De Gheorghe-Cristian Popa
Relaţia omului cu Dumnezeu a marcat
dintotdeauna viaţa umană în toate aspectele ei. Când vorbim despre agricultură,
profunzimea acestei relaţii se face simţită poate mai mult decât în toate
celelalte domenii. Aceasta este trăsătura prin care Muzeul Naţional de
Agricultură din Slobozia se distinge de majoritatea muzeelor specializate din ţară.
Este surprinzător cum într-un asemenea loc, unde te-ai aştepta să vezi doar
exponate reci, lipsite de viaţă, poţi descifra totuşi epopeea acestei iubiri,
vechi de când lumea, dintre om şi Divinitate.
Muzeul Naţional de Agricultură a
fost înfiinţat după Revoluţie, în anul 1990, la iniţiativa profesorului Răzvan
Ciucă, directorul fondator, ca un spaţiu cultural care să ilustreze prin
exponatele sale diferite aspecte din istoria agriculturii, antropologia agrară
şi arheologia industrială specifică de pe tot cuprinsul ţării. Alături de
obiectele legate de lucrul la câmp sau din vechea gospodărie ţărănească şi de
utilajele din tehnologia agrară recentă, se găsesc în mod neaşteptat şi obiecte
din spaţiul pastoral cu motive creştine în ornamentaţie, pistolice pentru
prescuri, câteva icoane şi chiar potire. Icoane într-un muzeu de agricultură!?
Într-adevăr, poate părea o asociere cam forţată. Prof. dr. Gheorghe Petre,
directorul muzeului, este de părere că "acest lucru era foarte firesc
deoarece componenta religioasă nu e doar în Biserică; activitatea agrară a avut
dintotdeauna un fundament religios. În primul rând, prezenţa elementului
religios în istoria agriculturii se explică prin faptul că agricultura a avut
de la început, ca repere temporale, evenimentele religioase. Reperele
cronologice agricole erau sărbătorile din calendarul religios. Tematica
muzeului face tocmai această legătură dintre calendarul agricol şi calendarul
religios. Între viaţa spirituală a ţăranului şi viaţa sa cotidiană, sub toate
aspectele, era o armonie absolută. Convingerile religioase animau toate actele
şi erau suport ale activităţilor agricole. Orice act avea şi o dimensiune
religioasă: înainte de a ieşi la semănat, românul se ruga, sfinţea seminţele,
sfinţea ogorul, stropea animalele şi curtea cu agheasmă. În agricultură şi
pastoraţie, poate mai mult ca în alte domenii, se simte componenta religioasă
pentru că e vorba despre hrană, ca suport al vieţii şi despre înţelegerea
vieţii, în cele două dimensiuni ale sale: biologică şi spirituală. Între
creştinism şi agricultură a existat o legătură permanentă. Creştinismul a
influenţat anumite etape din evoluţia agriculturii, iar modul de dezvoltare a
culturilor a avut o influenţă considerabilă asupra obiceiurilor creştine din
zona rurală românească. De atâtea sute de ani, elementele creştine se găsesc în
"codul genetic" al tradiţiilor agrare". 
Elementul care întregeşte
perspectiva religioasă a muzeului este biserica, salvată şi strămutată din
satul Poiana de Sus în curtea muzeului, din iniţiativa fostului director Răzvan
Ciucă. Părintele paroh Dragoş Stanciu împărtăşeşte crezul muzeografilor de la
MNA că prezenţa bisericii, cât şi a celorlalte elemente creştine în patrimoniul
muzeului, este o stare firească ce confirmă mersul împreună prin istorie al
agriculturii şi al religiei. "Românul a înţeles toate actele pe care le
face într-o perspectivă eclesiocentrică. Fiecare act începe din biserică şi se
duce ca o undă până la cele mai relative gesturi. Toate erau impregnate de
credinţă. De la pâinea închinată în casă şi până la prescura agăţată în
coarnele plugului, fiecare gest se plia pe convingerile lui creştine. Deşi sunt
într-o diversitate extraordinară, obiceiurile agricole se articulează într-un
discurs creştin unitar. Toate tradiţiile sunt nişte plasticizări în plan social
ale credinţelor. Sunt asemenea colindelor care nu sunt stereotipe; diferă de la
o zonă la alta, dar asta nu înseamnă că nu armonizează într-un mesaj unitar.
