Se afișează postările cu eticheta Minnesota. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Minnesota. Afișați toate postările

Sunt gay, dar mă opun căsătoriei între gay

vineri, 31 mai 2013

| | | 3 comments
De Doug Mainwaring

27 martie 2013 (thePublicDiscourse.com) - În eforturile noastre, uneori greşite, de a ne extinde libertatea, noi adulţii egoişti am distrus sistematic ceea ce este cel mai preţios pentru copii când aceştia cresc şi se află în dezvoltare. De aceea eu am ales să vorbesc împotriva căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Apropo, sunt gay.

Cu câteva zile în urmă am depus mărturie împotriva legislaţiei în curs privind căsătoria între persoane de acelaşi sex în Senatul Minnesota în comitetele judiciare şi de drept civil ale statului.

Atmosfera de la aceste evenimente (am depus mărturie şi în alte locuri) are o nuanţă de irealitate, aproape un carnaval suprarealist. Legile fireşti, tradiţia, religia, curiozitatea intelectuală şi libera opinie nu mai joacă un rol în deliberări. Legislaţia privind căsătoria persoanelor de acelaşi sex este apărata doar pe motive de relativism moral şi făcând apel la sentimente.

Aici este şi problema: discuţiile la nivel naţional despre căsătoriile între persoanele de acelaşi sex tratează chestiunea ca pe un joc de dame, unde adversarii pot obţine rapid piesele oponenţilor fără a reflecta prea mult la consecinţe. Tocmai această abordare pripită a discuţiei a împiedicat o dezbatere reală.

În ultimii ani, apărătorii căsătoriilor tradiţionale au ales calea uşoara pentru a câştiga bătălia de pe „tabla jocului de dame”. Apelul la religie şi tradiţie a atras pe mulţi de partea lor, aducându-le, în prima fază, o victorie aproape fără efort. În timp ce avocaţii căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex au pledat pentru o examinare mai atentă a subiectului, apărătorii căsătoriilor tradiţionale au stat la adăpostul unei majorităţi cantitative.

Însă roata s-a întors împotriva lor. Iar susţinătorii căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex au acum toţi "regii" de pe „tabla” jocului de dame şi conduc „jocul”. E suficient să luăm în considerare titlurile presei din ultimele câteva săptămâni. Suntem bombardaţi cu aprobări privind căsătoria între persoane de acelaşi sex. Pentru privitorul obişnuit, care nu a aprofundat această problemă, poate părea că şi conservatorii „au îmbrăţişat” ideea de căsătorie între de persoanele de acelaşi sex. Fiecare zi aduce ştiri proaspete cu privire la elite ale politicii republicane, la Topul celor 500 cele mai bune companii (Fortune 500 de companies), la membri ai NFL, şi chiar Dirty Harry însuşi, şi Clint Eastwood, care îşi aduc sprijinul în campania căsătoriilor fără gen.

„Noul joc” este de fapt şah, nu dame. Acest lucru sună confuz, deoarece şi jocul de şah şi cel de dame se joacă pe aceeaşi tablă de şaizeci şi patru de pătrate. Jocul de dame este mai uşor şi se termină mai rapid. Este unul dintre primele jocuri pe care copii îl învaţă. Şahul este greu, deoarece necesită o atenţie sporită pentru a anticipa şi contracara fiecare mutare posibilă.

În dezvoltarea obiectivelor politice şi legislative, de multe ori politicienii nu privesc mai departe de următorul ciclu electoral. Sunt preocupaţi de obţinerea voturilor. Iar sprijinirea căsătoriei între persoane de acelaşi sex pare astăzi un „vot câştigător”.

De asemenea, pentru mass-media, sprijinirea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, apare ca o himeră câştigătoare, datorită veniturilor implicate şi a nevoii nejustificate a acestora de a-şi atrage cât mai mulţi cititori, şi pentru marile corporaţii, dornice să-şi „lustruiască” imaginea şi să creeze o falsă bunăvoinţă. Puţini dintre aceştia sunt interesaţi „să joace” şah, deoarece o „victorie rapidă” la dame este mai importantă pentru ei.

Nevoia urgentă de a legaliza căsătoriile între persoane de acelaşi sex, în momentul de faţă chiar frenetică, este în sine un semn de orientare a discuţiei noastre naţionale spre sloganuri şi sentimentalisme.

A venit momentul ca organele legislative individuale ale statelor şi curţile de instanţa ale naţiunii, inclusiv Curtea Supremă, „să pună frâna”. Acum.

Ca şi în şah, mişcările greşite duc la consecinţe nefaste.

