Viaţa unei mame credincioase - Anastasia Şaguna (III)

luni, 5 decembrie 2016

| | |

Anastasia se împotrivi deci soţului său Naum cu toată hotărîrea mustrându-l pentru târgueala, ce a lunecat să facă cu sufletele copiilor săi. Rugă apoi pe tatăl său Mihail, să-i stea în ajutor, ca să poată împiedeca înstrăinarea copiilor săi de credinţa străbună. Bunicul, om de ispravă şi cu inimă milostivă, luă nepoţii la sine, hotărât să le dea însuş o creştere bună şi îngrijită, cum părintele lor Naum, din pricina sărăciei şi a slăbiciunii sufleteşti, nu mai era în stare a le-o da.
Arhiepiscopul catolic însă nu se mulţămeşte cu această schimbare a lucrurilor, ci face arătare la „locurile mai înalte“. Scrie palatinului (vornicului) ţării despre înţelesul, ce l-a avut cu Naum Şaguna pentru creşterea celor trei odrasle în legea catolică. Fiindcă împotrivirea mamei şi a bunicului e în stare să zădărnicească acum planul lui de cucerire a acestor suflete plăpânde, roagă pe palatin, să binevoiască a da poruncă deregătorilor din Mişcolţ, ca cei doi copii mai mărişori ai Anastasiei: Evreta şi Ecaterina să fie luaţi cu sila de la bunicul lor, spre a-i creşte însuşi arhiepiscopul catolic cu cheltuiala sa. Pe cel mai mic, pe Anastasiu, să-l lase deocamdată în grija mamei sale şi a bunicului, până la vârsta de şcoală, iar atunci să fie luat şi el şi crescut în religia catolică.
Palatinul şi sfatul ţării au împlinit rugămintea arhiepiscopului Fischer, dând porunca cerută. Împotriva acestei porunci nedrepte şi nelegiuite bunicul copiilor s-a dus cu jalbă până la Împăratul. Aşa îndepărtate valuri aruncase această pricină, ca o prevestire, că unul din cei trei copilaşi va avea în viaţa sa mult de lucru cu Impăratul.
În jalba sa spunea Mihail, că lui ca unui bunic i se rupe inima de durere pentru cele ce vede că se întâmplă cu fiica şi cu nepoţii săi. Mai departe arăta, că ginerele Naum Şaguna, prin felul său de traiu neregulat, a cheltuit toată zestrea Anastasiei, chiar şi darurile ei de mireasă și ajutoarele, ce i le-a mai dat din timp în timp, le-a risipit, a început să se poarte aspru şi furios cu Anastasia, aşa încât aceasta a trebuit să se adăpostească, dimpreună cu copiii, la casa părinţilor săi. Deşi îngrijirea acestora l-a costat multe mii, el, adecă bunicul Mihai, n-a cruţat nici o cheltuială, ca să-i poată creşte potrivit cu starea lor, precum i-a şi crescut şi hrănit până acum. Iar ginerele, după ce a rămas lipsit de mijloacele de traiu, ca să-şi verse tot necazul asupra socrului şi asupra soţiei sale, a mijlocit la arhiepiscopul catolic, să li se ia copiii şi să fie crescuţi în legea catolică. Dar în nici o lege nu stă scris, că copiii născuţi înainte de trecerea tatălui lor la catolicism ar putea fi obligaţi să urmeze credinţa tatălui rătăcit. Este chiar împotriva legii fireşti a-i sili pe copii, să-şi părăsească credinţa numai fiindcă tatălui lor rătăcit îi place cutare ori cutare religie. Chiar dacă s-ar face vreo asemenea lege siluitoare, precum nu este încă, aceea ar privi numai pe copiii ce se vor naşte după rătăcirea tatălui, iar celor născuţi înainte de aceasta nu li s-ar putea aplica. Din mila lui Dumnezeu şi a glorioşilor înaintaşi ai împăratului au trecut acele timpuri grele, în cari libertatea credinţii şi a cugetării era împiedecată, nesocotită şi surghiunită. Împrăştiindu-se norii aceia întunecoşi, se dă voie liberă oricui să se închine lui Dumnezeu şi să creadă, cum îi porunceşte inima, mai ales acum, după ce păţaniile timpurilor trecute au dovedit, că în lucruri de credinţă libertatea, cu cât i se pun mai multe piedeci, cu atâta creşte mai tare şi în multe ţări din Europa siluirea, ce s-a făcut cugetelor, a adus cu sine urmări triste. Bunicul Mihail spune mai departe împăratului, că îngrijirea arhiepiscopului catolic pentru aceşti trei copilaşi este de prisos, căci are cine îngriji de creşterea lor. Iar Anastasia, dacă i s-ar lua copiii cu puterea, ar muri de o moarte groaznică, pe care este o datorie creştinească a o împiedeca.
