Evanghelia
Matei
4, 12-17
În
vremea aceea, auzind că Ioan a fost pus la închisoare, Iisus s-a
dus în Galileea; şi părăsind Nazaretul a venit de a locuit în
Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftalim, ca să
se împlinească ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice:
pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre mare,
dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în
întuneric a văzut lumină mare şi celor care şedeau în ţinutul
şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit. De atunci a început
Iisus să propovăduiască: pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia
cerurilor.
Arhimandritul
Cleopa Ilie - Despre
propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu
“De
atunci a început Iisus a propovădui și a zice: Pocăiți-vă că
s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 4, 17)
Iubiți
credincioși,
Una
din învățăturile Sfintei Evanghelii din Duminica de azi spune:
“De atunci a început Iisus a propovădui și a zice: Pocăiți-vă,
că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4, 17). Același
cuvânt l-a spus și Sfântul Ioan Botezătorul când a început să
propovăduiască în pustiul Iordanului: “Pocăiți-vă, că s-a
apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 3, 2). Același cuvânt au
primit și Sfinții Apostoli, când au fost trimiși să
propovăduiască Evanghelia, că le-a zis lor: “Și mergând,
propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția Cerurilor”
(Matei 10, 7).
Dumnezeiasca
Evanghelie de azi zice: “De atunci a început Iisus a
propovădui”... (Matei 4, 17). Dar ce înseamnă "de atunci"?
Adică de când a fost prins și pus la închisoare Sfântul și
marele Prooroc Ioan Botezătorul. Acest adevăr îl arată Sfânta
Evanghelie de azi, zicând: “Și Iisus, auzind că Ioan a fost pus
în temniță, a plecat în Galileea” (Matei 4, 12). Dar oare
Mântuitorul a plecat de frică în Galileea? Nicidecum. Ci s-a dus
în Galileea ca să înceapă a propovădui Evanghelia de acolo, după
profeția proorocului Isaia care zice: “Pământul lui Zabulon și
pământul lui Neftali, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea
neamurilor. Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumina mare.
Și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a
strălucit” (Isaia 9, 1; Matei 4, 15-16).
Iată,
deci, care a fost pricina venirii Mântuitorului în Galileea:
predicarea Evangheliei și luminarea celor ce zăceau în întuneric.
Căci propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în lume aduce
adevărata lumină în inimile oamenilor credincioși care nu numai
că aud cuvântul, ci îl și împlinesc cu fapta, după cuvântul
Mântuitorului, care zice: “Fericiți cei ce aud cuvântul lui
Dumnezeu și îl păzesc pe dânsul” (Luca 11, 28). Cuvântul lui
Dumnezeu aduce mare fericire celor ce îl ascultă și îl pun în
practică. Altfel, cuvântul Evangheliei ne aduce osândă în loc de
mântuire.
Dar,
frații mei creștini, cine sunt datori să predice cuvântul lui
Dumnezeu în Biserica ortodoxă? Numai slujitorii Bisericii, adică
episcopii, preoții și diaconii hirotoniți canonic au puterea și
dreptul să predice Evanghelia lui Hristos. Mirenii, în cazuri
speciale, pot deveni misionari, ca ajutori ai clericilor, numai cu
binecuvântarea ierarhilor respectivi. Așadar, nimeni din clerici și
laici nu pot predica cuvântul lui Dumnezeu dacă nu vor fi trimiși
la această misiune cu aprobarea Bisericii. Marele Apostol Pavel
adeverește acest lucru, zicând: “Cum vor propovădui de nu vor fi
trimiși” (Romani 10, 15). Numai sectele rupte de Biserică au
căzut cu totul în extrema opusă, dând totală libertate laicilor
să predice cuvântul lui Dumnezeu fără a fi trimiși și să
explice Sfânta Scriptură după mintea lor. De aceea, astăzi, lumea
s-a umplut de erezii și secte căci toate acestea predică cuvântul
Sfintei Scripturi, nu după înțelesul cel adevărat explicat de
Sfinții Părinți, ci după mințile lor rătăcite, stăpânite de
mândrie.
Nu
putem tăgădui că au fost în Biserică și misionari laici, în
primele secole, care au predicat cuvântul lui Dumnezeu și care nu
au fost nici preoți, nici episcopi. Așa au fost marii misionari și
apologeți creștini, oameni învățați care au apărat cauza
creștinismului în fața împăraților și filosofilor păgâni,
din secolele II-III, începând cu Țuadrat, pe care Eusebiu,
istoricul bisericesc, îl numește "părintele apologeticei",
între anii 125-126. Apoi a fost Aristide de Atena, între anii
125-130. Apoi Ariston de Pella, cel mai vechi apărător în scris al
creștinismului contra iudeilor, pe la 134-135. Alți apologeți de
mare renume au fost: Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (anii
140-170); Tațian Asirianul, către anul 170; filosoful Hermia, care
a trăit la mijlocul secolului al II-lea; Atenagora, filosoful
creștin din Atena (170); Minucius Felix la începutul secolului al
III-lea; Tertulian din Cartagina, între anii 160-240, și alții.
