Vremuri vechi si noi

Alexandra şi Marian au nevoie de ajutor

2012-02-11T13:24:00.000+02:00

În aprilie 2010 am început campania "Împreună putem schimba vieţi", despre care am scris aici .Atunci i-am văzut prima oară pe Alexandra şi Marian, doi tineri care au avut curajul să-şi întemeieze o familie, deşi condiţiile materiale nu le erau prielnice.

În momentul în care am cunoscut-o pe Alexandra, ea era însărcinată cu un băieţel şi avea o situaţie foarte dificilă. Soţul ei, de profesie instalator, nu putea obţine un serivicu stabil, fiind bolnav de astm, iar condiţiile de locuit erau nepotrivite pentru creşterea unui copil. Din fericire au fost multe persoane care au sprijinit acest apel, unii prin faptul că au promovat campania, iar alţii prin ajutor financiar.

În luna august al aceluiaşi an, s-a născut Alexandru. Oamenii s-au mobilizat atunci şi au ajutat fiecare cu ce a putut.

A trecut timpul şi în urmă cu o lună, Alexandra a născut cel de-al doilea băiat pe care îl va boteza în curând. Din cauza problemelor de sănătate, Marian lucrează în continuare pe unde găseşte, dar banii nu sunt suficienţi pentru a acoperi nevoile familiei.

Zilele trecute am vorbit cu Alexandra la telefon şi mi-a spus că au nevoie de alimente. Cine o poate ajuta în vreun fel, poate lăsa un comentariu la această postare sau mă poate contacta pe mail la adresa: alexandra_nadane@yahoo.com.

Tânără, singură și mamă

2012-02-09T11:34:00.001+02:00

O poveste reală, cutremurătoare despre o femeie cu adevărat puternică. La 22 de ani a ales să-și păstreze copilul pentru că și-a înțeles menirea. Nu i-a fost ușor, a suferit enorm, dar a avut curajul să-și privească viața în ochi și să-și asume responsabilitatea. Acum e liniștită, senină, dar îngrijorată de viitor.

"Numele meu este Andreea și am 22 de ani. Am avut o relație, de aproape trei ani, cu un băiat pe care l-am iubit enorm, însă dragostea s-a stins subit, în urma scenelor de gelozie și comportamentul lui schimbat în mod radical. Când am început relația, eu eram fecioară și așteptam momentul potrivit pentru a începe un raport intim cu el. Între timp, el se schimba din rău în mai rău, motiv pentru care eu amânam ‘momentul’, în speranța că el își va reveni și va fi așa cum îl cunoscusem. Mă judeca aspru din cauza locului de muncă pe care îl aveam, și anume dansam ca animatoare in diferite cluburi din capitală, job constrâns și de situația familială, aspect pe care îl cunoștea foarte bine.

Tragedia familiei mele a început din momentul în care ne-a murit o o soră într-un accident de mașină. De atunci, mama a intrat într-o depresie cronică foarte periculoasă. În tinerețe, ea fusese diagnosticată cu schizofrenie paranoidă, trecând prin mai multe episoade care prezentau labilitate la nivel psihic. Tata ne-a părăsit și el, încă de la o vârstă fragedă. Am rămas patru surori din cele cinci, însă doar eu și cu o altă surioară am rămas alături de mama, să avem grijă de ea și să o întreținem, de 5 ani încoace. Mă întrețin și pe mine, și pe mama de la o vârstă fragedă, dar, între timp, am terminat și o facultate, în timpul căreia nu îmi permiteam un job de zi, plus că un salariu normal nu îmi acoperea toate cheltuielile.

Am plecat în Italia să muncesc ca ‘hostess’ într-un night club deoarece relația meu cu respectivul scârțâia și m-am gândit că, poate, această pauză, o să îl facă pe el să reflecteze și să mă prețuiască la adevărata valoare. După nouă luni, m-am întors în țară, la el, cu dorința arzătoare să ne împăcăm și să o luam de la zero. La scurt timp, pentru că-l iubeam nebunește, m-am decis să îmi încep viața sexuală cu el, crezând că așa se va îmbunătăți și legătura noastră. Decizia a fost una regretabilă, din păcate. Hotărâsem împreună să ne protejăm, pentru a evita o sarcină, considerând că nu suntem pregătiți să avem deja un copil.

Sunt împotriva anticoncepționalelor de când m-am documentat intens despre cum funcționează cu adevărat. Mijloacele contraceptive nu împiedică fecundarea, ci prinderea micuţului prunc de mucoasa uterină. Deci, nu au efect preventiv, ci abortiv. Pilulele contraceptive au multe efecte negative deosebit de grave. Pilula antibaby a început să fie comercializată în anii ’60. La 10 ani de la introducerea pilulei apăruseră deja 600 de lucrări ştiinţifice despre efectele secundare ale acesteia. Cele mai cunoscute efecte sunt: infarct miocardic, hemoragii cerebrale, tromboembolii, creşterea incidenţei cancerului, sterilitate, tulburări digestive, tulburări oculare, dezechilibru psihic, depresie, modificări de personalitate. Deşi se cunosc bine aceste efecte negative, ‘sistemul oficial’ (adica cei care ne conduc și ne controlează ) încearcă să le minimalizeze pentru a susţine contracepţia.

Ce poate fi mai clar de atât? Deși cu toții știm, în conștiința noastră, că avortul este o CRIMĂ, refuzăm adevărul, pentru că știm că este rușinos și ne face să ne simțim vinovați. Așadar, înainte să luați o decizie fatală, documentați-vă bine!

Deci, nu am luat aceste contraceptive și am rămas însărcinată. De menționat că, după o lună, mă desparțisem definitiv de acest băiat. În urma multor neînțelegeri, el începuse să fie agresiv verbal și fizic, iar eu nu am acceptat o asemenea atitudine. Eram hotărâtă, pentru prima oară în toți acei ani, să mă despart de el fără cale de întoarcere.

Curând, am aflat că sunt însărcinată în cinci săptămâni, iar reacția mea a fost una de șoc teribil, refuz, neputință de a accepta. Mă simțisem transpusă într-o clipită într-un coșmar! Recunosc, cu regret și o rușine de nedescris, că primul gând a fost să fac avort, însă acest gând diabolic și criminal nu a durat mai mult de câteva minute. Eram mult prea conștientă de faptul că avortul este o crimă și o discriminare fatală pe baza vârstei și a locului unde se afla bebelușul în pântec.

În perioada în care am aflat de sarcină, treceam printr-o depresie cauzată de despărțire, sufeream enorm, slăbisem într-un mod exagerat (ajunsesem la 45 de kg, înălțime 1.66) și aveam insomnii cronice de câteva luni. Doar o surioară, din cele trei, mi-a fost alături atât la aflarea veștii, în timpul sarcinii, cât și la ora actuală.

A trebuit să duc multă muncă emoțională până să accept sarcina și ideea ca voi fi o mamă singură, fără o casă, fără o carieră, fără sprijin din partea părinților, familiei, fără absolut nicio stabilitate sau siguranță. A fost groaznic de greu și încă mai este.

M-am gândit să fiu morală și să îi mai acord tatăl copilului o șansă în relația noastră, în special pentru creșterea armonioasă a copilului. Așadar, am încercat timp de nouă luni, cât a durat sarcina, să fie bine între noi, să ne înțelegem, însă în zadar. A fost o tortură. Se comporta dezastruos de tiranic cu mine. Se simțea mai puternic crezând că eu depind de el, iar asta îi “permitea” să mă înjure zilnic și s-a întâmplat să și dea în mine de câteva ori în timp ce eu eram însărcinată. Am suferit și am plâns foarte mult în timpul sarcinii, deși în interiorul meu luptam cu toată ființa să rămân puternică și senină pentru bebelușa mea. Încercăm să mă înveselesc și să găsesc refugiu în cărți, în muzică clasică, uneori dansam și mă filmam. Făceam totul pentru fetița mea, pentru a nu-i transmite stări triste. Din cauza grijilor și a suferinței, nu aveam poftă de mâncare, dar, zilnic, mă forțam să mănânc ca la carte (fructe, lichide, carne, lapte, gătit, fără prăjeli sau conservanți). La sfârșitul sarcinii, aveam cu 25 de kg in plus, dovadă că avusesem bine grijă de bebe, să nu îi lipsească nimic sănătos din alimentație. Aveam momente în care disperam și mă panicam cu gândul la viitor și mă gândeam că poate ar fi mai bine să ne ia Dumnezeu la El pe amândouă. Însă sora mea era tot timpul lângă mine și mă susținea, precum îngerul meu păzitor.

După naștere, am decis să plec cu fetița de lângă tatăl copilului, iar acum sunt senină si liniștită alături de îngerașul meu cel divin. Sunt mai mult îngrijorată decât fericită, având în vedere că sunt o mamă singură și nu știu exact cum îmi voi crește bebelușa, însă voi lupta pentru îngerașul meu cu toată dragostea și cu toată ființa. Alegerile făcute au adus, în interiorul meu, o pace și o satisfacție greu de descris în cuvinte.

Mă cutremur de fericire și emoții când îmi privesc cea mai mare creație și când mă gândesc că acest suflețel mititel a crescut înlăuntrul meu.

Treziți-vă la realitate, doamnelor! Nu este nevoie de multă inteligență pentru a realiza că avortul este o crimă. Vă omorâți propriul copil și, poate, unicul. De ce credeți ca majoritatea femeilor care fac avorturi, când vine momentul în care își doresc un copil, nu mai pot să-l facă?

Pentru că înțelepciunea lui Dumnezeu nu poate fi patrunsă de nimeni. Reflectați!"

Scrisoarea Andreei este preluată de pe blogul: Bucuria Darului

Cei care doresc să o ajute pe Andreea, ne pot contacta pe adresa de e-mail a asociației: contact@asociatiaorthograffiti.ro și la numerele de telefon: 0748.851.336, 0764.665.249 - Miruna Ionescu și 0725.034.307 - Alexandra Nadane.

Răzvan are nevoie de tine

2012-02-06T11:37:00.000+02:00

Răzvan are 13 ani și este primul din cei doi copii ai familiei Nedelca din Baia Mare, oameni greu încercați în urma suferinței acestui copil. După o tumoare pe creier operată la sfârșitul anului 2009 și bucuria părinților pentru reușita operației, a urmat recidivarea tumorii.

În prezent este necesară a doua operație pentru extirparea ei. Acest lucru se poate face și în România, dar cu riscuri foarte mari, motiv pentru care părinții au luat legătura cu o clinică din Germania unde au trimis analizele lui Răzvan. Răspunsul primit a fost acela că operația se poate realiza cu succes, însă pentru a putea face acest pas, familia are nevoie de 50.000 de euro.

Mai jos găsiți conturile în care se pot face donațiile, dar și blogul cu povestea lui Răzvan unde puteți găsi mai multe informații precum și documentația medicală. Puteți ajuta și prin simplu fapt că promovați cazul lui.

Conturile sunt deschise la BCR, Sucursala BAIA MARE, Judetul MARAMUREȘ pe numele NEDELCA ALIN.

EURO: RO93 RNCB 0182 1250 4058 0002
LEI: RO23 RNCB 0182 1250 4058 0001

Blog: http://nedelcarazvan.wordpress.com/

Pentru părintele Zarko

2012-01-20T12:51:00.000+02:00

Irina și Părintele Zarko s-au cunoscut în Macedonia la o întalnire între tinerii creștin-ortodocși din Balcani. După puțin timp, el a învățat româna și ea - macedoneană.

S-au căsătorit acum 6 ani și s-au stabilit în București.

Părintele Zarko a început să lucreze la o firmă și în paralel a urmat cursurile facultății de Teologie Pastorală.

Acum 2 ani, la 33 de ani, în urma unor analize Părintele Zarko a aflat că are cancer. I s-a recomandat de urgență operație, chimioterapie, radioterapie.

În urma primei operații și a chimioterapiei intensive tumoarea aflată, foarte periculos, lângă aortă, a început să crească. Au oprit radioterapia. Tumora ar fi - zic doctorii - inoperabilă. Inoperabilă în România.

Au încercat multe tratamente timp de 2 ani. Tratamentul natural a transformat tumora preexistentă în teratom - tumoare benigăa prin definiție, însă dimensiunile ajunse la 30cm, impun operația. Tratamentul chimio și radioterapeutic nu este potrivit pentru ce are el.

Anul trecut, înainte de Crăciun, au avut bucuria – Irina zice că a fost un dar - să fie hirotonit Diacon pe seama Mânăstirii Antim. Acum Zarko este Părintele Zarko și slujeste în fiecare dimineață și seară.

În urma trimiterii dosarului medical la peste 20 de clinici din lume au primit 5 raspunsuri pozitive. Cu câteva zile în urma au primit din partea unei clinici din Viena vestea că ei îl pot opera și că fost programat la operație pentru data de 1 februarie. Suma estimată pentru operație: 20.000 euro.

Mai multe pe blogul: http://pentrudiaconulzarko.blogspot.com/

Sărbătoarea Nașterii Domnului

2011-12-22T15:42:00.000+02:00

Sărbători cu bucurie, dragii mei!

Un an nou mai bun și mai frumos!

Ştefania

Schimb de Carte Ortodoxa - Bucuresti

2011-12-06T17:48:00.002+02:00

Dragi prieteni,

Va avea loc un nou "Schimb de Carte Ortodoxă" - Duminică, 11 decembrie, începând cu ora 13.00, la Biserica Sf. Daniil Sihastrul. Ne-am gândit să discutăm despre un subiect extrem de interesant pentru mulți dintre noi și anume despre "Martirii închisorilor comuniste". Moderator este Pr. Mihai Andrei Aldea, teolog, etnolog și scriitor.

Pentru că la întâlnirea precedentă, mai multe persoane și-au manifestat disponibilitatea și dorința de a participa alături de noi la micul bufet pe care îl organizăm de obicei cu această ocazie, vă mulțumim cu plecăciune pentru oferta generoasă și vă încurajăm să aduceți, după putere și după plăcere, mici gustări sau băuturi de post. Noi aducem ceaiul, fierbătorul, paharele și dulciuri de casă. :)

Vă așteptăm alături de noi!

Persoană de contact: Alexandra Nadane - 0725034037

www.asociatiaorthograffiti.ro

Efemeritate

2011-11-30T16:17:00.001+02:00

Sursă foto

În timp ce o rază de soare se strecoară încet pe fereastră, am sufletul prins în valul unei melancolii. Văd timpul și oamenii cum trec aievea pe lângă mine, cum totul se schimbă cu viteza luminii, fără să realizez că înainte a fost altfel.

Întâmplări și vise mă salută în grabă și dispar undeva fără cuvinte.

Firul ultimului vis a rămas prins nu se știe unde și s-a răsucit până și-a schimbat sensul.

Mâine, ziua de astăzi va fi ieri, poveștile noi vor fi vechi, iar oamenii vor pleca sau se vor ascunde în problemele și singurătățile lor.

Numai Hristos nu se grăbește, nu ceartă, nu cere, e acolo oricând omul voiește să-l întâlnească.

Liniștit, cu pace sublimă și cu durere, te întâmpină întodeauna la orice răscruce, cu ochi blânzi și privire senină.

Foto: Dan Vasiliu

Bun venit în Finlanda - Jurnal de călătorie

2011-11-23T11:54:00.000+02:00

14 - 20.11.2011

(Din avion)

14.11.2011, Luni, București - 7:15

Am decolat cu întârziere de pe aeroportul Otopeni și cu emoție în același timp, pentru că era prima dată când mă aflam într-un avion. Nu mi s-a făcut rău în momentul decolării, dar am simțit că m-am desprins cu totul de pământ și de lume, că nimic nu mai e sub controlul meu, că Cineva acolo Sus are grijă de toate.

Paris - 9.30

Am ajuns în Paris, am schimbat avionul spre Helsinki, unde am ajuns în jurul orei 15.00. Acolo ne-au așteptat gazdele și colegii din Franța și Estonia. Am pornit cu un taxi spre Nurmjarvi, localitate aflată la 30 de minute de oraș, într-o zonă de pădure, unde urma să se desfășoare trainingul.

(Clădire din locația unde am fost cazați)

Nurmjarvi – 17.00

După ce am luat masa și am primit o lecție în privința modului de a mânca, a început programul de activități cu partea de cunoaștere și prezentare a programului.

Participanții sunt oameni deosebiți și fiecare are în backround ani de experiență în lucru cu tinerii în cadrul Centrelor de Informare pentru Tineret. Programul e destul de încărcat, sunt aproximativ trei sesiuni pe zi, dar sunt sigură că va fi o experiență interesanta care imi va schimba perspectiva în acest domeniu.

Poză de grup

15.11.2011, Marți, Nurmjarvi

Pe finlandezi nu i-am auzit vorbind de reguli, dar i-am văzut respectându-le. Nu i-am auzit vorbind despre mediu, dar respir un aer curat. Nu mi-a vorbit nimeni despre liniste, dar in jurul meu rareori e galagie. Nu-şi laudă sistemul educaţional, dar oferă programe de înaltă calitate. Îşi pun în farfurie doar atât cât consumă şi se uită întrebător la cineva atunci când aruncă fie şi o lingură de mâncare, dau critici doar dacă sunt siguri că e un lucru care te ajuta sa te perfectionezi şi îşi centrează atenţia întodeauna pe acţiune şi nu pentru persoană.

Trainingul este împărțit pe patru zone de lucru:

Zona 1 – Backround și principii pentru informarea tinerilor – parte introductivă, teoretică, în care sunt explicate principiile, conceptele și metodele folosite în lucru cu tinerii.

Zona 2 – Informarea tinerilor în practică –identificarea nevoilor, căutarea, găsirea și organizarea surselor de informații, selectarea calitativă a informațiilor, obținerea informațiilor pentru tineri.

Zona 3 – Arta de lucru cu tinerii – abilități, atitudini și valori în informarea tinerilor.

Zona 4 – Dezvoltarea profesională continuă în lucru cu tinerii – monitorizare, evaluare, networking, promovarea serviciilor si programelor de informatii pentru tineri.

După masa de prânz, Laura cu Evgheni din Estonia au avut sesiunea „Principii utilizate în informarea tinerilor”. Au făcut echipă bună, sesiunea a fost interactivă și au primit un feedback foarte bun atât din partea facilitatorilor cât și de la ceilalți participanți.

La un moment dat ne-au împărțit în echipe de câte trei persoane, cu sarcina de a găsi un exemplu pentru nerespectarea acestor principii. Am fost în echipă cu Nicolas din Franța și Darko din Croația. După ce am înțeles ce avem de făcut, coechipierilor mei li s-a părut o misiune foarte grea, nu găseau un exemplu potrivit. în țările lor aceste principii erau înțelese ca fiind firești, fără să necesite reguli sau prevederi speciale. În final s-au gândit la situația în care trainerii nu sunt suficient de pregătiți, iar acest lucru scade calitatea programului.

În pauză, Irene, facilitatorul cu numărul doi, mi-a povestit că a lucrat într-un program de informare a tinerilor în Republica Moldova. Mi-a spus că i-a plăcut locul și tinerii, ca există un potențial, dar lipsa unei atitudini la nivelul societății în privința dezvoltării programelor pentru tineri face ca lucrurile să nu se miște într-un sens pozitiv. Mă gândeam că același lucru e și la noi.

Pirio mi-a povestit că finlandezii au obiceiul ca după ce merg la saună să se arunce într-un lac din preajmă și să înoate un timp, am aflat că înotul în apă rece sau înghețată e chiar un sport național.

În realitate bucătarul nu se satură cu mirosul mâncării, iar un deținut nu primește libertate dacă filozofează despre ea. La noi distanța de la teorie la practică este destul de mare uneori, față de finlandezi pentru care e suficientă o singură discuție în care sunt puse pe masă informațiile și nevoile ambelor părți, se ia o decizie și se pune imediat în practică. Așa s-a întâmplat în Finlanda cu bugetul guvernamental pentru programe de tineret. Mai multe organizatii au depus la Guvern un memoriu în care solicitau acordarea acestor bani, lucru care s-a întâmplat imediat după ce s-a luat o decizie. La noi e nevoie de birocrație, dezbateri, amânări și închidere de uși.

16.11.2011, Miercuri, Nurmjarvi

Am luat micul dejun. În jur e o atmosferă relaxată de liniște și pace. Am ieșit un pic pe afară, case singuratice se zăresc printre copaci, câteva leagăne de pe malul lacului vorbesc despre prezența unor copii.

Prima sesiune de astăzi a fost despre Identificarea nevoilor de informații pentru tineri, prezentată de Sari din Finlanda și Myriya din Franța. Myriya spunea că în Franța odată la doi ani se face un studiu amănunțit cu privire la nevoile tinerilor, după care se fac programe și se dezvoltă centrele de informare. M-am gândit că în România e același lucru, e nevoie de un studiu făcut pe bune, altfel e posibil ca programele să nu vină pe linia nevoilor.

Seara am lucrat cu Darko ultimele detalii pentru sesiune, apreciez in continuare spiritul practic al finlandezilor.

