Pagini vii de cultură aromână la Constanța - Proiectul Avdhela

                   

COMUNICAT DE PRESĂ

  Proiectul Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne (susţinut de Asociaţia Aşezămintele Sfântului Mare Mucenic Mina şi Editura Predania) şi Radio România Constanţa invită publicul constănţean în perioada 26-29 aprilie la o serie de manifestări de marcă, cu invitaţi de renume din cultura aromână şi momente inedite, sub genericul „PAGINI VII DE CULTURĂ AROMÂNĂ/ FRÂNDZ YII DI CULTUR ARMÂNEASC”. 

  Cu prilejul lansării în Constanţa a Proiectului Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne, www.proiectavdhela.ro, timp de patru zile se va derula un amplu eveniment ce îşi propune să aducă împreună comunitatea de aromâni din Dobrogea, precum şi pe toţi cei interesaţi de valorile acestei culturi. 

  Sub titlul „Paginile Vii ale Culturii Aromâne”, organizatorii doresc sa pună în evidenţă dinamismul şi complexitatea culturii aromâne. Vor fi prezentate momente ce ţin atât de străvechime, cât şi de cele mai noi expresii ale spiritului aromânesc creator, reunindu-se aşadar, pagini de viaţă aromânească trecută şi prezentă, pentru o proiecţie în viitor. 

  Deschiderea seriei de manifestări va avea loc la Ceainăria Cărtureşti din City Park Mall, joi, 26 aprilie de la ora 19.00 cu proiecţia trailerului unui film documentar în lucru şi un concert extraordinar de muzică polifonică aromânească al grupului de aromâni fârşeroţi din Cogealac. 

  Manifestările vor continua vineri, 27 aprilie cu ateliere interactive de cultură aromână în licee şi facultăţi din Constanţa (ora 10.00 Liceul „Emil Racoviţă” din Techirghiol, ora 12.00 Universitatea „Ovidius” - Biblioteca Universitară, ora 17.00 Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”). Un moment special îl constituie vernisajul expoziţiei de pictură cu artişti aromâni, care va avea deschiderea la ora 14.00 la Sala „Ion Nicodim” a Pavilionului Expoziţional Mamaia. 

  Sâmbătă 28 aprilie, începând cu ora 11.00 se vor desfăşura prezentări de lucrări şi publicaţii şi proiecţii de filme documentare la Sala „Remus Opreanu” a Prefecturii Constanţa. 

Cântec de leagăn

Melodia de mai sus este un cântec de leagăn aromân interpretat de Nicu Alifantis.

Sãrmãnitsă = coş de lemn rotund la bază în care se puneau copiii mici, putea sta pe pământ sau se putea lua în spate, la drum.

Jucătorul NBA Javale McGee a fost la un pas de a fi avortat... dar atunci Dumnezeu a intervenit

   Unul din tinerele talente ale baschetului american a fost la un pas de a nu se naste, după ce, atunci când era însărcinată cu el, mama acestuia a făcut o programare să îl avorteze. Dar o rugăciune de ultim moment - și un răspuns prompt din partea lui Dumnezeu - i-a cruțat viața lui JaVale McGee. S-a născut, a crescut și a ajuns la Washington Wizzards, iar în prezent joacă pentru echipa Denver Nuggets.

  Povestea lui JaVale McGee a fost publicată de revista Sports Illustrated, care menționează că în primăvara anului 1987, cu 72 de ore inaintea programarii la avort, jucătoarea de baschet profesionist Pamela McGee stătea pe marginea plajei din Los Ageles și se gândea la ce a discutat cu consilierul de la clinică care a întrebat-o “Vrei să fii însărcinată?”, iar ea a răspuns “Nu”.

  La vremea aceea, Pamela McGee avea 24 de ani și nu avea posibilitatea să-și ia concediu maternal. În plus îi era clar că e foarte dificil să împletească programul foarte aglomerat al antrenamentelor ei ca sportiv cu cel al creşterii unui bebeluș.

  Pe când privea Pacificul ea a început să se răzgândească. “În timp ce mă tot rugam am simțit că aud o voce de la Dumnezeu”. Îmi spunea “Acesta este darul tău”. În ziua următoare a mers la biserica Faithful Central Bible Church din Inglewood, și pastorul a ținut o predică referitoare la a nu avorta binecuvântările cuiva. “OK, Doamne”, și-a spus, ”nu trebuie să mă bați la cap”. A sunat la clinică să anuleze programarea și pe 19 ianuarie 1988 a născut un băiat cu abilități fizice care sunt la limita supranaturalului.

  Articolul arată și faptul că mama lui JaVale McGee și-a continuat cariera sportivă, a călătorit în jurul lumii cu copilul și ea l-a educat prin homeschoolig (școala acasă) cât timp era plecată. De asemenea, este descrisă ziua când JaVale și mama lui s-au întors la aceeași biserică unde Pamela McGee a auzit predica care i-a dat puterea de a-și naște fiul.

  În ziua de după concursul de aruncat la coș din LA, JaVale a sunat-o pe mama sa la ora 8 dimineața și i-a spus că vrea să meargă la biserică. Pamela era extenuată, după doar cinci ore de somn, și surprinsă. Dar știa locul potrivit. În timpul predicii de la biserica Faithful Central Bible, JaVale s-a uitat la mama sa, care avea lacrimi în ochi. “De ce plângi?” a întrebat el. Și pentru prima dată Pamela i-a spus despre clinică, despre plajă și motivul pentru care nu se poate supăra prea tare când lucruile scapă de sub control. “Pentru mine ai fost o adevărată binecuvântare”, i-a spus ea fiului ei.

Material tradus de pe: http://www.lifesitenews.com/news/nba-player-javale-mcgee-was-nearly-abortedbut-then-god-intervened .

Noaptea de Înviere la Putna

Un documentar despre noaptea învierii la Mănăstirea Putna.
Cea mai importantă ctitorie a domnitorului Ştefan cel Mare, Mănăstirea Putna – lăcaş în care Paştele este sărbătorit de 543 de ani la rând.

Sursa: www.trm.md

Jonathan Jackson s-a convertit la ortodoxie

Într-o lume în care majoritatea celebrităților aleg să-și trăiască altfel viața, câștigătorul a patru Premii Emmy, Jonathan Jackson, actorul, cântărețul, compozitorul și scriitorul, cunoscut mai ales grație interpretării lui Lucky Spencer din serialul “General Hospital”, a ales o altă cale: cea a ortodoxiei, tranziția lui de la adventism spre vechea credință trecând prin România. (sursa: ziua online).

Interviu realizat pe 27 febr. 2012:

(…)

   Am crescut așa până la vârsta de 9 sau 10 ani, când ne-am mutat la Los Angeles și am primit un rol în serialul “General Hospital”, povestește Jackson. Când ne-am mutat în LA nu am avut acolo o biserică. Eu și fratele meu, care e și el actor și membru al formației noastre Enation, ascultam înregistrări ale predicilor aproape în fiecare seară. Era “biserica” noastră.

  Așa că, de la 11 la 15 ani, nu am prea fost la biserică, ci doar ascultam aceste înregistrări noaptea. De la 12 sau 13 ani, am început să citesc cărți de apologetică creștină. Câteva slujbe m-au impresionat foarte mult pe când aveam vreo 13 ani, iar aceasta m-a determinat să am o relație cu Dumnezeu foarte profundă. Am început să citesc pe C.S. Lewis [scriitor și apologet creștin – n.n.] – “The Great Divorce” (“Marele Divorț”) dar și alte cărți deosebite. Toate aceste lucruri m-au direcționat pe această cale, însă încă nu vedeam ce rost are să mă duc la biserică. Îl iubeam pe Dumnezeu, pe Iisus, însă biserica era un concept care mă deruta, mă gândeam că pot citi cărți, pot asculta înregistrări, mi se părea lipsit de sens să particip la slujbe.

  Pe de altă parte, nu doream să aparțin unei anumite confesiuni, îmi doream să fac parte din marea familie creștină, însă nu știam ce înseamnă asta cu adevărat. Apoi, când am împlinit 17 ani, am început să cautăm grupuri de persoane credincioase, neconfesionale, charismatici. Până acum câțiva ani, nici măcar nu știam ce înseamnă catehismul. După ce ne-am obișnuit cu această mișcare charismatica, timp de 2 ani și jumătate am facut un fel de biserică la noi acasă. Eu și fratele meu, împreună cu părinții și un pastor cu care țineam legătura, în weekend-uri invitam cam 50 – 60 de persoane care lucrau în industria actoriei.

  Cum s-a întamplat tranziția mea spre ortodoxie? Ei, bine, în 2007 am fost trimis să turnez un film în România: The Dark is Rising. Am stat acolo cam trei luni și jumatate. Am avut un rol important, interesant este însă că la montaj personajul interpretat de mine a fost tăiat. Dar cred că am fost trimis acolo pentru un alt motiv. 

  Am petrecut trei ani cautând cărți despre istoria creștinismului și nu am dat peste aproape nimic despre Biserica Estului, pentru că toate sunt scrise de istorici vestici. Am început să descopăr ce consideram a fi biserica istorică, iar singura opțiune conducea către biserica Romei. 

  Am citit Chesterton, Papa Paul al II-lea, Henry Newman… Dar erau lucruri despre romano-catolicism cu care nu puteam să fiu de acord, lucruri ca infaibilitatea papei, mai ales cât de tarziu aceasta a devenit doctrină oficială, pentru că eu căutam continuitatea credinței. 

  Faima e o cruce, pe unii îi înghite. Faima e ridicolă și e total opusă Împărăției, în care trebuie să intrăm asemeni unui copil. Mă rog mereu “Doamne, ajută-mă să rămân mereu în prezența Ta“. Nu e nicio altă cale de a rămâne deschiși către Harul lui Dumnezeu fără smerenie.

  Tradiția ortodoxă, Viețile Sfintilor, doctrina, teologia ortodoxă, ajută pe calea smereniei. Ce m-a uimit tare, a fost prima Slujbă la care am participat, atunci când am văzut pe părintele John, în mijlocul slujbei, că s-a plecat către noi și și-a cerut iertare de la cei prezenți. Asta m-a uimit foarte mult, pentru că în Vest tot ceea ce știm despre preoți era doar faptul că sunt niște intermediari care se găsesc deasupra celorlalți. Aici e ceva cu totul diferit, preoția ortodoxă se bazează pe smerenie, și pe ideea de a sluji pe oameni. Sunt în aceeași “barcă” cu noi. 

Citește tot interviul aici.

Penitenciarul Vinița (Ucraina) - prima închisoare devenită mănăstire

   Într-o închisoare din Vinița (Ucraina), 12 oameni condamnați pe viață au decis să depună voturile monahale, a informat ziarul «Segodnia».

„Astăzi, în Mănăstirea din Vinița, aflată aflată în incinta închisorii din Vinița viețuiesc 12 novici și 12 călugări. Ei îi călăuzesc și pe ceilalți condamnați care s-au convertit la Domnul, pe calea adevărului. Aici, totul este ca într-o mănăstire de călugări. În plus, criminalii și violatorii au găsit o cale de ispășire a greșelii și nu intenționează să ceară apel pentru pedeapsa primită”, a afirmat o colaboratoare a administrației penitenciarului, Anna Titovskaïa. 

„Totuși, a adăugat aceasta, după douăzeci de ani în detenție, condamnații pe viață pot cere eliberarea condiționată și nu este exclus ca acești călugări să aibă mai multe șanse de a-și redobândi libertatea”. 

Citește întreg articolul aici.

În Duminica Tomii va fi sfinţit noul sediu al Bibliotecii Naţionale

   Serviciul de presă al Bibliotecii Naţionale a României informează că în ziua de 22 aprilie, de Duminica Tomii, începând cu ora 13.00, Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba de sfinţire a noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României din Bulevardul Unirii, nr. 22, Bucureşti. (sursa: basilica.ro)

  De asemenea, pe site-ul Bibliotecii Naţionale, http://www.bibnat.ro, puteţi găsi informaţii cu privire la evenimentele culturale organizate în perioada 23-26 aprilie 2012, cu ocazia deschiderii oficiale a noului sediu. 

Sfânta Muceniţă Alexandra - model de soţie şi femeie credincioasă

   În sinaxarul zilei de astăzi se face pomenirea Sfintei Muceniţe Alexandra împărăteasa. Aceasta era soţia împăratului Diocleţian, personaj istoric foarte cunoscut pentru declanşarea celei mai mari persecuţii împotriva creştinilor din istoria Imperiului Roman. Atunci când a văzut suferinţa mucenicească a Sfântului Gheorghe şi faptul că acesta rămâne viu şi sănătos, în ciuda tuturor chinurilor, a mers la soţul său, care în acel moment aducea jertfă idolilor şi i-a spus acestuia că este creştină. 

  Împăratul s-a mâniat şi a poruncit imediat ca împărăteasa să fie închisă, apoi a dat o hotărâre prin care spunea să fie tăiat capul ei şi al Sfântului Gheorghe. Aflând împărăteasa despre aceasta, s-a temut de slăbiciunea ei şi rugându-se şi-a dat sufletul. Văzând moartea ei mucenicească, trei dintre slugile sale, Apolo, Isachie si Codrat, au crezut şi l-au mărturisit pe Hristos primind moarte mucenicească. 

  Viaţa Sfintei Mucenice Alexandra împărăteasa este un model de mărturisire, curaj şi demnitate pentru persoanele care trăiesc în medii neortodoxe, pentru cei care au presiuni în această privinţă din partea familiei, a prietenilor, a şcolii şi a societăţii în general, dar mai ales pentru fete. 

  Este un subiect foarte senibil, dar trebuie să recunoaştem faptul că viaţa tinerilor, chiar şi a unora dintre cei care sunt mai apropiaţi de Biserică este umbrită de compromis într-o măsură mai mică sau mai mare. Într-adevăr, modelele pe care ni le oferă societatea sunt aşa cum sunt, manipularea şi pornografia din mass-media prind teren, iar noi suntem tentaţi să coborâm standardele şi să credem ca nu se mai poate trăi frumos, curat. 

  Nu ni se cere mucenicie, ni se cere prezenţă şi să nu mai trecem peste conştiinţa care ne spune că un anumit lucru este rău sau ne poate aduce suferinţă. Nu este uşor, este nevoie de jertfă şi integritate, dar câştigurile se văd încă din viaţa aceasta. 

  Voi încerca în articolele următoare să aduc în atenţia voastră exemple şi modele de oameni care rezistă provocărilor lumii de astăzi.

Fotbalistul George Ogăraru: "Tentaţii sunt, dar tovărăşia cu ele se plăteşte"

   George Ogăraru este un fotbalist român care a evoluat, de-a lungul timpului, la cluburi precum Steaua Bucureşti, Ajax Amsterdam (Olanda) sau FC Sion (Elveţia), bifând şi câteva selecţii la echipa naţională de fotbal a României. A câştigat o cupă şi două campionate de fotbal în România, două cupe şi două supercupe ale Olandei şi o cupă a Elveţiei şi a contribuit la ultima performanţă a selecţionatei ţării noastre: câştigarea grupei de calificare la Campionatul European de Fotbal din 2008.

  În plan extrasportiv, contribuie la activităţile întreprinse de Asociaţia "Pro Vita" (vicepreşedinte) şi de Fundaţia "Mihai Neşu" (ambasador). Este căsătorit cu Andreea şi au împreună trei copii: Eric Emanuel, Natalia Maria şi Sofia Elena.

  Sunteţi, oarecum, atipic peisajului fotbalistic care ni se serveşte în ziare şi la televizor. Cum aţi reuşit ca tânăr, între atâtea tentaţii, să duceţi o viaţă decentă, cu o familie frumoasă, caracterizată simplu printr-o expresie: bunul-simţ?

  Nu din început am gândit ca azi! Am cunoscut o oarecare faimă la o vârstă sensibilă, 20 şi ceva de ani, moment în care nu îmi puneam întrebări existenţiale complexe. A rânduit Dumnezeu să îmi găsesc jumătatea repede şi bine, am devenit tată tânăr şi astfel s-a născut dorinţa de a construi ceva durabil. 

  Odată cu transferul în Olanda a apărut necesitatea unei vieţi spirituale mai profunde. Deşi clubul la care am mers era de un nivel înalt şi m-a învăţat multe lucruri despre disciplină, responsabilitate, autocontrol, socializare, în afara clubului ne simţeam singuri, neintegraţi. 

  În România locuisem mereu vizavi de biserică, iar acum nu găseam acest sprijin pe o rază de câteva sute de kilometri, fapt care a adus conştientizarea importanţei acestui lăcaş în viaţa omului, a noastră. Am primit sprijin din ţară, de la părintele duhovnic şi alţi preoţi şi monahi ce ne-au susţinut de la distanţă prin rugăciuni şi cărţi trimise, ne-am ţinut aproape familiile şi prietenii, şi astfel am reuşit să ne păstrăm echilibrul. 

  Acum, în Elveţia, suntem foarte legaţi de comunitatea românilor din Lausanne, adunată în jurul preotului Adrian Diaconu. Cred că ducem o viaţă normală, eu, soţia mea şi copiii. Mergem la biserică, ne spovedim, citim, ne rugăm, postim, ne împărtăşim, ajutăm, ieşim la plimbare, ne întâlnim cu alţi români pe care i-am cunoscut aici: medici, profesori, arhitecţi. Este o comunitate de mare valoare. Nu facem ceva extraordinar, aşa cum aţi zis: lucruri de bun-simţ. 

  Pentru mine, azi, fotbalul e un sport care nu te separă de Dumnezeu. Tentaţii sunt, dar tovărăşia cu ele se plăteşte, aşa că rezistăm, pentru iubirea lui Dumnezeu, pentru importanţa unităţii familiei şi a sănătăţii mentale şi sufleteşti a tuturor membrilor ei. Citeşte mai mult...

Preluat de pe Doxologia . 

Miracolul copilului de 850 de grame

  Un copil de mai puţin de 1 kilogram a supravieţuit 10 ore în congelatorul de la morga spitalului.

  Mama sa, având o presimţire, a dorit să-l mai vadă o singură dată pe copilul ei, după ce a fost pronunţată moartea lui de către medicii spitalului. Aşa că lucrătorii de la morgă au deschis congelatorul, apoi sicriul unde se afla bebeluşul, şi copilul a început să plângă. Era o fetiţă foarte mică: avea 850 de grame, era rece ca gheaţa şi condamnată la moarte. Însă a supravieţuit.

Luz Milagros Veron are acum o săptămână şi este copilul minune al Argentinei. Naşterea ei în preajma Paştilor a fost în măsură să arate puterea lui Dumnezeu de a ţine în viaţă copiii în condiţii extreme.  Imediat după naşterea prematură a fost pronunţată moartă şi a fost depozitată într-un congelator de la morga spitalului. Medicii spun că şansele ca un copil de 850 de grame să spuravieţuiască într-un congelator timp de 10 ore sunt 0.

  „Astăzi este cea de-a opta zi a învierii fetiţei mele”, a spus tatăl fetei, Fabian Veron, pentru CNN. Medicii de la Spitalul din Perrando din nord-estul Argentinei nu pot explica această eroare imensă, însă toţi doctorii, asistenţii şi moaşele care au avut de-a face cu acest copil au fost suspendaţi din funcţie până la sfârşitul investigaţiei.

  Luz Milagros rămâne în condiţie stabilă la terapie intensivă. Analia Boutet, mama fetiţei, a născut de patru ori prematur până acum şi a avut şi un copil care a murit în timpul sarcinii. Copilul s-a născut la 6 luni şi nu avea semne vitale, a spus directorul spitalului Dr. Jose Luis Meirino pentru CNN.

  Ginecologul nu a găsit niciun semn vital la copil, iar neonatologul de asemenea nu a găsit niciunul.

  Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati.

  Sursa: www.cnn.com

  Articol preluat de pe portalul Doxologia .

Bună dimineața, primăvară!

"Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă‑i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. 

Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într‑o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de autoanulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. 

Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine."

Parintele Arsenie Papacioc