Mănăstirea Putna: Slujba Parastasului de 40 de zile pentru acad. Dan Hăulică și colocviul „Jertfă și creație”

  La Mănăstirea Putna vor avea loc slujba Parastasului de 40 de zile pentru acad. Dan Hăulică (sâmbătă, 20 septembrie, ora 10) și colocviul „Jertfă și creație” (18-20 septembrie). 

 Slujba Parastasului de 40 de zile pentru acad. Dan Haulică va avea loc la Mănăstirea Putna, sâmbătă, 20 septembrie, ora 10.

 În calitate de președinte al fundației „Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta”, Dan Hăulică a fost spiritul tutelar al colocviului anual al fundației, desfășurat la Mănăstirea Putna, începând cu anul 2007. La sărbătorirea a 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni, colocviul din acest an are tema  „Jertfă și creație” și se va desfășura în perioada 18-20 septembrie.

  Programul este următorul:

Colocviul

Jertfă și creație

Putna, 18-21 septembrie 2014

Joi, 18 septembrie 2014

Ora 17:00 – Te Deum în Biserica Mănăstirii Putna. Pelerinaj la mormântul Maicii Benedicta

Ora 17:30 – Deschiderea Colocviului în Sala Mare a Mănăstirii Putna

•Binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

•Întâmpinare pentru tema colocviului – Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna

•Catapetesme. Pictură de Traian Cherecheș, cu mesajul Gândul spre mai sus și mai bine al regretatului acad. Dan Hăulică, președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă

•Prof. univ. Ion Pop – Cuvânt de deschidere pentru colocviul Jertfă și creație.

Ora 18:30 – 21:00 Sesiunea I. Moderator: acad. Alexandru Zub

•Arhimandrit Melchisedec Velnic – Jertfa hristică

•Cassian Maria Spiridon – Pregătirea sufletească a Brâncovenilor întru jertfă și  martiraj

•Ion Pop – Ioan Alexandru și Imnele Brâncoveanului

•Elena Murariu – „Mărgăritare brâncovenești în filmul Puterea Viziunii de Marilena Rotaru”

Vineri, 19 septembrie 2014

Ora 09:00 – 11:15 Sesiunea a II-a. Moderator: Oliv Mircea, critic de artă

•Doina Mândru – Despre modelul cultural al lui Constantin Brâncoveanu

•Costion Nicolescu – Martirul și poetul. Sfântul Constantin Brâncoveanu și fiii lui în imnele lui Ioan Alexandru

•Cristina Cojocaru – Activitatea ctitoricească și everghetică a doamnelor din familia lui Constantin Brâncoveanu

•Gheorghiță Geană – Istoria românilor ca apocatastază

Ora 11:30 – 13:45 Sesiunea a III-a.  Moderator: Adrian Alui Gheorghe, scriitor

•Alexandru Zub – Cunoaștere de sine și creație. Valeriu Anania

•Andrei Ionescu – Edificiul jertfei, Meșterul Manole

•Monah Iustin Taban – Moartea omului vechi și nașterea omului nou în Taina  Călugăriei

•Ilie Luceac – Săvârșitorul unui monument istoric al unei epoci artistice uitate și cutremurătoarea jertfă a muceniciei

•Mihai Șleahtițchi – Conexiunea sacrificiu-creație în concepție psihanalitică

Ora 16:00 – 18:00 Sesiunea a IV-a. Moderator: prof. univ. Ion Pop

•Daniel Cristea-Enache – I. D. Sârbu în socialismul real

•Adrian Alui Gheorghe – Poezia în închisorile comuniste

•Raluca Naclad – Foița de săpun, palimpsest al identității carcerale. Note pe marginea memoriilor lui Ion Ioanid, „Închisoarea noastră cea de toate zilele”

•Maria Șleahtițchi – Introspecția și retrospecția eu-lui în literatura detenției politice din Basarabia. Două studii de caz

