Evanghelia
Ioan
7, 37-53;8,12
În
ziua cea de pe urmă - ziua cea mare a praznicului – a şezut Iisus
între ei şi a grăit cu glas mare, zicând: cui îi este sete, să
vină la Mine şi să bea. Celui ce crede în Mine, precum a zis
Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar
aceasta a zis despre Duhul pe Care aveau să-l primească cei ce cred
într-Însul. Pentru că până atunci Duhul nu fusese dat, căci
Iisus încă nu se preamărise.
Deci
mulţimi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: cu adevărat
Acesta este Proorocul. Alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii
ziceau: oare, din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare,
Scriptura că Hristos are să vină din neamul lui David şi din
oraşul Betleem, de unde a fost David? Şi astfel s-a făcut
dezbinare în popor pentru El; iar unii dintr-înşii voiau să-L
prindă, dar nimeni n-a pus mâina pe Dânsul.
Deci
servitorii templului au venit la căpeteniile preoţilor şi la
farisei. Aceştia i-au întrebat: de ce nu L-aţi adus? Dar
servitorii au răspuns: niciodată nu a grăit vreun om, ca Omul
Acesta. Atunci fariseii le-au zis: nu cumva şi voi aţi fost
amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau
dintre farisei? Dar gloata aceasta, care nu ştie legea, este
blestemată! Atunci Nicodim, cel care venise noaptea la Iisus şi
care era unul dintre ei, le-a zis: oare legea noastră osândeşte pe
om fără să-l asculte mai întâi şi fără să ştie ce a făcut?
Dar ei au răspuns şi i-au zis: nu cumva şi tu eşti din Galileea?
Cercetează şi vezi că prooroc din Galileea nu s-a ridicat. Şi s-a
dus fiecare la casa sa.
Deci
iarăşi le-a vorbit lor Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel
care-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina
vieţii.
Pr.
Ilie Cleopa - Despre
darul vorbirii în limbi
Iubiți
credincioși,
Darul
vorbirii în limbi a fost dat de Dumnezeu Sfinților Apostoli la
Duminica pogorârii Duhului Sfânt, dar numai pentru o vreme, cu
scopul de a se converti mai ușor neamurile păgâne la creștinism.
Într-adevăr,
la pogorârea Duhului Sfânt, Dumnezeu a vorbit iudeilor prin gurile
străinilor. Căci iudeii străini, auzind pe apostoli vorbind în
limba lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, au crezut (Fapte
2, 11). Despre darul vorbirii în limbi Apostolul Pavel a proorocit
că va înceta în Biserică (I Corinteni 13, 8) deoarece a fost un
dar și un semn numai pentru începutul creștinismului ca să-i
convertească mai ușor pe necredincioși (I Corinteni 14, 22-28).
Despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserică, arată
luminat și marele dascăl și luminător a toată lumea, Sfântul
Ioan Gură de Aur care zice: "Pentru care pricină a fost dat și
luat dintre oameni darul vorbirii în limbi? Nu pentru că Dumnezeu
ne necinstește, ci pentru că ne cinstește foarte mult. Și iată
cum: Oamenii erau atunci mai nepregătiți, deoarece erau de curând
izbăviți de idoli și mintea lor era încă neascuțită și mai
nesimțitoare; erau atrași și încântați de toate cele trupești,
nu aveau încă nici o idee despre darurile netrupești și nu știau
ce este harul spiritual care se contemplă numai prin credință.
Pentru aceea se făceau atunci semne. Unele dintre harismele cele
duhovnicești sunt nevăzute și se înțeleg numai prin credință.
Iar altele se fac prin semne văzute pentru încredințarea celor
necredincioși.
Deci,
eu acum n-am nevoie de semne. Cel ce nu crede are nevoie de zălog.
Dar eu, care nu am nevoie de zălog nici de semne, știu că am fost
curățit de păcate, chiar dacă nu aș vorbi în limbi. Cei de
atunci, însă, nu credeau dacă nu aveau semn ca mărturie a
adevărului în care credeau. Prin urmare li se dădeau semne nu ca
unor credincioși, ci ca unor necredincioși, ca să devină
credincioși". În acest sens zice marele Apostol Pavel:
“Limbile sunt spre semn, nu credincioșilor, ci necredincioșilor“
(I Corinteni 14, 22).
