Cum mi-a schimbat viaţa LifeSiteNews.com
Photo: Dechev / Dreamstime.com |
de Ştefana Totorcea, Ştiri pentru viaţă
Într-o frumoasă zi de la începutul anului
2014, două noi prietene pe care le cunoscusem pe Facebook m-au rugat să le ajut
să traducă articole pentru postările lor zilnice. Făceau versiunea unui website
românesc inspirat de siteul canadian pro-viaţă LifeSiteNews.com. Acesta urma să
prezinte articole care abordau o gamă variată de subiecte legate de familia
naturală şi de schimbările de paradigmă culturală care o afectau.
Tocmai ieşisem
dintr-un „mariaj” de 12 ani cu o carieră de editor de revistă, ani pe care mi-i
petrecusem în cea mai mare parte în redacţia Reader’s Digest Romania. Acum,
brusc aveam o mulţime de timp liber la dispoziţie, aşa că mă implicam activ în
acţiuni civice precum opoziţia la mineritul cu cianuri sau la exploatarea
gazelor prin fracturare hidraulică.
Singura mea
îngrijorare era că erau tot mai multe cauze care aveau nevoie de sprijinul
cetăţenilor şi de conştientizarea opiniei publice. Până la urmă, credeam că are
loc sfârşitul lumii – cel puţin aşa cum o ştiam noi. Şi totuşi, mai erau destui
cărora nu le păsa de asta.
Aşadar, am
început să traduc articole pentru website-ul prietenelor mele,
Stiripentruviata.ro. Acestea urmau să fie publicate în română cu permisiunea
LifeSiteNews.com. Doamne, ce lucruri am aflat din ele! Genul de lucruri pe care
nu le prea găseşti în presa de mainstream. Iar permisiunea de republicare era
cu titlu gratuit, cu toate că publisherul canadian se finanţa şi el tot din
donaţii. Aşa am aflat şi despre alte lucruri care nu prea mergeau bine pe lume.
Şi mi-am găsit o cauză demnă de apărare. Până la urmă, de fapt, cu toţii nu
facem altceva decât să ne luptăm pentru… viaţă, nu?
Aşa a intrat
LifeSiteNews.com în viaţa mea. Şi mi-a schimbat-o radical. Desigur,
LifeSiteNews.com habar nu avea. Eu însămi nu bănuiam ce avea să mi se întâmple.
Dar schimbarea începuse.
Am ajuns să
lucrez full-time în mişcarea pro-viaţă din România, în principal pentru
Stiripentruviata.ro şi FamilyNews.ro, website-ul de limbă engleză cu ştiri
pro-familie din România. Ulterior, când am ajuns să-l cunosc direct pe
co-fondatorul LifeSiteNews.com, John Westen, mi-am dat seama de ce îmi plăcea atât de mult această muncă şi de ce
simţeam că viaţa mi se aşeza pe făgaşul corect.
Numai o gaşcă
de „nebuni” încăpăţânaţi, cu convingeri puternice putea pune pe picioare un
website ca LifeSiteNews.com. Ştiu ce spun. Între 26 noiembrie şi 6 decembrie
2014, prin campania noastră de iarnă pentru strângere de fonduri desfăşurată pe
Stiripentruviata.ro, am reuşit să obţinem suma de 870 de lei şi câteva insulte
de la cititori indignaţi – dintre care unul a fost foarte supărat că am
publicat un articol în care prezentam un studiu ce demonstra că părinţii
post-abortivi sunt mai înclinaţi să-şi abuzeze fizic viitorii copii. Campania
ne-a mai adus şi mulţi vizitatori, atraşi pe site de excelentele articole
tematice, în număr de 46, postate în acea perioadă pe toate canalele noastre de
comunicare online.
Read this article in English on Familynews.ro
A fi în
mişcarea pentru-viaţă din România este între dificil şi imposibil. În
majoritatea timpului te confrunţi cu lipsa de finanţare. Salariul mediu net
lunar din România, de 1.700 de lei, pare un vis frumos pentru noi. Unele
proiecte sunt amânate sine die. Altele – printre care şi website-ul
Stiripentrurviata.ro – nu ar putea exista fără munca nebunească şi încăpăţânată
a câtorva persoane care lucrează pro bono sau cu foarte puţini bani.