•Sorin Lavric – Rețeta capodoperei. Petre Pandrea și Gavril Vatamaniuc

•Portrete ale martirilor din închisori – lucrări de Silvia Radu

Ora 18:15-20:30 Sesiunea a V-a. Moderator: Prof. univ. Maria Șleahtițchi

•Ștefan Afloroaei – Sacrificiu și sens al morții

•Protosinghel Teofan Popescu – Dumnezeiasca Euharistie în versurile lui Daniel Turcea

•Alexandrina Cernov – Leca Morariu și eminescologia bucovineană

•Eugenia Bojoga – Jertfa intelectualilor basarabeni pentru păstrarea limbii  române

•Adrian Muraru – Ignatie de Antiohia, tralienii și o scrisoare

•Preot Ioan Pintea – Despre poezia creștină

•Constantin Chiriac – Recital din Lucian Blaga

Sâmbătă, 20 septembrie 2014

Ora 10:00 Slujba parastasului de 40 de zile pentru acad. Dan Hăulică – Biserica Mănăstirii Putna

Ora 16:00 – 17:45 Sesiunea a VI-a. Moderator: prof. Teodora Stanciu

•Vizitarea expoziției de pictură Horea Paștina

•Oliv Mircea – Asceză și creație. Marginalii la poetica picturii lui Horea Paștina

•Lansări de cărți și reviste

O Dumitru Irimia – „Limbajul poetic eminescian”

                                    –  „Studii eminesciene”

O Adrian Alui Gheorghe – „Urma”, „Laika” – romane

O Aurel Dumitrașcu – Adrian Alui Gheorghe – „Frig sau Despre cum poezia ne-a furat moartea” – roman epistolar

O Alexandru Mironescu – „Admirabila tăcere”. Jurnal (1967-1968), ediție de Marius Vasileanu

O Alexandrina Cernov – Revista „Glasul Bucovinei”, 20 de ani de existență

O Protosinghel Dosoftei Dijmărescu – „Caietele de la Putna” nr. 7/2014

Ora 18:00 – 21:00 Sesiunea a VII-a. Evocări acad. Dan Hăulică

•Constantin Chiriac – Metanie pentru părinte. Recital de poezie religioasă

•Evocări – acad. Dan Hăulică – de:

O George Banu – text

O Alexandru Zub

O Ion Pop

O Doina Mândru

O Grigore Ilisei

O Silvia Radu

O Dacian Andoni

O Neculai Păduraru

O Oliv Mircea

O IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

O Arhimandrit Melchisedec Velnic

O Vocea acad. Dan Hăulică din Fonoteca Mănăstirii Putna

•Vizionare film În căutarea urmelor și a sinelui de Grigore Ilisei

•Cuvinte de rămas bun:

         O Ion Pop – rector colocviu „Jertfă și creație”, Putna, 2014

O Grigore Ilisei, vicepreședinte al Fundației „Credință și Creație”

O Arhimandrit Melchisedec Velnic

Gânduri pentru tineri ale maicii Benedicta / Cuvinte pentru tineri (L)

Tinerii vor avea de luptat împotriva lupilor, mai ales împotriva celor îmbrăcaţi în piei de oaie, în această lume care retrăieşte acea vorbă: homo homini lupus. Vor avea de înfruntat această atitudine socială.

Pentru occidentali, sacrul aproape că nu mai există. Mireanul face acolo un act formal, mergând la biserică. Deci Biserica noastră trebuie apărată, iar călugării au misiune de la Duhul Sfânt să refacă ceea ce mi se pare aproape imposibil de refăcut: spiritualitatea neamului acestuia. Ei sunt şi modele şi nădejdea, conducătorii modelelor şi conducătorii nădejdii.

Oamenii Renaşterii au socotit că ei înşişi sunt nişte sfere. Nu mai aveau legătura cu Dumnezeu. Unghiul se tăiase. Ei erau demiurgii. Ei erau creatorii. Asemănători oarecum Creatorului, fără dorinţa de concurenţă sau competiţie cu Dumnezeu, dar totuşi... Egocentrismul lor lua aspecte din ce în ce mai puternice, pentru ca, mai târziu, în secolul al XVIII-lea, francezii să înceapă să aibă tot felul de tendinţe de depărtare de Dumnezeu. Din secolul al XVIII-lea, numit „al luminilor”, se trage toată nefericirea Europei.