Căsătoriile între persoane de acelaşi gen se bucură acum de o aură de egalitate şi echitate, care sugerează că şi părinţii fondatori ai celui de-al 14-lea Amendament din Constituţia Americană, ar fi avut în minte căsătoriile între persoanele de acelaşi sex, când au scris despre magnificul şi giganticul salt înainte pentru umanitate. În timp ce această interpretare este foarte puţin probabilă, cei care caută egoist "drepturi" suplimentare pentru ei înşişi, şi-au găsit justificarea în „penumbra” ce ar „înconjura” drepturile civile legitime.

Căsătoria între persoane de acelaşi sex nu va extinde drepturile şi libertăţile înţara noastră. Aceasta nu va redefini căsătoria. Din contră, o va lăsa fără definiţie, o va destabiliza.

Nu ar fi prima oară când societatea noastră ar destabiliza mariajul. Divorţul prin acord, adoptat la nivel naţional, a părut o idee bună la vremea respectivă. Această consecinţă nefastă a schimbat pentru totdeauna definiţia mariajului, transformându-l, dintr-o relaţie permanentă între soţi, într-una temporară. Din nefericire, copii sunt cei care suferă daunele colaterale ale acţiunilor egoiste înfăptuite de către adulţi.

Aceasta nu ar fi prima dată când societatea noastră a lăsat instituţia căsătoriei în derivă. Divorţul „fără vina nimănui”, adică divorţul prin acord, instituit în toată ţara noastră, suna ca o idee bună la momentul respectiv. Consecinţa nedorită a acestuia a fost că a schimbat pentru totdeauna definiţia căsătoriei, dintr-o relaţie permanentă între soţi, într-o relaţie temporară. Din păcate, copiii au devenit victimele colaterale ale acţiunilor egoiste înfăptuite de către adulţi.

Căsătoria între persoane de acelaşi sex va avea aceleaşi consecinţe: privarea copiilor de dreptul lor de a avea ori o mamă, ori un tată. Această consecinţă nu este un lucru mărunt. Copiii sunt reduşi la nivelul de sclavi ai nevoilor noastre de împlinire. Arborele lor genealogic, lipsit de strămoşi, ar fi alcătuit dintr-o armată de surogati anonimi, donatori şi avocaţi care ar umple golul părţii care lipseşte: absenţa unuia dintre genuri (feminin sau masculin), în căsătoriile fără gen. Homosexualii şi lesbienele cer ca şi ei să aibă "dreptul" de a avea copii pentru a le completa sentimentul de împlinire personală, însă procedând astfel ei încalcă dreptul copilului de a avea atât o mamă cât şi un tată, un drept pe care susţinătorii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, îl calcă în picioare.

Mariajele de acest gen nu numai că vor destabiliza căsătoria tradiţională, ci o vor şi rescrie, redefinind astfel şi copilul. Această acţiune va duce în final la destabilizarea umanităţii. Nu este vorba de o legislaţie “progresistă” sau “conservatoare”, ci de una “regresivă”. Pe nici un formular pentru eliberarea certificatului de căsătorie nu este prezentă întrebarea “îţi iubeşti partenerul?” însă aceasta pare să fie baza pe care încearcă să schimbe legea susţinătorii căsătoriei de acelaşi sex. Oare autorităţile statale sunt cu adevărat interesate să celebreze vieţile noastre romantice?

Sloganul pe care l-am auzit în mod repetat în Minnesota, a fost "căsătoria este întemeiata pe dragoste, loialitate şi responsabilitate." Dar aceste trei lucruri nu rezonează cu interesele statului. Căsătoria, în viziunea statului, înseamnă copii. Şi atât. Acesta e chiar motivul pentru care această instituţie a fost fondată. Ar trebui să ne cutremurăm numai la gândul de a încerca să-l schimbăm.

Unei naţiuni care nu are nicio remuşcare de pe urmă creării, în mod voit, a unui deficit bugetar de 13 miliarde de dolari (sumă în creştere), ce va fi preluat în curând de copiii şi nepoţii ei, probabil i se cere prea mult. Dar de dragul tuturor copiilor născuţi şi a celor ce se vor naşte, este nevoie „să încetinim” şi să luăm serios în considerare consecinţele nedorite ale destabilizării căsătoriei tradiţionale. În caz contrar, riscăm tratarea urmaşilor noştri ca pioni de consum, sacrificaţi în numele necesităţii şi împlinirii de sine. Putem face mai mult decât atât.

Doug Mainwaring este co-fondatorul societăţii Naţional Capital Tea Party Patriots. Acest articol a fost publicat cu acordul “The public Discourse”.

Traducere şi adaptare Cristina Vizitiu şi Florescu Andreea