17.11.2011, Joi, Nurmjarvi

Azi am avut sesiunea cu Darko despre obținerea informațiilor pentru tineri. Împreună cu participanții am găsit grupuri diferite cu nevoi specifice și am căutat cele mai bune instrumente și metode pentru obținerea și distribuirea informațiilor pentru tineri.

Ca exemplu de bună practică am avut proiectul YOUNG SCOT SP@CE e-Road Show, un autobuz cu dotări tehnologice și conexiune la internet care merge în liceele unde tinerii nu au acces la internet și le oferă posibilitatea să intre pe portalul de informații pentru tineri.

La sugestia Irenei și spre amuzamentul tuturor, echipele au avut nume românești: „popușoi”, „magiun”, „copac”, „ghindă”, etc. Le-a plăcut, emoțiile mele nu s-au văzut iar dificultățile de limbaj nu m-au făcut să nu fiu deschisă.

După sesiune am plecat la Helsinki, am vizitat mai întâi centrul de informații pentru tineri YESbox din mall-ul orașului Omenia. Locație foarte interesantă cu un design creativ, materiale interesante și atractive pentru tineri. Bună ideea cu prezența într-un centru comercial, dar cam costisitoare.

Centrul YESbox

Am ajuns în Helsinki și am primit câte o hartă, urmau câteva ore de timp liber. Eu cu Laura și cu Nicolas n-am vrut să mergem la cumpărături așa că am pornit la plimbare pe străzile orașului. Voiam să văd cum sunt oamenii, dincolo de ceea ce cunoscusem până atunci. Am văzut un om care cânta la vioară, câțiva băieți de stradă, clădiri cu arhitectură frumoasă, blocuri nu foarte înalte, excepție făceau câteva centre comerciale, biserici impunătoare, străzi pietruite.

După plimbare am ajuns la restaurantul unde urma să luăm cina. Am stat la masă cu Mika, Pirio, Heidi și Irene, primii trei erau finlandezi iar Irene de origine croată. A fost o seară frumoasă, discuții interesante, schimb de experiența și inspirație pentru idei noi.

Am vorbit despre Crăciun. În Finlanda sărbătoarea durează doar o zi, în seara de 24 decembrie și dimineața zilei de 25, oamenii merg la biserică, după care sărbătoresc în familie.

În Croația există aceeași perioadă și obiceiuri ca și în România, numai că înlocuiesc carnea de porc cu un preparat tradițional. Moș Nicolae ajunge și la ei pe 6 decembrie.

Mika mi-a spus că nu știe prea multe despre România, așa că i-am povestit despre tinerii români, despre nevoia existenței unui centru de informare pentru tineri și a unor programe care să-i sprijine în ceea ce fac. Mi-a spus că ar fi o bună oportunitate de dezvoltare pentru țara noastră.

Pirio mi-a povestit despre structura sistemului de educație finlandez. Școala elementară începe la 6 ani și se termină la 14 ani. Copiii merg apoi la licee sau școli vocaționale care acoperă o paletă largă de specializări. Probabil acest lucru e bun de pus în practică și în România. Durata stagiilor de practică în școlile vocaționale este de 5 săptămâni pe semestru, în timp ce România se limiteaza la 2. La 18 ani tinerii aleg dacă încep să lucreze sau merg la universitate care dureaza in general 6 ani.

I-am întrebat cum reușesc să fie atât de exacți cu timpul, mi-au răspuns că nu știu rețeta, dar că le stă în fire.

Târziu ne-am întors la Nurmjarvi. Pe parcursul celor 30 de minute am vorbit cu Ilse din Belgia despre sistemul de educație belgian. Acolo școala începe la 4 ani, până la 6 ani copiii învață la un nivel începător, continuă cu alt nivel până la 12 ani, iar de la 12 la 18 ani parcurg ultimul nivel, fără a exista clase. La 18 ani aleg dacă merg la un colegiu cu durată de 2,3 ani, încep să lucreze sau merg la o universitate cu durată între 5 și 7 ani. Mi s-a părut un sistem eficient pentru că nu uniformizează ci tratează copilul în funcție de vârstă și de nevoi. Am făcut schimb de date de contact, mi-a spus că mă ajută oricând cu informații, studii, etc.

18.11.2011, Vineri, Nurmjarvi

Am văzut cum poate fi folosită eficient o piesă de teatru într-un training. Tema sesiunii era despre metodele prin care se poate comunica eficient cu tinerii. S-au făcut echipe de câte două persoane și s-a dat fiecărei echipe câte o metodă de comunicare: față în față, online, discuții în grup, etc.

După ce timpul de lucru s-a terminat, Imre a intrat în rolul de judecător, iar participanții în rolul de juriu. Fiecare echipă prezenta argumentele pentru metoda lor, după care ceilalți aduceau contra-argumente, apoi au votat ce-a mai bună metodă. Mi s-a părut o chestie creativă, iar informațiile au fost reținute mult mai ușor.

După prânz am ieșit afară la un teambuilding. Am vorbit cu Sari de la Eurodesk, cu Math din Turcia și cu Myrya din Franța despre valorile tinerilor, despre educația pe care o primesc în familie, școală și societate. Mi-am dat seama încă odată cât de important este să cunoști nevoile și valorile tinerilor atunci când vrei să faci ceva care să răspundă nevoilor lor.

19.11.2011, Sâmbătă, Nurmjarvi

Am învățat că networkingul mai poate avea și alte beneficii înafară de socializare, se poate face organizat după anumite principii ( Responsabilitate, Cooperare, Inițiativă, Încredere și Respect, Monitorizare și Evaluare), situație în care se pot obține mai multe feluri de rezultate.

Seara am avut interviul personal cu Irene, m-a întrebat despre ce aș vrea să fac în continuare. I-am spus că în România e nevoie de un studiu realist pe nevoile tinerilor, urmat de formarea unor oameni în lucru cu tinerii și de înființarea unui centru de tineret. La un moment dat se oprește din discuție și îmi povestește că a fost odată în Egipt și a întâlnit pe cineva căruia îi murise fratele și care se întreba de ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple așa. Irene i-a răspuns că există momente în viața omului când Dumnezeu îi oprește un pic viața în loc, îi schimbă direcția și îl pune la treabă în continuare.

Tinerii sunt o forţă, nu sunt o problemă!

2011-11-19T13:28:00.004+02:00

Ieri vorbeam cu L. despre interesul tinerilor pentru religie şi despre nevoia de spiritualitate, dar şi desprecum sunt primiţi tinerii uneori în Biserică şi mă gândeam cum ar trebui abordată problema.

Într-adevăr tinerii s-au săturat de predici şi vor exemple. Au frustrări pentru că nu sunt înţeleşi şi nu întodeauna sunt luaţi din punctul în care se află. Îi enervează să fie priviţi de sus şi să li se spună nişte lucruri care pentru ei sunt cu totul noi, fără a le fi explicate.

Cred că trebuie lucrat cu " materialul clientului", în sensul că e necesar să fie luaţi de la nivelul la care sunt, chiar dacă e complet străin de ortodoxie şi încet încet să redescoperim Adevărul împreună cu ei. Să le fim prieteni şi împreună mergători pe cale, nu poliţişti pentru ordine şi disciplină.

Nu trebuie să le arătăm cât de buni, minunaţi şi sfinţi suntem noi prin vorbe, pentru că e suficient să găsească un mic punct strălucitor şi la un moment dat vor căuta lumina.

Mai bine vorbim cu Hristos despre tineri şi încercăm să fim în preajma lor în momentul în care apare acel "click", acea " intervenţie divină" de care vorbeşte Ţuţea.

Avem mare nevoie de preoţi potriviţi pentru comunicarea cu tinerii, de oameni vii care să nu se sperie de întrebările şi încertitudinile lor, pentru că uneori se întâmplă ca un tânăr să caute multă vreme adevărul şi când în sfârşit intră într-o biserică să fie dat afară sau să fie privit ciudat, pentru că renunţă şi se duc acolo unde sunt bine-primiţi iar noi pierdem contactul cu ei.

Cred că e mai bine ca lucrurile să vină din interior spre exterior decât invers, pentru că uneori oamenii se opresc la exterior şi rămân acolo.

Tânărul care ni se pare acum ciudat pentru că intră în biserică având blugii tăiaţi, peste 5 minute poate avea mai multe lacrimi şi credinţă decât am avut noi întreaga viaţă şi asta să-i schimbe total atitudinea.

Personal, apreciez mai mult oamenii care caută şi au întrebări existenţiale, care au o nelinişte sănătoasă, pentru că nu îi lasă să se oprească până nu găsesc adevărul, decât o persoană care se află în locul potrivit, dar doarme liniştită în şoşoni pictaţi cu pinguini.

Uneori se întâmplă ca în povestea cu broasca şi iepurele.

Odată un iepure mergea liniştit pe cărarea de lângă un lac şi vede o broască abia ieşită la înviorare. După ce îşi dau politicos salutul dimineţii se gândesc să se ia la întrecere.

Iepurele îşi spune în mintea sa: " Voi câştiga cu siguranţă la ce viteză am, nu am concurenţă" şi începe să alerge, ajunge la jumătatea drumului, se aşează liniştit pe o buturugă şi adoarme.

Se satură iepurele de somn şi îşi aminteşte că n-a auzit broasca trecând pe lângă el. Se ridică liniştit, merge încet şi relaxat spre punctul de sosire, numai că observă cu stupoare că broasca era deja acolo.

Grija, delicateţea, blândeţea şi dragostea pentru ceilalţi nu sunt niciodată de lăsat acasă. Oamenii sunt fiinţe sensibile şi în adânul lor se rănesc foarte uşor. Totuşi este greu să nu răneşti pe nimeni pentru că uneori egoismul şi orgoliul oamenilor sunt patologice.

În Helsinki la fiecare intrare, fie că e vorba de o casă sau de un magazin din centrul oraşului, există locuri speciale în care sunt aşezate lumânări sau diferite recipiente cu lumină naturală.

Fiecare suflet are lumina lui chiar dacă este aproape stinsă sau incandescentă, important este să dam mai departe.

Ana Maria Oşca are nevoie de ajutor

2011-11-11T18:26:00.000+02:00

Acum aproape un an am mers la Institutul Oncologic Fundeni cu gândul de a-i cunoaşte pe copiii care sunt internaţi acolo, pentru că urma să organizăm o campanie de Moş Crăciun. Aşa am cunoscut-o pe Ana Maria Oşca, o fetiţă din Judeţul Dolj, despre care vă scriam aici .

Ana Maria are acum vârsta de 3 ani, iar atunci când am cunoscut-o eu fusese diagnosticată cu o tumoră suprarenală între rinichi şi ficat. Operaţia a decurs bine iar analiza trimisă la Viena a ieşit bună, boala se vindecase. Părinţii erau şi ei bucuroşi pentru că Ana Maria era singurul lor copil.

De curând totul s-a schimbat. Boala a recidivat într-o formă mai agresivă, astfel mama şi fetiţa, ajutate de Doamna Cristina Dragoş, au ajuns la clinica din Italia, unde a fost operat şi Cosmin Dănilă . Acolo vor fi repetate analizele făcute în România şi dacă se confirmă revenirea bolii, Ana - Maria va trebui să revină la tratamentul cu citostatice şi să facă un transplant.

Situaţia financiară a familiei este dificilă şi orice ajutor este mai mult decât binevenit.
Se poate dona în conturile: RON : RO 63 CECE DJ 1208 RON 0983949 - deschis la CEC CRAIOVA pe numele OŞCA FLORENTINA
sau

EURO : RO 18 BRDE 170 SV 8054 2871 700 - deschis la BRD CRAIOVA pe numele OŞCA FLORENTINA

Pentru informaţii suplimentare, o puteţi contacta pe Florentina, mama Anei-Maria, la numărul de telefon:

0786.765.544

Despre suferinţă şi dragoste - Emisiunea "Pietrele vorbesc" - Pr. Savatie Baştovoi

2011-11-06T19:42:00.000+02:00

Postez această emisiune pentru că transmite mult mai mult decât un articol şi pentru că avem nevoie de oameni vii de la care să luăm lumină şi bucurie.
Se spune că oamenii s-au săturat de sfaturi, de critici, de predici, poate şi de citit articole lungi şi trebuie să ne adaptăm.
Încep şi eu de astăzi, postând acest material şi pe viitor sper să vin cu articole tot atât de vii. Acesta este şi unul din motivele pentru care nu mai scriu atât de mult şi atât de des, vreau să vă transmită ceva, să nu vă consumaţi timpul citind doar câteva rânduri goale.

Până la un nou articol aştept propuneri cu teme. Vizionare plăcută!

"De Sfântul Nicolae, pentru copiii care nu văd lumina"

2011-11-05T20:50:00.002+02:00

Pe vremea când eram copii ne aşezam frumos ghetuţele la uşă şi adormeam privind pe furiş doar, doar îl vom prinde pe Moş Nicolae. Era o seară a bucuriei, a dragostei faţă de oameni, o zi specială în care fiecare om primea ceva în dar, indiferent de vârsta pe care o avea şi dăruia mai departe, pentru ca bucuria să-i fie deplină.

În vremurile noastre Moş Nicolae ajunge greu pe la case îndepărtate şi oameni săraci, iar acest lucru nu se întâmplă din cauza oboselii, a stresului sau a mijloacelor de transport dificile, ci pentru că banii sunt de multe ori prea puţini ca să acopere necesarul unor copii cu nevoi speciale.

În cele ce urmează veţi afla despre campania " De Sfântul Nicolae pentru copiii care nu văd lumina", iniţiată de doamna Nicoleta Ţintea pe blogul său: http://nicoletatintea.blogspot.com/2011/10/punct-si-de-la-capat.html , susţinută şi de Asociaţia Orthograffiti.

Şi tu poţi fi Moş Nicolae! Donează dulciuri, fructe, jucării şi hăinuţe pentru ca aceşti copii să se bucure de sărbătoare.

Sursă fotografie: Jurnalul Naţional

Despre decizii si libertate

2011-10-28T15:12:00.000+03:00

Când Dumnezeu îți arată o cale pe care trebuie să mergi sau un lucru pe care trebuie să-l faci, fă aceasta cu toată inima, fără să te gândești cum va fi, ce vei pierde sau vei câștiga pentru că în momentul în care ai ales să mergi în direcția respectivă, lucrurile se schimbă cu totul fără să te aștepți și te vei putea bucura. O schimbare care apare la nivel de decizie schimba cu totul lumea din jurul nostru. Deși sunt lucruri pe care poate le-am mai auzit, realitatea mă lasă totuși fără cuvinte. Libertate mai mare ca libertatea în Hristos nu există, dacă ajungi să o trăiești cu toată ființa.

Uneori ni se întâmplă lucruri a căror sens nu-l înțelegem și ne punem întrebarea "Ce rost avea aceasta?" . Când totul rămâne la stadiul teoretic în care se analizează trecutul, prezentul și viitorul este simplu să te agăți de niște fire ale vieții și să călătorești cu gândul pe suprafața lor, însă odată ce mergem în sfera realității și ajungem să trăim viu și să conștientizăm că Domnul se află lângă noi, vedem cu totul altfel lumea.

Vrem să cunoaștem multe dar vedem din ce în ce mai puține. Ochii noștri rămân închiși în fața marilor taine. Ne ascundem singuri într-un glob de gheață și nu mai simțim nimic, cu greu ajunge uneori câte o rază de dragoste. Gândim și citim mult, dar trăim prea puțin. Am descoperit Adevărul care ne poate face liberi, dar dacă îi închidem ușa vom rămâne prinși în propriile lanțuri și vom visa la libertate.

Așa cum bucătarul nu se satură cu mirosul mâncării, nici omul nu dobândește libertatea dacă vorbește despre ea. Cărțile au multe să ne spună dacă le vom asculta cu atenție fără să le citim pe diagonală și să trecem la următoarele, doar ca să bifăm o sesiune de "culturalizare".

Bucuria poate exista în fericire, în tristeţe, în căutare, în revoltă, dar cel mai mult în chipul lui Hristos aflat în fiecare om. Dacă ne-am bucura de acest lucru cu toată inima, ne-ar fi imposibil să urâm. Oamenii vin înspre noi cu o căutare, cu o nevoie, este foarte important însă cu ce pleacă.

Nu pot spune prea multe. Tainele se simt, se trăiesc, se văd. Uneori mi se pare ciudat sa scriu lucruri a căror plinătate și sens se găsesc doar în inimă. Aici se află puținul care se poate scrie în cuvinte pe un ecran de monitor care de multe ori adoarme. Nu stați prea mult în fața lui, aveți prieteni, aveți oameni minunați în jurul vostru... vă pot împărtăși atâtea bucurii, doar să-i ascultați și să trăiți împreună cu ei.

Doar o viață trăită pentru alții este o viață care merită trăită" spunea Albert Einstein și nu cred ca se referea doar la ceea ce dăruim noi ci și la ceea ce primim de la ceilalți.

Sursă foto

Schimb de Carte Ortodoxă la Biserica "Sf. Nicolae dintr-o zi"

2011-10-20T20:57:00.001+03:00

Pe cei care sunt din Bucureşti şi n-au reuşit să ajungă la una dintre locaţiile în care s-a desfăşurat evenimentul Schimb de Carte Ortodoxă sau este prima dată când aud de acest proiect, îi aşteptăm Sâmbătă, 22 octombrie, începând cu ora 14.30, la Biserica "Sf. Nicolae dintr-o zi" (Str. Academiei, nr. 22, Sector 1). Moderator: Pr. Jean Nedelea. Persoană de contact: Felicia Gheorghe: 0726.405.647.

Spre deosebire de o conferinţă, Schimbul de Carte presupune un dialog deschis între participanţi în care se abordează subiecte din cărţile prezentate în raport cu problemele lumii de astăzi. Oamenii vin să asculte lucruri înţelepte şi folositoare, dar mai mult decât atât, vin să le împărtăşească şi celorlalţi din experienţa lor.

În zilele noastre se scriu multe cărţi şi s-ar putea spune că se şi citesc, prin urmare ce nevoie ar fi să ne întâlnim unii cu ceilalţi şi să vorbim despre ele?

Răspunsul e simplu... în natură există suficientă apă pentru toate florile şi cu toate astea foarte multe flori se ofilesc şi mor. Atunci când sesizează lipsa apei omul se duce, ia o stropitoare şi udă floarea, însă nimic nu o face să fie mai verde şi mai frumoasă ca o ploaie răcoroasă.
Cam aşa stau lucrurile şi cu cărţile ortodoxe. De scris s-au scris multe, mai multe decât ar putea citi omul într-o viaţă şi sunt gata să ne dezvăluie frumuseţea ascunsă între coperţi.

Aspectul practic al cărţii este pus în valoare în cadrul unor astfel de întâlniri. Unii sunt preocupaţi de îndeplinirea unor lucruri, alţii sunt contrariaţi de idei, iar pentru mulţi o carte ortodoxă reprezintă primul pas către un adânc plin de întrebări existenţiale.

De la un astfel de eveniment nu plecăm doar cu o carte pe care o restituim după ce o citim ci "împrumutăm" bucurie şi ne formăm o direcţie sănătoasă.

"Lumea nu trebuie să stea în lâncezeală!" - Pr. Valerian de la Schitul Pătrunsa

2011-10-18T19:14:00.000+03:00

Sfatul unui duhovnic către ucenicul său

2011-10-11T21:17:00.000+03:00

Odată un ucenic îl întreabă pe duhovnicul său:
- Părinte, de ce omul dobândeşte Harul aşa de greu şi îl pierde atât de repede?
- Pentru că nu ştie să-l preţuiască, fiule, răspunse duhovnicul cu blândeţe. Atunci când îi dai o pernă unui copil se joacă cu ea, o pierde sau o aruncă. Ajunge să îi simtă lipsa abia când îi este somn şi nu are unde să doarmă.
La fel păţeşte şi omul, pierde Harul şi se străduieşte zile, luni, poate şi ani să-l redobândească. Odată cu trecerea timpului şi creşterea duhovnicească omul ajunge să traiască în Har.

Sebastian vrea să vadă. Tu îl poți ajuta!

2011-10-10T09:29:00.000+03:00

Sebastian Colgiu este un băiat în vârstă de 3 ani diagnosticat cu retinopatie de prematuritate, boală care determină dezlipirea retinei și în final orbirea. A fost operat la o lună de la naștere însă operația n-a avut succes. În prezent Sebastian poate distinge doar lumina de întuneric, dincolo de aceasta se află o lume necunoscută pe care ar vrea să o vadă într-o zi.

În septembrie Sebastian a ajuns în Italia unde a fost consultat de un specialist american care le-a spus părinților că afecțiunea de care suferă copilul necesită o intervenție chirurgicală deoarece ochiul crește în dimensiune și există riscul să iasă din orbită.

În ceea ce priveşte ochiul stâng al copilului medicul a fost mai încrezător. La acest ochi este o dezlipire parţială de retină şi în urma unei operaţii copilul ar avea şanse mari să vadă. Operaţia nu suportă amânare deoarece cu trecerea timpului nervul optic al copilului se atrofiază iar şansele pentru vedere se risipesc.