Toți acești mari apologeți creștini și misionari de mare seamă
ai Bisericii lui Hristos au fost mireni, dar fiind foarte învățați
au contribuit mult la propovăduirea Evangheliei și la apărarea
dreptei credințe apostolice.
Așadar,
frații mei, vedem că încă de la început Biserica lui Hristos a
avut și misionari laici care au predicat cuvântul lui Dumnezeu
înaintea împăraților și a filosofilor și au apărat
creștinismul cu prețul vieții lor, cum a fost Sfântul Iustin
Martirul și Filosoful. Însă aceștia au fost foarte bine orientați
în adevărul dreptei credințe și de aceea au adus mare folos
Bisericii lui Hristos prin învățăturile lor cele luminate și
pătrunse de lumina adevărului.
Care
erau condițiile principale ce se cereau misionarilor laici care
apărau dreapta credință? Prima condiție a misionarilor laici în
Biserica dreptmăritoare era ca cel trimis să predice cuvântul lui
Dumnezeu să fie un creștin verificat, evlavios, cu viața curată
și să cunoască bine dogmele credinței Ortodoxe, deoarece dogmele
sunt orientate după Sfânta și dumnezeiasca Scriptură și după
Sfânta Tradiție a Bisericii lui Hristos.
Apoi,
să cunoască bine Sfintele Canoane apostolești, ale celor șapte
Sinoade Ecumenice și cele ale Sfinților Părinți, deoarece
Sfintele Canoane sunt norme ce rânduiesc și reglementează viața
Bisericii ca organism special ce conduce pe credincioși pe calea
mântuirii. Apoi, cei ce predicau cuvântul lui Dumnezeu dintre
creștinii mireni erau întotdeauna sub ascultarea Bisericii, fiind
trimiși, controlați și subordonați ierarhilor în eparhia cărora
acționau. Fără respectarea acestor condiții principale și
obligatorii, misionarii laici care lucrau în afara Bisericii de
multe ori contribuiau la crearea de secte și eresuri, dezbinând
unitatea apostolică a Bisericii lui Hristos.
Datoria
principală a propovăduirii Evangheliei lui Hristos cade însă în
sarcina păstorilor Bisericii, adică a episcopilor și a preoților.
Mai puțin în sarcina diaconilor și a călugărilor care ajută și
ei la propovăduirea cuvântului, însă în chip secundar. Primul
care a propovăduit Sfânta Evanghelie în lume a fost Însuși
Domnul nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea a venit pe pământ și
se cheamă Cuvânt, căci a vestit tuturor oamenilor prin cuvânt
Evanghelia mântuirii, a întemeiat Biserica și cele șapte Taine,
și și-a dat viața pe Cruce ca să răscumpere lumea din robia
morții, a necredinței și a osândei. Apoi, înălțându-Se la cer
de-a dreapta Tatălui, a încredințat datoria propovăduirii
Cuvântului lui Dumnezeu celor doisprezece Apostoli mari și celor
șaptezeci de apostoli, numiți mici, cărora le-a poruncit, zicând:
“Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele
Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să
păzească toate câte v-am poruncit vouă”... (Matei 28, 19-20).
Apostolii
sunt cei dintâi propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu în
Legea Harului. Ei au hirotonit primii preoți și episcopi, pe care
i-au rânduit peste tot să păstorească turma lui Hristos. Iar prin
episcopi, harul s-a transmis prin rugăciune și punerea mâinilor,
până astăzi și cât va fi lumea.
Iubiți
credincioși,
În
Biserica lui Hristos preoții propovăduiesc cel mai mult cuvântul
lui Dumnezeu pentru că sunt toată viața în mijlocul
credincioșilor. Ei sunt martorii vieții noastre de la naștere și
până la moarte. Ei sunt părinții duhovnicești ai satelor și
parohiilor noastre. De felul cum preoții de parohie își
îndeplinesc misiunea lor apostolică, de felul cum stăpânesc
sfintele slujbe, în frunte cu Sfânta Liturghie, și de felul cum
propovăduiesc cuvântul Sfintei Evanghelii și, mai ales, cum își
duc viața în marea familie a credincioșilor noștri ortodocși,
depinde mântuirea lor și a păstoriților lor.
În
marea lor misiune evanghelică, propovăduirea cuvântului lui
Dumnezeu are un rol foarte mare. Un preot bun trebuie să fie și un
predicator bun, știind că prin predică vie, caldă, plină de har
și lumină preotul poate transforma total parohia și masa
enoriașilor săi. Dar pentru ca predica sa să poată ajunge la
inima credincioșilor și să aibă puterea Duhului Sfânt de a
transforma sufletul și a-l întoarce la pocăință, preotul trebuie
să îndeplinească câteva condiții duhovnicești absolut
obligatorii.
Prima
și cea mai importantă condiție care încununează activitatea
pastorală a preotului este viața morală exemplară a lui și a
familiei sale. Fără o viață curată, model, a preotului, predica
sa nu va reuși să ajungă la inima credincioșilor, nici nu va
putea câștiga multe suflete pentru Împărăția Cerurilor.