Iubiți
credincioși,
Până
aici v-am arătat, nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfintei și
dumnezeieștii Scripturi, că darul vorbirii în limbi a încetat în
Biserica lui Hristos și totodată v-am arătat și pricina pentru
care a încetat, ca să știți și să puteți spune și la cei
rătăciți de la dreapta credință, care se laudă că ei ar avea
darul vorbirii în limbi.
Dar
oare, frații mei, seamănă vorbirea lor în limbi cu vorbirea cea
adevărată în limbi care a fost la începutul creștinismului?
Nicidecum. Căci acești pretinși vorbitori în limbi fac niște
bolboroseli și nimenea nu înțelege ce spun și așa înșeală pe
cei ce nu cunosc ce spune Scriptura despre adevărata vorbire în
limbi. Noi știm că glosolalia este vorbirea în limbi, iar
pronunțarea unui amestec ciudat de sunete nu poate fi numită
vorbire, ci bolborosire. În Sfânta Scriptură este vorba de "limbă"
sau de "limbi". Un amestec ciudat de sunete nu poate fi
numit vorbire, iar sunetele încâlcite și gângave nu pot fi numite
"limbi", câtă vreme sunt neînțelese și fără nici o
rânduială.
Prin
darul vorbirii în limbi, Dumnezeu își descoperă tainele Sale cele
minunate (Fapte 2, 11; I Corinteni 14, 2), însă este de neconceput
ca El să facă vreodată vreo descoperire prin bolborosire. Dumnezeu
ne-a dat fiecăruia la îndemână limba noastră maternă, care este
mijlocul cel mai bun și cel mai potrivit pentru a ne face să
înțelegem tot ce El ne descoperă. Ori, prin mijlocirea
bolboroselilor, Dumnezeu mai mult ne-ar încurca decât ne-ar lămuri.
Acești
oameni zic că nu sunt înțeleși când vorbesc în limbi, pentru că
nu vorbesc oamenilor, ci lui Dumnezeu și că în duh vorbesc taine
(I Corinteni 14, 2). Noi însă învățăm că cei insuflați
vorbeau limpede, pe înțeles și oamenilor și lui Dumnezeu, uneori
putând fi înțeleși, iar alteori nu, în funcție de felul
ascultătorilor pe care îi aveau, străini sau localnici. În
Ierusalim Apostolii au vorbit oamenilor și au fost înțeleși
pentru că ascultătorii erau oameni străini de altă limbă (Fapte
2, 1-12).
În
Corint însă cei insuflați nu vorbeau oamenilor ci lui Dumnezeu,
pentru că ei nu aveau în față decât localnici neștiutori de
alte limbi și de aceea nimenea nu putea înțelege. În aceste
cazuri se poate spune, cu drept cuvânt, că cel ce vorbește în
limbi (I Corinteni 14, 2) nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu,
deoarece pentru ascultători cele vorbite de ei sunt taine pe care nu
le pot înțelege fără tălmăcire.
Fiecare
creștin ar trebui să dovedească prezența și lucrarea Duhului
Sfânt în el. Dar prezența Duhului Sfânt nu se dovedește numai
prin vorbirea în limbi. Marele Apostol Pavel zicea că roadele
Duhului Sfânt sunt: “dragostea, bucuria, pacea, îndelunga
răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețele,
înfrânarea, curăția“ (Galateni 5, 22-23). Iată, însă, că
printre roadele Duhului nu este pomenită vorbirea în limbi,
deoarece a fost un dar al Bisericii numai pentru un anumit timp, nu
cum sunt cele enumerate mai sus, pe care trebuie să le aibă
creștinul din toate timpurile. Cine se dovedește că are aceste
roade ale Duhului Sfânt, acela are și pe Duhul Sfânt.
