutremur mare, iar întunericul a fost alungat de lumina credinţei - 4.

Dreptmăritori creştini,

Aşadar Liturghia ne aşează în faţa ieslei din Betleem şi în faţa Pruncului Mântuitor. Când ne pregătim pentru Liturghie şi oficiem Proscomidia, aşezând steluţa peste pâinea ce va deveni la sfinţirea darurilor Trupul lui Hristos, rostim cuvintele scripturistice: Şi iată, venind steaua, a stătut deasupra unde se afla Pruncul - 5. Se rostesc apoi cele spuse de prooroci despre Prunc.

La orice Sfântă Liturghie, în Euharistie, Îl putem recunoaşte pe Pruncul Mântuitor. Euharistia nu este un simbol, ci este Însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului. El Însuşi a spus lucrul acesta. Sfântul Nicolae Cabasila ne zice că jertfa se săvârşeşte în clipa sfinţirii... că ceea ce se jertfeşte nu e pâinea, ci Însuşi Trupul lui Hristos; că jertfa Mielului lui Dumnezeu e una singură, adică cea adusă o dată pe cruce - 6.

Pe bună dreptate, Părintele Alexandre Schmemann zice că, aducând din nou această jertfă, noi cunoaştem de fiecare dată cu bucurie că o aducem cu Iisus Hristos, că El este Cel Care S-a dăruit pe Sine și Care este în noi și Care aduce veșnic jertfa adusă de El odată și pentru totdeauna - 7.

Crăciunul, întruparea lui Hristos, se reactualizează la orice Liturghie. Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă: Ce să spun și ce să grăiesc? Minunea mă înspăimântă. Cel bătrân în zile s-a făcut copil; Cel care stă pe scaun înalt şi prea slăvit este aşezat în iesle; Cel nepipăit, Cel simplu, Cel necompus şi Cel necorporal este cuprins de mâini omeneşti; Cel ce a rupt legăturile păcatului se înfaşă în scutece, pentru că vrea aceasta. Căci vrea să prefacă necinstea în cinste, să îmbrace ceea ce este neslăvit în slavă, să arate chip de vieţuire virtuoasă ceea ce era de regulă supus insultei. Pentru aceea, ia corpul meu, ca eu să fac loc Cuvântului Lui; şi, luând corpul meu, îmi dă Duhul Lui; ca, dând şi luând, să-mi aducă visteria vieţii. Ia trupul meu ca să mă sfinţească; îmi dă Duhul Lui ca să mă mântuie - 8.

Iubiţi fraţi şi surori,

Crăciunul şi, mai ales Sfânta Liturghie, ne dă posibilitatea să-L adorăm şi să ne închinăm Pruncului Mântuitor. Mai mult decât atât, ne dă posibilitatea să-L primim în ieslea sufletului nostru. Dar, pentru a-I fi o gazdă ospitalieră, trebuie să facem rânduială în interiorul nostru. Şi lucrul acesta am încercat să-l facem de-a lungul postului.

La utrenia din 23 decembrie cântam: Pe mine, cel ce am ajuns peşteră de tâlhari, arată-mă, Doamne, Cel ce în peşteră Te-ai născut, lăcaş al Tău şi al Tatălui şi al dumnezeiescului Tău Duh, ca să Te slăvesc întru toţi vecii - 9.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne încurajează să facem o serioasă pocăinţă: Stăpânul este bun şi iubitor de oameni. Însuşi a spus-o: nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă, să se pocăiască şi să fie viu. Mică e oboseala ce o vrea de la tine; iar El îţi dă bunătăţi mari; îţi cere să-I dai prilej ca să-ţi dea comoara mântuirii. Pune-I înainte lacrimile tale şi El îţi dă iertare - 10.

Sfântul Simeon Noul Teolog ne-o pune în faţă pe Maica Domnului care, datorită purităţii sale, L-a primit în sânul ei pe Pruncul Mântuitor: Aşadar, crezând din tot sufletul şi căindu-ne cu căldură, zămislim pe Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre, ca Fecioara, dacă avem sufletele noastre fecioare şi curate. Şi precum pe aceea, fiindcă era preaneprihănită, nu a topit-o focul dumnezeirii, aşa nici pe noi nu ne topeşte, dacă avem inimile curate şi neprihănite, ci se face în noi rouă din cer şi izvor de apă şi râu de viaţă nemuritoare - 11.