Din păcate intervenţia chirurgicală de la ochiul stâng, care poate să-i redea vederea şi o şansă la o copilărie normală, se poate realiza numai în SUA în cadrul Spitalului William Beaumont din Detroit.

Atât costurile acestei intervenţii chirurgicale cât şi transportul şi cazarea pentru trei săptămâni în SUA necesită un efort financiar imposibil de suportat pentru familia lui Sebastian, respectiv suma de 20.000 euro.

Cont Ron: RO70BRDE426SV33106774450

Cont Euro: RO63BRDE426SV47142594260

Titular : Colgiu Nedelcu

Banca : BRD sucursala Colentina

Tatal Colgiu Nedelcu 0766.72.09.42

Mama Colgiu Liliana 0766.71.52.64

Mai multe detalii găsiti la adresa: http://sebastiancolgiu.blogspot.com/

Schimb de Carte Ortodoxă - Ediţia Octombrie 2011

2011-10-07T23:43:00.002+03:00

Asociaţia Orthograffiti organizează în perioada 15-23 octombrie a doua ediţie a proiectului internaţional Schimb de Carte Ortodoxă. Spre deosebire de prima ediţie, evenimentul va avea loc în mai multe locaţii din ţară şi din străinătate. Vă vom ţine la curent pe măsură ce se vor stabili detaliile desfăşurării în fiecare locaţie.

Duminică, 16 octombrie 2011, începând cu ora 13.00 la parohia Sf. Daniil Sihastrul (Str. Covasna nr. 22-25, Sector 4, Bucureşti) va avea loc proiectul Schimb de Carte Ortodoxă. Vă invităm să vorbim despre cărţile ortodoxe care ne-au placut, într-un cadru prietenesc, non-formal. Te aşteptăm alături de noi, chiar dacă nu poţi aduce cu tine o carte sau ţi-e teamă să vorbeşti în public. Cu siguranţă te vei folosi de discuţii şi îţi vei face prieteni noi.

Invitatul special este Pr. Mihai Andrei Aldea, teolog, etnolog şi scriitor.

Pianul si sufletul omului

2011-10-02T17:22:00.000+03:00

Aseară am auzit din întâmplare o melodie cântată live la pian. Nu era prima oară când ascultam o astfel de piesă, dar era pentru prima oară când am ascultat-o cu adevărat cu urechile inimii, cum s-ar spune.

Pianistul se asemăna cu omul cotidian care răspândeşte în jurul său gânduri, fapte, trăiri, unele mai joase, altele mai înalte, fiind percepute de ceilalţi în complexitatea şi măsura pe care aceştia o înţeleg. Acesta dăruieşte bucurie ascultătorilor şi mulţumire Domnului pentru talentul său fără a se înalţa pe sine.

Lumina se concentrează pe pian, el rămâne în umbră, notele ajung la auzul ascultătorilor, dar degetele sale nu se aud niciodată. Se aseamănă şi cu omul a cărui rugăciuni se rostesc încet în taina inimii şi cuprind întreaga creaţie iar el rămâne undeva, mic în comparaţie cu dragostea nemărginită ce se deschide înaintea paşilor lui.

Prima oară când am auzit că Pr. Serafim Rose l-a descoperit pe Dumnezeu în cantata Ich Habe Genung de Bach, mă întrebam cum se poate să te schimbe muzica. Acum am găsit răspunsul.

De fapt am găsit bucuria, lacrimile, întoarcerea şi pocăinţa ... la o audiţie de pian.

Filozoful japonez si ramura înflorita

2011-09-29T13:39:00.002+03:00

Un filozof japonez se plimba cândva într-o padure. Și, precum îi stă bine oricărui filozof, gândea. Tot mergând și gândind el, îi atrage atenția o creangă de copac lipsită de orice podoabă.

Se oprește în fața ei și îi spune: vorbește-mi despre Dumnezeu! Și atunci creanga pe loc înflorește. (Culeasă din "Primejdia mărturisirii" - Nicolae Steinhardt)

sursă foto

Cât mă mai rabzi, Doamne? aşa în zdrenţe..

2011-09-23T22:50:00.000+03:00

sursă foto
Încep să scriu prin a-mi contrazice eul şi mândria care încearcă să-şi găsescă loc în suflet şi spun cu toată convingerea că mă numar printre oamenii care nu excelează la capitolul inspiraţie şi creativitate, astfel încât postările mele nu sunt dintre cele mai profunde şi mai înălţătoare opere.

Principalul motiv pentru care n-am renunţat la scris de trei ani de când am început să fac acest lucru, este că nu pot să ţin doar pentru mine ceea ce primesc de la ceilalţi, ceea ce trăiesc sau învăţ din viaţa cotidiană şi întodeauna găsesc prilejul să le împărtăşesc şi altora.

Scriu atunci când îl simt pe Hristos în mine.. când în adâncuri de inimă se nasc doruri şi trăiri, care ies afară cu forţa unei minuni şi a unei bucurii de dat mai departe.

Ştiu că dacă aş trăi cu adevărat în Domnul, lucrul ar fi desăvârşit. De multe ori mă întreb de ce scriu eu, o micime în acest Univers şi nu scriu oamenii de înaltă traire care au într-adevăr ceva de spus. Până la urmă Dumnezeu ştie, iar vina pentru căderile mele îmi aparţine doar mie.

Uneori sufletul meu se îmbolnăveşte fără sa-mi dau seama şi atunci începe un somn de moarte, aşa cum era să păţesc în ultimele zile. Era cât pe ce să renunţ la scris, la vise, la idealuri şi să devin un mic "roboţel" al acestei lumi grăbite.

Simţeam cum moare totul în mine, puţin câte puţin, dar înainte să mă prăbuşesc, a trimis Dumnezeu o pistă pentru aterizarea de urgenţă, s-a schimbat macazul. Am ajuns în siguranţă, am mulţumit politicos oamenilor implicaţi, iar la final aud o concluzie clară şi fermă "Cineva acolo Sus te iubeşte, mulţumeşte-i Lui".

În astfel de cazuri cuvintele sunt de prisos ... doar o întrebare: cât mă mai rabzi, Doamne? aşa în zdrenţe.

UMILENIE (O POVESTE ADEVĂRATĂ)*

2011-09-18T18:07:00.000+03:00

Sherry era o persoană care nu se potrivea în niciun tipar. În vârstă de 19 ani, ajunsese de curând să creadă în Dumnezeu şi să renunţe la multe de dragul Său, dar încă nu era pe deplin acceptată de mulţi alţi creştini de vârsta ei. Aceştia ziceau că trecutul ei întunecat răzbătea încă din felul în care se purta, vorbea şi se îmbrăca. „Arată ca o târfă”, mi-a zis unul din ei. „Trebuie să facem ceva în privinţa asta”.

Pe Sherry o durea să afle că oamenii vorbeau aşa despre ea. Dar de când am cunoscut-o, n-am văzut-o vorbindu-i de rău sau încercând să se răzbune. Avea compasiune pentru ceilalţi, oricine ar fi fost aceştia, o compasiune ce venea de undeva din adâncul ei. Simţeai că ar fi putut ierta oricui orice, căci, spre deosebire de cei ce o judecau, ea suferise. Ştia cum era să nu mai ai nimic de pierdut.

Sherry avea o bucurie lăuntrică care, pe atunci, mi se părea cu neputinţă de priceput. Nu era o bucurie frivolă, vremelnică, ci o fericire profundă care venea şi era încă legată cumva de adânca sa cunoaştere a tristeţii.

Am cunoscut-o pe Sherry într-o tabără de tineret unde lucram amândoi într-o vară, având postul de consilieri. Pe atunci, nu credeam în Dumnezeu aşa cum credea ea, însă Sherry nu m-a privit de sus din pricina aceasta. Uneori, îmi spunea cum Îl vedea pe Dumnezeu în viaţa ei şi în vieţile copiilor de care se îngrijea; dar – spre deosebire de alţi consilieri care erau religioşi şi mă socoteau „imatur duhovniceşte” – ea nu mi-a predicat niciodată, nici n-a încercat să mă facă să mă conformez credinţelor ei. Şi, în ce mă priveşte, n-am dat niciodată atenţie celor spuse de aceiaşi consilieri despre ea, fiindcă vedeam că judecăţile lor sunt prosteşti şi meschine, întemeindu-se doar pe aparenţe.

Sherry şi cu mine aveam o prietenă comună, pe care o voi numi Janine. La un moment dat, Janine a descoperit că e însărcinată. Prietenul său de 19 ani, pe care ea îl iubea cu adevărat, s-a speriat groaznic şi i-a spus că nu e pregătit să se căsătorească cu ea, zicându-i să avorteze imediat. Lui Janine i-a fost frică să-i spună tatălui ei despre sarcină, crezând că va fi cuprins de mânie şi că n-o va ierta niciodată. Din pricina acestor doi bărbaţi, s-a simţit silită să avorteze. Dar nu voia defel să facă aşa ceva; ea voia ca pruncul ei să trăiască.

Janine le-a spus doar la trei persoane din tabără despre cele întâmplate: lui Sherry, mie şi unui tânăr pe care-l voi numi Benjamin. Când Benjamin a aflat, i-a dat o broşură religioasă împotriva avortului şi a mustrat-o cu un avertisment categoric şi rigid. Când am aflat şi eu, tot ce i-am spus lui Janine – deoarece atunci nu credeam cu adevărat în nimic – a fost că poate să facă ce crede că e mai bine şi că o voi susţine, orice hotărâre ar lua.

Sherry, însă, n-a răspuns la veşti nici cu legalismul lui Benjamin, nici cu relativismul meu. Cu o compătimire care nu era nici excesivă, nici lacrimogenă, a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca Janine să nu se simtă ruşinată pentru că face întocmai ce-i spune inima.

Când diferitele schimbări fiziologice pricinuite de sarcină au început să aibă loc în Janine, ea şi cu Sherry stăteau de vorbă despre ele. Când Janine a simţit pruncul mişcându-se înlăuntrul ei, Sherry a fost atât de bucuroasă încât cineva ar fi putut crede că e copilul ei. N-o să le uit niciodată pe Sherry şi Janine în serile de după ce copiii taberei se duceau la culcare; n-o să uit niciodată cum Sherry o îmbrăţişa, o îmbărbăta şi împărtăşea cu ea minunea unei vieţi noi.

Nădejdea lui Sherry era molipsitoare: curând şi eu, care înainte fusesem atât de ambivalent, am început să mă las cuprins de ea. Vorbeam toţi trei despre copil, iar Sherry îi spunea adesea lui Janine ce mamă minunată va fi. Cu toţii iubeam copiii, înconjuraţi fiind de ei în fiecare zi. Sherry şi cu mine i-am făgăduit Janinei să rămânem alături de ea şi de pruncul ei cât timp acesta va creşte.

În prezenţa dragostei jertfelnice a lui Sherry, părea că totul va fi până la urmă bine. Potenţiala mânie a tatălui lui Janine şi temerile prietenului ei – vor trece. Copilul lui Janine va trăi şi va creşte, şi toată durerea trecătoare va fi meritat să fie răbdată. Aceste gânduri o făceau pe Janine fericită şi împăcată atunci când era în preajma noastră, dar exista încă o teamă ascunsă de ceea ce o aştepta acasă.

Când Janine nu s-a mai simţit în stare să facă faţă cerinţelor fizice ale unui consilier, a părăsit tabăra. Nu ştiu ce s-a petrecut între ea, prietenul şi tatăl ei după ce a plecat, dar când s-a întors pentru un scurt răstimp în tabără ca să-şi ia rămas bun şi să-şi ridice lucrurile, am aflat că până la urmă făcuse avort. Îmi aduc aminte că Sherry era încă plină de dragoste faţă de ea. Însă Janine se schimbase; era într-o stare de şoc sau de jale şi nu voia să vorbească sau să se apropie de nimeni.

La scurtă vreme după, tabăra se găsea în săptămâna de dinaintea închiderii. Într-una din aceste ultime zile, Sherry a venit la mine pe când mă aflam alături de băieţi, în cabana mea. Faţa îi era toată roşie şi am văzut că plânsese. Părea că trecuse printr-o traumă majoră şi, totuşi, faţa îi schiţa un zâmbet discret. Am întrebat-o ce se întâmplase, iar ea mi-a spus că se rugase şi Dumnezeu îi spusese ceva.

Acest lucru reprezenta pentru mine o taină desăvârşită, pentru că Dumnezeu nu-mi spusese niciodată nimic; aşa cum am zis, nici măcar nu ştiam cine sau ce era Dumnezeu. Am întrebat-o ce Îi spusese, însă ea şi-a cerut iertare şi mi-a răspuns că nu-mi poate spune. „De ce nu?”, am stăruit, dar ea doar a zâmbit şi a clătinat din cap. Ochii îi erau încă uzi de lacrimi, iar faţa îi strălucea literalmente. Voiam atât de mult să ştiu taina acelei tristeţi bucuroase sau bucurii dureroase sau ce o fi fost. Dar, între mine şi Sherry, se găsea încă o prăpastie pe care nu o puteam trece şi n-aş fi putut nicicum înţelege acel secret, chiar dacă ea ar fi petrecut ore încercând să-mi explice. Chiar şi aşa, îmi doream foarte mult să ştiu ce-i spusese Dumnezeu.

Tabăra a luat sfârşit. Eu am mers la liceu, iar Sherry s-a întors în oraşul nostru natal. După vreo două săptămâni, am aflat că Sherry murise într-un accident de maşină, într-o curbă, despre care se ştia că este extrem de primejdioasă, de lângă aeroportul oraşului. Înmormântarea avusese deja loc atunci când am aflat de cele întâmplate.

În acea noapte, m-am dus pe un câmp de lângă liceu şi am plâns. Am încercat să văd vreun înţeles sau rost în moartea ei, dar de vreme ce încă nu trecusem peste prăpastia care mă despărţea de cele ştiute de ea, n-am văzut niciunul. Bineînţeles, m-am gândit dacă nu cumva Dumnezeu îi descoperise grabnica ei moarte în acea zi în care o văzusem plângând. Dacă ar fi fost aşa, atunci moartea ei ar fi avut un înţeles. Însă cum aş fi putut ştii cu siguranţă? Am încercat să vorbesc cu Sherry ca şi cum ar fi fost încă în viaţă.

Am sunat-o pe Janine. Nu ştiu ce nădăjduisem să aud de la ea, dar, orice ar fi fost, n-am auzit. Era încă distantă. Am vrut să vorbesc cu ea despre Sherry, despre ce se întâmplase, despre ce ne învăţase, despre ce însemnase ea pentru noi. I-am spus că era posibil ca Dumnezeu s-o fi înştiinţat pe Sherry despre moartea ei nu cu mult înainte de a se petrece, dar Janine n-a părut foarte mişcată de aceasta. Tot ce-mi mai amintesc din cele spuse de Janine este: „E o curbă aşa de periculoasă. Nu o să mai trec niciodată prin curba aia”.

Eram atât de deprimat după ce am închis telefonul! Eram prea deprimat ca s-o mai învinovăţesc pe Janine: ea îşi avea problemele ei şi nu mi se cădea s-o judec pentru că nu părea să priceapă despre ce era vorba. Apoi m-am gândit: şi ce dacă a mers prin curba aceea? Sherry avea doar 19 ani şi e moartă. Dacă viaţa şi moartea ei n-au niciun înţeles final, atunci şi noi toţi am putea zbura din acea curbă cu 150 km/h şi să cădem în marele şi veşnicul neant.

O persoană cu adevărat bună, ca Sherry, vine în viaţa noastră şi e criticată că arată ca o târfă de către cei ce nu-i văd sufletul. Am fi putut învăţa atâtea de la ea. Dar ea a murit – şi totul a rămas la fel. Suntem la fel; viaţa ei nu ne-a schimbat deloc. Janine e încă în întuneric, la fel sunt şi eu – ca şi când lumina lui Sherry n-ar fi fost niciodată aici.

Dar n-a fost aşa în realitate. Curând după moartea lui Sherry, împrejurările vieţii mele m-au împins la un nivel de suferinţă pe care nu-l mai cunoscusem până atunci – şi din acea suferinţă am început să aflu, în cele din urmă, Cine este Dumnezeu. Atunci am început să descopăr taina acelei dureri bucuroase, a acelei păci depline, a acelei dulceţi a morţii pe Cruce şi a plânsului cu lacrimi de mulţumire, putând să iert şi să iubesc pe toată lumea, chiar şi pe cei ce ne ocărăsc şi ne blestemă.

Se pare că nimeni altcineva n-a văzut-o pe Sherry în acea durere bucuroasă de dinaintea morţii ei. Şi acum tânjeam să-i spun: Sherry, ştiu acum cum puteai fi atât de fericită şi cum Îi putea mulţumi lui Dumnezeu chiar şi în toiul acelei cumplite supărări, chiar şi dacă El ţi-a spus că vei muri curând. Ştiu acum ce nu-mi puteai spune atunci.

Au trecut ceva ani. Vieţuiam ca monah pe o insulă împădurită, în depărtările Alaskăi. Eram singur într-o chilie de lângă ţărmul stâncos, la kilometri depărtare de oricine. M-am gândit din nou la Sherry şi iarăşi mi-au dat lacrimile. Dar, acum, acea tristeţe nu era doar o greutate inertă, ca mai înainte. Acum se putea îndrepta undeva, acum avea un înţeles, aşa cum şi viaţa şi moartea ei au avut un înţeles. Am plecat să fac câţiva paşi prin aerul umed al nordului, apoi m-am aşezat şi am scris aceste rânduri:

Înainte ca viaţa ta, atât de scurtă, să ia sfârşit

Te-am întâlnit odată cu ochii roş-înlăcrimaţi.

Iar faţa-ţi strălucea de bucurie şi dulce căinţă

Din tainiţele inimii, în care se rostiseră cuvinte.

Ce-a fost anume, tu n-ai putut să-mi zici,

Căci lucrurile acestea nu puteam atunci să le-nţeleg.

Nu ştiu de nu cumva ţi-a arătat Dumnezeu atunci

Că zilele vieţii tale curând se vor sfârşi.

Deşi atunci nu cunoşteam acea lină lumină

A inimii zdrobite, pe care-o dă Mântuitorul

Şi care-n ziua aceea şi ţie-a dat-o, acum o ştiu,

Şi astfel viaţa ta trăieşte mai adânc în mine.

Dar că-acum şi sufletul meu e odihnit de Domnul,

Nu-ţi mai pot spune – căci te-ai dus.

Monahul Damaschin

Traducere după „Death to the World” de Radu Hagiu

Articol preluat din Revista Orthograffiti

Notă: (*) Umilenie = smerită zdrobire a inimii, inimă înfrântă, căldură a inimii, gingăşie a simţirii. (n.a.)

A fost odată ca niciodată - 3 ani de blog

2011-09-14T22:28:00.000+03:00

Am observat, din întâmplare, în timp ce mai răsfoiam postările, faptul că în această lună se împlinesc trei ani, cu voia Domnului, de când am început să scriu.

Povestea a început demuult...

A fost odată ca niciodată o zi de septembrie, toamnă, cu adiere lină de vânt şi frunze arămii care se legănau încet spre pământ.

O zi obişnuită, dar nostalgică, în care gândurile se inghesuiau unul peste altul, căutând să-şi facă loc, să spună ceva şi să lase o bucurie, o durere sau o tristeţe în urma lor, apoi se aşterneau repede pe hartie de teamă să nu se piardă sau să fie rătăcite pe undeva, într-un adânc din care să nu mai fie scoase niciodată.

După lungi aşteptări, atunci când ajungeau în sfârşit să fie scrise pe foaie, încercau să surprindă trăiri, imagini sau lucruri simple, pe lângă care multe alte gânduri din toată lumea lor, treceau fără să ridice măcar o sprânceană.

Bucuria lor a fost însă de scurtă durată. Au descoperit că foile se pierd, se deteriorează, că nu e suficient să rămână undeva departe, agăţate în timp fără să fie auzite de către cineva, aşa că au făcut un brainstorming şi s-au gândit ce e de făcut.

Personajul a căror gânduri începuseră să pună ţara la cale căuta soluţii. Între timp descoperise un blog al unei prietene în care gândurile ei işi făcuseră debara. Se gândise şi el la un blog, dar parcă era ciudat să agăţi nişte gânduri firave de colţurile lumii virtuale.

Totuşi, pentru că gândurile işi găsiseră deja un loc pe care oamenii l-au numit blog, s-au inscris la cuvânt şi au început să rememoreze amintiri din vremurile în care se plimbau doar pe hârtie, să găsească trăiri noi, tipologii de oameni, să se dăruiască inimilor deschise sau închise care ajungeau acolo.

Se bucurau pentru că întâlnirea cu alte gânduri era mai simplă, dar se şi întristau pentru că ochii lor nu mai băteau aşa departe încât să ajungă la ferestrele inimii oricărui cititor care le trecea pragul.

Atunci când aveau oaspeţi, în lumea reală, îi invita politicos să ia loc pe câte o margine de foaie, îi ospăta arătandu-şi recunoştinţa pentru vizită, se bucurau împreună iar apoi işi luau rămas bun cu promisiunea de a se revedea curând... Dar aici... aici sunt doar ele, ele singure...vorbesc, trăncănesc, fac zgomot, işi aud ecoul, işi spun frământările, işi povestesc trăirile dar totul este pictat în linişte şi pace.