Dar ne vine
greu să renunţăm. Personal, nu cred că fac asta ca să salvez copiii nenăscuţi. Nici
măcar nu cred că o fac pentru a conştientiza publicul. Cred că o fac doar
pentru că nu aş mai face nimic altceva acum. De aceea, îi înţeleg prea bine pe
oamenii „nebuni” şi încăpăţânaţi. Din când în când, mai donez câte cinci dolari
pentru website-ul prietenului meu de peste mări şi ţări, caritabilul şi
intuitivul John Westen… Asta, desigur, dacă se întâmplă să se mai găsească câte
ceva prin contul meu bancar.
Desigur, nu e o
chestiune de bani, ci una de demonstrare a sprijinului. Nu banii sunt
importanţi în viaţă.
Viaţa îşi
urmează oricum neclintit cursul. E mai mare decât noi, iar noi vrem să ne lăsăm
purtaţi de ea. Dar, fiindcă tot e Crăciunul, să nu uităm că celebrăm nu o idee
abstractă de viaţă, ci Viaţa adevărată, în carne şi oase, întrupată într-o
Persoană Umană reală.
Acesta este
miracolul de care avem nevoie azi, aşa cum aveam nevoie de el şi acum 2014 ani.
Le doresc
cititorilor români ai site-ului Stiripentruviata.ro,
cititorilor canadieni ai site-ului LifeSiteNews.com,
precum şi autorilor acestuia, un Crăciun prin care să celebreze cu pace
miracolul vieţii!
„Cine sunt eu?“, interogaţie fără sens, în afara lui Hristos / Sensul vieţii
foto: Игорь Годунов (Orthphoto) |
de Dumitru Manolache, Ziarul Lumina
"Cine sunt eu?" Iată o întrebare
existenţială care ni se înşurubă în creier la un moment dat al existenţei
noastre când viaţa, ca o imensă roată, ne ameţeşte "mai abitir ca un agent
de vânzări bine instruit", cum plastic se exprima cineva. Filosofie? Rătăcire?
Compromis? Ce răspuns i se potriveşte acestei interogaţii necruţătoare din
partea noastră, a celor aruncaţi în afara sensurilor, grămădiţi sub povara
neputinţelor, dansatori bezmetici pe ringul hidos al propriilor limite?
Unii cred că
întrebarea de mai sus ne chinuie existenţa din clipa în care facem un
compromis. Aparent mic, la început, uriaş, ca un bulgăre de zăpadă ce ne
striveşte pe măsură ce se rostogoleşte în timp şi în viaţă, plătit însutit cu
suferinţe.
Alţii cred că
viaţa este un fel de cămătar cu care este mai bine să nu avem de-a face,
deoarece, pentru traiul comod şi searbăd pe care i-l cerem, se joacă cu
visurile noastre gajate, cerându-ne socoteală exact în clipa în care credem că
suntem fericiţi. Iar dobânda percepută pentru "liniştea" noastră ne
va lovi exact în moalele fericirii, zguduindu-ne din temelii
"prinţipiile", întorcându-ne la acelaşi "cârlig":
"Cine sunt eu?"
Şi, atunci, ce
e de făcut? Să lăsăm întrebarea în continuare fără răspuns, ca şi când nici nu
ne-am fi pus-o? Să o ignorăm amăgindu-ne că fericirea se poate clădi şi în
afara ei? Să trecem prin viaţă fără să ne punem, în general, întrebări?
Nu ne este dat
să lămurim aceste dileme, în măsura în care renunţăm la repere sau le ignorăm,
crezând, în disperata noastră rătăcire, că suntem centrul pământului. Că în
jurul nostru "gravitează" totul. Şi nu ne referim la orice fel de
repere, ci la cele sau la cel faţă de care ne putem, la un moment dat, raporta
existenţa. De aceea, interogaţia "Cine sunt eu?", adresată
responsabil şi onest, ne poate salva. Poate face minuni în viaţa noastră, iar
răspunsul la această întrebare ne poate lămuri sensul existenţei.
Secularizarea ne îndepărtează de îndumnezeire
"Nu-s
decât un glas... dar am în spate o viaţă, o enormă experienţă, o imensă
"bibliotecă"..., iar înainte... atâta credinţă cât şi viaţă veşnică,
prin Iisus Hristos Domnul!", posta cineva pe un blog un răspuns la această
întrebare, indicând, fără şovăire, reperul existenţial şi salvator despre care
pomeneam mai sus: Iisus Hristos şi, prin El, veşnicia vieţii.
Şi uite cum
întrebarea se metamorfozează în răspuns, pentru că, identificându-te în
adevărul propovăduit de Mântuitorul lumii, "Cine sunt eu" nu mai este
întrebare, ci răspuns.