Într-o lume fracturată de răutate şi de ură, Cel ce poate aduce armonia şi pacea este Pruncul Mântuitor. Atunci când S-a născut, îngerii au cântat imnul minunat pe care-l ştiu toţi creştinii: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!(Luca 2,14)

De El au nevoie toţi oamenii, chiar dacă nu-şi dau seama. Scriitorul Giovanni Papini, care la început a fost marxist, iar apoi s-a convertit, afirmă acest lucru: Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce nu ştiu. Flămândul îşi închipuie că umblă după pâine, dar îi este foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă, dar îi e sete de Tine, bolnavul râvneşte sănătatea, dar boala lui nu-i decât lipsa Ta - 12.

Iubiţi credincioşi,

Dacă Pastorala are în acest an euharistic un pronunţat caracter liturgic, afirmăm cu tărie că la Sfânta Liturghie Pruncul Mântuitor este cu noi. Este cu noi şi aşteaptă ca, după ce ne-am pregătit cum se cuvine, să-L primim.

Această realitate o exprimă artistic Vasile Voiculescu într-un Colind. În prima parte este afirmată credinţa creştină a prezenţei reale a lui Hristos în Sfânta Euharistie: În coliba-ntunecată/ Din carne şi os lucrată, /A intrat Hristos deodată./ Nu făclie ce se stinge,/ Nici icoană ce se frânge,/ Ci El Însuşi, trup şi sânge,/ Preschimbat pentru făptură/ Într-o scumpă picătură,/ Dulcea Cuminecătură.

Lucrarea pe care o face Domnul Hristos în fiinţa noastră este minunată: Coliba cum L-a primit/ S-a făcut cer strălucit/ Pe bolta de mărgărit,/ Iar în ea soare şi stele/ Cu Arhangheli printre ele./ În mijloc Tron luminos/ Şi, pe el, Domnul Hristos, /Care mult se bucura/ Duhul Sfânt S-alătura/ Şi acolo rămânea/ Şi acum şi pururea.

Iar răspunsul nostru firesc este următorul: Şi noi, Doamne, ne-am sculat/ Colibele-am curăţat/ Uşi, ferestre, toate-s noi,/ Doamne, intră şi la noi - 13.

Dorim, iubiţi fraţi şi surori, ca sărbătorile Crăciunului să vă aducă dumneavoastră şi tuturor celor dragi bucurie, pace, sănătate şi armonie, de care toată lumea are atâta nevoie. Iar Anul Nou şi Boboteaza să vă fie pline de har!

†ANDREI

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului

şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

Pastorală la Nașterea Domnului 2015 - Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului

† IOAN,

Din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Timișoarei și

Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace

de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi,

părintească binecuvântare.

„Iată, vestesc vouă bucurie mare, care

va fi pentru tot poporul; că vi S-a născut

azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul,

în cetatea lui David.“ (Luca 2, 10-11)

Iubiţii mei fii duhovnicești,

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care ne-a chemat azi să ne bucurăm, împreună cu îngerii, de venirea în lume a Fiului Său, Hristos Domnul!

Este momentul cel mai așteptat de Adam și de tot neamul omenesc. Cât de nerăbdători suntem noi să vedem în fiecare dimineață lumina soarelui, dar cât de lungă a fost așteptarea lui Adam, până să vadă, nu doar razele luminii, ci chiar Lumina luminii, pe Hristos Mesia!

Lumina și întunericul, două lumi: una a iubirii și alta a păcatului.

Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu începe Era iubirii în care a binevoit Dumnezeu să ne naștem și noi. „Răsăritul cel de Sus“ a adus în lume „Lumina cunoștinței“ (Troparul Nașterii Domnului Iisus Hristos) și lacrima iubirii Sale, pentru cea mai iubită și fascinantă creație a Sa, omul. Omul este o culme a unității dintre materie și suflarea de viață a lui Dumnezeu.

Întruparea este un act ce a marcat pentru veșnicie creația lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu Se îmbracă într-o mantie de țărână, ca să ne ridice pe noi din umbra morții.