A
doua condiție obligatorie unui preot și predicator bun este sfânta
rugăciune. Preotul trebuie să fie un om de rugăciune, să iubească
mai mult ca orice Biserica, sfintele slujbe, Sfânta Liturghie,
cântarea în comun a credincioșilor. Rugăciunea stăruitoare a
preotului unită cu a credincioșilor săi, îi sporește credința
și dragostea pentru Dumnezeu și oameni, îl face mai înțelept în
gândire și predică, îi deschide inima pentru milostenie și îi
dă multă putere și har în predică. Un preot care se roagă mult
este un preot cu har în toate și un bun predicator al cuvântului
lui Dumnezeu.
A
treia condiție principală a unui bun preot și predicator este
necesitatea cunoașterii profunde a Sfintei Scripturi, a Sfinților
Părinți, a învățăturii de credință ortodoxă și a Canoanelor
Bisericii. Un păstor bun trebuie să fie și un teolog bun și un
apărător al dreptei credințe în fața prozelitismului sectar.
Fără cunoașterea dreptei credințe, preotul nu poate fi predicator
și apologet.
Cine
nu știe că un preot bun transformă sufletește pe credincioșii
săi, prin slujbe frumoase, prin catehizare stăruitoare și prin
predici bune și pline de căldură duhovnicească? Cine nu știe că
predica bună umple bisericile și mânăstirile de credincioși,
apără și sporește dreapta credință, risipește prozelitismul
sectar și întoarce la pocăință multe suflete? Iar bisericile
fără slujbe frumoase și fără predici pline de duh și putere se
golesc de credincioși și nu pot vâna suflete pentru Hristos.
Sau
cine nu știe cât de mult ajută și mânăstirile noastre prin
slujbele lor atât de înălțătoare, prin predică și prin
duhovnicii lor, la întărirea credinței ortodoxe și la creșterea
evlaviei în satele și orașele noastre? Pelerinajele locale pe la
mânăstiri, în sărbători, în posturi și mai ales la hramuri,
sunt o dovadă destul de grăitoare. În felul acesta mânăstirile
și duhovnicii lor colaborează cu preoții de la sate și orașe la
propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, la mărturisirea credinței
ortodoxe și la mântuirea bunilor noștri credincioși.
Cu
Duminica de astăzi se încheie marile praznice ale Nașterii și
Botezului Domnului. Am încheiat cu pace încă un an din viața
noastră și am început un nou an, pentru care mulțumim lui
Dumnezeu de toate darurile Sale și cerem să ne întărească cu
har, cu milă și binecuvântare ca să trecem întreaga viață cu
pocăință și fapte bune pe calea mântuirii.
Am
vorbit azi despre datoria preotului de a propovădui cuvântul lui
Dumnezeu și condițiile principale care îl ajută să fie un preot
vrednic și un bun predicator.
Cunoaștem
câți preoți buni și predicatori vestiți sunt în parohiile
noastre din Moldova, Transilvania și din alte părți ale țării.
Însă și credincioșii sunt datori să-i ajute pe preoți, să-i
asculte, să se roage pentru ei și să nu-i judece, că mare păcat
fac credincioșii care gândesc și vorbesc de rău pe slujitorii lui
Dumnezeu și pe părinții lor sufletești. Oare nu preoții vă
botează, vă cunună și vă înmormântează? Oare nu preoții vă
spovedesc și vă unesc cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie?
Oare nu săvârșesc ei Sfânta Liturghie în fiecare Biserică și
se roagă lui Dumnezeu pentru pacea, sănătatea, iertarea și
mântuirea sufletelor celor vii și a celor adormiți? Oare nu ei
învață dreapta credință pe credincioși?
Deci
să nu-i judecăm, ci mai degrabă să-i ajutăm în misiunea
preoțească și să ne rugăm mult pentru ei. Este foarte bine și
necesar ca fiecare preot să aibă și un mic grup de mireni
credincioși, cunoscători ai Sfintei Scripturi și credinței
ortodoxe. Ei îl ajută mult pe preot în desfășurarea
activităților sale misionare, la combaterea și îngrădirea
prozelitismului sectar, la vizitarea și ajutorarea credincioșilor
bătrâni, orfani, bolnavi și a celor slabi în credință; la
înfrumusețarea slujbelor și înnoirea sfintelor noastre biserici.
Și
acum, frații mei, să ascultăm cuvântul Domnului cât mai avem
timp de pocăință. Iată Hristos Mântuitorul nostru a început să
predice Evanghelia în Galileea. Sfântul Ioan Botezătorul
propovăduiește pocăința în pustiul Iordanului; Sfinții toți ne
vorbesc de Dumnezeu în scrierile lor; preoții, călugării și
ierarhii Bisericii ne învață calea mântuirii și apără
ortodoxia din amvoanele bisericilor. Fiul lui Dumnezeu se jertfește
zilnic pe Sfintele altare în timpul Sfintei Liturghii, iar Domnul ne
cheamă acum la început de an la o viață nouă în Hristos,
zicând: Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor! Deci
să ne deșteptăm, să venim și să ne pocăim, ca să trăim cu
Hristos în veci. Amin.