Noi românii, oare nu putem învia? Oare nu ne putem trezi? Oare trebuie să acceptăm dezrădăcinările acestea? Noi, ca creştini, putem să acceptăm, aşa, să vedem cum copiii noştri vor intra de mici în desfrâu? Ce se aude cu familia, vom mai avea familie oare, nucleul societăţii? Dacă se termină cu familia, ce am făcut? Se termină neamul.

Discotecile sunt un pericol public, o sălbăticie. Când am văzut luminile acelea nebuneşti şi când am auzit urletele, am ieşit imediat. Este o ispită luciferică. Pusă intenţionat pentru a debusola tineretul: fetele îşi pierd curăţia, băieţii aşişderea, se consumă alcool, droguri.

Ceea ce lipseşte sunt modelele. Şi din cauza aceasta tinerii nu ştiu cum să se comporte, cum să trăiască. Dar şi părinţii sunt de vină. Ei aplaudă pornirile copiilor lor. S-a distrus şi satul, care era matricea spiritualităţii neamului. La noi, majoritatea oamenilor mari au ieşit de la ţară; începând cu Brâncuşi, Enescu, Pârvan, Simion Mehedinţi. Am desfiinţat satul, am desfiinţat şi familia şi credinţa. Şi atunci, ce facem, cum ieşim din acestă încurcătură îngrozitoare pe care noi înşine ne-am făcut-o şi am acceptat-o ca atare?

Noi nu mai avem ţărani adevăraţi. Comunismul a desfiinţat ţărănimea. Dar rădăcinile nu se pot tăia în cele din urmă. Măicuţa Domnului nu ne lasă. Avem prea mult sânge de martir şi prea multe moaşte anonime. Dar trebuie să înfruntăm primejdiile întâlnirii cu necredincioşii.

Tinerii să se păstreze într-o atitudine de respect faţă de sexul celălalt, de stimă, de afecţiune. În clipa în care unul din tineri se gândeşte la celălalt cu afecţiune, se gândeşte la ceea ce este binecuvântat de Dumnezeu. Aşa se întemeiază sfânta familie. Conştiinţa legăturii sufleteşti dintre soţ şi soţie trebuie să fie vie şi nesupusă variaţiilor de temperatură a simţurilor.

Am început mileniul al III-lea. Două milenii, creştinismul a rezistat. Acum, iubirea aproapelui a început să dispară; în clipa în care tu te crezi demiurg, nu te mai interesează persoana de lângă tine. Piere mila, piere interesul pentru semenul tău. Tu eşti capul genial, tu eşti cel care inventezi, care descoperi şi dai oamenilor cunoaştere. Umbli printre planete şi vezi ce se petrece pe Marte.

Dar cu noi, cum rămâne? Ne întrebăm: Cum mergem mai departe? Nietzsche zicea: „O să vină o vreme şi a şi venit, în care nu va mai exista aproapele, ci departele nostru”.

Era ateu şi recunoştea cu durere că nu-l mai are pe Dumnezeu. Îşi numea ateismul „infirmitatea mea”. Însă chestiunea cu aproapele care a devenit departele nostru începe să mi se pară puţin profetică. După două totalitarisme teribile care au demonstrat lumii că, într-adevăr, aproapele nu mai există – duşmănie, ură, zavistie, popor peste popor, bomba atomică –, totul a fost un fel de prefigurare a unei apocalipse a sufletului omenesc.

Am intrat în libertate... Am scăpat de totalitarisme, şi..., vorba francezului, Vive la joie, adică „Acuma-i de noi”. Dăm drumul tuturor plăcerilor, tuturor pornirilor noastre de toate ordinele, mai cu seamă celor inferioare. Apare societatea de consum care a instituit cultul Viţelului de aur.