Nu se află dacă sosesc oaspeţi, din ce locuri vin, cum trebuie să fie primiţi sau ce bucate ar trebui să primească. De multe ori nici nu se ştie ce rost are plimbarea lor pe aici, dacă nu cumva le-ar fi stat mai bine la căldurică, chiar dacă s-ar fi certat pe metrul pătrat.

După ce au făcut iarăşi şedinţă şi s-au gândit serios la ce mai vorbesc, gândurile au hotărât în unanimitate să vorbească doar când au ceva înţelept de spus, sau când trăirile dau năvală iar creionul sau dupa caz, tastatura, încep să mâzgălească foi sau ferestre de blog.

P.S. Dacă găsiţi o fereastră de inimă deschisă, unde se vede un pic de lumină, daţi de ştire... gândurile caută lumina..shhhh..

sursă foto

Asociaţia Orthograffiti participă la ONGFest

2011-09-07T22:54:00.000+03:00

Şedinţă foto gratuită, în parcul IOR

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti oferă bucureştenilor o sesiune foto profesionistă gratuită sâmbătă, 10 septembrie şi duminică, 11 septembrie, în parcul IOR, între orele 16 – 20. Acţiunea, intitulată “O fotografie = o bucurie” este organizată în cadrul Festivalului Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din România, ONGFest.

Tot în cadrul acestui eveniment, pasionaţii de jocuri de strategie pot participa la concursul Tresure Hunt, care se va desfăşura sâmbătă, între orele 12-16. Acesta presupune formarea de echipe care trebuie să desluşească misterele din spatele indiciilor ascunse pe aleile şi spaţiul verde din parc şi care duc la Marele Premiu .

Toţi cei pasionaţi de artă şi frumos, vor avea ocazia să realizeze lucrări de pictură şi obiecte hand-made, îndrumaţi de specialiştii Asociaţiei Orthograffiti, sâmbătă, între orele 10-12, 16-20 şi duminică, între orele 10-12, în cadrul atelierelor de creaţie.

“Venim la ONGFest cu convingerea că acest eveniment ne va oferi un mediu şi o atmosferă perfectă pentru a ne face cunoscute ideile, scopul şi acţiunile. Nădăjduim să cunoaştem oameni ce împărtăşesc principiile şi convingerile noastre, oameni ce ni se pot alătura, ne pot sprijini în efortul nostru de a contribui la formarea unor tineri puternici, dintre care facem parte şi noi, prietenii noştri, fraţii noştri, copiii nostri”, a declarat Miruna Ionescu, preşedintele asociaţiei.

Duminică, 11 septembrie, intre orele 12-16, tinerii sunt invitati la intalnirea “Azi povestim despre cărţile ortodoxe care ne-au plăcut”.

Pe parcursul celor trei zile, pe panoul expus în faţa standului Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi, toţi cei prezenţi la ONGFest vor putea sa transmita un gând, un îndemn, o părere, o încurajare pentru tânărul de astăzi. Cele mai interesante mesaje vor fi premiate.

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti a fost înfiinţată în urmă cu un an, din convingerea că tinerii sunt oameni absolut minunaţi, dar şi din trista constatare că acestora le lipsesc deseori încurajarea adulţilor, încrederea lor, dialogul, sprijinul, îndrumarea, precum şi anumite repere corecte, pe care să şi le poată asuma în deplină libertate şi cu total curaj şi responsabilitate. De aceea, Orthograffiti îşi doreşte să ofere o alternativă în direcţia formării şi educării unor tineri cu adevărat liberi, stăpâni pe ei, curajoşi, cu un sistem de valori corect si solid.

Persoane de contact:

Marinela Cojocaru, PR Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti

Tel : 0743.873.075

E-mail: contact@asociatiaorthograffiti.ro

Miruna Ionescu, preşedinte Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti

Tel: 0764.665.249 / 0748.851.336;

E-mail: miruna.ionescu@asociatiaorthograffiti.ro

Esti profesor de liceu? Vino in echipa OrthoGraffiti!

2011-09-05T22:27:00.001+03:00

Esti profesor de liceu şi te doare lipsa de direcţie şi de valori morale ale elevilor tăi? Ai vrea să schimbi ceva, să le vorbeşti mai pe înţelesul lor, ai vrea poate să le spui despre verticalitate, respect, dragoste, credinţă, dar nu ştii întotdeauna cum?

VINO SĂ LE VORBIM ÎMPREUNĂ TINERILOR DESPRE BUCURIA ORTODOXIEI

Noi, echipa redacţională a revistei ORTHOGRAFFITI avem nevoie de profesori inimoşi ca tine! Tu ne poti ajuta punând revista în mâinile elevilor, iar noi te putem ajuta oferindu-ţi cuvintele potrivite pentru a ajunge la inimile lor.

Pentru detalii privind colaborarea, te asteptăm să scrii un mail la adresa orthograffiti@yahoo.com sau să ne apelezi la numărul de telefon: 0748.851.336 (Miruna Ionescu)

[ Mai multe informații despre revistă găsiți aici : Ce este OrthoGraffiti ]

Garajele de beton transformate in Casa Domnului

2011-08-27T12:30:00.000+03:00

Părintele Mihai Aldea s-a luptat timp de 11 ani pentru a reuşi să-şi construiască propria biserică. Acesta a început să ţină slujbe în două garaje care i-au fost donate. Iarna, gheaţa stătea pe pereţi, însă slujbele se ţineau regulat. Acum, garajele fac parte din fundaţia unei biserici noi, o clădire impresionantă.

  Pe aleea Covasna din cartierul Berceni, departe de agitaţia străzii principale, câţiva oameni muncesc de zor. Un gard şubred din metal, uşor ros de rugină, împrejmuieşte o biserică cu o poveste interesantă.

Biserica Sfântul Daniil Sihastru se află încă în stadiul de construcţie. Clădirea, lungă de 20 de metri şi înaltă de 8, are ca fundaţie două garaje. Un domn înalt şi cărunt îşi mângâie barba lungă şi deasă.
Tricoul gri este brăzdat de firicele de transpiraţie. „La început se ţineau slujbe în garaj", spune Nicolae Braşoveanu, unul dintre epitropii bisericii, în vârstă de 68 de ani. Domnul Braşoveanu îşi abu¬reşte ochelarii, îi şterge, după care, cu tonul călduros al unui bunic, începe să povestească.
„În anul 2000, părintele Aldea a fost numit în căminul de copii din vecinătate şi spera să obţină un teren ca să facă un paraclis. Într-un final, autorităţile locale i-au dat ermisiunea să construiască o biserică, după ce, iniţal, preotul amplasase două garaje. Ăsta a fost primul pas. Se ţineau slujbe în garaj", îşi aminteşte epitropul, fost inginer de instalaţii.
Părintele Mihai-Andrei Aldea este un preot tânăr. Are ochii verzi şi vioi, însă vocea îi este sobră şi plină de înţelepciune. Destul de mic de înălţime, acesta păşeşte apăsat, plimbându-şi strana prin praf. Cu toate că exteriorul bisericii este aproape gata, interiorul mai necesită multă muncă. „Am vrut să fac o bisericuţă în apropierea căminului de copii, însă acolo nu exista spaţiu. Mergând la episcop şi prezintându-i această problemă, mi-a spus să găsesc un teren în zonă, dându-mi şi binecuvântare scrisă. Cu mila lui Dumnezeu, l-am găsit pe acesta", spune părintele, în timp ce lumina de afară se strecoară prin geamurile din turlă şi îi luminează chipul.
Biserica a fost ridicată pe spaţiul unui fost loc de joacă, care devenise „un cimitir de fiare vechi". Terenul aparţine domeniului privat al primăriei, însă urmează să fie trecut în proprietatea Patriarhiei.
Lăsaţi copiii să vină la mine
Atât părintele, cât şi epitropul au numai respect pentru enoriaşii din cartier, fără a căror binevo¬nţă biserica nu ar fi existat. După ce a primit un garaj de la nişte persoane binevoitoare, părintele era gata să pună bazele bisericii.
Primii care au dat o mână de ajutor au fost copiii care, cu ajutorul unor beţe, au întins betonul din fundaţie. „La început a fost un singur garaj şi condiţiile erau extrem de improprii. Noi am turnat şapa şi am întins betonul cu nişte beţe. Primele ajutoare au venit din partea unor copii care au auzit că vrem să facem o biserică şi au luat nişte beţe şi ne-au ajutat să nivelăm", îşi aminteşte preotul.
Rezultatul a fost unul pe măsura instrumentelor folosite, iar părintele Aldea râde în timp ce povesteşte despre atmosfera „romantică" din biserică. „A ieşit un beton atât de denivelat încât puteai să bagi mâna pe sub garaj şi să dai noroc cu cineva de afară. Cât a fost vară a fost în regulă, chiar dacă mai intra apa înăuntru când ploua. Mai romantic a fost însă când a venit frigul şi şuiera vântul", spune acesta.
Secta din garaj
Construcţia neconvenţională care adăpostea locul de rugăciune a stârnit, iniţial, controverse. Locatarilor le era frică că şi-a făcut sediu în cartierul lor cine ştie ce sectă. „Oamenii credeau la început că eram cine ştie ce sectă şi erau prudenţi. Însă copiii au venit repede către biserică. Au văzut că era mică, mai pe măsura lor, şi avea icoane care le plăceau. Am început să slujim cu ei, ţineau strana. Făceam Sfânta Liturghie în fiecare zi şi copiii se spovedeau şi se împărtăşeau", povesteşte preotul.
Chiar dacă sănătatea i-a fost afectată de condiţiile improprii din garaj, părintele Aldea îşi aduce aminte cu plăcere de acele vremuri. „A fost frumos, chiar dacă iarna aveam 2-3 centimetri de gheaţă pe pereţi. Era romantic, ca într-un basm cu Crăiasa Zăpezilor. Am făcut şi un reumatism cervical, dar a fost bine", spune acesta zâmbind. „Se mai întâmplă şi din astea".
Meşterul Manole şi pactul cu Dumnezeu
Să ridici o biserică nu este un lucru uşor, mai ales atunci când nu dispui de fondurile necesare. Arma principală a preotului a fost credinţa. „Un om obişnuit nu ştie cât de multă muncă trebuie pentru a se face o biserică. Această bătălie de 11 ani a fost un lucru bun care a ajutat multă lume. Mai presus de biserica din zid este biserica din suflet. Este foarte important ca mai înainte să existe biserica din suflet şi apoi cea de zid", spune părintele, pe un ton sobru, dar duios. Cu toate că, la început, credea că nu-şi va putea duce misiunea la capăt, părintele a făcut un „pact cu Dumnezeu".
„Eu ştiam că biserica nu poate fi construită, însă am făcut un pact cu Dumnezeu. Eu i-am spus lui Dumnezeu: «Doamne, tu ştii că eu nu pot face biserica, dar un lucru voi face: nu mă voi da bătut. Eu voi sta aici până mor, sau până când faci Tu biserica». Nu m-am clintit şi Dumnezeu a binecuvântat", iar construcţia a început să capete contur.
Părintele se compară, la un anumit nivel, cu Meşterul Manole, şi explică legenda acestuia.
„Legenda Meşterului Manole are un anumit înţeles. Oricine construieşte o biserică jertfeşte foarte mult. Prima care are foarte mult de suferit este famila. Sunt 11 ani de când suntem aici şi încercăm să construim biserica".
Acesta îşi continuă pilda, povestind cum a trebuit să se împrumute de la un prieten pentru a-şi cumpăra un bilet de tramvai.
„Noi nu am pornit de la o sumă. Am pornit de la un minus. În clipa în care am început alergătura, m-am împrumutat de la un prieten pentru un bilet de tramvai cu două călătorii. Însă Dumnezeu ne-a ajutat şi am mers mai departe. A fost foarte greu şi au fost clipe de adâncă deznădejde, dar am ştiut de la început că acestea vor veni şi am ştiut că trebuie să fim statornici", spune părintele Aldea, uitându-se spre geamul din turlă.
Părintele îşi aminteşte ce uimit a fost „când, într-o dimineaţă, la o săptămână după ce începusem să ţinem slujbe în biserica mică, în garaj, am găsit 10 oameni care zugrăveau înăuntru".
Donaţiile au început să vină din mai multe părţi şi construcţia unui lăcaş de cult adevărat a început. Garajele au fost zdrobite, şi au fost incluse în fundaţia bisericii actuale, deoarece, „după ce slujisem peste 1.000 de Liturghii, nu puteam folosi garajul la altceva. Trebuia să rămână aici. Cu ajutorul lui Dumnezeu aşa a fost".
„În timpul construcţiei, a fost construit paraclisul, folosit ca biserică mică", spune Nicolae Braşoveanu. Până acum au fost investite „7-8 miliarde de lei vechi", iar banii au venit de la Departamentul Cultelor, diverşi sponsori, dar şi din donaţii ale oamenilor din cartier, majoritatea pensionari. Acesta se aştepta ca exteriorul bisericii să fie gata până la 15 august.
„Diavolul se bucură când se ridică o cârciumă, nu o biserică"
În afară de lipsa fondurilor, părintele s-a înfruntat şi cu altfel de probleme de-a lungul celor  11 ani. Reacţii negative au venit atât din partea unor enoriaşi, cât şi din partea unor preoţi  din zonă.
„Probleme s-au ivit, pentru că diavolul se bucură când se ridică o cârciumă, nu o biserică. Unele persoane s-au împotrivit din cauza unui realism exagerat, crezând că, eu fiind un preot sărac, nu voi putea ridica biserica.
A existat atât aprobarea episcopului de atunci, cât şi a patriarhului. E adevărat că au existat persoane chiar din interiorul bisericii care s-au împotrivit construcţiei. Însă cuvântul patriarhului a fost cel care a contat", spune preotul.
Principala problemă a oamenii din cartier a fost cea a zgomotului produs de clopote.
„Au fost probleme cu vecinii. Fiecare judecă cu capul lui şi fiecare are o anumită părere. Au fost unii care cereau să se tragă clopotele duminica mai târziu. Clopotele nu se pot trage decât înainte de începerea slujbei. În cele din urmă au înţeles. În general sunt binevoitori şi ajută. Gardul a fost făcut cu ajutorul oamenilor din zonă", spune epitropul pe un ton înţelegător.
Părintele crede că nu sunt suficiente biserici pe teritoriul României şi că ar fi „corect ca ortodocşii din Bucureşti să poată merge toţi la slujbă". Acestuia îi este milă de cei care se împotrivesc construcţiei lăcaşelor de cult".
„Mi-e milă de cei care sunt împotriva ridicării unei biserici. Îşi fac mult rău singuri. După o socoteală dreaptă, avem foarte puţine biserici în Bucureşti. Dacă ne gândim la libertatea religioasă a oamenilor, corect ar fi ca ortodocşii din Bucureşti să poată merge toţi la slujbă. În acest moment, nu pot merge la slujbe decât 100.000 de oameni din 2.000.000 de ortodocşi. Nu ar trebui să existe opoziţie faţă de ridicare unei biserici", spune acesta, pe un ton sobru.
O mână spală pe cealaltă şi ambele spală obrazul
Părintele Mihai Aldea încearcă să dea ceva înapoi comunităţii care l-a ajutat să ridice biserica. Astfel, acesta îi ajută pe cei în ananghie, mobilizând enoriaşii, făcând donaţii şi chiar ţinând cursuri suplimentare pentru copiii dintr-o şcoală din apropiere. Acesta nu este mulţumit de numărul de oameni care vin la slujbă, dorindu-şi mai mulţi enoriaşi care să înţeleagă stilul de viaţă creştin.
„Lumea vine la slujbă, însă eu nu sunt mulţumit. Eu vreau mai mult decât atât. Încerc să-i ajut pe oameni să înţeleagă că noi trebuie să fim creştini în toată viaţa noastră, nu numai la slujbă. Trebuie să lucrăm neîncetat. Mulţi dintre oameni sunt foarte săraci. Dacă nu am merge pe o mobilizare sufletească neîncetată nu am putea să-i ajutăm pe cei foarte săraci. Nu am fi ajuns să oferim ajutoare şi în afara parohiei. Am putut ajuta şi când au fost inundaţii, în Harghita, în Moldova. Ne-a ajutat Dumnezeu prin oamenii care au luptat", îşi laudă preotul enoriaşii.Biserica a pus accentul pe copiii din centrul din apropiere, dar şi pe anumite grupuri de oameni săraci din parohie. Părintele spune despre copiii orfani că „sunt viitorul ţării noastre. Sunt o comoară. O comoară care trebuie îngrijită".

Sursa: România Liberă

O şansă pentru David

2011-08-17T15:34:00.002+03:00

David are 9 luni şi este paralizat la mâini şi picioare. S-a născut prematur, la 28 de săptămâni şi suferă de encefalopatie hipoxic - ischemică, paralizie cerebrală, tetrapareză spastică.
A luptat până acum să supravieţuiască însă şansa lui de recuperare este la o clinică din Ucraina. Are nevoie de 10 sesiuni a câte 3500 de euro fiecare, sumă care depaşeşte posibilităţile de susţinere materială ale parinţilor săi.

Cei care doresc să doneze, pot folosi conturile următoare:
Cont lei: RO86BPOS07207878987RON01
Cont euro: RO221BPOS07207878987EUR01
Titular: Irimescu Gabriel Florin (tata)
Tel: 0741324466/ 0749513578

Mai multe despre David si povestea lui gasiti pe site-ul: http://www.sansapentrudavid.ro

Bucuria tinereţii între autentic şi modern

2011-08-16T12:52:00.003+03:00

Se spune că procentul tinerilor care citesc a scăzut în favoarea utilizării internetului şi a reţelelor de socializare. Într-un fel acest lucru este normal, internetul este la un click distanţă, dispune de foarte multe informaţii, iar reţelele de socializare reprezintă, pentru unii dintre tineri, singurul mod de a intra în contact cu ceilalţi oameni, de a-şi afirma poziţia în legatură cu anumite teme, de a primi atenţie şi de a fi ascultaţi, iar cărţile necesită timp pentru a le citi, costă şi de multe ori conţin un limbaj greu de înţeles pentru cei care abia iau contactul cu ele.

Tinerii se îndreapta spre o lume virtuală pentru că în lumea reală nu sunt ascultaţi, nu sunt sustinuţi, nu sunt valorificaţi, iar atunci când vorbesc despre tineri, o mare parte din oameni văd doar partea lor negativă.

Nu le spune nimeni: "Ce fain că eşti tânăr, că ai energie, idei, prieteni, idealuri, că vrei să faci ceva frumos în viaţă, să iubeşti, să fii fericit.

Ai atatea lucruri minunate pe care le-ai putea pune în valoare, iar Ortodoxia nu-i Patul lui Procust, ci un loc în care trăirile, sentimentele, bucuriile şi durerile tale capătă un sens, o lumină.

Ortodoxia nu omoară personalitatea, ci o pune mai mult în valoare, pentru că nu aşază tânărul într-o cutie de lemn în care fiecare bate câte un cui de reguli, ci îi oferă libertate.

Hristos nu te pune la colţ nici pentru trecutul tău, nici pentru freza sau modul în care te îmbraci, ci le spune tututor "Cine este fără de păcat, să arunce primul cu piatra", iar pe tine te asteaptă să-l descoperi şi descoperindu-L pe El, vezi sensul tuturor celorlalte lucruri.

Hristos n-a cerut nimănui nimic, S-a dat pe Sine Însuşi pentru toţi. Efervescenţa pe care o daruieşte Hristos tânărului e mai faină decât aciditatea din Frutti Fresh, iar Hristos te cheamă să fii tu însuţi, nu altcineva. Spun asta pentru că dacă eşti tânăr ortodox, nu înseamnă că nu mănânci, nu bei, nu iubeşti sau nu eşti fericit.

Dragostea işi capătă sensul ei şi dimensiunea întreagă a legăturii dintre doi oameni, nu mai este privită ca o simplă placere şi un joc al hormonilor.

Nu-i aşa că ai vrea ca persoana de lângă tine să te preţuiască pentru tine, pentru sufletul tău, inima ta şi lucrurile pe care le faci în fiecare zi ?

Dacă ai şti cât de minunat e să te poţi bucura împreună cu celălalt de toate momentele vieţii, să-ţi aminteşti plimbarea prin ploaie, aleea din parc, trandafirul, emoţia strângerii unei mâini sau un "te iubesc" spus din inimă.

Dacă ai şti ce bucurie este să traieşti alaturi de celălalt in fiecare moment, să-l completezi, să te bucuri de simpla prezenţă, să fii acolo când toata lumea îl tratează cu spatele sau totul i se întoarce împotrivă.

