Se afișează postările cu eticheta Maaloula. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Maaloula. Afișați toate postările

Distrugeri și profanări la mănăstirile din Maaloula (FOTO)

vineri, 2 mai 2014

| | | 0 comments
 
image (1)

preluare de pe Drum european
 
Patriarhul Ioan al X-lea, împreună cu Patriarhul melchit Grigore al III-lea, cu reprezentantul Vaticanului în Damasc, cu reprezentanți ai oficialităților siriene, cu reprezentanți ai tuturor bisericilor creștine și cu clerici musulmani au vizitat, în Duminica Paștilor, localitatea Maaloula.


image (3)
Maaloula este monument UNESCO, singura localitate în care se vorbește aramaica – limba în care a vorbit Mântuitorul Iisus Hristos. Orașul a fost atacat prima dată în 4 septembrie 2013. Aproape toți cei 3.300 de locuitori, în mare parte creștini, au părăsit localitatea. Printre cei 50 de locuitori care nu au plecat s-au numărat și cele 13 maici din Mănăstirea Sfintei Tecla, împreună cu 3 ajutoare civile. Orașul a fost eliberat de armata siriană, dar a fost din nou atacat pe 30 noiembrie 2013. Armata și civilii care mai rămăseseră pe loc au trebuit să fugă, iar cei care nu au reușit să o facă la timp au fost împușcați. După ce au pus mâna pe oraș, rebelii au aruncat în aer porțile de metal ale mănăstirii și le-au răpit pe cele 13 maici – dintre care una avea 90 de ani – și pe cele 3 ajutoare.

Maicile au fost eliberate în martie 2014, în schimbul eliberării unor prizonieri dintre rebeli și a plății unei răscumpărări consistente.

În Maaloula, crucile de pe turlele bisericilor din oraș au fost dărâmate. Mănăstirea Sfânta Tecla a fost profanată și incendiată. Mănăstirea Sf. Serghie și Vach, din secolul IV, a fost transformată în ruine.

image (40)
image (37)
image (36)
image (34)
image (33)
image (31)
image (28)
image (26)
image (19)
image (18)
image (17)
image (16)
image (15)
image (14)
image (13)
image (12)
image (8)
image (4)
image (6)
image (2)
image (41)

După ce a fost recucerită de armata siriană, localitatea a fost vizitată – tot în prima zi de Paști – de președintele Siriei. Delegația de reprezentanți ai cultelor și oficialitățile au vizitat și locașurile creștine profanate, dar și moschei din Maaloula.



FOTO: Înainte de conflict

image-2
image-1
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
image (34) 0
image (33) 2
image (33) 1

Notă: În cea mai mare parte, informaţiile si fotografiile au fost preluate de pe site-ul oficial al Patriarhiei Greco-Ortodoxe a Antiohiei si a Intregului Orient: http://antiochpatriarchate.org/en/gallery/457/. Au fost folosite şi alte surse online.

Te-ar putea interesa şi:
Călugăriţele răpite în Siria au fost eliberate
Conferinţa de presă a Patriarhului Ioan al-X-lea de Antiohia şi al întregului Orient despre răpirea mai multor maici ortodoxe cât şi a orfanelor de la mănăstirea Sfânta Tecla
Rebelii islamişti sirieni au răpit 12 maici de la mănăstirea Maaloula din Siria
Predica Episcopului Vasile de Wichita și America Meridională privind criza din Siria
În plin conflict, o statuie gigantică a lui Iisus a fost ridicată în Siria

Conferinţa de presă a Patriarhului Ioan al-X-lea de Antiohia şi al întregului Orient despre răpirea mai multor maici ortodoxe cât şi a orfanelor de la mănăstirea Sfânta Tecla

luni, 16 decembrie 2013

| | | 0 comments



Conferinţa de presă a Patriarhului Ioan al X-lea al Antiohiei şi al întregului Orient despre răpirea mai multor maici ortodoxe cât şi a orfanelor de la mănăstirea Sfânta Tecla.

Conferinţa de presă a avut loc în data de 5 decembrie 2013, la Mănăstirea Maicii Domnului, Balamand, Liban. Patriarhul Ioan al-X-lea al Antiohiei şi al întregului Orient a vorbit despre ultimele evenimente legate de răpirea mai multor maici ortodoxe cât şi a orfanelor de la mănăstirea patriarhală Sfânta Tecla de la Maaloula, Siria, din data de 2 decembrie 2013.

