Despre sinucidere - Parintele Mihail - Andrei Aldea

Parintele Mihail - Andrei Aldea invitat in cadrul unei emisiuni la Radio Romania Actualitati vorbeste despre sinucidere. Aveti rabdare si ascultati si ve-ti intelege pretul acestei fapte necugetate care este "o lepadare de Hristos, de credinta si de viata" ( Pr. Andrei Aldea). Un cuvant exceptional care intrece toate parerile celor care incearca sa justifice sinuciderea.

- Parintele Mihai-Andrei Aldea despre sinucidere la RRA,13 feb 2011
 
 Asculta  mai multe  audio   traditionala

O sarcina extra-uterina "transformata" intr-o sarcina normala printr-o minune

Minune aparuta in cartea : Sf. Nectarie- Minuni in Romania


Acum trei zile mă duceam la ecograf ca să aflu în câte săptămâni sunt însărcinată. Eram foarte entuziasmată, dar doctorul se uita, tăcea şi nu ştia cum să-mi zică că sarcina este extrauterină şi că trebuie să mă duc de urgenţă la spital, să-mi facă investigaţii. Am rămas şocată (am un băieţel de 1 an şi 6 luni, care e sănătos), nu ştiam din ce cauză a pus acel diagnostic cumplit, sigur pe ecografie se vedea că nu este nimic în uter. În fine, m-am dus la spital, la cei de la urgenţe, speriată, iar aceştia mi-au explicat că trebuie să mă interneze şi că pot muri în orice moment de la o sarcină extrauterină dacă nu se intervine rapid...

Eu le-am spus că dau semnătură că nu vreau să mă internez şi că eu avort nu mai fac. Am făcut un singur avort care m-a marcat pe viaţă, asta este o ucidere de copii, n-am să mă iert pentru asta... Chiar dacă doctorii mi-au explicat că la sarcina extrauterină nu se mai numeşte avort, ci operaţie, eu tot avort consider că este deoarece copilul creşte pe una din trompe, deci el nu este mort. Am dat semnătură, am plecat din spital şi m-am dus la părintele meu duhovnic şi i-am spus ce necaz am. El mi-a spus să mă rog şi să am încredere că va fi bine pentru că au mai fost femei în această situaţie şi au trecut cu bine cu ajutorul sfinţilor, al credinţei. Eu cred asta cu tărie acum, mai ales că ştiu că am greşit când am făcut avortul.

Vreau să vă spun că un rol foarte mare în viaţa mea îl are Sfântul Nectarie, nu vreau să nedreptăţesc vreun sfânt, toţi ne ajută, dar eu îl simt ocrotitorul familiei mele pe Sfântul Nectarie. M-am rugat toată seara, am plâns, nu am putut dormi, iar a doua zi dimineaţă m-am dus la consultaţie să văd ce se mai întâmplă. Tremuram de emoţii şi mă rugam încontinuu, doctorii credeau că sunt nebună. Ei tot încercau să îmi spună că dacă e să fie sarcină extrauterină trebuie să mă opereze de urgenţă, că asta nu se mai numeşte avort, deoarece e pusă viaţa mea în pericol. „dar a copilului?” „Nu... - spun ei - că el oricum moare.”

În fine, au făcut ecografia, m-au consultat şi au spus că asta e o sarcină normală şi că momentan nu am de ce să mă tem.

ASTA CHIAR ESTE O MINUNE A SFINŢILOR, A MAICII DOMNULUI, EU CRED CU TĂRIE! Să nu credeţi că prima ecografie a fost greşită.

(Oana)¹

sursa

Cine plange pentru copii avortati?

Trista intrebare si nu stiu cine poate raspunde. Avortul e atat de mediatizat astazi incat multe femei nici nu mai realizeaza ceea ce fac. Sunt cazuri in care efectul post-avort este foarte cumplit. In primul rand durerea ca ai pierdut o parte din tine, gol si remuscarile ca ai omorat o viata, apoi cosmaruri, multa durere si niciodata pace si liniste. 