Ai şti ce înseamnă să fii gata să iei totul de la capăt, să mergi până la celalalt pol, sau pe lună, dacă e nevoie. Să ştii să aştepţi, să ai răbdare, să înţelegi fecioria, nu ca pe o povară sau o regulă, ci ca pe un dar pe care il păstrezi pentru persoana pe care vrei să o ai veşnic lângă tine, ca pe o încununare a dragostei care îndelung rabdă şi care renunţă la propriile capricii pentru a-l face pe celalălt fericit şi mândru de asta. Să te dăruieşti după ce păşeşti pe un drum binecuvântat de Dumnezeu, presărat de florile bucuriei, spinii necazurilor şi roua iubirii lui Hristos.

Ai o mie de motive să aştepţi. Atunci darul tău va avea valoarea pe care i-o dă Hristos prin Nunta şi va fi aparată de El. Nunta nu e un act, o convenţie, ci armura din echipamentul unui căpitan sau zidurile din jurul unei cetăţi care o apara de duşmani.

În plus, gândeşte-te la tine, cât de fericit ai fi dacă persoana pe care o ai lângă tine ţi s-ar oferi doar ţie şi nu oricand ci atunci când a paşit pe acel drum.

Aici se dovedeşte puterea dragostei, când iţi doreşti foarte mult, dar nu te apuci să intervii asupra celuilalt şi să-l reduci la statutul de obiect dându-i utilitatea de a te satisface pe tine, ci aştepţi să te oferi celuilalt atunci când toate işi au locul lor şi vă veţi putea bucura o viaţă întreagă fără să vă fie frică de posibilitatea apariţiei unei sarcini, de îmbogăţirea cu un BTS, sau de eşecul unor metode care exclud procreaţia din spectrul sexualitătii.

Nimic nu-i uşor, dar merită să încerci. N-ai nimic de pierdut, dar poţi descoperi un mod aparte de a-ţi trai tinereţea, de a face ceva care pentru ceilalţi pare ieşit din comun, iar pentru tine firescul de a fi tu insuţi.

Sfintii Martiri Brancoveni - model de marturisire ortodoxa

2011-08-16T10:41:00.003+03:00

“Fiii mei, fiii mei! Iată, toate avuţiile şi orice altceva am pierdut. Să nu ne pierdem încă şi sufletele! Staţi tari, bărbăteşte, dragii mei, şi nu bagăţi seamă de moarte; priviţi la Hristos Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare în aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa pravoslavnică pentru viaţa şi pentru lumea aceasta! Aduceţi-vă aminte de Sfântul Pavel, ce zice: ca nici sabie, nici imbulzeală, nici moarte, nici alta orice nu-l va despărţi de Hristos, că nu sunt vrednice muncile şi nevoile aceste de aici spre marirea ceea ce o va da Hristos. Acum, dară, o dulcii mei fii, cu sangele nostru să spălăm pacatele noastre!” (Constantin Brâncoveanu)

Preluat de aici

Domnul ceartă cu iubire şi mângâie cu dragoste...

2011-08-12T22:26:00.001+03:00

Stau de ceva vreme şi mă gândesc ce titlu să pun acestei postări. Am găsit aceste cuvinte în cartea Cuvintele Duhovniceşti, scrisă de Părintele Picioruş într-un moment când aveam mare nevoie de ele.

"Domnul m-a certat cu iubire pe mine, pentru că L-am uitat de multe ori şi multe zile nu am vrut să-L văd.M-am socotit înţelept şi n-am ajuns nimic. Și chiar sfânt – vai! – şi dumnezeu...Și Dumnezeul milei mi-a arătat că ceea ce cred eu sunt himere şi că eu umblu după vânt.

El mi-a dat să-mi văd căderea mea şi să doresc început bun şi vreme de pocăinţă. El a venit şi m-a călăuzit ca pe un bolnav spre apa curăţirii. Iertarea Domnului n-o poate mărturisi gura omenească. Marea Sa iubire întrece orice exprimare şi orice povestire.

Cel care Îl vrea pe Dumnezeu trebuie să uite lumea, adică înţelesurile ei şi, ca un copil, să vadă cele ce se văd, pentru ca cele nevăzute să-i vină mai aproape şi, atât cât poate, să le înţeleagă.

Doamne, eu nu ştiu să mă rog şi nu ştiu să îndrept mintea mea spre Tine. Nu ştiu dreapta socotinţă a Sfinţilor şi nici nu ştiu să rabd, să mă rog, să cred, să iubesc, să mă dărui, după cum făceau ei. Eu îi privesc pe Sfinţii Tăi şi mă văd departe, dar inima mea spre Tine tânjeşte.

Nu se poate ca Tu să stai departe de inima care Te caută pe Tine. Nu se poate ca Tu să nu ştii vremea în care sufletul meu va poposi în cuvintele Tale şi va începe să Te vadă, o, pe Tine, Cel Nevăzut şi Necuprins!

Îngerii se cutremură numai pentru că Te privesc iar eu mă înspăimânt numai gândindu-mă la Tine. Orice renunţare pentru Tine e pricină de bucurie.

Eu sunt mic pentru fapte mari. Eu nu văd decât dorinţa de pocăinţă şi de îndreptare. Ruşine mi-e că nu citesc cuvintele Tale cu atenţie şi că inima mea nu merge spre înţelegerea dulceţii lor.

Nu ar fi bine să tac şi să-mi plâng păcatele? Nu ar fi bine să suspin şi în singurătate să-mi plâng neştiinţa şi ignoranţa mea?

În faţa celor Sfinţi cuvintele mele nu reprezintă nimic. Sunt de ruşine pentru ei. Eu, cel neîndreptat, vreau să îndrept şi eu, cel orb, vreau să călăuzesc.

Raiul Tău mă fură, îmi răpeşte mintea, dar poftele mele îmi întunecă dorirea lui. Când vreau să nădăjduiesc spre Tine, atunci o mie de lucruri îmi pun în minte şi mă încred tot în mine.

De vreau să mă rog, rugăciunea mea mi-e furată şi mintea mea stă la taifas cu dracii şi cu gândurile.Of, mă numesc creştin şi nu Îl ştiu pe Dumnezeu! Slujesc diavolului şi voii mele şi nu ştiu să slujesc Domnului pe calea cea strâmtă şi cu chinuri.

Ruşine mie! Doamne, eu nu sunt vrednic de Tine, dar Tu ai chemat şi pe tâlhar şi pe cele desfrânate şi pe cei care de Tine s-au lepădat şi aceştia îmi dau încredere. Vin la Tine şi nu ştiu să fiu cuvios şi de ruşine mă umplu privind vieţile celor desăvârşiţi.

Sfinţii Tăi posteau, eu mănânc ca un câine. Sfinţii Tăi se rugau, eu vorbesc de rău şi blestem. Sfinţii Tăi Îţi aveau icoana pururea în inima lor iar eu Te uit şi zic că mă gândesc la Tine. Gândurile bune, amestecate cu cele rele, se strică.

Aplecându-te spre rău nu mai vezi sfinţenia binelui şi pierzi lumina harului iar dacă el nu mai e întru tine, tu ai murit pentru Dumnezeu. Numai în harul Său putem să strigăm către Domnul. Fără liniştea şi acoperământul bunătăţii Lui nu-L putem vedea născându-Se în noi.

În loc sărăcăcios S-a născut Împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor. Dacă inima nu ne va fi săracă de gânduri rele, de pofte şi de iuţime, El nu Se va naşte în noi.

Ştiinţa deosebirii gândurilor, a rugăciunii celei adevărate, a minţii smerite şi a curăţiei inimii e a celor desăvârşiţi. Începători ca mine nu ştiu acestea şi vorbesc ca să se afle în treabă.

Sfinţii sunt deplin raţionali şi vorbesc din prisosul de har al inimii lor. Eu vorbesc din trufia minţii şi din dorinţa de a mă face de râs.

O, nebun sunt eu şi nebună e fapta mea!Nu m-am îndreptat şi cutez să vorbesc despre lucruri mari.Acum scriu şi peste o oră cad în moartea sufletului şi asta mă dovedeşte a nu fi nimic. Mândria mă îndeamnă să par a scrie pentru Dumnezeu, dar eu nu ştiu să scriu acele lucruri pe care Sfinţii lui Dumnezeu le simt şi le înţeleg din experienta."

Autor: Pr. Dorin Piciorus - Cuvintele Duhovnicesti - Vol. 1

Sursa foto

Draga mea Ortodoxie - Izvor de Har şi Bucurie

2011-08-12T02:00:00.002+03:00

Constat cu mare bucurie lumina pe care o aduce Ortodoxia în sufletele oamenilor şi mă minunez de chemarea pe care o sădeşte Hristos în inimile lor.

Aceasta chemare, acest dor nestins după Dumnezeu depăşeşte orice logică raţională, explodează în sufletul care caută neobosit adevărul sau izvorăşte lumina în cel mai adânc întuneric.

Sunt foarte fericită când aflu că sunt oameni care după lungi căutări descoperă ortodoxia şi vin cu toată inima plină de bucurie şi recunoştinţă şi chiar dacă în ochii lor zăbovesc lacrimi de pocainţă pentru trecutul lor, poţi zări seninatate şi pace.

Când văd cum plutesc unele suflete mă minunez de harul care răzbate din inimi, de bucuria şi râvna care îi fac să se lupte cu propriile căderi, să se ridice şi să nădăjduiască în Domnul, atunci încep să bat şi eu la propriul suflet îngheţat deoarece căldura ajunge şi la inima mea.

Sunt oameni care sunt făclii, unii care sunt flacără, iar alţii nişte mici luminiţe. Important este că fiecare să dăruiască din lumina lui şi altora cu dragoste, pentru că mai multe făclii fac o lumină mai puternică decât o singură lumânare.

Se bucură sufletul meu pentru cei care au găsit lumina, se întristează pentru cei care nu o cunosc şi se roagă împreună cu cei care o caută.

Suflete schimbate la faţă - Povestea unei mame care s-a vindecat în mod minunat de cancer şi TBC, după ce a rămas însarcinată

2011-08-11T12:35:00.002+03:00

Cazurile în care oamenii ies biruitori dintr-o luptă cu boli greu de vindecat, precum cancerul, impresionează atât prin felul în care cel bolnav a izbutit să nu se lase doborât de durere si de deznădejde, dar, mai ales, prin felul în care Dumnezeu a lucrat în viaţa acestuia si a celor apropiaţi spre tămăduirea trupului şi a sufletului. Cazul Danielei Popa din Bucureşti este unul aparte, pentru că la cancer s-a adăugat şi tuberculoza; pe lângă toate acestea, Dumnezeu i-a dat binecuvântarea să fie pentru a treia oară mamă. Daniela şi Richard Popa au înţeles rostul acestor încercări, le-au primit cu inima deschisă, iar prin credinţă şi multă rugăciune au izbutit să le biruiască.

Daniela: Am aflat de boală în luna mai a anului 2005, pe când Richard, soţul meu, era plecat în Muntele Athos. Aveam o stare febrilă, care se accentua din zi în zi tot mai mult. Când Richard s-a întors din Sfântul Munte, în urma biopsiei am aflat diagnosticul: limfom Hodgkin cu depleţie limfocitară (limfomul Hodgkin este o formă de cancer al sistemului limfatic, în care celulele sistemului limfatic se divid anormal şi se răspândesc în afara acestuia – n.red.).

- Cum se manifesta boala?

D.: Prin stări febrile, oboseală, transpiraţii – nu aveam deloc putere şi au început să se umfle ganglionii în jurul gâtului. In acel moment, boala era în stadiul al doilea şi am hotărât să urmez un tratament naturist. Tratamentul însă nu a avut efect — boala a evoluat şi foarte repede, în septembrie, am ajuns la stadiul al patrulea. Febra era mai mare, ganglionii crescuseră şi aveam mâncărimi pe tot corpul!

- În momentul acela, ce ştiaţi despre şansele de vindecare din punct de vedere medical?

D.: Ştiam că este cel mai agresiv subtip al bolii, dar nu mă gândeam că nu mă voi vindeca. Aşa este firea mea, optimistă – nu acceptam ideea că nu o să mă fac bine! Chiar încercam să mă gândesc la moarte şi nu puteam. În acea perioadă, mi-a dat multă putere şi încredere un verset din Sfânta Scriptură: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi: Eu am biruit lumea”(Ioan 16:33).

O monahie dragă nouă mi-a dăruit cartea „Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul“, care m-a ajutat foarte mult în lupta cu boala: am văzut că la Dumnezeu totul este cu putinţă. Dacă Îl ai alături pe Domnul, rânduiala firii se poate schimba. Nu ştiam dacă Dumnezeu îmi va asculta rugăciunea, dar am nădăjduit tot timpul. Pe tot parcursul bolii s-au rugat foarte multe persoane pentru mine, sute de credincioşi şi zeci de preoţi de la mănăstirile din ţară şi din Sfântul Munte. La Mănăstirea Putna, Părintele Teofan, fratele meu, spunea tuturor: „Ea este sora mea, are cancer, rugaţi-vă pentru ea!” Am stat foarte mult la Putna. În septembrie am stat într-o cameră chiar lângă biserică, căci nu mă mai puteam deplasa. Seara nu puteam să dorm din cauza durerilor şi a transpiraţiei abundente; mă schimbam de 10-12 ori pe noapte, iar temperatura nu cobora sub 38°C. Ganglionii crescuseră foarte mult, gâtul practic mi se dublase ca grosime! În acel moment, cu binecuvântarea părintelui duhovnic, am început chimioterapia. După a doua şedinţă de chimioterapie a început să-mi cadă părul. Am avut atunci o cădere; am zis că nu voi putea duce până la capăt tot tratamentul. Soţul meu a fost alături de mine şi mi-a zis: „Lasă, o să trecem noi şi peste asta!”De asemenea, copiii şi familia mea m-au susţinut foarte mult. Mă întrebam uneori de ce unii oameni se îmbolnăvesc şi alţii nu…

- Aţi cârtit împotriva lui Dumnezeu că v-a trimis boala?

D.: Nu, era o constatare generală că unii sunt sănătoşi, iar alţii nu. Nu aş fi putut să judec hotărârea lui Dumnezeu. Ştiam foarte clar că Dumnezeu are planul Său cu mine.

- Cum aţi suportat tot tratamentul?

D.: Spre final, mi-a fost foarte greu. Simţeam că inima, plămânii mi se blochează şi mă temeam că nu voi fi în stare să termin cele douăsprezece şedinţe de citostatice pe care trebuia să le fac. Am fost nişte pacienţi dificili, pentru că nu voiam să luăm nici un medicament dintre cele recomandate de medicii de la spital, pe lângă chimioterapie. Ştiam sigur că acele medicamente îmi fac rău.

Eu, timp de zece ani, am urmat un tratament la o clinică particulară din Bucureşti pentru că aveam o anemie moderată. La acea clinică, în fiecare primăvară, ei îmi dădeau fier dar eu reveneam în primăvara următoare cu aceleaşi probleme. În urma consumului de fier mi-am dat organismul peste cap.

La spital, pe lângă chimioterapie, mediciimi-au prescris fier şi alte medicamente, dar am refuzat să le iau. Am luat totuşi nişte medicamente naturiste, recomandate de d-1 doctor Pavel Chirilă şi de regretata sa soţie, d-na doctor Maria Chirilă. Cele douăsprezece şedinţe de citostatice reprezentau primul pas pentru vindecarea bolii mele. Urma apoi radioterapia. Pentru acest lucru am mers la o clinică în Germania. Medicului care a preluat cazul meu i s-a părut foarte avansat stadiul bolii şi, de aceea, mi-a spus că este necesar să mai fac încă patru şedinţe de chimioterapie înainte de a începe radioterapia.

- Asa’că aţi fost nevoiţi să continuaţi cu citostaticele în România…

Richard: Da, am revenit în ţară. Daniela a început o nouă şedinţă, dar a întrerupt-o la jumătate pentru că, în timpul tratamentului, organismul a cedat. După aceasta, a urmat un nou set de analize, pentru a vedea de ce nu a mai suportat şedinţa de citostatice. Analizele au arătat că are şi TBC.

Daniela: Am întrerupt chimioterapia şi am început tratamentul tuberculostatic — foarte greu de susţinut, căci imunitatea mea era la pământ. Timp de şapte săptămâni am luat câte nouă antibiotice pe zi. Ne gândeam că astfel se va vindeca întâi TBC-ul şi apoi ne vom întoarce la radioterapie. După acest tratament tuberculostatic, ca să mă întorc în Germania pentru radioterapie, mai aveam nevoie de nişte analize, printre care şi o tomografie, din care să reiasă starea plămânilor şi a ganglionilor. Aşa că am mers să fac şi această analiză.

În timpul tomografiei mi-am dat seama că este ceva în neregulă, pentru că aparatul s-a oprit, a urmat un moment de pauză, apoi a repornit – practic, m-a iradiat de două ori. Apoi am aflat că sunt însărcinată. Doamna doctor văzuse la prima trecere cu tomograful că sunt însărcinată, a oprit aparatul şi l-a întrebat pe soţul meu ce să facem. Iar el a spus să continuăm tomografia, întrucât trebuia să mergem la raze, în Germania, cu rezultatul tomografiei. Eu, de obicei, purtam la gât brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedi (este vorba de o panglică atinsă de Brâul Maicii Domnului, păstrat la Mănăstirea Vatopedi, pe care părinţii de la această mănăstire o împart pelerinilor ca binecuvântare — n. red.). In ziua aceea l-am uitat. Am fost speriată că nu am acest brâu la mine şi am simţit nevoia să ma rog mai mult. Cât timp a durat tomografia, m-am rugat neîncetat şi foarte fierbinte Maicii Domnului şi tuturor Sfinţilor să mă ocrotească.

Prin rânduiala lui Dumnezeu, după acea tomografie aveam programare şi la d-l doctor Pavel Chirilă. Dânsul ne-a spus: „S-au mai văzut minuni!”, şi ne-a povestit câteva întâmplări minunate petrecute cu unele paciente însărcinate, cărora medicii nu le mai dădeau nici o şansă. Apoi am stat de vorbă cu d-na doctor Maria Chirilă, care mi-a spus aşa: „Crezi că Dumnezeu ţi-a trimis un copil ca să te piardă?”

- Au mai fost persoane care v-au susţinut?

R: Da, duhovnicul meu, Părintele Ion Popescu de la Biserica Icoanei din Bucureşti. Primul lucru pe care l-am făcut când am aflat vestea a fost să-l sunăm pe părintele nostru duhovnic, care, după un moment îndelungat de gândire, ne-a răspuns: „Nu aveţi nici un drept de viaţă asupra acestui copil!“. I-a fost greu să spună acest lucru, pentru că ne privea ca pe propriii copii, dar credinţa a fost mai puternică. La aceste cuvinte, am simţit cum s-a ridicat o povară de pe umerii noştri şi s-a mutat pe umerii lui Dumnezeu! Am ajuns apoi laicoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Biserica Icoaneişi ne-am rugat aşa: „Maica Domnului, ai grijă de acest copil! Ţi-l încredinţăm ţie, este al tău. Facă-se voia ta!”...

D.: Apoi am fost să luăm cuvânt de întărire şi de la Părintele Arsenie Papacioc. Deşi era foarte bolnav, ne-a primit şi am stat mult de vorbă cu sfinţia sa. Era plin de dragoste. În tot timpul discuţiei ne-a ţinut de mână pe amândoi şi ne-a spus: „Eu o să vă ajut (prin rugăciune), dar să mă ajutaţi şi voi!”. Suntem convinşi că rugăciunea Părintelui Arsenie a cântărit mult înaintea lui Dumnezeu!

Am găsit ajutor şi la Mănăstirea Putna, la părintele stareţ şi la o mare parte din obştea mănăstirii. Rugăciunile şi cuvintele de întărire ne-au limpezit drumul şi ne-au uşurat crucea.

- Ce au spus medicii?

R.: Cei mai mulţi dintre ei ne-au făcut nebuni. Pentru medici era de neconceput cum de-am hotărât să păstrăm copilul, când Daniela avea TBC, cancer, iar în plus copilul fusese conceput imediat după a treisprezecea şedinţă de citostatice, fiind supus timp de şapte săptămâni la tratament tuberculostatic şi la o şedinţă (dublă) de tomograf!

D.: Am întrerupt orice tratament alopat şi am urmat doar recomandările medicilor de la Centrul Medical „Naturalia”. La boală nici nu m-am mai gândit – m-am concentrat doar pe sarcină. Am căutat un medic ginecolog cu care să nasc. Am ajuns la o doctoriţă cu experienţă o femeie foarte tare şi puternică, dar care nu mai avusese un caz similar. Deşi dânsa nu făcea avorturi, în cazul meu insista să avortez. De fiecare dată plecam plângând de la ea! Zicea ca nu se poate să mă vindec şi eu, să trăiască copilul şi să nu aibă nici malformaţii…

Sarcina a mers bine, dar doamna doctor cu care am născut a avut o teamă pentru mine până la sfârşit! Naşterea a decurs foarte uşor şi a venit pe lume Antonie, mezinul familiei noastre. Minunea care s-a întâmplat o înţelegem ca rod al rugăciunilor multor semeni de-ai noştri, monahi preoţi şi mireni. Noi nu avem nici un merit.