Oare
noi ortodocșii nu avem deloc darul vorbirii în limbi? Sau îl avem
mai puțin decât alți creștini? A spune așa ceva înseamnă a
osândi pe alții din mândrie și a judeca prea părtinitor. Darul
vorbirii în limbi nu este un dar obișnuit, ci unul deosebit și nu
este dat fiecăruia (I Corinteni 12, 10). De ce atunci unii sectanți
l-au socotit drept o condiție a mântuirii? Apostolul zice: “Oare
toți vorbesc în limbi?“ (I Corinteni 12, 30). Deci și cei ce nu
vorbesc în limbi pot să fie buni creștini în comunitatea
creștinilor adevărați întrucât nu toți creștinii au aceleași
daruri. Atunci cum se poate pretinde ca toți să aibă darul
vorbirii în limbi? Apostolii nu l-au cerut, ba chiar au arătat că
între localnici e nefolositor. Nici ei înșiși nu au folosit darul
vorbirii în limbi, decât în cazuri extraordinare când a avut un
anumit rost, cum a fost pogorârea Duhului Sfânt din Ierusalim.
Altfel l-ar fi cerut și nouă tuturor.
Iată
acum care sunt condițiile principale prin care se poate cunoaște
adevărata glosolalie sau vorbirea în limbi:
1.
Cel care vorbește într-o limbă insuflată să fie înțeles de
toți cei străini care sunt de față (Fapte 2, 1-13).
2.
Când cineva vorbește într-o limbă insuflată între localnici,
care nu cunosc lucruri străine, cum a fost cazul din Corint, este
nevoie de un alt dar, de acela al tălmăcirii, fără de care
vorbirea în limbi este o vorbire în vânt și o nebunie (I
Corinteni 14, 23).
3.
Darul vorbirii în limbi nu a fost dat Bisericii pentru totdeauna,
cum am arătat, ci a fost dat numai la începutul creștinismului
spre a trezi pe păgâni și pe iudei ca să creadă în Hristos. De
aceea Marele Apostol Pavel a arătat că darul vorbirii în limbi va
înceta în Biserică (I Corinteni 13, 8).
4.
După ce am crezut în Hristos că este Dumnezeu adevărat, nu mai
avem nevoie de vorbirea în limbi, deoarece limbile sunt semn, nu
pentru credincioși, ci pentru cei necredincioși (I Corinteni 14,
22).
5.
Chiar la începutul creștinismului darul vorbirii în limbi a fost
unul din darurile cele mai mici în Biserică față de cel al
proorociei (predicii), al tălmăcirii, al dragostei și altele care
erau superioare. Despre aceasta zice Sfântul Apostol Pavel: “De aș
grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am,
făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător“ (I
Corinteni 13, 1).
Este
cu totul exclus să se creadă că vorbirea în limbi prin darul
Sfântului Duh ar însemna o bolborosire de vorbe într-o limbă
neexistentă sau numai concepută, deoarece atunci nu s-ar mai vorbi
de limbi (Marcu 16, 17) și mai presus de toate ar fi de neînlăturat
contrazicerea din Faptele Apostolilor, la capitolul 2. Bolborosirile
și sunetele nearticulate precum și cuvintele încâlcite pe care le
auzim la vorbitorii în limbi în ziua de azi se aseamănă foarte
mult cu manifestările păgâne în fața zeului Dionisos și cu ale
ereticilor montaniști, gnostici și țuackeri de mai târziu, pe
care Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare i-a dat anatema pentru
totdeauna.
Așadar,
fraților, să știți că este cu totul străină de Duhul lui
Dumnezeu vorbirea în limbi a acelor ce li se pare că o au azi, și
îndrăznesc fără de Dumnezeu să răstălmăcească adevărata
glosolalie, care a fost cu adevărat un dar harismatic la începutul
creștinismului.