Pentru omul de rând, libertatea înseamnă a ieşi cu bâta la drum. Pentru omul superior, libertatea nu este decât interioară, ceea ce e un adevăr trist. În general, adevărurile sunt cam triste şi de aceea lumea nu le iubeşte.

Să ne întoarcem către omul lăuntric, către rugăciune, care este instrumentul apărării din toate punctele de vedere. Să ne întoarcem către Biserica noastră. Suntem înnebuniţi de secte care nu fac altceva decât să fojgăie în ţara noastră şi să ne îndepărteze şi mai mult de Mântuitorul.

Tineretul se va întări cu lecturi ce întăresc sufletele, precum Vieţile Sfinţilor. Pe urmă, participarea la Sfânta Liturghie este foarte importantă. Este esenţială, pentru că transfigurarea care intervine la epicleză este un moment covârşitor de dialog al nostru cu Dumnezeu. Întrevedem într-o clipită fiinţa noastră transfigurată.

Cei din viitor vor împlini această Fericire: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Matei 5, 11). Ei vor fi intraţi pe calea luptei, a martirajului, a misiunii împlinite pentru a reface neamul în pământul nostru, sperăm întreg. Este o misiune de o nobleţe nemaiauzită.

Cei buni sunt puţini şi nu îndrăznesc să se manifeste. N-au curaj, fiindcă împrejur este o altă lume. Dar ei sunt nişte modele. Trebuie să se transforme din model în luptător, acela care îşi dă şi viaţa pentru credinţa lui, pentru neamul lui, pentru ceea ce înseamnă spiritualitatea acestui neam.

Computerul ne goleşte de logos, de duhul cuvântului. Cartea îţi este prietenul permanent, te întorci la ea, îţi mai spune de fiecare dată altceva.

Astăzi, noi luptăm împotriva Logos-ului. A părăsi cartea, ceea ce este statornic în viaţa noastră, esenţial, a părăsi cuvântul, înseamnă că ne risipim, ne irosim facultăţile intelectuale, iar spiritul nu mai are cu ce se hrăni. Fiindcă în clipa în care intrăm în această nebunie uităm şi rugăciunea. Nu mai poţi strânge mintea în rugăciune atâta vreme cât eşti năucit de imagini, de televiziune. Şi atunci, ce alegem? Cei necredincioşi poate nu au aflat ce deosebire există între cele două lumi – a cuvântului şi a imaginii. Cuvântul e statornic, creator. Imaginea e răvăşitoare, înşelătoare, trece, iar pentru suflet nu rămâne nimic.

Pe de altă parte, Domnul ne poate şi lăsa, dacă rămânem împietriţi în necredinţa noastră şi în cufundarea noastră în materie. Şi am o temere. În februarie anul trecut (2003 n.n.) a început să plângă icoana Maicii Domnului. E un semn, fără îndoială, dar aceste semne au mai fost, şi nu numai la noi. Anul acesta însă, în februarie, pentru prima dată pe glob, a plâns Mântuitorul, Copilul, Pruncul, în braţele Măicuţei Sale. Este uimitor. Pentru mine e un semn de mare durere. Plânge pentru mizeria spirituală şi morală a omenirii. Ce înseamnă? Că e la capătul răbdării? Că poate va veni sfârşitul? Că va elibera pe vrăşmaşul de acolo de unde l-a legat? Cine ştie?

Cum să facem noi să iubim pe aproapele din nou? Să încercăm. Să încercăm să vedem în el chipul Mântuitorului. Aşa trebuie să fie. Suntem făcuţi după chipul Lui şi în vederea unei nesfârşite asemănări cu El. Să ne iubim unii pe alţii. Sfântul evanghelist Ioan zicea mereu: „Iubiţi-vă! Iubiţi-vă!”

Să încercăm şi această probă a regăsirii aproapelui nostru, a semenului nostru. Să terminăm cu departele nostru. Când întâlnim un om, să spunem şi noi ca, oarecând, faimosul sfânt Serafim de Sarov: „Bucuria mea”. Omul din faţa lui era bucuria lui. Şi ce-i comunica? „Hristos a înviat!”