"În
profunzimea sa, istoria umanităţii şi a fiecărei persoane este un fel de
apocalipsă, de judecată, o revelaţie şi o manifestare a faptului că se duce o
luptă permenentă în jurul problemei lui Hristos, în jurul adevăratului
Dumnezeu. În faptele şi evenimentele cotidiene ale vieţii umanităţii şi a
fiecăruia dintre noi se îndeplineşte şi se hotărăşte "destinul" final
al oamenilor, după principiul atitudinii lor faţă de Dumnezeu-Omul Iisus
Hristos. Începând cu cei doi oameni supuşi păcatului şi delaţiunii morale,
lângă Crucea lui Hristos se petrece şi se consumă toată istoria şi întregul
destin ori soarta oamenilor fiecărei epoci şi, în consecinţă, sunt judecate
faptele noastre de acelaşi judecător. Acum, precum şi la a doua Sa venire. Cu
alte cuvinte, existenţa fiecărei persoane, fiinţa, menirea şi istoria sa, în
orice situaţie sau atitudine, este judecată în faţa lui Hristos, a prezenţei
Domnului, în Iisus Hristos, adică este judecată pe temelia cea veşnică a lui
Hristos şi a atitudinii faţă de El!... În momentul în care noi nu mai cugetăm
la aceste adevăruri şi realităţi existenţiale ajungem la secularizarea
contemporană, în cadrul căreia omul de astăzi nu se mai gândeşte la
îndumnezeire şi este arareori preocupat de propria lui sfinţire. Aceştia sunt
termenii ce au dispărut din fondul principal de cuvinte al limbii române",
ne-a mărturisit drd. Stelian Gomboş, consilier la Secretariatul de Stat pentru
Culte, autorul lucrării "Despre omul de azi din Biserică - între Hristos,
existenţialism şi secularizare".
Biserica, locul unde omul devine el însuşi
Iată cum,
pierzându-ne sensul vertical al reperelor fundamentale, raportându-ne existenţa
doar la cele orizontale, puse la dispoziţie de semeni şi de instituţii, prin
intermediul societăţii în care trăim, ale cărei proprii repere sunt tot mai
necreştine, ajungem noi înşine fără de reper şi, din ce în ce mai îndepărtaţi
de creştinism, de libertatea pe care ne-o oferă Dumnezeu, chinuiţi de întrebări
cărora nu le mai găsim răspunsuri. Dar ele pot fi date, iar "Cine sunt
eu?" nu ar mai constitui o teribilă încercare dacă răspunsul l-am căuta în
Biserica lui Hristos unde "omul redevine el însuşi, revine la el însuşi,
la fraţii săi. "Ceilalţi", pentru om, în Biserica Slavei şi a
bucuriei în Hristos, nu sunt infernul, ci bucuria, dragostea şi paradisul său,
dar şi viaţa sa, după cum mărturiseşte Avva Apollo în Patericul Egiptean:
"Ţi-ai văzut fratele, L-ai văzut pe Dumnezeul tău"", ca să-l
cităm din nou pe Stelian Gomboş.
Să renunţăm,
aşadar, a mai trăi amar, tragic şi disperat propria cădere din pricina unor
concepţii, a dorinţelor invadate de păcat, a relativităţii şi desacralizării
inoculate de secularizarea lumii acesteia, care ne blochează răspunsul la
întrebarea "Cine sunt eu?". Să ne regăsim ca răspuns la această
încercare în duhul Marelui reper al existenţei, care este Hristos Mântuitorul
lumii, singura salvare şi nădejde, viaţa veşnică, adevărată şi liberă şi în
trupul Său teantric care este Biserica.
Omul care nu se mai roagă nu este un om liber
Biserica Ortodoxă Română, prin glasul
Întâistătătorului ei, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, oferă răspunsuri
şi soluţii duhovniceşti marilor probleme şi întrebări ce frământă existenţial
credincioşii. De pildă, în cuvântul de învăţătură rostit în Duminica a V-a după
Rusalii, cu prilejul Sfintei Liturghii săvârşite în paraclisul "Sfântul
Grigorie Luminătorul", al Reşedinţei patriahale, Preafericirea Sa spunea:
"Evanghelia de astăzi semnifică dorinţa Mântuitorului ca omul să nu fie
stăpânit de duhurile necurate, să nu fie folosit de duhururile rele pentru a
face rău, ci să fie purtător de duhul lui Dumnezeu pentru a săvârşi binele... Omul poate obţine libertatea adevărată prin ascultarea de Mântuitorul
Hristos şi de Biserica Sa. Această libertate se manifestă prin iubirea faţă de
Dumnezeu şi faţă de semenii noştri... Omul care nu se mai roagă nu este un om
liber, ci este împiedicat de duhurile răutăţii ca să se întâlnească cu Dumnezeu
iubitorul de oameni... Numai omul care săvârşeşte binele şi se roagă este un om
liber pentru că poate iubi pe Dumnezeu şi pe semenii săi, astfel încât
adevărata libertate sau sfânta libertate se arată a fi libertatea pentru
bunătate, pentru a săvârşi binele şi pentru a aduce pace în sufletele celor din
jur".