Iubiți
credincioși,
Astăzi
este Duminica Cincizecimii, numită și Duminica Rusaliilor sau
Duminica Mare. Astăzi, la 50 de zile de la Înviere și la zece zile
de la Înălțarea Domnului la cer, a fost trimis pe pământ în
chip de limbi de foc Duhul Sfânt Mângâietorul, a treia persoană a
Preasfintei Treimi, "Care din Tatăl purcede", cum
mărturisim în Crez. El a fost trimis de către Iisus Hristos, Fiul
lui Dumnezeu, pentru a desăvârși opera de răscumpărare și
mântuire a neamului omenesc prin jertfa Sa de pe Cruce. Mai înainte
de patima Sa, Mântuitorul spunea ucenicilor Săi: “De mă iubiți,
păziți poruncile Mele și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor
vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe
Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L
cunoaște. Voi îl cunoașteți, că rămâne la voi și va fi în
voi va fi. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi...“ (Ioan 14,
15-18).
În
alt loc Mântuitorul iar făgăduiește Apostolilor, și prin ei
tuturor celor ce vor crede în El, pe Duhul Sfânt, zicând: “Iar
când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la
Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va
mărturisi despre Mine (Ioan 15, 26). Iar scopul trimiterii Sfântului
Duh pe pământ ni-l descoperă Domnul nostru Iisus Hristos, zicând:
Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot
adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi și
cele viitoare vă va vesti. Acela Mă va slăvi pentru că din al Meu
ia și vă vestește vouă“ (Ioan 16, 13-14).
Deci
ce trebuie să știm noi despre Sfântul Duh? Că este a treia
persoană a Preasfintei Treimi, că purcede de la Tatăl și că a
fost trimis în lume prin Fiul, după înălțarea Sa la cer. Dar de
ce a venit pe pământ la zece zile după Înălțarea Domnului?
Pentru că Fiul lui Dumnezeu, când S-a înălțat la cer, a zăbovit
câte o zi la fiecare din cele nouă cete îngerești pentru a le
înnoi și bucura prin Învierea Sa. A zecea zi, spun unii Sfinți
Părinți, după ce Fiul S-a așezat de-a dreapta Tatălui pe tronul
slavei Sale, a trimis pe Duhul Sfânt în lume.
De
ce se numește Sfântul Duh "Mângâietorul" și "Duhul
Adevărului"? Pentru că Duhul Sfânt mângâie pe creștini cât
sunt pe pământ. El mângâie mamele care nasc și cresc copii,
mângâie pe copiii orfani, pe săraci, pe infirmi, pe văduve și pe
cei bolnavi și pe bătrâni. Duhul Sfânt mângâie și întărește
în credință și în răbdare pe mucenicii care rabdă grele
chinuri și își dau viața pentru Hristos. Duhul Sfânt mângâie
pe credincioși, pe călugări și pe slujitorii Bisericii în timpul
rugăciunii și al grelelor ispite care vin asupra lor de la diavol,
de la oamenii răi și din firea lor înclinată spre păcat. Duhul
Sfânt mângâie inimile celor smeriți și râvnitori pentru Hristos
și mustră prin conștiință pe cei păcătoși care nu se
pocăiesc.
Duhul
Sfânt se numește "Duhul Adevărului" pentru că prin El
se mărturisește și se apără dreapta credință pe pământ, se
întăresc dogmele ortodoxe, se vestește Sfânta Evanghelie în
lume, se inspiră sfinții, proorocii, ierarhii, preoții și
cuvioșii care păstoresc Biserica lui Hristos, care vestesc cele
viitoare și povățuiesc sufletele pe calea mântuirii. Pe toate le
sfințește, le îndreptează și le călăuzește "la tot
adevărul" Duhul Sfânt, care rămâne cu noi "ân veac",
adică și pe pământ și în cer, după mutarea noastră la cele
veșnice. Duhul Sfânt "va mărturisi" despre Hristos că
este Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul și Judecătorul lumii și "va
vesti", adică va descoperi celor aleși tainele Sale cele
viitoare. Tot Duhul Sfânt va mustra și va vădi necredința celor
lepădați de Dumnezeu, eresul și reaua credință a sectelor rupte
din sânul Bisericii, ca și răutatea păcătoșilor robiți de
păcate și nepocăiți.