În orice zi, oricând, să ne dăruiască Dumnezeu măcar puterea iertării şi a iubirii dintre noi. Cât de cât. Numai aşa va putea înceta această atmosferă de nelinişte, de zavistie, de vrajbă dintre noi. Numai cu dragoste. Şi cu iertare. N-avem altcum. Şi numai aşa putem înblânzi pe Dumnezeu. Măicuţa Domnului se zbate să ne scoată din pericolul dispariţiei noastre, dar Domnul nu poate aştepta la nesfârşit învierea noastră. Aşa încât, să învăţăm de la Iisus iubirea şi iertarea; cum să trecem peste toate durerile cu bucuria aşteptării întâlnirii în Împărăţia Lui.

Sursă: Revista Cuvinte către tineri 

16-19 Mai, Mănăstirea Putna: Colocviu şi Parastas pentru Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga - Maica Benedicta

Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga - Maica Benedicta

Duminică, 19 mai 2013, la ora 12.00, la Mănăstirea Putna, după Sfânta Liturghie, va avea loc slujba Parastasului de şapte ani pentru Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta. Sunt aşteptaţi să participe toţi cei care vor dori să aprindă o lumânare la mormântul marii profesoare. 

La şapte ani de la despărţirea de academicianul Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, parastasul va urma celui de-al şaptelea colocviu care o omagiază. Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, de către Fundaţia „Credinţă şi creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta”, colocviul se desfăşoară în perioada 16-19 mai la Mănăstirea Putna. Temele acestei ediţii sunt Pedagogia modelelor, având în centru personalitatea Maicii Benedicta, şi Pădurea, ambient decisiv şi metaforă primordială, aflată în continuarea temei de anul trecut, Muntele – metaforă fundamentală. Relief concret și ascensiune spirituală. 

Deschiderea colocviului are loc joi, 16 mai, ora 16.00, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen. Sâmbătă, 18 mai, va fi lansat numărul şase al Caietelor de la Putna, cuprinzând comunicările colocviului din anul 2012, şi două ample volume de interviuri şi dialoguri ale Maicii Benedicta: „Credințe, mărturii, învățăminte”, îngrijită de scriitorul Grigore Ilisei, și „Să nu pierdem verticala”, îngrijită de vieţuitorii mănăstirii. Volumele sunt elocvente pentru forţa cuvântului prin care ea a format generaţii de studenţi la Litere, dar şi mulţi de intelectuali aflaţi în căutarea adevărurilor profunde.

*

 Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga - Maica Benedicta

PEDAGOGIA MODELELOR.

PĂDUREA, AMBIENT DECISIV ȘI METAFORĂ PRIMORDIALĂ

Colocviu - Putna, 16-19 mai 2013

Joi, 16 mai 2013

Ora 16:00 – Te Deum în Biserica Mănăstirii Putna

Ora 16:30 – Deschiderea Colocviului în sala Mare a Mănăstirii

·   Binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților

·  Întâmpinare și îndemn de bun augur – Arhimandrit Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna

·  Acad. Dan Hăulică, Președinte de Onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă

Șapte ani de la despărțirea de Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta. Omagiu și imbold întăritor

Pedagogia modelelor. Pădurea, ambient decisiv și metaforă primordială

·  Vasile Scripcariu, „Manifest pentru rostul și sfințenia lemnului”

·  Vocea Maicii Benedicta din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii

Ora 18:45

· Film documentar „Maica Benedicta – purtătoare de mir ceresc”. Realizator Grigore Ilisei

Vineri, 17 mai 2013

Ora 09:30 – 11:00

·     · Acad. Alexandru Zub – Modelele ca sursă parenetică. Secvenţe memoriale

·     · Nicolae-Șerban Tanașoca – Modele pedagogice bizantine

·     · Ioana Cândea-Feodorov – Virgil Cândea şi călăuzele vieţii sale de cărturar