Biserica se manifestă unitar, dar este receptată în viaţa fiecărui om în
funcţie de caracteristicile comunităţii în care trăieşte. În felul acesta,
toate activităţile devin prelungiri materiale ale convingerilor creştine şi
capătă mireasma aceasta a credinţei", spune părintele paroh Dragoş
Stanciu.
"Chiar şi obiectele tehnice,
deşi sunt mai noi, au amprenta spiritualităţii"
Uneltele agricole şi instalaţiile
tehnice populare sunt îmbinate armonios în ansambluri expoziţionale
neobişnuite, menite să descopere noi sensuri şi să recreeze simboluri. Această
expoziţie reprezintă un loc de întâlnire, dar şi de interpretare, în care
asocierile dintre om, unealtă şi artă dau semnificaţii complexe şi profunde:
"Pescar la câmp", "Cain şi Abel", "Frăţie",
"Ritual agrar", "Drumul spre pâine", "Pâinea şi
Vinul", "Pâinea şi Focul", "Rodul va da în vremea sa",
"Etnologia cumpătării", "Mâinile lui Gheorghe",
"Mâinile lui Iosif", "Amurg la Fierăria lui Iocan". Dacă îl
întrebi pe directorul muzeului care sunt obiectele care relevă cel mai bine
această legătură dintre agricultură şi cultura creştină, îţi răspunde prompt,
printr-un singur cuvânt: "Toate!". "Chiar şi obiectele tehnice,
deşi sunt mai noi, au amprenta spiritualităţii pentru o maşinărie, spre
exemplu, nu este pur tehnică, ci este o maşinărie care are pe ea elemente de decor,
iar acest decor, cu elemente creştine sau simplu estetice, este tot o notă a
sufletului uman. Nu putem să le detaşăm: "astea sunt aşa, astea nu
sunt!" Fiecare lucru a fost realizat sub influenţa spiritului tradiţional
românesc. Chiar şi cele aduse din import poartă pecetea sufletului, deoarece
chiar şi la simpla vedere se poate observa că au fost proiectate cu pasiune.
Dacă analizăm designul lor, vedem că sunt făcute cu suflet. Ele sunt proiectate
tehnologic, dar, prin design, se adresează şi sufletului, deoarece sunt
proiectate să placă. A scoate obiectele creştine dintr-un muzeu agricol
înseamnă a extrage de acolo tocmai esenţa acestui popor, şi anume
spiritualitatea românească. E vorba de sâmburele identităţii noastre, care nu
poate fi decât de ordin spiritual. Muzeul nu e un muzeu al unor obiecte moarte,
ci este esenţa unor comunităţi. Satul înseamnă o comunitate, comunitatea are
nişte convingeri, iar convingerile satului românesc sunt prin excelenţă
creştine. Muzeul de agricultură reproduce o mică bucăţică din spiritualitatea
satului românesc, dar care este foarte importantă, deoarece ţine de existenţa
satului tradiţional românesc, ce s-a consolidat tocmai pe această legătură
strânsă dintre agricultură şi creştinism", spune prof. dr. Gheorghe Petre.
Un centru de educaţie activă pentru
copii, dar şi pentru adulţi
_th.jpg)
Muzeul Naţional de Agricultură din
Slobozia mai are o particularitate care îl face atractiv şi îl ajută să se
alinieze mai uşor normelor europene conform cărora "muzeul înseamnă
educaţie". Elevii care vizitează muzeul au voie să atingă obiectele, să se
suie în căruţe şi în tractoare, oferindu-li-se astfel posibilitatea trăirii
unor senzaţii directe ce declanşează experienţe unice în memoria afectivă. Deşi
nu are încă un departament educaţional special, prin profilul profesional al
colectivului de muzeografi, MNA a înţeles necesitatea creării unui program de
pedagogie muzeală, oferind astfel o alternativă educaţională tentantă,
exprimată prin formule dintre cele mai diverse: programe dinamice şi clar
orientate spre diverse categorii de public din mediul de învăţământ
(preşcolari, elevi, studenţi, persoane cu handicap, copii ai străzii), ateliere
practice de lucru şi creativitate, urmate de expoziţii cu lucrările realizate,
concursuri şi tabere de creaţie, spectacole artistice la muzeu, vizionări de
filme documentare, manifestări complexe în care sunt incluse segmente dedicate
copiilor, vizite organizate, programe speciale, practică şcolară de
specialitate, consultanţă de specialitate pentru elevi, studenţi şi cadre
didactice.