Multe femei ar face orice sa mai poata sa aleaga odata sa pastreze un prunc pentru ca atunci cand aleg sa faca avort nu stiu, sau nu vor sa creada ce se va intampla si fac aceasta "alegere" ca si cum ar avea drept asupra vietii si asupra mortii intr-un mod atat de superficial la fel de usor cum ar alege daca sa mearga la cumparaturi sau nu. 


As putea cosmetiza lucrurile, sa va vorbesc foarte frumos si pozitiv despre aceasta problema dar n-am sa fac asta pentru ca din aceasta cauza au fost atatia copii avortati. Statisticile sunt infioratoare si tocmai aceasta "masca pozitiva" aplicata atunci cand se vorbeste despre avort arunca femeile intr-o ignoranta care le face sa se minta ca n-au facut nimic.


 Nu condamn persoanele ci condamn pacatul si imi doresc ca viitoarele mame sa stie bine pe ce drum pornesc. Poate ma acuzati ca sunt prea "dramatica" si vorbesc prea "socant" dar nu pot sa fiu altfel cand ma doare sufletul pentru faptul ca acum doua saptamani o femeie a avortat un copil pentru ca oamenii din jurul ei i-au spus ca nu i se va intampla nimic daca va alege "sa scape " de o asemenea povara. Desi eu si duhovnicul i-am spus ca nu trebuie sa faca aceasta mare greseala ea s-a ambitionat sa creada ca nu va fi mare lucru. 


Acum nu-si mai gaseste locul in viata, este distrusa. Imi povestea ca atunci cand a constientizat ce face era prea tarziu. Urla de durere, isi vroia copilul inapoi. Dupa un avort nimic nu mai e la fel. Constiinta incarcata apasa sufletul si poate duce la efecte nebanuite care merg pana la dorinta de sinucidere. Iata cat de mult se indeparteaza omul de Dumnezeu. Animalele nu-si omoara puii dar oamenii se coboara mai prejos. Ma durea atat de mult si rugandu-ma simteam ca si pe Hristos il doare enorm. Dar nici eu, nici El n-am putut trece peste vointa libera a omului. Dumnezeu i-ar mantui pe toti oamenii. Multe lucruri insa tin de vointa noastra, daca vrem sau nu sa ascultam de Dumnezeu. El n-a dat nici o porunca de dragul de a porunci, le-a dat tot din multa dragoste pentru om. 


Atunci cand omul asculta de Dumnezeu primeste binecuvantarea Lui iar Dumnezeu il pazeste. Multi dintre oameni inteleg asta tarziu, cand au sufletele ferfelita. Hristos ii primeste si atunci cu bratele deschise pentru ca iubirea Lui e un ocean care nu se termina niciodata, dar Il doare si pe El durerea noastra. Plange impreuna cu noi. 


Exista spovedanie, exista iertare dar trebuie sa constientizam pretul greselilor noastre, nu sa spunem " lasa ma duc acum sa fac avort apoi merg la spovedit ca parintele e bun si ma iarta. 

Smulge Doamne sufletul meu din moarte, invata-ma sa umblu in caile Tale

Fragmentul de mai jos este o parte din Rugaciunea unui carturar alexandrin. Am descoperit-o de curand si m-am descoperit pe mine. 

"Doamne, Tu știi: mă doare atât de tare întâlnirea cu Tine. Când vrei să mă îmbrățișezi, urlu de durere – mă dor toate rănile mele cele supurânde, nenumărate, mici și mari, ascunse sau văzute. Când Te îndepărtezi puțin de la mine pentru a mă lăsa să înțeleg, din nou – puțin mai mult – cum am fost atâta timp fără Tine și cum  încă sunt, urlu și mai puternic. 