·        Ioana Diaconescu – Radu Gyr – model mărturisitor

Ora 11:15 – 13:00

·  Acad Radu Rey – titlu rezervat

·  Acad. Victor Giurgiu – titlu rezervat

·  Prof. univ. Ilie Bădescu –titlu rezervat

·  Alin Ulman-Ușeriu – Pădurea pedagogică 

·  Fotografii „Muzeul Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc

Ora 16:00 – 17:30

·       ·  Adrian Alui Gheorghe – Modelul creştin în societatea de astăzi

·       ·  Cezar Ungureanu – Sfântul Pavel, un model de relaţionare între Ortodoxie şi modernitate

·       ·  Cornel Ungureanu – Ioan Alexandru şi modelele unui mare scriitor

Ora 17:45-18:30

·  Prof. univ. Gheorghiță Geană – Cultura ca stare de fascinaţie a fiinţei. Mărturii despre acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga

·  Monah Iustin Taban – Gânduri duhovniceşti ale unei profesoare de literatură – Zoe Dumitrescu Buşulenga

·  Ștefan Costache – Zoe Dumitrescu Buşulenga şi constanta muzicală în profilul unui erudit îndepărtat

Ora 18:45-20:00

·        ·  Prof. Ilie Luceac – Personalitatea ca model în menţinerea identităţii naţionale

·        ·  Rodica Marinescu – Lecţia Periplului umanistic roman

·        ·  Dan Ungureanu – Întâlniri însemnate

·        ·  Barbara Pavetto – Profesorii mei de limba română de la Torino

Sâmbătă 18 mai 2013

Ora 09:30 – 11:00

·  Carmen-Raluca Naclad – Alexandru Mironescu – modelul intelectualului creştin

·  Mihai Șleahtițchi – Antipedagogia unui model relaţional de largă răspândire

·  Adrian Romila – Eliade-Culianu: aventura modelului

Ora 11:15 – 13:00

· Lucia Cifor – Modele paideice inspirate de miturile culturale

· Ioan Milică – Ars dicendi: proverbele româneşti despre vorbire

· Preot Constantin Hrehor – Perenitatea prin succesiune

Ora 16:00 – 17:30

·  Maria Șleahtițchi – Construcţia şi deconstrucţia antimodelului în romanul contemporan din Basarabia

·  Vasile Spiridon – Mai 1968 în Franţa – model sau antimodel?

· Daniel Cristea-Enache – Patru modele de critici: Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Lucian Raicu, Valeriu Cristea

Ora 17:45 – 18:15

·         · Ștefan Afloroaei – Modele alternative în filosofia românească

·         ·  Lucia Afloroaei – Repere culturale în educaţie

·         · Alexandrina Cernov – Aglaia Drogli (Dollitzstrum), născută Eminovici – o prezenţă artistică remarcabilă la Cernăuţi

Ora 18:30 – 20:00

·  Elena Docsănescu – Miron Cristea şi teza sa despre Eminescu

·  Adrian Fochi – Mărturii despre acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga

·  Maica Eufrosina – Cu Maica Benedicta la Văratec

Ora 20:00

·  Lansarea volumelor „Credințe, mărturii, învățăminte” și „Să nu pierdem verticala!” Prezintă: scriitorul Grigore Ilisei

·    Prezentarea Caietelor de la Putna nr. 6: Muntele metaforă  fundamentală

Duminică 19 mai 2013, Duminica Mironosițelor 2006-2013

· Slujbă de pomenire Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, la șapte ani de la plecarea în veșnicie – Biserica Mănăstirii Putna și la mormântul Maicii Benedicta

                               

La mormântul Maicii Benedicta

Sursă: Fundaţia Maica Benedicta

Eminescu, în căutarea absolutului /3/

Eminescu între credinţă şi cunoaştere - Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga - Maica Benedicta

S-au încercat până acum câteva răspunsuri în problema credinţei marelui artist gânditor, fiecare emiţător dând un caracter aproape apodictic punctului său de vedere. Unii l-au socotit ateu ireductibil, alţii un credincios fervent, fiecare întemeindu-se pe unul sau mai multe texte. Calitatea probantă a textelor invocate este însă minimă prin desprinderea lor de contextul atât de vast şi complex al întregii gândiri şi opere eminesciene, care exprimă o personalitate de o natură cu totul particulară.