La Botez, Hristos ne lasă să ne afundăm în El, așa cum S-a lăsat afundat și El de Sfântul Ioan Botezătorul, în apele Iordanului. El Se afundă, însă, mai întâi în țărâna Fecioarei, ca să sfințească tot ce a făcut Dumnezeu din țărână. Țărâna nu este o materie moartă, ci este umplută de har.

Cain a frânt pentru prima dată această țărână vie, atunci când și-a ucis fratele, pe Abel. Acela a fost primul atentat asupra vieții. Atunci a apărut în univers moartea, ca sabie a timpului, dar nu a veșniciei și a vieții.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Hristos este vița din rodul căreia îl va hrăni pe om, ca să nu mai rămână în robia morții, ci să aibă parte de bucuria Cerului.

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om asemenea nouă, afară de păcat, ca, pe noi, să ne facă asemenea Lui. Hristos Domnul a venit în lume și a luat „chip de rob“ (cf. Filipeni 2, 7), ca să ne slobozească din robia morții. Întruparea este primul act al Jertfei Fiului lui Dumnezeu pentru noi, pentru mântuirea noastră.

Văzând viața lui Hristos pe pământ, ne dăm seama că drumul Golgotei începe de fapt de la Betleemul Iudeii, trece prin Egipt și apoi ajunge pe Crucea Golgotei.

Crucea a fost condeiul cu care Hristos a pus punct Jertfei Sale sângeroase. Însă Hristos este și azi în stare de jertfă, pe Sfintele noastre Altare, de unde, de două mii de ani, ne hrănește pe toți cu pâinea nemuririi, cu Sfântul Său Trup și Sfântul Său Sânge.

Hristos, în Cer, în stare de slavă, iar aici, pe pământ, în stare de Jertfă. Și va rămâne în această stare până îi va trece la Tatăl pe toți cei ce cred în Întruparea Sa din Fecioara Maria, Fiica ascultării desăvârșite. Ea ascultă și împlinește vestea Arhanghelului Gavriil, deschizând porțile pământului ca să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu.

Prin Fecioara Maria, Fiul lui Dumnezeu coboară printre noi, Se face frate cu noi și leagă astfel, prin Întruparea Sa, o frăție pentru veșnicie. Ne spune: Eu sunt și rămân Fratele vostru, vă iubesc și Mă voi jertfi pentru voi, ca să vă scap din robia morții.

O, ce Frate Sfânt și iubitor! Vine să rupă sabia morții, să ne elibereze de sub povara timpului și să ne deschidă poarta veșniciei. Sfințește timpul și-l afundă în veșnicie.

Nu fiți triști azi, iubiți credincioși, căci îngerii se bucură văzând pe Creatorul lor că vine să ridice pe om la starea de bucurie și lumină, în care îl așezase Dumnezeu la început. Raiul este Patria îngerilor și a omului răscumpărat de Hristos. Aici este plinătatea bucuriei și a iubirii lui Dumnezeu. Aici Se odihnește Dumnezeu, revărsându-Și iubirea peste făpturile Sale.

Dacă întrebi azi un pământean unde își dorește să meargă cel mai mult, îți va spune despre cele mai exotice locuri de pe pământ. Însă puțini îți vor spune că doresc să ajungă în Rai, în Patria Iubirii.

Rostul omului nu este de a defila prin istorie, așa cum cred cei ce încearcă o desubstanțializare a Cărții Cărților.

Omul, aici, pe pământ, este cuprins de flacăra unui rug ce nu se mistuie, acest rug fiind iubirea lui Dumnezeu care îl înconjoară tot timpul pe om. Aici, el este răcorit, din când în când, tot de lacrima iubirii lui Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Întruparea Fiului lui Dumnezeu este o temă imposibilă pentru cei ce nu cred în Hristos. Dar, pentru noi și pentru îngeri, este bucuria cea de Sus.

Și Țara, pentru unii, este o temă imposibilă, însă le spunem că nu suntem țara lui „unu“, ci țara unui neam binecuvântat de Dumnezeu. Țara o încredințăm doar Unui singur Dumnezeu în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Țara este icoana neamului nostru, pe care o încredințăm lui Dumnezeu pentru a o sfinți, căci în ea au trăit și vor trăi sfinții Săi. Icoana este o evadare din logos. Gândurile sunt culorile prin care noi zugrăvim lumea în conștiința noastră.