După zugrăvirea durerii sale şi a Anastasiei, bunicul îşi încheie jalba cu următoarele cuvinte duioase: „Toate acestea numai părinţii şi le pot închipui şi le pot simţi în adevăr, dar Maiestatea Voastră preaslăvită este ca un părinte şi anume un părinte al tuturor popoarelor rânduite de Dumnezeu sub strălucita cârmuire a Maiestăţii Voastre, cel mai bun părinte al lor.
De aceea mă mângăe nădejdea cea mai hotărîtă, că Maiestatea Voastră veţi asculta părinteşte plângerile cele drepte ale unui părinte şi nu veţi îngădui, ca acum la bătrâneţă, dimpreună cu soţia şi cu fiica mea, să ne prăpădim de durerea, ce ne-ar pricinui răpirea copiilor.Întemeiat pe nădejdea aceasta, mă închin ocrotirii preaslăvitei Maiestăţii Voastre mult milostive, pe mine și pe nepoții mei și plecându-mi genunchii și înnălţându-mi mânile, iară şi iară rog pe Maiestatea Voastră preaslăvită, să se milostivească a porunci comitatului Borsod, ca pe copilaşii amintiţi să-i lase sub îngrijirea mea părintească, până vor ajunge mai în vârstă, când dacă le va plăcea, să poată trece la religia catolică fără nici o împotrivire din partea mea, căci eu nu le voiu pune piedeci. În sfârşit atât pe mine, cât şi întreagă familia mea, dar mai ales pe desnădăjduita mamă a copiilor des amintiţi o încredinţez ocrotirii Maiestăţii Voastre preaslăvite şi mult milostive şi aşteptând din partea Maiestăţii Voastre preaslăvite o hotărîre mângăitoare, cu supunere adâncă rămân până la moarte al Maiestăţii Voastre preaslăvite cel mai umilit şi totdeauna credincios supus: Mihail Muciu, neguţător grecesc (adecă ortodox) din Mişcolţ. (Viena, în 27 Februarie 1815).
Iată, cât de frumos şi cu câtă înţelepciune ştia să vorbească neguţătorul Mihail din Mişcolţ cătră Împăratul, apărând sufletele nepoţilor şi legea strămoşilor. Aşa luminează Dumnezeu mintea şi întăreşte inima tuturor celor ce îndrăznesc să-şi apere credinţa, în care s-au născut şi care trebuie să le fie mai scumpă decât viața.
Deşi atât de frumoase şi mişcătoare, cuvintele bunicului nu s-au învrednicit de răspunsul mângăitor aşteptat de la prea înaltele locuri. Ci peste câteva zile s-a dat poruncă în scris (5 Martie 1815), ca el să fie silit a-şi da nepoţii, să fie crescuţi în legea catolică. Porunca a fost trimisă diregătoriilor comitatului Borşod, dar acestea n-au putut s-o ducă la îndeplinire, căci atât Anastasia cât şi Mihail sau împotrivit pe toate căile.
De aceea arhiepiscopul Fischer trimite în aceeaş lună (Martie 1815) palatinului o scrisoare, în care se plânge, că pe copiii convertitului Naum Şaguna i-au ascuns mama şi bunicul lor dinaintea preotului catolic din Mişcolț, căruia îi încredinţaseră înaltele porunci, şi i-au dus pe furiş la Pesta, în casa neguţătorului ortodox Grabovski.
Acest Atanasie Grabovski, unchiul Anastasiei, era om cu stare bună: neguţător fruntaş, cu legături întinse, având mare tragere de inimă pentru toate trebile bisericeşti, şcolare şi culturale. El fusese distins de cătră împăratul, în semn de recunoştinţă, cu titlul: „nobil de Apadia“. Atanasie obişnuia să dea multe ajutoare tuturor celor doritori de învăţătură şi înaintare. De aceea era numit „patronul Românilor“ şi învăţătorul Ştefan Popovici îl lăuda (la 1824) pentru dărnicia şi zelul său binecuvântat, zicându-i:
Unde pentru neam se cere
Lucrezi fără întârziere“. . .
Căutând Anastasia cu copilaşii săi adăpost la el, lui Grabovski i s-a făcut milă de o nepoată, care era în acelaşi timp mamă îngrijorată de soarta şi de sufletul copiilor săi. A primit-o deci cu milă şi a ocrotit-o cu dragoste creştinească. Aici a venit Anastasia cu copiii în Martie 1815.
