După necazuri, mângâiere / Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu

Autor: Heger (OrthPhoto)

Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, pentru ca pe cei ce se află-n tot necazul să-i putem şi noi mângâia, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. (II Corinteni 1,4)

 

Există diferite moduri prin care „suntem mângâiaţi de Dumnezeu”, iar acestea sunt infinite la număr. Uneori ne tri­mite o rază de lumină să ne lumineze calea, care pare cu­ fundată în beznă, sub forma unui verset din Sfânta Scrip­tură, care ne-a căzut întâmplător sub ochi. Alteori cuvântul lui Dumnezeu răsună mângâietor în noi, repetându-se parcă de la sine, cu o putere care sporeşte mereu. Uneori, când ni se acordă o atenţie la care nu ne-am fi aşteptat, ni se adresează un cuvânt bun, ne aducem aminte de acea iubire care rămâ­ne şi lucrează neîncetat în noi. Sau ne poate aduce mângâiere apariţia neaşteptată a unui prieten drag, aşa cum s-au simţit corintenii la venirea lui Tit (II Corinteni 7, 6). Nu există o zi chiar atât de neagră, de lipsită de bucurie, în care Domnul să nu picure măcar un singur strop de mângâiere. Poate că nu întotdeauna ne va scăpa de o boală, fiindcă boala ne poate vindeca prin ea însăşi, în schimb ne va da de fiecare dată forţa de a trece prin noianul de suferinţe şi de a ieşi învingători.

Să căutăm să „prindem” acele raze de lumină cerească pe care ni le trimite Domnul. Nu există supărare după care să nu vină mângâiere. Dacă nu o simţim întotdeauna este pentru că ne lăsăm prea mult copleşiţi de necaz, iar atunci când văr­săm lacrimi deasupra unui mormânt proaspăt nu-l observăm pe îngerul mângâietor care veghează la căpătâiul lui. În plus, deseori, necazul ni se pare insuportabil pentru că nu-i vedem rostul, uităm că în fiecare încercare pe care ne-o trimite Dom­nul există o raţiune, un scop, chiar dacă nouă ne scapă.

Să ne aducem aminte că suntem chemaţi „să mângâiem pe cei ce se află în tot necazul şi că, pentru a putea face aşa ceva, trebuie să trecem noi înşine prin necazuri. Va veni tim­pul când toate cele trăite şi îndurate de noi vor putea servi drept lecţie şi mângâiere fraţilor noştri aflaţi în suferinţă. Cu siguranţă, experienţa noastră le va putea fi de folos şi alto­ra, iar atunci când aproapele nostru ne va destăinui eşecuri­le din viaţă care i-au îmbolnăvit inima, vom găsi cuvinte de mângâiere care să-i vorbească despre nemăsurata milă a lui Dumnezeu, care ne-a scos şi pe noi din beznă la lumină.

Cuvântul nostru, bazat pe cele trăite, îl va scoate din dis­perare pe fratele ajuns în suferinţă, fiindu-i ancoră de sal­vare, iar nouă, prin această nevoinţă iubitoare, ni se va des­coperi planul înţelept al proniei dumnezeieşti, atunci când ne-a încercat şi pe noi cu necazuri şi suferinţe.

 

Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008