Nu pot fără Tine, iar cu Tine mi-e iarăși, atât de greu, în acest început al iubirii, atât de firav, care nu se mai sfârșește. Tu ești atât de blând și delicat. Te privesc în icoană și mi se face frică. Mi-e teamă de Sfințenia Ta. Văd (oare văd?) cât de departe am căzut de la Tine. Atunci, Tu vii din nou să-mi spui că mă iubești fără nici o condiție. Știu că e așa. Îmi văd pe zi ce trece neputința și mizeria, tot mai mult, și cu asta mi se face tot mai tare dor de Tine. 


Cu cât vii mai mult, cu atât Te chem mai mult. Nu mă mai lăsa în urâțenia și mizeria mea. Dar dacă asta sunt? Mă vei respinge, Tu, care pe Cruce ai fost Cel mai urât dintre noi, cu Chipul stâlcit de lovituri, cu Spatele sfâșiat de bice, cu Mâinile și Picioarele strâpunse de piroanele bătute în lemnul Crucii? Oare nu cu aceleași piroane și nu cu același lemn te jucai, când erai Tu însuți copăcel, printre picioarele bunului Iosif? Iată, eu refuz acele piroane pentru că mi-e teamă să nu Te lepăd împreună cu ele. 


Vreau doar în brațele Mamei Tale, în îmbrățișarea sfântă a Preacuratei. Acolo mi-e bine. Dar pe Tine, Preadulce și Preabunule, pe Tine te dorește sufletul meu mai mult decât însăși viața. Nu este viața mea fără Tine moarte și întuneric? Dar eu nu Te pot urma pe Cruce. Ține-mă-vei Tu sub ea măcar? Aduce-mi-Vei aminte de neascultarea mea față de Tine? Dă-mi să-mi plâng toate păcatele și să zdrobesc fără milă toți idolii cu care am desfrânat în Templul Tău cel sfânt.

Tu, Preamilostive Doamne, până la capăt vrei să îmi ierți căderea; în mine se zbate o ezitare și o împotrivire pe care nu o pot înțelege. Deplin vrei să mă reașezi ca oaspete de seamă întru cele ale Tale și din nou, fiu iubit numindu-mă, averea Ta vrei să o împarți cu mine, sălășluindu-Te în inima mea. Pierdut am fost și m-ai găsit. Ești atât de bun. Învață-mă să fiu ca Tine. Cine se poate măsura cu Tine? Cine poate intra la judecată cu Tine? Învață-mă, Doamne, să-Ți primesc iertarea și Învierea.

Cum Te-ai putut ascunde atât de adânc chiar și în cea mai de jos făptură omenească? Tu nu vezi că nu Te pot iubi acolo unde-mi ceri cel mai mult, în aproapele meu căzut, în vrăjmașul care mă lovește cu sălbăticie prin prostia lui, prin ignoranța lui, prin urâțenia, prin sluțenia lui, prin nerecunoștința și viclenia lui? De ce mă chinui? Tu nu vezi că nu Te mai pot desluși dincolo de toate aceste patimi pe care le văd în aproapele meu? Tu nu vezi murdăria ochiului meu?

Chipul Tău din mine cheamă Chipul Tău din acela, dar puhoiul de urâțenie și păcat cine-l va străpunge? Străpunsu-L-ai deja pe Cruce. Pogorâtu-Te-ai deja la iad. Înviat-ai deja, pe Adam ridicând la Tatăl. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Nu pomeni, Doamne, păcatele tinereților mele. Dăruiește-mi pocăința necontenită și lucrarea poruncilor Tale. În prigoană, întărește-mă. În pace, bucură-mă. În tristețe, lacrimi de pocăință dăruiește-mi. Înmoaie cerbicia omului celui vechi care mă stăpânește, cu lucrarea Iubirii Tale.

Smulge, Doamne, și sufletul meu din moarte. Învață-mă să umblu în căile Tale. Arată-mi măcar până unde m-ai dus Tu în spate."

Intreaga rugaciune o puteti gasi aici

In biserica slavei Tale stand, in cer ni se pare a sta

Foto: Florina Pop