Nu avem îndoială că Maica Domnului a fost mijlocitoarea noastră la Dumnezeu, dar ne-am rugat multor sfinţi,precum Sfântul Ghenadie de la Putna, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Sfântul Daniil Sihastrul, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Calinic de la Cernica, Sfântul Gheorghe de la Cernica şi Sfântul Nectarie din Eghina. Pe lângă aceasta, am participat la foarte multe Sfinte Masluri, atât la biserică, cât şi acasă. Iată că Tainele Bisericii sunt lucrătoare!

- Care a fost starea de sănătate a lui Antonie după ce l-aţi născut?

D.: După naştere i s-au făcut foarte multe analize lui Antonie şi toate au ieşit bine: copilul era perfect sănătos! Am avut o problemă cu vaccinarea, pentru că am insistat să nu fie vaccinat antihepatită. La nici o zi de la naştere, medicii doreau să-i facă acest vaccin antihepatic, dar noi am fost foarte fermi în hotărârea noastră şi nu i-au mai făcut vaccinul.

- De ce nu aţi vrut?

D.: Considerăm că vaccinurile nu ajută. Să faci un vaccin antihepatită unui copil de o zi ni se părea un lucru extrem de grav. Ceilalţi doi copii sunt la liceu acum şi ştiam ca ei au fost vaccinaţi antihepatită de-abia în clasa a III-a. Şi am văzut: vaccinul îl faci şi are efect pentru o perioadă de 3-4-5 ani. Apoi ce faci, îl reiei? Nu am făcut acest vaccin antihepatită, dar o parte dintre vaccinurile obligatorii le-am făcut.

- Cum au ieşit analizele dumneavoastră după ce aţi născut?

D.: Imediat după ce am născut a trebuit să fac analiza pentru TBC, pentru că nu voiau să mă lase să alăptez. Am făcut o radiografie. Era curată-curată! Plămânul era vindecat şi se retrăseseră şi ganglionii din mediastin!

Doamna doctor ţinea, în paralel, amândouă radiografiile, cea de dinainte de naştere şi cea de după, şi nu-i venea să creadă că erau ale aceleiaşi persoane, atât de bolnavă, care în ultimele luni nu urmase nici un tratament alopat. Chiar şi anemia s-a ameliorat! Dintr-o dată, nivelul fierului era extraordinar — deşi avusesem hemoragie în urma naşterii, o hemoragie destul de puternică, dintr-o dată fierul era excelent. Nu ştiu dacă am avut vreodată în viaţă nivelul fierului peste 12, ca după naştere!

- De ce credeţi câ a îngăduit Dumnezeu să treceţi prin această încercare?

D.: Cred că prin pronie dumnezeiască am trecut prin această încercare, ca să se arate puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu a vrut de la noi o schimbare. Noi eram mai mult „creştini de Duminică” - mergeam doar Duminica la biserică, ne spovedeam şi ne împărtăşeam doar în cele patru posturi, nu aveam o rânduială în viaţa noastră şi o aprindere în inimi pentru Dumnezeu. Prin minunea pe care am trăit-o, s-a arătat încă o dată puterea lui Dumnezeu! Totodată ştim că toţi Sfinţii au suferit ca să ajungă la desăvârşire. Drumul unui creştin este drumul suferinţei, drumul Crucii. Dar crucea nu o purtăm noi, ci tot Dumnezeu o poarta. Noi îi mulţumim pentru această încercare. Acum, după ce au trecut toate, înţelegem cât de mult ne-a iubit dându-ne această încercare!

- Cum v-a schimbat duhovniceste această experienţă de viaţă!

R: Nu ne-a schimbat atât cât ar fi trebuit… Cred că încrederea în Dumnezeu a crescut, şi încercăm, la nivelul nostru şi cu puterile noastre, să ne lăsăm în mâinile Lui. Se vede limpede că în toate există o Voie şi că tot ceea ce se întâmplă cu noi se întâmplă doar pentru mântuirea noastră. Noi trebuie să avem acel „pic de voinţă” despre care vorbesc Sfinţii Părinţi, sa facem câte un pas mic şi timid către El, ca apoi El să facă o mie de paşi spre noi. Am trăit cu adevărat acest lucru.

- Vă apropiaţi acum mai des de Sfintele Taine?

R.: Acum ne spovedim mai des, când simţim nevoia – nu doar de 4-5 ori pe an, cum făceam înainte. Am primit multe recomandări de la mulţi părinţi ca să nu treacă mai mult de 40 de zile fără să ne spovedim şi să ne împărtăşim.

- Ce înseamnă duhovnicului în viaţa dumneavoastră şi a familiei?

R.: Părintele duhovnic este drumul către mântuire. Fără un părinte duhovnicesc şi fără ascultarea de el, nu te poţi mântui. Ascultarea începe din familie şi continuă cu duhovnicul. Dacă faci ascultare de duhovnic, chiar şi atunci când acesta greşeşte, ajutorul lui Dumnezeu va veni negreşit, pentru că ai făcut ascultare. În cazul nostru, nu numai că nu a greşit, ci sfatul sfinţiei sale a însemnat începutul unei minuni!

D.: Părintele duhovnic şi familia dânsului ne-au susţinut foarte mult, mai ales prin dragostea lor. Ştiam că acolo există multă dragoste, o dragoste necondiţionată pentru noi, şi este multă rugăciune.

- Aveţi trei copii.Cum încercaţi să-i ocrotiţi de relele promovate pe toate căile: pornografie, desfrâu, violenţă?

R.: Este foarte greu să-i fereşti pe copii de aceste rele. Dacă ei sunt mari, merg la şcoală şi intră în contact cu tineri de vârsta lor care au diferite deprinderi, obiceiuri, concepţii aşa-zis moderne, iar pe stradă, la tot pasul, văd imagini dintre cele mai deocheate – practic nu ai cum să-i păzeşti! De aceea, în primul rând, copiii trebuie ţinuţi în contact permanent cu Biserica şi, în al doilea r
ând, trebuie picurată zi de zi învăţătura creştină în conştiinţa lor. Pentru că atunci când lucrează conştiinţa pe care Dumnezeu a sădit-o în fiecare om, ei vor încerca mai hotărât să respingă răul…

D.: Incercăm să ne formăm un obicei — am şi primit binecuvântare în acest sens — să le citim pilde din vieţile Sfinţilor Părinţi, că prind mai bine, mai ales celor doi copii mari, care vor să li se explice anumite lucruri. Ei vor să abordăm problema aceasta a credinţei într-un mod intelectual, şi atunci citim din Vieţile Sfinţilor. Am vizionat şi filme religioase, pe care le comentăm împreună.

R.: Am fost învăţaţi să nu aşteptăm schimbări bruşte în viaţa noastră. Am cerut odată sfat părintelui duhovnic: „Părinte, într-o anumită direcţie eu cad des. Am acest păcat, care de fapt e patimă, şi nu reuşesc să o stăpânesc!” Şi sfinţia sa mi-a spus: „Şi s-ar putea s-o ai mult timp. Dumnezeu poate îngădui să ai această patimă toată viaţa şi să nu scapi de ea ca să te smerească, ca să te lupţi cu ea”.

Acelaşi lucru trebuie să-l privim şi la copiii noştri. Nu ar trebui să aşteptăm de la ei o schimbare bruscă, de pe o zi pe alta, de pe o lună pe alta, de pe un an pe altul.

Schimbarea poate veni chiar şi mai târziu, când noi nu mai suntem lângă ei. Aşa cum spunea şi Părintele Cleopa: „Ceea ce au învăţat ei acasă, nu se uită. Şi atunci când le va fi mai greu, îşi vor aduce aminte şi se vor îndrepta”. Lucrurile acestea trebuiesc făcute des şi fără să aşteptăm ceva anume. Este plin calendarul nostru de Sfinţi care au greşit şi apoi s-au pocăit! Importantă este mântuirea. Credinţa trebuie sădită în sufletul lor ca o sămânţă. Un sfat al părintelui duhovnic ne-a plăcut foarte mult: „Sămânţa nu trebuie îndesată, trebuie doar cultivată, doar presărată. Trebuie presărată, şi ştie Dumnezeu când va rodi”…

D.: Dar mai ales este nevoie de multă rugăciune, pentru noi şi pentru ei. Doamne Dumnezeul nostru, Doctorul sufletelor şi a tot trupul, pentru rugăciunile Maicii Tale ,şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!

Interviu realizat de Raluca Tănăseanu

in revista Familia ortodoxa, nr. 7/2011

Sursa: Razbointrucuvant

Cristi Saiu - povestea unui învingător care vrea sa meargă din nou

2011-08-10T09:24:00.001+03:00

Cristian Saiu este un baiat de 13 ani pe care l-am cunoscut de curând. Fire energică şi luptătoare, nu se poate bucura de o viaţă firească pentru un băieţel de vârsta lui deoarece nu se poate deplasa. Pentru ca viaţa lui să se schimbe, are nevoie de sprijinul tău. Fiecare bănuţ donat îi dă puterea să meargă mai departe şi să spere că într-o zi va avea o proteză.

O campanie sprijinită de Asociaţia Orthograffiti.

Mai multe informaţii pe blogul său: http://cristisaiu.daruindveidobandi.com/

Campania "Un pahar de apă pentru Adrian" continuă

2011-07-24T20:31:00.000+03:00

Mulţumim din inimă tuturor celor care au contribuit până acum la strângerea sumei de 1500 de euro. Este dovada ca povestea celor 40 de copii din Comuna Glodeanu nu a trecut pe lângă noi, am reuşit împreună să ne mobilizăm şi să strângem o parte din suma necesară forarii pentru fântâna de care nu vor beneficia doar copiii ci şi oamenii din sat şi împrejurimi.

Campania “Un pahar de apă pentru Adrian” se prelungeşte până la data de 1 noiembrie 2011 pentru a reuşi să strângem toate fondurile necesare punerii în practică a acestui proiect. Bogăţia darului se vede în timp, prin donaţiile voastre veţi îmbunătăţi viaţa cotidiană a oamenilor din zonă pentru multe generaţii de acum înainte.

Vă reamintim faptul că în comuna Glodeanu este necesară forarea unui puţ de adâncime deoarece pânza freatică de suprafaţă este afectată, apa nefiind potabilă. Această situaţie există atât în comuna Glodeanu cât şi în satele din împrejurimi iar în prezent se încearcă acoperirea necesarului de apă cu ajutorul unei cisterne care vine la câteva zile.Oamenii işi drămuiesc apa astfel încât să le ajungă până cand cisterna soseşte iarăşi.

Donaţiile se pot face în contul: RO35CECEBZ0130RON0786067 deschis la CEC Buzău, cod SWIFT: CECEROBU, Titular Cont: Parohia Glodeanu Cârlig cu menţiunea “sponsorizare fântână”.

Vă rugăm, ajutaţi-ne cu promovarea acestei campanii pentru ca informaţia să ajungă la cât mai mulţi oameni.

Domnul să vă răsplătească efortul şi generozitatea!

Echipa Asociaţiei Orthograffiti

Pace celor ce vin, binecuvântare celor ce pleacă, bucurie celor care rămân!

2011-07-23T10:51:00.003+03:00

Uneori stau şi mă gândesc la voi, dragii mei cititori care treceţi pe aici. Unii sunteţi cititori frecvenţi, alţii ajungeţi pe blog prin cautări la propriile frământări şi poate nu găsiţi întodeauna răspunsul potrivit. Poate de multe ori cuvintele mele au rămas departe de răspunsul pe care il căutaţi sau n-au reuşit să vă capteze atenţia în niciun fel.

Nu sunt scriitoare nici om de literatură, dar scriu ca să împartăşesc şi altora bucuria sau durerea mea, cu nădejdea că acestea vor fi folositoare şi celorlalţi.

Să scrii despre Dumnezeu sau despre dragoste e lucru anevoios, asemenea vedeniei pe care a avut-o Fericitul Augustin atunci când a vrut să scrie o astfel de carte şi a văzut un copil care aducea apă din mare şi o turna pe nisip.

Este imposibil să cuprinzi într-o fărâmă un infinit, într-un articol, o mareţie dumnezeiască.
De multe ori îmi dau seama că nu reuşesc să transmit tot ceea ce vreau să vă împărtăşesc pentru că multe din trăiri sunt simple "necuvinte".

Scrisul se aseamănă unei oale de lut care se desăvârşeşte în mâinile olarului, pentru că omul scrie ce-l îndeamnă inima, dar cuvintele işi capata rostul atunci când cad pe pamânt bun şi iubitor de Hristos.

Aşa cum în comunicare sunt necesari un emiţător şi un receptor, la fel şi în privinţa scrisului este nevoie de cuvinte care să ajungă la sufletul omului, dar la fel cum spunea un părinte, cuvintele ni se adresează direct, sunt pentru noi şi pot fi răspunsuri la problemele noastre.

Vă mulţumesc tuturor celor care îmi citiţi blogul şi aş vrea să fiu mai aproape de voi prin ceea ce scriu. De aceea, vă rog să vă spuneţi părerile, frământările, întrebările şi sugestiile, pentru a putea descoperi împreună ceea ce este de folos sufletelor noastre.

Sursa foto

Lupta pentru viaţă - Gabriela are nevoie de ajutor

2011-07-22T19:03:00.002+03:00

Gabriela are 29 de ani şi trei băieţi. Luca şi Matei sunt gemenii, bruneţi, neastâmpăraţi ca mai toţi băieţii de 5 ani. Ioan, cel mai mic, este blond şi are o înclinaţie specială pentru maşinuţele roşii.

Cand o întrebi cum îi cheamă, Gabriela iţi răspunde: ‘din cei patru evanghelişti lipseşte Marcu’. Şi râde.

Soţul Gabrielei, Cosmin Neamţu, a terminat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

Anul acesta voiau să plece la mare la sfârşitul lunii iulie. De astă-iarnă pe Gabriela o durea un picior şi cum durerea devenise sâcâitoare s-a hotărât sa meargă la doctor.

La secţia Ortopedie- Traumatologie a Spitalului Militar din Bucureşti Gabrielei i s-a făcut o puncţie- biopsie la nivelul şoldului care devenise atât de dureros încât nu mai putea dormi. De altfel, cu greu fura 2-3 ore de somn pe noapte.

Rezultatul anatomopatologic: osteosarcom condroblastic. Respectiv cancer al osului.

Pentru a se putea trata REPEDE ŞI EFICIENT, Gabriela

trebuie să ajungă în străinatate. Va fi necesar să i se amputeze soldul, apoi să i se reconstruiască.

Înainte de operatie va urma tratament citostatic.

În România nu există o bancă de masă osoasă, absolut necesară pentru reconstrucţia şoldului. Suma necesară este de aproximativ 30.000 euro, pe care dacaă am fi avut-o azi, ar fi fost bine să fie deja operată.

Vă rugăm să o ajutaţi pe Gabriela să îi vadă mari pe cei trei copii ai ei! Pomeniţi-o în rugăciunile voastre, iar pe cei care puteţi, vă rugăm să faceţi o cât de mică donaţie în conturile afişate.

Titular cont: Gabriela Neamţu Banca Comerciala Romana

Sucursala UNIVERSITATE, Bucuresti, B-dul Regina Elisabeta nr.5 Sector 3,

1) cont in EURO RO98RNCB0092077148820002, cod

SWIFT RNCBROBU 2) cont in RON RO28RNCB0092077148820001

Mai multe informatii aici: http://pentrugabi.blogspot.com/ .

Minunile - puncte de decolare spre sfintenie

2011-07-15T21:28:00.006+03:00

Minunile există şi în zilele noastre. Le trăiesc oamenii obişnuiţi, le auzim şi le vedem, nu neaparat pentru meritul personal, ci pentru a se slăvi numele Domnului şi al sfinţilor.

Uneori omul se roagă cu lacrimi şi zdrobire de inimă cerând ajutor, lăsându-L pe Domnul să îndrepteze lucrurile, fără să se aştepte la ceva măreţ, totuşi Dumnezeu îşi arată milostivirea şi se întâmplă lucruri minunate. Folosul unei minuni nu se limitează la ajutorul material, ci depăşeşte sfera fizică, ajunge în adâncul omului, dă viaţă fiinţei, converteşte atât de mult interiorul încât, omul dacă ar zbura odată cu acea străfulgerare a bucuriei dumnezeieşti ar putea atinge sfinţenia.

Pare greu de înţeles, dar în acel moment e o distanţă foarte mică între om şi Dumnezeu, în plus există şi ajutorul Harului ceea ce face ca toate lucrurile să fie făcute cu uşurinţă, iar bucuria aceea nepământească face sufletul să nu mai ia în considerare decât lumina pe care o vede şi o simte atât de aproape. Atunci se realizează comuniunea cu întreaga creaţie, omul simte prezenţa vie a lui Dumnezeu şi a sfinţilor, atât de tare încât se întreabă dacă sfinţii s-au pogorât pe pământ.

Dacă toată viaţa sufletul ar fi în starea acesta, ar zbura uşor spre zări de lumină, dar pentru că nu ne putem mântui fără o contribuţie personală, există şi starea de părăsire sau de gol, în care omul rămâne aparent singur şi fără niciun ajutor, iar Harul se retrage, bucuria este umbrită de dureri şi omul începe să caute starea de dinainte.

Aşa cum durerea orbului care a rămas fără vedere în timpul vieţii este diferită de durerea celui care nu vede din naştere, la fel se întâmplă şi cu cei care au gustat aceasta bucurie, dar au pierdut-o.

Prin urmare, este necesar să ne silim mai mult atunci când suntem părăsiţi de Har şi să nu ne lăsăm prinşi în tristeţe, în acea akedie care ne ia bucuria, dorinţa de rugaciune şi de căutare pentru că ne depărtăm în loc să ne apropiem de Hristos.

Este uşor să-i iubim pe cei care ne iubesc pe noi, dar mai bine este să-i binecuvântăm şi să le arătăm dragoste celor care ne întorc spatele. Este minunat să îl cautăm pe Hristos în clipele de bucurie în care cerul pare că se află pe pământ, dar mai vrednic de laudă este să cautăm lumina atunci când totul pare pustiu.

Lacrimile şi pocainţa aduc o mare minune în sufletul nostru: bucuria întoarcerii la Hristos, pacea şi liniştea că am ajuns acasă.

Schimb de Carte Ortodoxă - Cum a fost?

2011-07-11T12:41:00.002+03:00

Întâlnirea de la Schimb de Carte Ortodoxă a fost o bucurie atât pentru mine cât şi pentru ceilalţi participanţi care au străbătut Bucureştiul prin soare şi căldură şi au venit să ne împărtăşească cuvinte folositoare despre cărţile pe care le-au citit şi despre impactul cărţilor asupra vieţii lor.

Invitatul nostru, Părintele Mihai-Andrei Aldea, ne-a vorbit despre importanţa citirii şi a punerii în practică a cuvintelor pe care le citim şi a atras atenţia asupra citirii cărţilor corespunzătoare unui nivel duhovnicesc mai înalt decât al nostru, deoarece poate constitui un motiv de cădere pentru că ajungem să credem că ne aflăm deja la măsura duhovnicească respectivă, fără să ne biruim propriile patimi.

Părintele a mai explicat necesitatea înţelegerii faptului că mesajul din cărţile ortodoxe ni se adresează direct, de multe ori cuvintele dintre filele lor reprezintă răspunsuri profunde la framântările noastre. Pentru a ne folosi cu adevărat de citirea cărţilor trebuie să le citim cu inima deschisă şi cu luare aminte, apoi să punem în practică ceea ce am citit. Părintele a dat ca pildă un călugăr care nu ştia carte şi a mers cu Psaltirea la un frate. Acesta începe să-i citească psalmul întâi iar călugărul îl opreşte dupa primele două versete, spunându-i că îi este de ajuns ceea ce a auzit şi că va merge în pustie să împlinească aceste cuvinte.

Vorbind despre importanţa Schimbului de Carte Ortodoxă, părintele a făcut o asemănare deosebită între comuniunea din timpul Sfintei Liturghii şi legătura care ar trebui să rămână după aceea, lucru care se materializează prin acest proiect.

Întâlnirea a fost mai mult decât o simplă împărtăşire a unor idei despre cărţile ortodoxe, a fost o mărturisire înălţătoare a experienţei creştin-ortodoxe din viaţa fiecăruia spusă prin cuvânt şi împlinită prin fapte. Oamenii nu au venit să povestească despre cărţile pe care le au în bibliotecă ci despre cuvântul viu ce se ascunde în tainele lor care le-au schimbat vieţile şi i-au făcut să-l cunoască pe Hristos.

Pentru mine Schimbul de Carte Ortodoxă a fost momentul în care am conştientizat potenţialul pe care îl au tinerii şi faptul că sunt capabili să facă lucruri mari. Mult îi iubeşte Hristos pe cei ce se află în credinţă dăruindu-le bucurie şi Har, iar celor ce n-au ajuns încă la izvor le dăruieşte dorul după bucuria învierii arătându-le totodată Crucea pentru a-i încuraja spre urcuş duhovnicesc. A fost unul dintre acele momente pe care le are omul de căteva ori în viaţă, care îl marchează profund, îl luminează şi îl face să zboare ca o pasăre, drept către cer, ignorând ploaia, vântul, ceaţa norilor, zburând neobosită spre lumina cerului şi oprindu-se la picioarele Mântuitorului copleşit de bucurie şi umilinţă, cerând-şi iertare pentru fiecare clipă în care a ales durerea păcatului în locul bucuriei.