Astfel diregătoriile din Mişcolţ nu putură duce la îndeplinire porunca de a smulge copiii Anastasiei cu sila de lângă mama lor, ci se mulţumiră cu o declaraţie din partea bunicului Mihail, care spunea, că nu poate să aducă copiii din Pesta, ci dacă e vorba, ca ei să fie cu orice preţ crescuţi în religia catolică, aceasta se poate întâmpla şi în Pesta, unde sunt preoţi şi şcoale catolice. După ce a sosit această declaraţiune la sfatul ţării (consiliul locţiitor), a fost îndrumat (în 50 Ianuarie 1816) consiliul oraşului Pesta, să cerceteze, care e starea adevărată a lucrurilor. De aici s-a trimis un senator cu numele Ioan Boraroş, care împreună cu preotul şi abatele catolic Pfingstel să facă cercetare la casa lui Grabovski. Rezultatul acestei cercetări îl comunică consiliul în 24 Iunie 1816 palatinului, spunând, că cei trei copii se află în Pesta, unde au petrecut cu totul 5 luni de zile, că în două rânduri au mai fost în Mişcolţ, şi odată în Viena, că ei cercetează şcoala grecească şi biserica „greco-valahă“, cresc deci în religia ortodoxă, în care s-au născut şi de care tatăl lor numai înainte cu doi ani s-a desfăcut, îmbrăţişând-o pe cea catolică. Dar mama copiilor împreună cu toate rudeniile ei se roagă, să fie lăsaţi copiii în grija lor, să înveţe religia, în care s-au născut până când se va lua în afacerea aceasta din partea împăratului o hotărîre definitivă.
Încă înainte de această cercetare Anastasia se adresase şi ea cu o rugare cătră consiliul orăşenesc din Pesta (24 Martie 1816). Lămurind adevărata stare a lucrului, ea spunea, că dacă a venit cu copiii săi la Pesta, aceasta n-a făcut-o nicidecum cu gândul de a-şi bate joc de „poruncile prea înalte“, ci numai în convingerea, că creşterea copiilor ei pe ea o priveşte mai deaproape ca pe o mamă şi că aci are rudenii de sânge, de ajutorul cărora se pot bucura copilaşii ei în aşa măsură, încât stăruinţa arhiepiscopului catolic se poate socoti ca fiind cu totul de prisos. De aceea declară cu toată sinceritatea, că copiii ei n-au cercetat în Pesta biserica şi şcoala catolică, nici n-au fost crescuţi după principiile religiei catolice. Dar cutează a nădăjdui, că pentru această faptă cu tot dreptul va dobândi iertare, căci ea ca o mamă, s-a simţit în mod firesc obligată să încerce toate mijloacele iertate pentru a asigura rămânerea copiilor săi în religia, în care s-au născut şi astfel a-i păstra lângă sine. De aceea s-a hotărît să meargă dimpreună cu copiii la Maiestatea Sa preaslăvită, spre a îngenunchia înaintea Lui şi a-i aşterne rugămintea, ca ceea ce nu permite asprimea legii, să-i permită milostivirea Lui de principe. Dar fiindcă sosirea Maiestăţii Sale s-a amânat peste aşteptare, nu este vina ei dacă, neputându-şi duce la îndeplinire această dorinţă de mamă, nici copiii ei n-au putut fi deprinşi până acum în învăţăturile religiei catolice. Şi acum nu aşteaptă nimic mai cu dor, decât ca îndată ce va afla despre sosirea Maiestăţii Sale la Viena, să meargă fără amânare acolo spre a încerca şi cel din urmă mijloc. Dacă cea mai umilită a ei rugare nu s-ar putea împărtăşi de mila regească, atunci se declară învoită să cerceteze copiii ei şcoala şi biserica apuseană-catolică şi să fie instruiţi în principiile acestei religii, dar să rămână sub grija ei de mamă. Căci copiii aceştia, în afară de creşterea religioasă, mai au trebuinţă şi de alte lucruri, aşa în rândul întâi de creşterea trupească, pe care mai cu seamă iubirea de mamă le-o poate împărtăşi înainte de toate. Aceasta nu se poate aştepta în asemenea măsură de la nici un institut de creştere, oricât ar fi de bun. A smulge copiii de la sânul ei de mamă, câtă vreme lucrul acesta nu e de neapărată trebuinţă, ar fi atât de grozav, încât ea ca o mamă îngrijorată de copiii săi, şi care de altfel n-are în lume altă mângăiere decât pe aceşti copii, ar trebui să se prăpădească sub povara acestei nenorociri. Nădăjdueşte, că i se va da voie să facă şi această ultimă încercare. Ca unei mame, care în această convorbire personală cu Maiestatea Sa îşi află unica şi cea din urmă scăpare, trebuie să-i fie iertat a căuta adăpost la cea mai înaltă căpetenie a ţării. Pentru aceasta o va scuza declaraţia, că după această ultimă încercare se va supune fără amânare poruncilor date în afacerea copiilor săi. (Semnată : Pesta, în 24 Martie 1816, cea mai umilită slujnică : Anastasia Şaguna).

Conferinţă ţinută în Săliște, la 15/28 August 1910

(va urma...)