Să ne grăbim către casa părintească / Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu

Ioan Dumitru Popoiu (OrthPhoto)

Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. El Îi va zice Domnului: „ Tu eşti ocrotitorul meu şi scăparea mea"; El este Dumnezeul meu şi într-Însul voi nădăjdui. (Psalmi 90, 1-2)

Milostivul Dumnezeu primeşte la Sine cu drag pe tot cel ce vine la El. Unii, ca nişte cerşetori, se opresc în pragul casei Sale, străduindu-se să-şi umple coşul numai cu firimiturile Sale, dar El nu-i lasă să plece cu mâna goală. Unii se mulţu­mesc să fie slugi; trăiesc în casa Sa, caută să-I facă voia, intră în relaţie cu El, iar după се-şi termină lucrul încredinţat nu ră­mân să se odihnească în casa Sa, ci merg într-ale lor.

Sunt, în sfârşit, şi copiii lui Dumnezeu; ei stau neînce­tat pe lângă El, trăiesc în prezenţa Lui, mereu în casa Lui, ştiu ce se află în inima Lui, iar El le spune fiecăruia: „Fiul Meu, tu eşti mereu cu Mine, iar ceea ce este al Meu este şi al Tău”.

Să se întrebe fiecare ce este: cerşetor, slugă sau fiu. Psal­mul este scris de un om care „locuieşte” cu Domnul. Şi-a găsit în El mulţumire sufletească, pace, casă părintească. Un asemenea adăpost nu poate avea decât cel ce şi-l caută; este un har despre care fiecare poate să spună „va fi al meu, îl voi căuta cu sârg, până îl voi găsi”. O inimă nerâvnitoare nu-l va găsi nicicând. Domnul ne cheamă pe toţi la Sine ca pe copiii Săi; ne oferă adăpostul Său, ne dă pace sub acope­rământul Său. Să ne grăbim a ne adăposti în acest liman de nădejde, ferindu-ne de miasma cea urât mirositoare a ispi­telor, de viforul îndoielilor, de păcat, de ademeniri. Rămâ­nând în El, ne vom găsi pacea şi liniştea sufletelor noastre.

Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008