Schimbul de Carte Ortodoxă a fost şi o biruinţă a lui Hristos asupra morţii, pentru că aceşti tineri au ajuns la lumină, au renunţat la moarte prin părăsirea omului vechi şi s-au aruncat în prăpastia morţii aşteptând să fie prinşi de Hristos, iar ajutorul nu a întârziat.

M-am simţit ca în mijlocul unui deşert în care există un izvor de apă şi unde oamenii se strâng să mulţumească lui Dumnezeu pentru acel dar, sorbind picăturile de apă cu sete şi preţuire. Acelaşi lucru s-a întâmplat la Schimbul de Carte Ortodoxă, simţeam cuvintele căzând ca o rouă peste deşertul inimii mele, transformând totul în lacrimi şi umilinţă.

Domnul să binecuvinteze şi să răsplătească osteneala tuturor celor care s-au implicat în acest proiect.

Despre dragoste - Pr. Pantelimon de la Oasa

2011-07-07T08:24:00.001+03:00

De ce avem atâta nevoie să ne împlinim într-o dragoste mare?

- Căutând iubirea, îl cauţi, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fără să-ţi dai seama. Chiar dacă nu eşti un bun creştin, simţi cumva, straniu, de fiecare dată când iubeşti şi eşti iubit, că acolo, în iubire, e adevărul. Cauţi iubirea toată viaţa, ai nevoie de ea chiar şi atunci când te prefaci că nu mai ai, o traieşti greşit, o traieşti strâmb, dar o iei de la capăt. Gravitezi în jurul ei, te străduieşti mereu să o înţelegi, pentru că simţi că acolo e împlinirea şi fericirea. Noi, oamenii, nu putem să nu iubim, să nu vrem să fim iubiţi. Pentru că ăsta e fundamentul fiinţei noastre. Dumnezeu este iubire şi tot ceea ce este în lumea asta tânjeşte după iubire. Dumnezeu a creat totul după chipul şi după asemănarea Lui, după tiparul Lui, al relaţiei treimii. Dumnezeu e o relaţie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creaţi ca oameni să participăm la bucuria relaţiei din Dumnezeu şi cu Dumnezeu. Să trăim iubirea. Să fim împreună. De aceea se spune că raiul e comuniunea cu toţi, iar iadul e neputinţa de a mai iubi.

- Deşi îl avem pe Dumnezeu, simţim totuşi că fără celălalt nu suntem compleţi. E nevoie de un altul, ca să fim fericiţi?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleţi, tocmai ca să aibă nevoie unul de altul. Dacă ne-ar fi făcut perfecţi, ne-am fi fost suficienţi singuri. Sigur, există oameni care dăruiesc mai mult, oameni care dau mai puţin, dar nu trebuie să ne oprim la relaţia cu un singur om, trebuie să învătăm să iubim pe toată lumea, să câştigăm un rod din relaţia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viaţă. Orice om e un dar potenţial pentru noi, cu care ne putem îmbogăţi.

- Visăm, aproape toţi, la o iubire mare, care să ne ţină toată viaţa. Şi totuşi, realitatea ne arată că iubirile mor şi ele, mai des decât am vrea să credem. De ce se stinge dragostea?

- Moare pentru că nu există şi Dumnezeu în ecuaţie. Şi atunci noi nu avem de unde să ne alimentăm, să ne regenerăm iubirea. Fără Dumnezeu, nu există principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinţă limitată. Harul e cel care îl face infinit de adânc. Harul e de la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că orice realitate netransfigurată degenerează. Se consumă. Fără har, omul e în stare căzută. La fel şi cu iubirea. Ea se stinge dacă nu există răspuns. Dacă o întorci către Dumnezeu şi către oameni, ea primeşte răspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Dacă o întorci către tine, către trup, către materie, ea se cheltuie, se epuizează, pentru că lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

- Din pacate, simplul fapt că te cununi în biserică nu garantează mereu fericirea...

- Trebuie să învăţăm să-L vedem în celălalt pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne raportăm la un om ca la un lucru finit. Orice persoană e un izvor infinit, dar care nu e descătuşat.

Prin iubire şi cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zăgazurile, astfel ca celălalt să-şi dea drumul fiinţial, să scoată din el tot potenţialul lui moral, spiritual şi de iubire. Pentru că fiecare om e cu mult mai mult decât se vede. Şi vine iubirea şi activează în celălalt ceva ce habar nu avea că zace în el. Ai nevoie de un celălalt care să iţi dea măsură. În relaţie de doi, omul evoluează continuu. Şi nu mai are cum să se sature de celălalt, să se plictisească, să ajungă la rutină. Pentru că fiecare îl face pe celălalt să evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, şi această înflorire a lui este infinită. Mulţi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru că nu au fost iubiţi, la rândul lor, ca să înceapă să înflorească. Dar toate astea nu sunt posibile fără Dumnezeu. Şi fără efortul fiecăruia de a activa în celălalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie să iubeşti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt.

- Cum ar trebui să iubim, parinte? Unde greşim, de tot ajungem să o luăm de la capat?

- Nu ştim să ne dăruim. Nu avem exerciţiul dăruirii de sine. Societatea actuală îi educă pe oameni în direcţia propriilor dorinţe, îi invaţă să se iubească întâi de toate pe ei, să-şi urmărească propria împlinire. Şi dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveşte fericirii proprii. Am o carieră, am o casă, am şi o iubită! Dar nu iubim cu adevărat decât atunci când facem acest exerciţiu al ieşirii din sine şi când începem să ne exersăm în dăruire, să ne antrenăm puterea de iubire. Să iubeşti înseamnă să gravitezi în jurul împlinirii celuilalt. Să te gândeşti cum poţi tu să-l ajuţi pe celălalt, cum poţi să-i vii în întâmpinare, cum să-l odihneşti, cum să-l scuteşti de un efort, cum să-i faci o bucurie, cum să-i găteşti o mâncare bună, când e obosit. Trebuie să înveţi să trăieşti prin celălalt şi pentru celălalt. Iubirea înseamnă foarte multe gesturi. Intenţiile, gândurile în sine nu au nicio valoare în absenţa lor. E plină lumea de ele. Făcând gesturi te şi verifici pe tine, dacă poţi cu adevărat să iubeşti. Am citit de curând într-o carte cum un deţinut politic ţăran, închis la batrâneţe, primea de la babuţa lui scrisori, în care ea punea şi câte o floare presată. Asta înseamnă iubirea. Şi chiar mai mult. Să daruieşti atunci când eşti epuizat, când nu mai ai nicio forţă. Nu există scuza să nu dăruieşti.
Dacă dai din prisos, când ţi-e bine şi-ţi vine uşor, nu are valoare. Atunci când nu mai poţi şi vrei totuşi să faci ceva pentru celălalt, izbucnesc în tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primeşti forţa de la Dumnezeu şi ajungi să faci mai mult decât credeai că eşti capabil. Să te dăruieşti atunci când nu mai poţi te leagă cu adevărat de celălalt şi-l face şi pe celălalt să se deschidă, să daruiască la rândul lui. În iubire, trebuie să dăruim ce nu avem, când nu mai avem. Şi atunci, că în Evanghelie, nimicul se transformă, şi pâinea şi peştii ajung tuturor.

- Pănă unde te poţi dărui pe tine, fără ca asta să te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine să te opreşti, dacă celălalt nu-ţi răspunde la fel...

- Dăruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenţă faţă de celălalt, nu e sclavie. Nu ţi se cere s-o faci. Prin dăruire nu mă anulez, ci mă regăsesc pe mine şi mă îmbogăţesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, mă anulez. Unora le convine să se lase stăpâniţi de alţii. E cazul multor femei de azi, care ajung să se înrobească. Le bat bărbaţii, sunt chinuite, dar le e frica să-şi asume un drum, de dragul siguranţei. Au parte de o suferinţă absurdă, care nici măcar nu e mântuitoare. E o formă de lene. Refuză responsabilitatea propriilor decizii şi atunci preferă doar să execute. Dar aşa nu vor evolua niciodată.

"Când Dumnezeu îţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire"

- Nu toată lumea are parte în viaţa aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastră? Ţine de noi să trăim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidenţe. Faptul de a întâlni o anumită persoană ţine de voia Domnului. Dar felul în care reacţionăm noi la întâlnirea respectivă ţine de noi. Fiecare persoană care ne iese în cale e un dar de la Dumnezeu şi noi trebuie să ne întrebăm, de fiecare dată, de ce a rânduit Dumnezeu să întâlnesc omul ăla. Ce pot eu sa fac din relaţia asta? Ce trebuie eu să înţeleg? Ce folos pot să trag? Apoi, să nu confundăm îndrăgostirea cu iubirea. Dacă Dumnezeu iţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire. Dragostea e doar o arvună de la Dumnezeu. Dacă o cheltui fără ştiinţă, nu mai ajungi niciodată la iubirea adevărată. Poate la început nu pare mare, dar iubirea, dacă se lucrează, creşte tot mai mult. Iubirea nu e emoţie, e o putere. Dumnezeu nu e trup şi totusi se defineşte pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, şi componenţa asta trupească intră în iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primită de sus, o putere care trebuie eliberată şi lucrată de fiecare în parte. Spun eliberată, pentru că cel mai adesea ne iubim pe noi înşine, şi atunci iubirea este închisă în noi, se învârte în cerc. Este o iubire egoistă, întoarsă catre sine, în loc să fie liberă şi să nu ceară nimic în schimb.

- Iubirea adevărată e întotdeauna liberă?

- Da, iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Nu încearcă să-l stăpânească. Aici se greşeşte cel mai mult în relaţii, când unul încearcă să-l transforme pe celălalt, să-l ajusteze după gustul propriu. Când iubeşti, trebuie să ieşi din tine în sensul de a încerca să-l traieşti pe celălalt, să-l înţelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Dacă îi calci libertatea, apare instinctul de apărare. Şi se va închide în el. Se va feri de tine, se va simţi agresat. Într-o relaţie trebuie să existe un balans între apropiere şi distanţă. Trebuie să-i pastrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobăi în toate cotloanele sufletului lui, să nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, îndrazneala distrug misterul celuilalt. Exerciţiul acesta al ieşirii din noi inşine uneori e dureros, înseamnă să părăseşti o poziţie sigură, să ieşi din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai aşa te poţi lărgi, te poţi îmbogăţi şi poţi transforma iubirea în cale de cunoaştere. Dacă rămâi în tine însuţi, eşti foarte sărac. Ba, mai mult, te trezeşti că toţi îţi întorc spatele. Te trezeşti singur.

- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.

- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

Sursa

Un pahar de apă pentru Adrian

2011-07-01T19:22:00.000+03:00

Adrian este unul dintre cei 40 de copii din Comuna Glodeanu. El așteaptă la fiecare câteva zile cisterna care îi aduce apă de baut. Și asta pentru că satul său nu are apă potabilă pe care noi o obținem cu o simplă deschidere a robinetului. Costurile necesare pentru forarea unui puț de adâncime nu pot fi suportate de oamenii comunei, d

eja greu încercați de sărăcie, suma necesară ridicându-se la peste 10.000 de euro. Unindu-ne însă forțele și oferind fiecare dintre noi câte puțin, îl putem ajuta pe Adrian să aibă zilnic apă proaspătă.

Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în acţiunile Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti.
Vă rugăm să ne sprijiniţi în continuare pentru a-i putea ajuta pe cei care au nevoie de noi.
Puteţi promova afişul şi mesajul campaniei pe blogurile/site-urile dvs.

Schimb de Carte Ortodoxa - Baia Mare - Capitolul VI

2011-06-28T11:20:00.002+03:00

Dragi prieteni,

Vă învităm la al VI-lea Capitol al Schimbului de Carte Ortodoxă organizat în Baia Mare.

Întâlnirea va avea loc la Biserica de lemn Sfântul Iosif Mărturisitorul, în sala de mese a Aşezământului social din curtea bisericii, în data de 9 iulie, ora 16.00.

Vă aşteptăm cu drag să veniţi şi să vorbim despre cărţile care v-au impresionat sau pur şi simplu v-au atras atenţia, v-au rămas la inimă. La întâlnirea din 9 iulie, va veni şi domnul Gheorghe Petreuş, autorul cărţii ''Sublimul suferinţei''.

Schimb de Carte Ortodoxa in Bucuresti si Constanta

2011-06-25T12:20:00.004+03:00

Ideea de “Schimb de Carte Ortodoxă” îi aparţine colegului nostru, Laurenţiu Dumitru, care a lansat acest proiect în anul 2008. Ediţiile care au avut loc în mai multe oraşe ale ţarii s-au bucurat de succes în rândul participanţilor. În ultimul an însă n-am mai avut ocazia să ne întâlnim în această formulă, dar odată cu înfiinţarea Asociaţiei Orthograffiti, ne-am hotărât, cu acordul iniţiatorului şi bucurându-ne de sprijinul vechilor organizatori locali şi a mai noilor colaboratori, să reluăm acest proiect.

Proiectul presupune organizarea unor întâlniri între cititorii de carte ortodoxă, în prezenţa unui moderator şi într-o ambianţă plăcută, caldă, apropiată, întâlniri în cadrul cărora, să putem schimba liber impresii şi păreri despre cărţile pe care le-am citit în ultimul timp sau care ne-au plăcut în mod deosebit. Fiecare participant este invitat să aducă cu el cartea despre care doreşte să împărtăşească impresii şi celorlalţi, iar la sfârşitul întâlnirii, cei ce doresc îşi pot împrumuta reciproc cărţile, pentru a avea astfel ocazia să citim cu toţii cuvinte folositoare. Dorinţa noastră este ca tinerii participanţi să se cunoască, să se împrietenească, să schimbe idei şi gânduri de folos într-un mediu prietenos şi să-şi împrumute cărţi, să facă schimb de contacte şi să păstreze legătura, facilitând astfel poate chiar crearea unui grup de prieteni cu valori si repere morale ortodoxe.

Principalele argumente în privinţa necesităţii şi utilităţii unei astfel de acţiuni sunt legate de faptul că puţini sunt cei care îşi pot permite să-şi cumpere toate cărţile care apar în librăriile ortodoxe, iar prezentarea unor titluri de carte în cadrul întâlnirii, împărtăşirea bucuriei lecturii cu ceilalţi, discuţiile libere, schimbul de carte, nu pot fi decât benefice şi întăritoare pe cale.

Tinerii noştri ortodocşi nu se prea cunosc între ei. În lumea noastră aflată în derivă socotim că ortodocşii ar trebui să strângă rândurile, pentru a se întări unii pe alţii, întru dragostea lui Hristos. Mai ales cei aflaţi la început de drum pe “calea Bisericii”, fiind înconjuraţi de prieteni “lumeşti”, se simt deseori atraşi înapoi, spre vechile obiceiuri. Demersul acesta îi poate ajuta să cunoască tineri ca şi ei, iubitori de Dumnezeu, să împărtăşească din propriile trăiri, să lege prietenii.

Evenimentul va avea loc in mai multe orase ale tarii.

In Bucuresti, Schimbul de Carte Ortodoxa va avea loc sambata - 9 iulie 2011, ora 16.00 la Biserica Sf. Daniil Sihastrul iar invitat special va fi Parintele Mihai-Andrei Aldea.

In Constanta, Schimbul de Carte Ortodoxa va fi organizat sambata 9 iulie 2011, ora 16.00 la Liceul Teoretic Decebal. Invitat special va fi Protostinghelul Maxim Vlad - Staretul Catedralei Arhiepiscopale din Constanta.

Ma multe detalii gasiti pe blogul asociatiei: http://asociatiaorthograffiti.wordpress.com

Va asteptam!

Pe tine cât de mult te doare ceea ce iţi cer ceilalţi să fii?

2011-06-23T01:12:00.003+03:00

Iţi scriu ţie, dragul meu cititor, care ţi-ai îndreptat paşii spre blogul meu sau ai ajuns pe aici "din greşeală". Poate ai venit cu o întrebare, poate cu o durere, sau poate doar vrei să vezi ce lucruri noi mai scriu. Mai mereu am scris ce mi-a spus inima, dar poate nevoile tale sunt altele.

M-am gandit că este foarte probabil să te doară şi pe tine ceea ce mă doare pe mine sau să ne bucurăm de aceleaşi lucruri.

Spre exemplu, am observat o durere pe chipurile unora dintre noi din cauza faptului că nu sunt lăsaţi să fie ei inşişi. Sunt consideraţi din start o problemă a societăţii, o colecţie de oameni care nu ştiu încotro să meargă, care au nevoie întodeauna de direcţii şi îndrumări precise, menite să-i transforme în ceea ce aceştia nu-şi doresc să fie.

De câte ori nu ţi s-a cerut de către prieteni, colegi, oameni în general, să fii o altă persoană şi ai apelat la o atitudine-interfaţă ajutătoare, care să-ţi ascundă durerea aceasta, şi în acelaşi timp să pari că vrei să fii exact aşa cum trebuie?

Suntem oameni, avem defectele şi greşelile noastre, acest lucru însă nu este o justificare. Ca să poţi face diferenţa trebuie să înţelegi că a fi tu însuţi nu înseamnă a-ţi justifica greşelile şi căderile, ci a-le privi în faţă, a aceepta că iţi aparţin şi a găsi puterea de a ţi le repara, de a te ridica împreună cu Hristos.

Poate că de multe ori ai stat în loc şi te-ai întrebat: "bine, oamenii găsesc ceva numai bun de criticat, defectele mele sunt ţinte ale unor săgeţi dureroase tunate cu gânduri triste şi păreri de rău, dar pe mine cine mă ajută?

A venit Hristos, m-a răscumparat pe mine, m-a salvat, dar oamenii aceştia mă aruncă în iad înaintea Lui, considerându-mă un păcătos, un slab, un om care nu merită mantuirea, judecandu-mă pentru fiecare pas pe care îl fac.

Să ştii că nu eşti singur. Şi noi suntem tineri, eu care iţi scriu şi alţii care trec pe aici în fiecare zi. Poate te întrebi ce-o fi atât de minunat să fii tânăr cu Hristos?

Cuvintele nu spun mare lucru dar e o diferenţă faptică. A fi tânăr fără Hristos înseamnă a fi singur şi a-ţi umple singuratatea aceasta cu tot felul de lucruri cum işi indeasă un hoţ sacul care nu-i al lui.

Acum da provocare, câte lucruri ai împrumutat de la alţii doar pentru a fi "în randul lumii", pentru a fi acceptat şi a nu fi luat cumva că eşti altfel?

Fără Hristos eşti un vas care sună a gol şi se cere a fi umplut. Acest lucru se rezolvă simplu, cu lucruri aflate la îndemâna oricui, doar ţigările se gasesc la magazinul din colţ, drogurile pe la prieteni, pornografia la primult click pe net.

Când vasul acesta se umple, ori dă pe afară, ori se strică. De multe ori aceste două lucruri se succed. Mai întâi iţi etalezi împrumuturile pe care tu le consideri bune, apoi începi să simţi pe pielea ta efectele. Încet, încet pierzi contactul cu tine insuţi, în cazuri mai grave ajungi să pierzi şi contactul cu viaţa.

Eh, un tanar cu Hristos nu e singur, prin urmare e un vas plin de bucurie şi pace care raspândeşte în jurul său lumină. Cu Hristos totul e mai uşor pentru că Harul umple inima omului şi le face pe toate gândindu-se la câte a făcut Hristos pentru el. Şi aceştia au dureri, necazuri, ispite, căderi, dar ştiu unde trebuie să se întoarcă. Ştiu cine îi asteapta din clipă in clipă şi pot spune: "Doamne, vino înapoi că sufletul meu însetează după tine".

În plus ai altă bucurie atunci când primeşti viaţa ca pe un dar, nu ca pe o povară, când traieşti tinereţea ca o bucurie şi posibilitate de a face ceva diferită de tot ceea ce lumea consideră "libertate".

Ştiu cât de greu este să fii acceptat de ceilalţi pentru că eşti cu Hristos, mereu iţi găsesc vreo chestie pe care să o considere în dezacord cu ceea ce înţeleg ei prin "a fi tânăr".

Nu te descuraja, fii tu însuţi, nimeni nu iţi poate lua acest lucru înafară de tine, dacă tu nu eşti de acord.

Sursa foto

Povestea unei femei care a încercat să se sinucidă

2011-06-17T11:19:00.004+03:00

Motto: "Domnul m-a certat, dar morţii nu m-a dat"

"Mă numesc Maria, viaţa mea a fost presărată cu minuni, începând cu întoarcerea mea la Ortodoxie.
Eram tânără şi deşi mama mea era o femeie credincioasă, eu eram indiferentă faţă de tot ce însemna practicarea unei vieţi ortodoxe. În copilărie mama ne-a insuflat credinţa, dar s-a pierdut pe parcurs, datorită unei tinereţi petrecute departe de Hristos şi a regimului comunist care promova o societate şi o viaţă lipsită de Dumnezeu.