Numai în ultimul an, MNA a încheiat
13 protocoale de colaborare şi parteneriate educaţionale. Rezultatele acestor
colaborări se reflectă în numărul mare al preşcolarilor şi elevilor care au
vizitat MNA în grupuri organizate în cursul anului trecut: 7.510 persoane,
respectiv 29% din totalul vizitatorilor. "Muzeul Naţional de Agricultură
este un permanent centru de educaţie, deoarece organizăm frecvent activităţi
gospodăreşti tradiţionale. Sunt obiceiuri populare, cu o puternică desfăşurare
în această zonă, precum "Caloianul" sau "Încondeiatul
ouălor", pe care le actualizăm, implicând grupuri de copii, nu numai din
judeţul Ialomiţa, ci şi din judeţele vecine. Este necesar ca acest muzeu să fie
un centru de educaţie activă, nu doar teoretică, şi nu doar pentru copii, ci şi
pentru adulţi, pentru că mulţi adulţi orăşeni au citit poate numai în cărţi
despre modul în care se face agricultura, dar nu au văzut niciodată în
realitate un agregat. Multe dintre agregatele pe care le pot vedea aici sunt
funcţionale; se pot porni pentru ca vizitatorul să vadă cum funcţionează. Pot
regăsi aici legătura cu trecutul, deoarece întâlnesc aici lucruri pe care le-au
văzut numai în casa părinţilor sau a bunicilor foarte demult", spune prof.
Gheorghe Petre.
Afiliat la organisme internaţionale
MNA este afiliat la organisme
internaţionale aparţinând de UNESCO (Asociaţia Internaţională a Muzeelor de
Agricultură, Societatea Internaţională de Etnologie şi Folclor, Organizaţia
Internaţională de Arte Populare), iar din 2004, muzeul este membru al
Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură (AIMA). Luna aceasta, în
perioada 5-10 septembrie, Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia, cu
sprijinul Consiliului Judeţean Ialomiţa, a găzduit cel de-al XVI-lea Congres al
Asociaţiei Internaţionale a Muzeelor de Agricultură, cu tema "Pâinea şi
Vinul – corespondenţe istorice, etnologice, tehnologice şi culturale".
Alături de expoziţiile temporare şi participările la târguri naţionale şi
internaţionale, MNA derulează câteva programe specifice, cum ar fi "Casa
Pâinii", "Noi-Voi", "Unealtă şi Artă",
"Calendarul tradiţiilor", care implică colaborarea cu mai multe
instituţii locale, unităţi de învăţământ şi Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.
Activitatea MNA a fost distinsă de-a lungul timpului cu patru trofee, 10 premii
internaţionale şi naţionale, 16 diplome de excelenţă şi 12 diplome de merit.
Tot în patrimoniul muzeului se află, alături de biserică, Ferma Model Perieţi
(monument de istorie agrară, cea mai mare fermă producătoare de seminţe de
legume şi flori din Europa de Răsărit în prima jumătate a secolului al XX-lea),
parcul MNA, cu peste 50 de specii dendrologice şi unităţi în aer liber (un
hambar din 1869, cuptoare tradiţionale de copt pâine, colaci de fântână, cruci
de piatră, câteva mori cu pietre pentru măcinat grâu şi porumb).Credinţa
omului, tăinuită în şoapta uneltelor agricole.
Biserica din "Poiană",
torsadă a cultului şi a culturii
În vecinătatea muzeului se află un
parc frumos amenajat care protejează şi învăluie cel mai mare exponat din
inventarul muzeului: biserica cu hramurile "Buna Vestire" şi
"Sfântul Nicolae". "Am creat un preludiu, o uvertură spre o altă
lume. Deşi în mijlocul unor artere aglomerate ale oraşului, parcul face
trecerea spre liniştea şi pacea pe care omul le regăseşte în biserică. Dacă era
amplasată într-un spaţiu între betoane, ar fi părut o chestie pauperă", ne
explică pr. paroh Dragoş Gabriel Stanciu.