Țara este un antimis plin cu sfinte moaște, pe care Se jertfește, la fiecare Liturghie, „Întrupatul“ Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Doamne, nu lăsa pe nimeni să sfârtece acest sfânt antimis!

Aici au trăit mamele noastre sfinte, care au fost țărâna răsăririi fiilor acestui neam.

Aici a venit azi Hristos, să mă caute pe mine și pe tine, cei ce suntem căzuți la umbra păcatelor noastre.

Doamne, suntem aici la o margine de lume, precum odinioară leproșii la marginea cetăților!

Doamne, așa cum Ți-ai făcut milă atunci de ei, fie-Ți milă și de noi!

Iubiți părinți, aduceți-vă azi pruncii să-L întâmpine pe Pruncul Hristos. Lăsați-i să vină la El și nu-i încredințați celor care cred că fiii acestui neam sunt o simplă proprietate a statului. Ei sunt, prin Hristos, cetățeni ai veșniciei, cetățeni ai Cerului. Nimeni nu poate fi aici, pe pământ, proprietarul vieții, ci numai Dumnezeu, Care este Dătătorul ei.

O sabie poate tăia capul unui om, dar nu poate să-i taie viața. Sabia lui Irod mai varsă încă sânge în lume, dar nu va putea opri niciodată curgerea izvorului vieții. Și azi, lacrimile multor mame se prefac în stele pe bolta cerului.

Prin Întruparea lui Hristos, omul primește dreptul nașterii de Sus (cf. Ioan 3, 3). Omul își recapătă vocația fericirii și scapă de frica de a iubi.

Cerul din noi nu mai este trist, căci pe bolta lui strălucesc razele Luminii, razele Răsăritului celui de Sus.

Iubiților, azi ne-au ajuns din urmă proorociile, ne-a ajuns din urmă veșnicia.

Doamne, Te-am fi așteptat chiar și două veșnicii, căci am crezut în graiul profeților, că nu ne-ai părăsit și că o să vii la noi.

Doamne, chiar dacă Te-am așteptat la umbra păcatelor mele, niciodată nu mi-am vândut veșnicia pe o clipă.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Am știut că ateismul este o cădere din realitate, însă fiii acestui neam au rămas în realitatea sfinților, iar sfinții au fost și vor rămâne candele ale Bisericii.

Candela neamului nostru românesc nu se va stinge niciodată, căci în ea s-au adunat lacrimile unui neam care mult a suferit.

Sunt atâtea popoare care au naufragiat în istorie. Noi, nu, pentru că am călătorit și vrem să călătorim și acum după semnul stelei care i-a condus pe magi. Dacă pe ei i-a condus până la Betleem, pentru noi, Domnul dă poruncă stelei să ne conducă la limanul cel de Sus, cel al bucuriei cerești.

Să tragem clopotele să se trezească istoria, căci nu putem dormi cu capul pe istorie.

Istoria nu înseamnă Cartea morții unui neam, ci ea este ogorul unde crește pomul vieții unui neam.

Să ne trezim din somnul rațiunii naționale, căci viața unui popor nu este umbră și vis, ci o ctitorie a lui Dumnezeu.

Doamne, dăltuiește în a noastră minte cuvintele Evangheliei Tale și iubirea de neam și de țară!

Drept-credincioși creștini,

Buna rânduială a vieții, întru ascultare zace. Ascultarea și împlinirea Cuvântului Evangheliei ne aduc pace și multă mângâiere în sufletele noastre și în neamul nostru românesc.

Să iertăm și să mângâiem pe cei din nevoi.

Să izgonim ura și să semănăm iubirea în inimile noastre.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Acum, când dangătele clopotelor bisericilor noastre ne vestesc Nașterea Puncului, mă alătur și eu lor, dorindu-vă să petreceți Sfintele Sărbători în pace, cu sănătate și bucurii, împreună cu toți cei dragi.

Doamne, varsă o lacrimă de iubire și de mângâiere și peste cei ce sunt în spitale și în închisori!

Doamne, nu părăsi corabia neamului nostru!

Al vostru, al tuturor,

de tot binele voitor,

† Ioan

al Banatului

Sursa: Doxologia