În mijlocul dramelor care au cuprins Siria, în centrul acestei răni făcută poporului nostru, în această ambiguitate care continuă să domine soarta episcopilor noştri de Alep, Ioan (IBRAHIM) şi Pavel (YAZIGI), Patriarhia noastră a Antiohiei şi a întregului Orient a primit cu foarte mare durere vestea răpirii copiilor noştri, a maicilor şi a orfanelor din mănăstirea Sfintei Tecla din Maaloula, luni, 2 decembrie 2013, şi transferării lor la Yabroud.

Ţinând cont de faptul că o primă încercare de a-i elibera nu a avut efectul scontat, Patriarhia lansează un apel urgent şi susţinut către comunitatea internaţională şi către toate guvernele, pentru a interveni şi a desfăşura forţele necesare în scopul eliberării surorilor noastre în cele mai bune condiţii posibile.



Patriarhul Ioan a făcut apel la conştiinţa umanităţii întregi, la toate fiinţele umane ca şi copii ai aceluiaşi Creator, inclusiv la cei răspunzători de această răpire, de a le elibera pe surorile noastre, atât pe monahii cât şi pe orfanele minore.

«Facem apel către comunitatea internaţională şi mulţumim în acelaşi timp tuturor celor care sunt alături de noi, dar ne-am dori să nu mai primim atâtea mesaje de dezaprobare faţă de răpire, mesaje de îngrijorare faţă de ceea ce se petrece în lume, faţă de ceea ce aduce atingere demnităţii umane în cest caz particular, pentru că oricum toate aceste idei şi sentimente sunt ancorate în conştiinţa fiecărei fiinţe umane, iar noi acum avem nevoie de mai degrabă de acţiuni concrete şi nu de cuvinte.

Nu cerem deloc autorităţilor locale sau internaţionale să se deranjeze să condamne verbal ca fiind reprobabile aceste fapte, însă le cerem să depună toate eforturile, să facă presiuni şi să acţioneze astfel încât demersurile lor să aibă ca rezultat neapărat eliberarea monahiilor care nu au avut altă vină decât aceea că n-au vrut să-şi părăsească mănăstirea în care trăiau.

Reafirmăm  apelul nostru pentru încetarea luptei cea fără logică din Siria şi pentru înlocuirea ei cu dialogul plin de pace; de asemenea, cerem să nu se mai întârzie acest moment al dialogului în scopul câştigării de teren, pentru că, fraţilor, Siria sângerează şi sângele curs din ea curge în acelaşi timp şi din inima noastră.

E necesar ca lumea întreagă să ştie că o picătură de sânge nevinovat vărsată pe acest pământ e mai sfântă şi mai prețioasă decât toate sloganele lumii. Lumea întreagă să înţeleagă că clopotele bisericilor noastre, ale creştinilor orientali, clopote care bat încă din negura timpurilor pe aceste locuri, vor continua să bată şi să facă auzită lumii întregi vocea iubirii noastre creştine, indiferent de ce religie este cel care le aude.

Greutatea vremurilor pe care le trăim nu ne va determina să ne părăsim locurile, pentru că ele reprezintă esenţa fiinţei noastre, refugiul nostru şi o bucăţică din inimile noastre. În ceea ce priveşte pe surorile noastre în Hristos şi detenţia lor, a continuat Patriarhul, declarăm cu regret că am decis să suspendăm vizita pariarhală, pastorală şi oficială, făcută fiilor noştri duhovniceşti şi parohiilor din ţările Golfului arab, care fusese planificată să aibă loc între 6 şi 17 decembrie  2013, şi am decis să ne întoarcem la Damasc ca să supraveghem îndeaproape ansamblul eforturilor desfăşurate în legătură cu răpirea.

Din acest loc unde mă aflu îi salut pe toţi credincioşii noştri din regiunea Golfului Persic şi pe toţi cei și cele care s-au obosit şi au investit enorm pentru pregătirea vizitei menţionate și vreau să afle că îmi doresc să-i pot vizita cu prima ocazie care se va ivi.

Vouă, fiilor mei din Golful Persic, vă spun că mi-era tare dor să vă văd, iubiţii inimii mele, dar vă rog să mă iertaţi pentru suspendarea vizitei pentru care aţi muncit atât ca ea să aibă loc în cele mai bune condiţii. Primiţi binecuvântarea mea şi să ştiţi că mă rog pentru sănătatea şi reuşitele voastre. Dumnezeu să ocrotească Siria, Libanul şi Orientul, fiecare persoană umană care trăieşte în acest Orient.

Transmit, de asemenea, mulţumiri mijloacelor media pentru că au făcut auzite în lumea întreagă durerea şi speranţele Antiohiei».
Sursă: Ortodoxie.com
Traducere: Alina Daringa 


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com