Biserica din "Poiana" este
un document istoric viu, este o mărturie originală şi autentică de istorie şi
arhitectură. Atestată din 1737, construită din bârne de stejar, late până la 70
cm, cioplite din bardă şi secure, biserica este caracteristică satelor de tip
adunat, aşezări care au în centru biserica, comunităţi în care omul îşi găseşte
centrul în viaţa duhovnicească.
Strămutată în parcul Muzeului
Naţional al Agriculturii, "biserica are o istorie puţin diferită de a
celorlalte comunităţi", după cum ne lămureşte pr. Stanciu. "În
general, o comunitate îşi construieşte biserica. Aici, o biserică a alcătuit
comunitatea. A fost adusă biserica şi în jurul ei s-a coagulat o parohie.
Biserica nu este foarte spaţioasă, dar este mereu plină. O enoriaşă în vârstă,
care venea cu mult înainte de începerea slujbei la biserică, mi-a mărturisit:
"Vin aici pentru că îmi place mireasma; lemnul are mireasma de
rugăciune!" şi mă gândeam la câte generaţii de creştini vor fi
"impregnat" cu mireasma rugăciunii lor bârnele bisericii. Mulţi
tineri vin să se cunune aici şi se roagă să aibă căsnicii trainice ca lemnul de
stejar al bisericii care înfruntă secolele. Biserica seamănă cu o corabie, o
arcă de mântuire şi e atât de necesară într-o lume atât de agitată cu blocuri
de beton şi şosele zgomotoase", mărturiseşte părintele Dragoş Stanciu.
Biserica este înconjurată de brâul
în torsadă, "funia veşniciei" sau "sânul lui Avraam".
Aceasta pentru că ea face trecerea spre viaţa veşnică, prin ea omul intră în
bucuria sfinţilor. Lăcaşul sfânt este mai degrabă sobru, deşi primitor.
Elemente decorative s-au păstrat la grinzi, stâlpii pridvorului şi strane. Se
observă grija deosebită care s-a acordat detaliilor prezente pe baldachinul de
pe Sfânta Masă, element obişnuit mai ales pentru catedrale. Tot în altar găsim
un element emoţionant pentru trăirea creştină a celor care au ctitorit această
biserică acum mai bine de 200 de ani. "Altarul trebuia să aibă fereastră
spre răsărit, şi, din dorinţa de a respecta, cum puteau ei atunci, arhitectura
religioasă, constructorii fac un gest care din punct de vedere tehnic nu se
justifică: taie stâlpul de rezistenţă. Acesta descarcă jumătate din greutatea
bisericii. Este grinda principală şi ei o perforează pentru a face fereastra.
Este un gest de credinţă deoarece nu anulează dogma, ritualul, credinţa în
manifestările ei în favoarea tehnicismului, a oportunismului", spune
părintele paroh.
Biserica se prezintă ca un muzeu
viu, interactiv, un loc în care oamenii vin nu doar ca vizitatori, ci ei
participă la Liturghie, se roagă şi primesc ajutor duhovnicesc, simt lucrarea
harului divin. Astfel, Biserica nu este doar plină de istorie, ci şi de viaţă.
Legătura cu strămoşii nu se realizează doar prin observarea obiectelor pe care
le deţineau, ci şi prin viaţa mistică a Bisericii care uneşte oamenii din toate
timpurile şi locurile. Omul poate găsi aici rădăcina comună a cultului şi a
culturii. Prin corespondenţa inedită cu Biserica, MNA a iniţiat şi organizat
expoziţii interactive, demonstraţii şi ateliere de lucru, programe de
catehizare, asistenţă socială şi alfabetizare a copiilor cu probleme sociale,
cursuri muzeografice pentru a conserva tradiţiile agrare în spiritul puterii
mântuitoare a Învierii lui Hristos.
Sursa: Ziarul Lumina