Mai târziu, din cauza greutăţilor întâmpinate pe parcursul vieţii, am avut un moment de deznădejde în care am zis că ar fi mai bine să mor, deoarece viaţa mea este imposibilă. Nu mai puteam să trăiesc în pielea mea, din cauza gândurilor care invadau pur şi simplu mintea mea.

Ajunsesem în această situaţie datorită vieţii pe care o duceam, aveam un soţ violent care mă bătea şi mă izgonea de acasa. Stăteam pe afară, pentru că nu aveam unde să mă duc, iarna îngheţam pe afară în zăpadă iar ziua munceam la fabrică, la croitorie. Nu mai puteam nici să muncesc cum trebuie din cauza bătăilor. Atunci am zis că trebuie să mor. Probabil diavolul nu uitase că îi promisesem cu câteva luni în urmă. Am fost ispitită, până într-o zi, la ora prânzului, când m-am hotărât să-mi pun gândul în aplicare.

Am lipsit de la serviciu, soţul nu era acasă şi m-am dus în baie. Acolo am găsit o ţeavă de fier care tranversa tavanul băii până la jumătate. Întâi m-am tăiat la gât cu o lamă dar n-am avut curaj să duc gestul până la capăt. Atunci am luat o frânghie şi un scaun, m-am suit pe el, am legat-o de ţeava din baie.

Mintea mea se întunecase, o putere nevăzută nu mă lăsa să continui şi altă putere mă împingea să mă urc pe scaun. M-am urcat, mi-am aşezat streangul de gât, l-am potrivit şi l-am strâns. Am stat aşa un timp şi am plâns, m-am rugat Lui Dumnezeu şi spuneam: Ce să fac, Doamne? Nu am unde să mă duc. Ştiam că mă dau singură în mâna diavolilor şi mă condamn singură la iad.

Credeam în existenţa lui Dumnezeu, a demonilor şi a îngerilor, şi totuşi am dat drumul la scaun. Am rămas spânzurată, atunci am văzut un înger, era alb tot, deosebit de alb, ca zăpada, cu aripi lungi şi frumoase, îţi lua ochii cu strălucirea lui. Zbura în jurul meu, după care au venit încă trei, zburau cu toţii încercând parcă să mă oprească. Au venit şi câţiva diavoli şi a început o luptă între îngeri şi demoni. Îngerii nu-i lăsau pe diavoli să ajungă la mine dar aceştia se luptau cu iuţeală. Diavolii erau foarte urâţi, cu nişte labe urâte şi mari, cu păr mare pe ei, cu cozi lungi, cu degete lungi şi unghii ascuţite, cu gura mare şi interiorul gurii roşu ca focul, cu colţi mari şi ascuţiţi, limba mare şi lată, cu coarne ascuţite, întoarse unul către altul. Sfinţii îngeri îi împingeau pe diavoli iar aceştia se smunceau şi ajungeau iar langă mine, încercând să mă apuce cu ghiarele lor dar sfinţii îmgeri mă ocroteau. După aceea au venit mai mulţi îngeri şi mai mulţi demoni şi a început o luptă înverşunată pentru sufletul meu.Până la urmă îngerii au biruit şi i-au scos pe diavoli afară. Au zburat în jurul meu şi s-a făcut linişte. Au plecat apoi îngerii şi a rămas un înger care fusese de la început cu mine.

Atunci m-am trezit în pat, cu vreo trei vecine lângă mine şi cu soţul meu care mi-a spus că se afla în oraş în faţa unui magazin şi se uita la o vitrină. Odată ceva l-a făcut să tresară, a trecut prin el un fior şi a luat-o la fugă spre casă, spunea că parcă cineva îl împingea de la spate, îl ducea pe sus. A venit acasă şi m-a găsit pe mine, spânzurată, mi-a tăiat frânghia şi m-a salvat.

Dumnezeu a fost bun şi milostiv, nu m-a lăsat în ghiarele urâţilor diavoli care veniseră să ia păcătosul meu suflet.
Atunci aveam 25 de ani, când scriu această poveste am 54. Timp de 29 de ani nu am povestit niciodată această întâmplare şi am purtat mereu această minune în faţa ochilor. Dupa această întâmplare ne-au cununat nişte oameni credincioşi care m-au îndemnat să spovedesc aceste păcate care atrag mânia lui Dumnezeu.

Dacă nu s-ar fi milostivit Dumnezeu de mine, ar fi pierit sufletul meu. Acum îi mulţumesc şi îi dau slavă pentru toate câte mi le-a dat. "

Sursă foto

Dialog intre un om si sufletul sau

2011-06-11T23:03:00.001+03:00

Draga suflete,

Te-am zarit demult, murind incet, cautand o urma de lumina, oa oaza de nadejde, sperand ca o sa se gaseasca cineva care sa te ridice din somnul mortii si sa te aduca la viata, ca si slabanogul care zacea de 38 de ani, sperand sa-l arunce cineva in scaldatoare.

Odata parca ai incercat sa te trezesti, poate a fost un moment de luciditate. Ai inteles ca esti cuprins de moarte, dar totusi ai continuat sa motai. Poate ar fi trebuit sa plangi, sa strigi, doar, doar te-o auzi cineva. Nu stiu ce te-a facut sa continui sa dormi. Poate dulceata somnului, poate faptul ca oamenii iti spuneau ca esti viu, vazand ca ai maini si picioare si poti sa mergi si sa faci niste lucruri.

Intr-o zi din inima ta a razbit un dor dupa Ceva. Pierdusei lumina atunci, demult, si ratacit prin noapte, ai adormit crezand ca e noapte peste tot si ca toata lumea doarme. A fost un moment in care ai incercat din rasputeri sa te trezesti, dar dintr-un somn asa de greu nu prea te poti destepta singur.

Intr-o zi ai intalnit o faclie care aprindea niste lumanari. Ai luat o picatura si ai mers mai departe. Locul acela iti dadea o nadejde. Ai gasit alt loc in care sufletele din jurul tau isi mareau lumina din bucuria pe care o raspandeau chipurile sfintilor. Lumina ta a mai crescut un pic.
Iata ca tot mergi, ai ajuns altundeva. Aici o putere nevazuta te cheama, te trezeste. Nesiguranta ta mareste profunzimea acestei chemari. Ceva te indeamna sa te apropii de Icoana Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu dintr-o manastire in care maicile canta impreuna cu ingerii. Nu mai apuci sa te intrebi cum ai ajuns sau ce te-a chemat acolo. Inima ta a inceput sa arda, binecuvantarea si bucuria care se raspandeste din icoana umple sufletul tau. Cuvintele lipsesc. Lacrimile spun totul. S-a desteptat sufletul tau, plange cu suspine pentru atata vreme de somn si moarte. O putere nevazuta parca te ridica deasupra mortii si a deznadejdii in care stateai si simti atata pace, atata har, atata bucurie pe care e cu neputinta sa o cuprinzi, sa o tii doar pentru tine.

Oare te-ai nascut din nou? Nu stiu sa-ti spun.

Pot doar sa-ti raspund doar ca ai inviat intr-o seara calda din iunie.

Ai grija sa nu mai adormi.

Semnat,
Un om

O pauza de scris

2011-05-20T23:12:00.000+03:00

Intrucat este o perioada foarte solicitanta atat din pricina proiectelor de care ma ocup in ultima vreme cat si din cauza faptului ca se apropie examenul de bacalaureat, am sa fac o pauza de scris. Nu vreau sa las blogul in paragina, nici sa deschideti pagina si sa nu aveti ce citi, astfel incat am sa mai postez texte de suflet. Scrisul, mai ales atunci cand vine din inima si nu din cercetare, necesita un timp mai aerisit, fara stres, cu rugaciune si traire. Am sa revin de indata ce va trece aceasta perioada de maxim o luna. Rugati-va si pentru mine sa termin cu bine si Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Stefania

"Un crin" şi "O lalea" pe messenger

2011-05-13T22:07:00.000+03:00

Iată o poezia făcută pe loc de două persoane, pe mesenger: una un vers, celalaltă alt vers, şi tot aşa. A ieşit ceva dumnezeiesc:

Un crin: Cum arată mâinile Tale, Doamne?

O lalea: Ca petalele unei lalele

Un crin: sau ca trandafirii care aşteaptă sărutare

O lalea: dar inainte de sarutare imparte mii de binecuvantari

Un crin: şi pictează cu ele toţi munţii tineri şi înţelepţi

O lalea: si cu varful degetelor face frunzele sa fosneasca

O lalea: si picurii de ploaie sa se cearna

Un crin: peste pământul însetat de duhul Tău

Un crin: Ce arhitect deosebit eşti Doamne, ce materiale simple ai folosit când ne-ai creat....

O lalea: pamantul cu blandete l-ai framantat si trup de om ai facut

Un crin: şi suflet viu colorat i-ai dat

O lalea: sufland viata peste fiinta lui

Un crin: hai sa mai scriem

Un crin: ochi limpezi i-ai pus şi mii de culori a văzut

O lalea: si buze i-ai dat invatandu-l cantari ingeresti

Un crin: şi note muzicale smerite i-ai pus in grai

O lalea: iar in inima i-ai sadit florile blandetii si ale dragostei, ca sa semene cu Tine, Doamne

Un crin: si să iubească pe fraţii lui aşa cum Tu ne iubeşti pe noi

Un crin: În mâinile astea sfinte Doamne ti-am bătut cuie?

O lalea: si palmele pe care ni le-ai dat au lovit cinstit Obrazul Tau

Un crin: şi graiul cu care ne-ai înzestrat te-a întristat cu vorbe amare

O lalea: si-n loc de cantec ingeresc, batjocura Ti-a adus

Un crin: şi Maica Preasfântă plangea şi lacrimi de durere înnecau ochii Ei

O lalea: si palmele ei, in locul palmelor noastre Te-au mangaiat

Un crin: şi acum stă in faţa Ta şi cu rugăciuni calde inmoaie bunatatea Ta

O lalea: si buzele ei in locul buzelor noastre cu cutremur Te-au sarutat

O lalea: iar Tu ne curatesti de tot pacatul pentru curata ei rugaciune

Un crin: Doamne cata putere ai avut in brate cand ne-ai imbratisat pe toti pe cruce?

O lalea: si ce rabdare ai avut de-ai asteptat sa se scurga Scump Sangele Tau pentru mantuirea noastra

Un crin: cu câtă iubire Mântuitorule te-ai rugat Tatălui să ne ierte....

O lalea: si cu cata mila ne-ai dat-o pe Maica Ta ca sa nu ramanem orfani

Un crin: Ce cuvinte să alegem să ne ierţi?

O lalea: ce-nchinare sa-Ti aducem ca sa ne primesti?

Un crin: cum sa-Ti multumim pentru toată iubirea care stă în mânile Tale?

O lalea: pe palme Ti-aducem smeritul nostru suflet si la Preacuratele Tale picioare il lasam sa cada

Un crin: Da Doamne, rămâi aici cu noi...să nu însetăm...

O lalea: ramai cu noi sa ne acoperi

O lalea: ....

Un crin: şi să te iubim în veci.

Tallita - "O lalea"
Oana - "Un crin"
Claudiu - grădinarul

(Sursa: Ortodoxia Tinerilor)

Scrisoare catre generatia mea

2011-05-02T23:20:00.002+03:00

Dragii mei prieteni,

Numele meu este Alexandra, m-am gândit să vă scriu pentru că ştiu problemele şi greutăţile sufleteşti pe care le întâmpinaţi în fiecare zi de aceea vreau să vă încurajez, să vă transmit bucuria şi pacea Lui Hristos. Nu sunteţi singuri, exista Cineva care vă iubeşte mai mult decât oricine pe lumea aceasta şi străluceşte în inima voastră ca un soare aprinzandu-vă sufletul cu un dor care nu se poate înlocui cu nimic alceva. Nicio bucurie artificială provocată de droguri, etnobotanice sau pornografie nu poate înlocui dragostea pe care v-o oferă Hristos şi nu se poate ridica la înălţimea acestei chemări care vă este adresată personal.
Hristos nu este un Dumnezeu care stă acolo sus în cer pe un scaun confortabil şi priveşte nepăsător la bucuriile şi necazurile oamenilor. Hristos este viu, este în inima mea, în inima ta, în inima celui de lângă tine. Ne iubeşte pe fiecare în parte mai mult decât întreg Universul, a voit sa se rastigneasca pentru ca noi să primim iertare. Hristos te iubeşte, se bucură şi plânge împreună cu tine, îţi cunoaşte inima, îţi ştie greşelile dar nu te pedepseşte ci iţi dă şi mai multe daruri pentru ca să-ţi întorci inima către El, copleşit fiind de dragostea şi milostivirea Lui. Este mai delicat decât un strop de rouă pogorât pe iarba verde în zorii unei dimineţi de vară, atinge sufletul tău cu o bucurie sau o tristeţe pentru ca tu să-i conştientizezi prezenţa, să ştii că este lângă tine în fiecare clipă. Uneori se întristează şi lăcrimează văzând faptele noastre, văzând că refuzăm fericirea veşnică oferită cu un preţ atât de mare şi ne ascundem dorul în alcool, ţigări, droguri şi alte vicii.
Gândeşte-te numai o secundă cum e să ai lângă tine în mod nevăzut pe Cineva care este mai curat decât Cerurile şi mai strălucitor decât soarele. Oare nu ar trebui să se scârbească de mizeria păcatelor noastre şi să se mânie pentru nenumăratele noastre căderi? Şi totuşi dragostea Lui este mai mare decât păcatele noastre. Hristos se pogoară după noi în iadul greşelilor noastre şi ne ridică sufletele din cele mai adânci prăpăstii. El ne dă mâna de fiecare dată când îl strigăm în ajutor, copleşiţi fiind de întunericul din sufletul nostru, ne înmoaie inima cu lacrimi de pocăinţă umplându-ne inimile de lumină.
Ştiu că poate cea mai mare durere a ta este singurătatea. Poate că nu ai prieteni sau poate că ai dar totuşi te simţi singur(ă) în prezenţa lor. Am aflat un loc unde această singurătate de care fuge toată lumea este scoasă înafara vieţii unui tânăr. Acest loc este Biserica lui Hristos. Poate până acum nu te-a fascinat prea mult, poate că ţi-a fost teamă de ceea ce vor spune ceilalţi, dar acordă-mi un minut să-ţi spun ce pierzi. În Biserică, în cadrul unei taine mai presus de fire oamenii se împărtăşesc cu Trupul şi sângele Domnului, unindu-se cu Hristos, apropiindu-se cu cuget curat, conştienţi de neputinţa lor, dar cu nădejde că din clipa în care îl vor primi pe Hristos inimile lor se vor curăţi, se vor lumina şi vor avea puterea de acum înainte să lupte cu propriile căderi. În partea opusă, tinerii care vor să se bucure de plăcerile acestei lumi se împărtăşesc cu hrana viciilor, a drogurilor, a ţigărilor sau a alocoolului, care în loc să le aducă pace în inimile lor îi afundă în tristeţe, în revoltă, în nebunie şi fug de oameni, de realitate şi de ei înşişi, ascunzându-se sub masca aşa-zisei bucurii provocate de droguri.

Ai sufletul apăsat de durere, sfărâmat în multe cioburi şi orice atingere te răneşte şi mai rău. Nu te teme! Îndrăzneşte! Apropie-te de Domnul şi singurătatea nu va mai avea loc în sufletul tău.
După ce inima ta se va alipi de El vei avea atâta bucurie şi pace încât ţi-ai dori să cuprinzi toată lumea în inima ta. Vei plange atunci amintindu-ţi cât de mult timp te-ai lipsit de această fericire.
Oamenii se pot schimba în Hristos pentru că El sparge zidurile neputinţei fiecăruia, pune capăt căderilor nesfârşite şi regretelor.

Apropiindu-te de Hristos vei găsi Calea de la Moarte la Viaţă.

Curaj, Hristos va merge împreună cu tine.

Campanie umanitară "De la suflet la zâmbet"

2011-04-28T20:23:00.000+03:00

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti organizează în perioada 1 mai – 1 iunie campania umanitară „De la suflet la zâmbet” destinată strângerii de bani, jucării, alimente, pamperşi, produse de igienă şi de curăţat pentru copiii de la Valea Plopului şi Valea Screzii. În aceste aşezăminte locuiesc aproximativ 350 de copiii care au nevoie zilnic de hrană şi consumabile. Prin această campanie ne dorim să venim în sprijinul lor pentru a le uşura grijile şi a le oferi puterea să zambească. Ne adresăm tuturor oamenilor cu suflet care nu pot rămâne indiferenţi la greutăţile şi nevoile de zi cu zi ale acestor copii. Îi putem sprijini prin donaţiile noastre căci dăruind din suflet vom primi bucurie.

Blogul asociatiei : https://asociatiaorthograffiti.wordpress.com/

Sfântul Nectarie şi Sfântul Ioan Rusul m-au vindecat de o infecţie grava

2011-04-28T11:25:00.000+03:00

În luna august 2010, în urma unor analize de rutină am aflat ca am o infectie cu E-coli pentru care am luat tratament în conformitate cu antibiograma şi am primit indicaţia să repet analizele lunar. În luna următoare mi-a ieşit o infecţie cu Klebsiela rezistentă la medicamentele pe care le luasem luna anterioară. În lunile octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, infecţia a luat forme din ce în ce mai complicate, câteodata ieşind şi doua tipuri de infecţie la aceeaşi analiza( proteus, citrobacter), căpătând o rezistenţă uimitoare la antibiotice, rămăseseră unul sau două care se gaseau foarte rar. Cauza apariţiei infecţiei, găsită de medici a fost că este intra-spitalicească, lucru de altfel imposibil la mine care nu mai intrasem într-un spital de mult timp. Medicul de familie s-a considerat depăşit de situaţie aşa că m-a trimis la un specialist.

Am mers la un doctor urolog cu o vastă experientă care s-a uitat pe analize, a spus că n-a întalnit o infecţie atât de complexă a cărui cauză sa nu fie descoperită. Mi-a făcut o urografie şi o ecografie, a decis ca este nevoie de un examen RMN, luând in calcul posibilitatea existenţei unor probleme care nu se vad la celelalte investigatii, însă nu s-a descoperit nimic iar eu mă simţeam din ce în ce mai rău.Am mers la o clinică particulară, verdictul medicului fiind acelaşi : nu există niciun indiciu pentru cauza infecţiei.

Mi-am dat seama ca este o problemă care se poate rezolva doar printr-o minune şi astfel am vorbit cu o prietenă să facem timp de 40 de zile Acatistul Sfântului Ioan Rusul şi al Sfântului Nectarie. Cu puţin timp înainte de împlinirea celor 40 de zile am început să mă simt bine şi să nu mai am simptomele infecţiei. Am repetat analizele, nu mai era absolut nici un fel de infecţie, toţi indicatorii fiind în limite normale. La uşa clinicii m-am întalnit cu doctora de familie care s-a închinat dupa ce a citit analizele mele, aceeaşi reacţie a avut-o şi medicul de la clinica la care fusesem, a spus ca numai printr-o minune se putea întâmpla asta. Le multumesc sfinţilor mei dragi pentru această bucurie şi îi rog să ne poarte pe toţi în rugăciunile lor.

Viata in Hristos - drumul spre inviere

2011-04-28T08:33:00.000+03:00

Un reportaj despre Manastirea Pasarea la "Romania te iubesc".

O lacrima pentru un suflet mort

2011-04-26T14:37:00.000+03:00

Iisuse, dragul meu Mantuitor iti multumesc pentru bucuria si binecuvantarea acestor sfinte sarbatori si pentru ca ai inviat si sufletul meu impreuna cu Tine. Ai facut inima mea sa arda iarasi iar sufletul meu mort l-ai resuscitat ridicandu-l din adancuri de negura si pacat.
Pastorul isi pune sufletul sau pentru oile sale iar tu Multmilostive nu m-ai lasat sa ratacesc ci ai venit in cautarea mea si ai gasit inima mea care plecase uitand binefacerile Tale. A pribegit in pustiu sufletul meu, dar acum stiu ca orice clipa petrecuta departe de tine este pierduta. As vrea sa nu mai plec niciodata, sa-ti simt mereu prezenta tainica si indrumarea Ta.
Le-as spune tuturor din ce adanc m-ai salvat, de cate caderi m-ai pazit si cu cate bucurii m-ai binecuvantat desi eram mai nevrednica decat toti.
As vrea sa mai stii ca in bucuria mea exista si o urma de durere pentru cei care n-au primit lumina Ta in sufletele lor. Din ochii mei curg lacrimi pentru cei care n-au cunoscut bucuria Ta si nu pot fi fericiti cu adevarat pentru ca nu Te-au primit in inimile lor.
Miluieste Doamne sufletele triste care te cauta cu luminile stinse ale sufletului lor, eclipsati fiind de neoanele acestei lumi si primeste lacrima mea pentru fiecare suflet mort ce se zbate inca in adancurile existentei sale, iar celor ce cu dragoste ma pomenesc in ruga lor, daruieste-le Bunule, bucuria mantuirii scriind numele lor in Cartea Vietii.