Într-adevăr, poetul gânditor român este şi el o fiinţă plină de contradicţii, ca oricare alt om, aşa cum dovedeşte psihologia modernă abisală. Dar marii artişti, cu înzestrările lor, atât de bogate şi variate, resimt, trăiesc şi mai cu seamă exprimă psyché-a lor divizată în feluri neobişnuite, dramatice, uneori chiar tragice. Dualismul acesta întreţine în personalităţile înalt creatoare o polaritate, o tensiune adesea greu suportabilă.

În căutările lui înfrigurate, pătimaşe, a pendulat el, liricul admirabil, „între filosofii”, s-a cufundat în mituri, a încercat să pătrundă în ştiinţă, cercetând necontenit căile ce duc spre frumuseţi şi adevăruri supreme. Procesul cunoaşterii a fost la el lung cât scurta lui viaţă, dar patima căutării a învins brevitatea existenţei. Pe măsură ce căutătorul nesăţios de cunoaştere avea să-şi extindă tot mai larg orizontul informaţiei, al culturii, îndoielile aveau să sporească. Mai cu seamă studiile universitare, la Viena şi Berlin, între anii 1869-1874, au hrănit intelectul acela atât de receptiv, de cuprinzător. În Universitatea vieneză Eminescu a făcut să treacă prin lumea cugetării lui un material enorm de informaţii: istorie şi filosofie, literaturi vechi, arte, drept, economie politică şi ştiinţe exacte. Frecventa şi muzeele, sălile de teatru şi concerte, bibliotecile, anticariatele şi citea toată noaptea.

Eminescu a creat superbele, unicele modele cosmologice din romantismul european, în Scrisoarea I (cosmogonia şi apocalipsa) şi în Luceafărul. Pe de altă parte, a dat semne ale unei adânci dureri existenţiale. A recurs la filosofia stoică şi eleată pentru Glossă, pe care am numit-o mic manual de înţelepciune stoică, predicând rămânerea în afara iureşului lumii, acest mare teatru în care toate valorile sunt răsturnate.

A dorit stingerea în bine-cunoscutele variante ale poeziei Mai am un singur dor. Versurile de dragoste de după 1877 sunt înconjurate de aura unei tristeţi fără leac, băută până la drojdie, ca în Despărţire sau în De câte ori, iubito... Dar, în răstimpul acesta, îi răsunau în auzul interior frânturi din amintirile copilăriei şi adolescenţei. Sărbătorile Crăciunului rechemau, ca nişte clopoţei de argint, Colinde, colinde (din 1878), cu bucuria copiilor şi a fetelor care, de dragul Mariei, îşi piaptănă pletele:

„De dragul Mariei

Şi a Mântuitorului

Luceşte pe ceruri

O stea călătorului.”

(care amintesc cu emoţie întotdeauna acea parte din Simfonia a V-a a lui Anatol Vieru, inspirată din fermecătoarele versuri). La fel şi Paştile, cu solemnitatea înălţării din mormânt, a Învierii lui Hristos, îi inspiră lui Eminescu o poemă gravă, culminând cu cântarea românească tradiţională Hristos a înviat, în poema Învierea, tot din 1878:

„Christos au înviat din morţi,

Cu cetele sfinte,

Cu moartea pre moarte

călcând-o,

Lumina ducând-o

Celor din morminte”

Sufletul lui, copleşit de suferinţă, se înalţă mai ales spre ocrotitoarea noastră, intercesoarea pentru noi pe lângă Dumnezeiescul ei Fiu, şi două rugăciuni din 1879 îi sunt închinate Sfintei Fecioare. Mai cunoscută este cea în care cere îndurare „Luceafărului mărilor”.