Dar
de ce a venit Sfântul Duh Duminica și în chip de limbi de foc s-a
așezat pe capetele Sfinților Apostoli aflați în foișorul Cinei
din Ierusalim? Domnul a înviat Duminica, în ziua cea dintâi a
săptămânii, și tot Duminica pe la orele nouă dimineața S-a
coborât Duhul Sfânt peste Apostoli, ca să sfințească această
zi, ca zi de odihnă veșnică a creștinilor în locul sabatului
Legii Vechi și să ne îndemne Duminica dimineața, mai ales la
biserică, pentru a asculta Sfânta Liturghie și cuvântul de
învățătură din Evanghelie.
Limbile
de foc ce s-au așezat peste Apostoli “ca un vuiet și suflare de
vânt ce vine repede“ (Fapte 2, 1-4) simbolizau focul Duhului Sfânt
ce avea să ardă toată necredința, tot eresul și păcatul în
lume.
Prin
limbile de foc ale Duhului Sfânt s-au sfințit cei doisprezece
Apostoli, s-a întemeiat în lume Biserica și urma să se
hirotonească diaconi, preoți și episcopi. Prin acest foc
dumnezeiesc urmau să se săvârșească cele șapte Taine ale
Bisericii și să se reverse peste creștini harul mântuitor al
Duhului Sfânt.
Iubiți
credincioși,
Iată
cât de mare este praznicul de astăzi! S-a înălțat Hristos la cer
de-a dreapta Tatălui, dar a venit la noi Duhul Sfânt Mângâietorul,
ca să ne sfințească, să ne călăuzească, și să lucreze
mântuirea sufletelor noastre. Noi toți care ne închinăm cu
dreaptă credință Preasfintei Treimi, ne împărtășim cu harul
Duhului Sfânt prin cele șapte Sfinte Taine întemeiate de Hristos.
Prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu după dar și fii ai Bisericii
Ortodoxe. Prin taina Ungerii cu Sfântul Mir primim pecetea harului
Duhului Sfânt.
Prin
spovedanie ne spălăm și ne dezlegăm de păcatele făcute după
botez, tot cu puterea harului dumnezeiesc, care împreună cu Botezul
și Mirungerea revarsă peste noi cel mai mult harul mântuitor al
Duhului Sfânt. La fel și ultimele trei Taine și mai ales Preoția,
ne împărtășesc în viață harul mântuirii, prin care ne
curățim, ne iluminăm și ne sfințim în Hristos.
Datoria
noastră principală este să nu întristăm pe Duhul Sfânt care
este în noi de la botez, prin păcate.
Nici
să alungăm pe Sfântul Duh de la noi prin necredință, mândrie,
desfrânare, ucidere și mai ales prin căderea în cursele sectelor.
Am greșit? Să ne pocăim de îndată ca să nu ne părăsească
Duhul Sfânt. Spovedania și Sfânta Împărtășanie ne ajută în
viață cel mai mult la mântuire. Să nu le amânăm la bătrânețe,
ca să nu murim așa, că nu ne putem mântui fără dezlegarea
păcatelor și fără Trupul și Sângele lui Hristos.
Să
fugim de păcate, că păcatul îndepărtează Duhul Sfânt de la
noi. Să ne ferim de adunări și învățături sectare, că acelea
nu au Biserică nici harul Duhului Sfânt. Vrem să știm tainele
credinței? Să citim cărți sfinte și să cerem sfatul preoților.
Vrem să vorbim limba îngerilor, care este cea mai frumoasă? Să ne
rugăm din inimă cu smerenie și lacrimi și să lăudăm pe
Dumnezeu acasă și în Biserică.
Prin
rugăciune vorbim cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu
sfinții din cer și cu oamenii de pe pământ. Rugăciunea este cea
mai prețioasă vorbire duhovnicească în limba Duhului Sfânt. Vrem
să biruim răutatea lumii și a diavolului? Să iubim curat pe toți
oamenii, să iertăm și să ajutăm după putere pe toți. Vrem să
lăudăm pe Duhul Sfânt? Să rostim zilnic rugăciunea "Împărate
ceresc Mângâietorule". Vrem să lăudăm cu toții îngerii și
cu toți sfinții pe Preasfânta Treime? Să cântăm adesea "Sfinte
Dumnezeule", lăudând pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt.
Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu