Cine plange pentru copii avortati?

Trista intrebare si nu stiu cine poate raspunde. Avortul e atat de mediatizat astazi incat multe femei nici nu mai realizeaza ceea ce fac. Sunt cazuri in care efectul post-avort este foarte cumplit. In primul rand durerea ca ai pierdut o parte din tine, gol si remuscarile ca ai omorat o viata, apoi cosmaruri, multa durere si niciodata pace si liniste. 


Multe femei ar face orice sa mai poata sa aleaga odata sa pastreze un prunc pentru ca atunci cand aleg sa faca avort nu stiu, sau nu vor sa creada ce se va intampla si fac aceasta "alegere" ca si cum ar avea drept asupra vietii si asupra mortii intr-un mod atat de superficial la fel de usor cum ar alege daca sa mearga la cumparaturi sau nu. 


As putea cosmetiza lucrurile, sa va vorbesc foarte frumos si pozitiv despre aceasta problema dar n-am sa fac asta pentru ca din aceasta cauza au fost atatia copii avortati. Statisticile sunt infioratoare si tocmai aceasta "masca pozitiva" aplicata atunci cand se vorbeste despre avort arunca femeile intr-o ignoranta care le face sa se minta ca n-au facut nimic.


 Nu condamn persoanele ci condamn pacatul si imi doresc ca viitoarele mame sa stie bine pe ce drum pornesc. Poate ma acuzati ca sunt prea "dramatica" si vorbesc prea "socant" dar nu pot sa fiu altfel cand ma doare sufletul pentru faptul ca acum doua saptamani o femeie a avortat un copil pentru ca oamenii din jurul ei i-au spus ca nu i se va intampla nimic daca va alege "sa scape " de o asemenea povara. Desi eu si duhovnicul i-am spus ca nu trebuie sa faca aceasta mare greseala ea s-a ambitionat sa creada ca nu va fi mare lucru. 


Acum nu-si mai gaseste locul in viata, este distrusa. Imi povestea ca atunci cand a constientizat ce face era prea tarziu. Urla de durere, isi vroia copilul inapoi. Dupa un avort nimic nu mai e la fel. Constiinta incarcata apasa sufletul si poate duce la efecte nebanuite care merg pana la dorinta de sinucidere. Iata cat de mult se indeparteaza omul de Dumnezeu. Animalele nu-si omoara puii dar oamenii se coboara mai prejos. Ma durea atat de mult si rugandu-ma simteam ca si pe Hristos il doare enorm. Dar nici eu, nici El n-am putut trece peste vointa libera a omului. Dumnezeu i-ar mantui pe toti oamenii. Multe lucruri insa tin de vointa noastra, daca vrem sau nu sa ascultam de Dumnezeu. El n-a dat nici o porunca de dragul de a porunci, le-a dat tot din multa dragoste pentru om. 


Atunci cand omul asculta de Dumnezeu primeste binecuvantarea Lui iar Dumnezeu il pazeste. Multi dintre oameni inteleg asta tarziu, cand au sufletele ferfelita. Hristos ii primeste si atunci cu bratele deschise pentru ca iubirea Lui e un ocean care nu se termina niciodata, dar Il doare si pe El durerea noastra. Plange impreuna cu noi. 


Exista spovedanie, exista iertare dar trebuie sa constientizam pretul greselilor noastre, nu sa spunem " lasa ma duc acum sa fac avort apoi merg la spovedit ca parintele e bun si ma iarta. 

Smulge Doamne sufletul meu din moarte, invata-ma sa umblu in caile Tale

Fragmentul de mai jos este o parte din Rugaciunea unui carturar alexandrin. Am descoperit-o de curand si m-am descoperit pe mine. 

"Doamne, Tu știi: mă doare atât de tare întâlnirea cu Tine. Când vrei să mă îmbrățișezi, urlu de durere – mă dor toate rănile mele cele supurânde, nenumărate, mici și mari, ascunse sau văzute. Când Te îndepărtezi puțin de la mine pentru a mă lăsa să înțeleg, din nou – puțin mai mult – cum am fost atâta timp fără Tine și cum  încă sunt, urlu și mai puternic. 


Nu pot fără Tine, iar cu Tine mi-e iarăși, atât de greu, în acest început al iubirii, atât de firav, care nu se mai sfârșește. Tu ești atât de blând și delicat. Te privesc în icoană și mi se face frică. Mi-e teamă de Sfințenia Ta. Văd (oare văd?) cât de departe am căzut de la Tine. Atunci, Tu vii din nou să-mi spui că mă iubești fără nici o condiție. Știu că e așa. Îmi văd pe zi ce trece neputința și mizeria, tot mai mult, și cu asta mi se face tot mai tare dor de Tine. 


Cu cât vii mai mult, cu atât Te chem mai mult. Nu mă mai lăsa în urâțenia și mizeria mea. Dar dacă asta sunt? Mă vei respinge, Tu, care pe Cruce ai fost Cel mai urât dintre noi, cu Chipul stâlcit de lovituri, cu Spatele sfâșiat de bice, cu Mâinile și Picioarele strâpunse de piroanele bătute în lemnul Crucii? Oare nu cu aceleași piroane și nu cu același lemn te jucai, când erai Tu însuți copăcel, printre picioarele bunului Iosif? Iată, eu refuz acele piroane pentru că mi-e teamă să nu Te lepăd împreună cu ele. 


Vreau doar în brațele Mamei Tale, în îmbrățișarea sfântă a Preacuratei. Acolo mi-e bine. Dar pe Tine, Preadulce și Preabunule, pe Tine te dorește sufletul meu mai mult decât însăși viața. Nu este viața mea fără Tine moarte și întuneric? Dar eu nu Te pot urma pe Cruce. Ține-mă-vei Tu sub ea măcar? Aduce-mi-Vei aminte de neascultarea mea față de Tine? Dă-mi să-mi plâng toate păcatele și să zdrobesc fără milă toți idolii cu care am desfrânat în Templul Tău cel sfânt.

Tu, Preamilostive Doamne, până la capăt vrei să îmi ierți căderea; în mine se zbate o ezitare și o împotrivire pe care nu o pot înțelege. Deplin vrei să mă reașezi ca oaspete de seamă întru cele ale Tale și din nou, fiu iubit numindu-mă, averea Ta vrei să o împarți cu mine, sălășluindu-Te în inima mea. Pierdut am fost și m-ai găsit. Ești atât de bun. Învață-mă să fiu ca Tine. Cine se poate măsura cu Tine? Cine poate intra la judecată cu Tine? Învață-mă, Doamne, să-Ți primesc iertarea și Învierea.

Cum Te-ai putut ascunde atât de adânc chiar și în cea mai de jos făptură omenească? Tu nu vezi că nu Te pot iubi acolo unde-mi ceri cel mai mult, în aproapele meu căzut, în vrăjmașul care mă lovește cu sălbăticie prin prostia lui, prin ignoranța lui, prin urâțenia, prin sluțenia lui, prin nerecunoștința și viclenia lui? De ce mă chinui? Tu nu vezi că nu Te mai pot desluși dincolo de toate aceste patimi pe care le văd în aproapele meu? Tu nu vezi murdăria ochiului meu?

Chipul Tău din mine cheamă Chipul Tău din acela, dar puhoiul de urâțenie și păcat cine-l va străpunge? Străpunsu-L-ai deja pe Cruce. Pogorâtu-Te-ai deja la iad. Înviat-ai deja, pe Adam ridicând la Tatăl. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Nu pomeni, Doamne, păcatele tinereților mele. Dăruiește-mi pocăința necontenită și lucrarea poruncilor Tale. În prigoană, întărește-mă. În pace, bucură-mă. În tristețe, lacrimi de pocăință dăruiește-mi. Înmoaie cerbicia omului celui vechi care mă stăpânește, cu lucrarea Iubirii Tale.

Smulge, Doamne, și sufletul meu din moarte. Învață-mă să umblu în căile Tale. Arată-mi măcar până unde m-ai dus Tu în spate."

Intreaga rugaciune o puteti gasi aici

In biserica slavei Tale stand, in cer ni se pare a sta

Foto: Florina Pop

Despre tinerete - IPS Bartolomeu Anania

Un neam fara ideal este un neam fara viitor... (IPS Bartolomeu Anania)

Despre rabdarea in ispite

sursa foto

Dumnezeu pe cine iubeste il tine aproape de El, ca nu cumva libertatea sa-i schimbe mintea si inselaciunea lumii sa-i castige sufletul. Asadar, suntem datori sa primim cu dragoste aceste incercari si sa-i multumim lui Dumnezeu pentru toate. Sa ne rugam sa ne dea Dumnezeu rabdare, caci cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui". Iar ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin, pentru incercare si pentru a ne smeri, pentru a cunoaste slabiciunea noastra. Sa ne rugam si sa cerem ajutor "Doamne nu ne lasa in ispite!"... Ca vin si fara voia noastra, de la trup, de la lume si de la diavol. Asa ca, de oriunde vin, noi suntem datori sa ne rugam strigand "Doamne ajuta-ne!". Insa pentru a ne usura de ele trebuie sa ne marturisim. Rugaciunea ne ajuta la toate faptele bune, ca Domnul a zis: "Fara de mine nu puteti face nimic!" Sa cerem ajutor de la Domnul si sa ne lasam in voia Lui... ( Din scrisorile Parintelui Paisie Olaru).

sursa foto

Despre fericirea launtrica

O minune a Sfantului Spiridon

sursa foto

Sfantul Spiridon este unul dintre sfintii dragi mie. Sa va povestesc ce mi s-a intamplat in toamna. Am fost sa ma rog la Sfintele Moaste aflate in biserica Sfantului din zona Unirii. Era o seara de vara iar eu nu stiu de ce uitasem ca e vecernie. Planuisem sa ma inchin la Sfantul apoi trebuia sa ajung undeva. Intru in biserica, tiptil sa nu fac zgomot. Oamenii se rugau linistiti si am zis ca sa astept sa se termine vecernia, doar n-o sa deranjez oamenii. Dupa ce s-a terminat Vecernia parintele incepe predica. Vazand ca oamenii nu se miscasera de la locurile lor am ramas si eu unde eram. Predica a durat cam o ora, iar pe mine m-au luat niste dureri ingrozitoare la coloana. Din cauza cresterii bruste coloana mea s-a strambat in forma de S (scolioza). Atat am apucat sa zic "Sfinte Spiridon, ajuta-ma si pe mine ca ma doare" ca am simtit o mana calda in spate si mi s-a luat durerea. Am ramas pur si simplu perplexa, eu venisem sa ma rog pentru o cunostinta si m-am vindecat eu. Eu care nu puteam sa stau in picioare la Sf. Liturghie, de atunci nu ma m-ai durut deloc. Am ramas uimita de ajutorul pe care l-am primit atat de repede.
Rugati-va cu nadejde Sfantului Spiridon, grabnic ajutator!

Povestea Parintelui Nicolae Tanase prezentata la Stirile ProTV - 1 decembrie

1 Decembrie: Povestea parintelui Tanase, tata pentru 328 de copii

StirileProTV.ro

Sfantul Mare Mucenic Mina

Un alt Sfant drag mie...

9 noiembrie- Sf. Nectarie din Eghina

Mi-e atat de drag acest minunat Sfant incat nu stiu ce sa va povestesc mai intai. Viata o gasiti aici .
De curand a aparut si o carte la Editura Egumenita: Sfantul Nectarie Minuni in România.
L-am descoperit dupa ce m-am mutat in Bucuresti. Prima oara cand am ajuns la Manastirea Radu-Voda la Sf. Liturghie la impartasit erau foarte multi copii imbracati in alb cu numele Nectarie sau Nectaria. Am cunoscut apoi mame care mi-au spus dragostea pe care a aratat-o Sfantul pentru familiile lor. O mamica mi-a povestit ca i-au fost furati doi dintre copii si fiind aproape de Manastirea a alergat la racla Sfantului iar P.S. Varsanufie a binecuvantat-o si i-a spus ca Sf. Nectarie ii va aduce copii inapoi, lucru care s-a si intamplat. In ceea ce ma priveste au fost multe momente in care Sf. Nectarie mi-a fost aproape.Am simtit ajutorul si prezena sa in viata mea de fiecare data intr-un mod aparte. La Sfintele lui Moaste am mers cu Alexandra atunci cand am vazut ca nu-mi reusesc incercarile mele de a o convinge sa pastreze bebele. Tot acolo ea si-a gasit si duhovnic intr-un chip minunat cum numai cu voia lui Dumnezeu putea sa se intample. Nu numai acestea sunt minuni ci si cea mai mica schimbare in bine care se produce in viata unui om. De multe ori sufletul omenesc este cuprins de mari furtuni si de valuri de intrebari, lupte si ispite. In asemnea cazuri rugaciunile sfintilor ne sunt de mare ajutor intrucat in luptele lor au iesit biruitori si au primit de la Hristos cununa sfinteniei.

                                 Sfinte mare Ierarhe Nectarie roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Autenticitate vs. modernitate

   Timp de o saptamană am fost deconectată de la tehnologie: internet, telefon, aparate electrice şi orice înseamnă galagie, haos, învălmăşeală. Mi-am petrecut timpul într-un sat desprins de lume cu peisaje frumoase şi oameni minunaţi. 


  E atât de frumos să te poţi trezi cu răsăritul soarelui şi să spui : Mulţumesc Doamne că am mai trăit o zi! 
E minunat să auzi păsarile cum dau slavă lui Dumnezeu, să vezi oamenii cum merg kilometri la biserica din vârful dealului să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Aceşti oameni au o credinţă profundă, primită din moşi strămoşi care te zguduie până la lacrimi. La ei nu există "de ce?", există" Slavă Ţie Doamne pentru toate!".


   La început mă mira diferenţa gigantică dintre generaţii. Vedeam că deşi acei oameni nu sunt la curent cu toate ştirile, cu toate dezbaterile de pe blogurile ortodoxe, cu toate noutăţile, totuşi au o credinţă puternică ce-i face să "zboare" către Dumnezeu. Simplitatea lor valorează mai mult decât ştiinţa modernă. Modul în care ei acceptă voia Lui Dumnezeu în viaţa lor îi ajută în viaţa aceasta şi îi va ajuta şi dincolo.


  Acum am înţeles de ce vorbea atât de frumos Părintele Ioanichie Bălan despre mamele creştine de odinioară. 
Păi  exista atunci " nu pot posti" sau "nu pot să lupt"?  Să citiţi cum a fost crescut părintele Cleopa, când nici nu se pomenea să mănânce cineva înainte de Sf. Liturghie, de exemplu. 


  Comoditatea cu care ne-am obişnuit noi, nu ne duce decât la indiferenţă şi superficialitate. 
Am uitat demult de lupta cu patimile, cu eul şi cu păcatele noastre. Dacă se poate să ne aducă cineva mantuirea la uşă ar fi minunat însă "împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea" (Mat 11, 12). 


  Ne încurcăm atât de mult în cuvinte înalte şi frumoase, dar care nu ne ating inima noastră cea împietrită şi nu reusesc să ne întoarcă pe calea cea bună. De ce aceşti oameni trăiesc atât de frumos pe când tinerii noştri nu mai iau aminte la nimic? 


  Am cautat cărţi ortodoxe vechi de câţiva zeci de ani să văd deosebirea între ceea ce este astăzi şi ce-a fost atunci. Ce i-a facut pe oameni să creadă atât de puternic şi să-l iubească necondiţionat pe Hristos dincolo de necazurile existente ( războaie, foamete, boli)? Ce aveau ei şi nu avem noi? 


  Aveau duhovnici iscusiţi pe care-i ascultau. Si noi avem, ce-i drept mai puţini, dar nu-i mai ascultăm. Aveau cărţi duhovniceşti care explicau clar pe înţelesul tuturor esenţialul - ce trebuie să facă omul să se mântuiască. Aceste cărţi nu lipseau din casa creştinului şi atunci nu exista să spui una şi să faci alta. 
  
  Oamenii înţelegeau necesitatea vieţii creştine şi veneau din dragoste la Hristos încercând, după cum putea fiecare, să urmeze Evanghelia. Şi noi avem o gramadă de cărţi folositoare şi Vieţi de Sfinţi, dar nu prea le citim şi nu ne mai preocupă aspectul practic - pocainţa şi întoarcerea noastră către Dumnezeu. Aveau credinţă puternică, se rugau cu puţine cuvinte, multe lacrimi şi multă nădejde. 


  Noi ne încurcăm în cuvinte filozofice iar la rugăciune alergăm, dacă ne trebuie ceva sau dacă avem vreun necaz. Mamele de atunci îşi încredinţau copii lui Dumnezeu crescându-i în credinţă. Mamele de astazi işi dau copii diavolului crescandu-i în "libertatea" lumească, neştiind că este robie diavolească. 
  Oamenii de atunci aduceau mulţumire lui Dumnezeu pentru roadele muncii lor, pentru ei nu exista rutina. Pe oamenii de astăzi îi caracterizează oboseala, plictiseala, rutina, ignoranţa, tristeţea, nemulţumirea. 


   Ce motiv ai să fii trist omule? Prin Jertfa lui Hristos ai înviat şi prin Botez te-ai curăţit. Ai cazut şi haina cea alba a sufletului tău este acum neagră? Alearga la Hristos cu căinţă şi rugăciune din inimă, iar  El se va milostivi şi vei primi iertare. 


  E grea lupta cu potrivnicul? Împotriveşte-te gândurilor şi patimilor, cere ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi te va izbăvi. Într-adevăr acest Pământ este o vale a plângerii şi multe necazuri vom avea, dar Dumnezeu care poartă de grija tuturor făpturilor Sale, oare ne va lăsa?    


   Da, avem motiv să fim trişti şi să plângem pentru păcatele noastre. Până şi marii sfinţi cereau vreme de pocainţă şi Milostivirea Celui Preaînalt pentru sufletele lor şi ale lumii intregi. 
Ar fi bine dacă pocainta ar fi motivul tristetilor noastre, dar tristeţea multora dintre noi este pricinuită de altceva. Noi spunem că motivele sunt lipsurile pământeşti şi necazurile, dar de fapt avem "mari lipsuri cereşti". Suntem prea legaţi de cele materiale şi inima noastra nu poate zbura către ceruri. 


  Suntem prea raţionalişti pentru a-l putea iubi pe Hristos "din tot sufletul şi din toata inima noastră". Credinţa noastră este prea slabă ca să fim vii. Încă suntem morţi. Incă ne târâm în patimi şi în păcate. Să ne ridicăm fraţilor! 


Articolul a fost publicat in revista Orthografitti .