Prin poemul Bolnav în al meu suflet aş vrea să întăresc afirmaţia mea în legătură cu tensiunea teribilă la care a fost supus, de structura sa interioară, divizată şi contradictorie, geniul eminescian. Nu cunosc o pagină existenţială mai disperată în toată poezia lumii, aşa cum citim în acest poem. Se îmbină aici atâta durere, atâta spaimă de viaţă, atâta groază de posibilele reveniri (migraţia eternă) preconizate de filosofia indiană, atâta dorinţă, neputincioasă însă, de a distruge voinţa de a trăi (aceea în care Schopenhauer vedea izvorul vieţii), dar şi atâta umilinţă şi dispreţ de sine (nimicnicia lui), încât existenţialiştii secolului al XX-lea apar, pe lângă el, ca nişte snobi dezgustaţi de o viaţă oţioasă. Deznădejdea concentrată aici, atât de cumplită, nu e creştină, însă izbucneşte dintr-o sinceritate sfâşietoare.

Dar iarăşi se trezeşte în el, în geniul apăsat de imperfecţiunea lui, amintirea copilăriei curate, pioase. Şi, incredibil, alături de textul de mai sus, apare a doua rugăciune, în formă de sonet:

„Răsai asupra mea, lumină lină,

Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;

O, Maică Sfântă, pururea fecioară,

În noaptea gândurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară

Deşi al meu e un noian de vină.

Privirea ta de milă caldă, plină,

Îndurătoare – asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa

Adâncă a nimicniciei mele,

Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa

Şi reapari din cerul tău de stele,

Ca să te ador de-acum pe veci, Marie!”

Cu câtă dragoste, cu câtă evlavie se îndreaptă cel ajuns la capătul cunoaşterii şi al deznădejdii spre Maica Sfântă, spovedindu-se şi cerându-i înapoi tinereţea şi credinţa, cu o smerenie într-adevăr mântuitoare. Rugăciunea regăsită îl poate singură reda lui însuşi, unificându-şi fiinţa până atunci tragic divizată, reintroducând-o în aura luminei line, cu a cărei cântare monahii şi monahiile încheie slujba la apusul soarelui. De altfel, o mărturie mult mai târzie, de prin 1886, din perioada ultimă a bolii, vine să confirme întoarcerea definitivă la credinţa izbăvitoare.

Încurajat de Creangă să încerce şi un tratament la bolniţa Mănăstirii Neamţ, Eminescu acceptă sugestia. Tratamentul nu s-a dovedit eficace, dar aura locului sacru l-a înconjurat pe bolnav cu clipe de linişte binefăcătoare pentru sufletul său. Căci, aşa cum a consemnat un duhovnic al mănăstirii pe un Ceaslov, poetul a cerut să fie spovedit şi împărtăşit (era ziua de 8 noiembrie 1886, ziua Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil, ziua lui Mihai).

Şi, după ce a primit Sfânta Împărtăşanie, a sărutat mâna preotului şi i-a spus: „Părinte, să mă îngropaţi la ţărmul mării, lângă o mănăstire de maici şi să ascult în fiecare seară, ca la Agafton, cum cântă Lumină lină”.

Avem adânca încredinţare că Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, în mila ei nesfârşită faţă de durerea şi umilinţa lui, i-a mijlocit mântuirea. Astfel, „gândurile ce au cuprins tot universul” revin la matca Ortodoxiei româneşti pe care, dincolo de toate pendulările căutătorului de absolut, Eminescu a iubit-o şi a apărat-o ca pe prima valoare a spiritualităţii neamului, întrupată în Biserica naţională.

Şi ca încheiere, vreau să citez fraza de început a unui articol intitulat Paştele: „Să mânecăm dis de-dimineaţă şi în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului şi să vedem pe Hristos, Soarele dreptăţii, viaţa tuturor, răsărind”.

Selecţie din studiul

„Eminescu între credinţă şi cunoaştere”,

din volumul „Eminescu - Viaţa”, Ed. Nicodim Caligraful, 2009