Ce cadouri avem sub bradul de Crăciun
de John-Henry Westen, co-fondatorul LifeSiteNews.com
Într-o familie
de 10 persoane cadourile de sub brad sunt foarte interesante. Când vine vorba
de cadouri, odată cu trecerea anilor, am descoperit că nu mai punem accentul pe
ce ne dorim, ci pe ce avem nevoie. Cine are vreo trei anişori primeşte în
principal jucării şi nişte hăinuţe, iar copiii mai mari lucruri de necesitate,
cum ar fi un nou scaun de birou sau haine. În ceea ce priveşte necesitatea,
aceasta primează în cazul cadourilor care poartă eticheta: „Pentru Mami”.
În grămada care
se strânge sub brad pe numele lui Mami se găsesc de fapt cadourile de care se
va folosi întreaga familie: un ceainic nou, săpun, ceşti de cafea şi altele
asemenea. În principal, genul de cadouri care pot fi descrise cel mai bine
astfel: „Pentru tine, dar şi pentru mine – de fapt, pentru noi” – mai degrabă
decât printr-un simplu „Pentru tine”. Mi-ar plăcea să spun la fel despreTata,
dar ştiu că nu este aşa: el primeşte o nou paletă de tenis de masă.
Adesea,
creştinii îşi spun că darurile sunt lucruri materiale şi pieritoare, pe care nu
le pot lua cu ei dacă pleacă din această lume. Dar există cel puţin un dar pe
care îl pot lua cu ei în viaţa de apoi: darul copiilor. Familia noastră a
fost binecuvântată cu naşterea unui copil în ziua de Crăciun şi cu naşterea
altuia pe data de 28 decembrie, aşa că în perioada Crăciunului noi suntem
ocupaţi cu serbarea zilelor de naştere.
Aceste daruri de viaţă pot fi luate şi în
viaţa de apoi – cel puţin au cea mai mare şansă să poată rezista în veşnicie.
Trei dintre copiii noştri au ajuns deja în viaţa de apoi, deoarece sarcinile nu
au putut fi duse la capăt – asta face din noi, în veşnicie, o familie cu
13 membri. Din cer i-am primit şi s-au dus înapoi în ceruri, cum spune
cântecul.
Crăciunul reprezintă primirea Pruncului
Iisus în viaţa şi inima noastră. Cu fiecare copil primit în familie, îl primim
pe Hristos – îl îmbrăcăm pe cel gol, îl hrănim pe cel flămând, îi dăm să bea
celui însetat, avem grijă de cel bolnav, ba chiar îl vizităm pe cel închis,
căci uneori pătuţul bebeluşului poate deveni un loc de veghe vizitat frecvent
de părinţi.
Cu fiecare copil pe care îl primim în familiile
noastre, îmbrăţişăm un dar al lui Dumnezeu şi împlinim ceea ce Hristos ne-a
spus că trebuie să facem pentru a ajunge în Împărăţia Cerurilor.
Cele mai
frumoase daruri de sub pomul de Crăciun sunt chiar copiii voştri. Primiţi-i cu
braţele deschise, aşa cum l-aţi primi pe Mântuitorul, fiindcă el a spus:
„întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi
făcut” (Matei 25, 40).
Astfel,
deschiderea faţă de viaţă duce la cel mai mare dar pe care îl putem primi, şi
anume la invitaţia din partea Domnului: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu,
moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34).
Familia mea se
roagă şi pentru voi şi familiile voastre, dragi prieteni, ca să aveţi un
Crăciun fericit şi sfânt.
Pastorală de Crăciun – 2014 a Patriarhului Daniel: „Dumnezeu coboară în lume pentru a înălţa pe om”
„Hristos Se naşte, slăviţi-L,
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L,
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”
(din Catavasiile Naşterii Domnului)
Preacuvioşi
şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi
credincioşi şi credincioase,
Aceste
cuvinte de îndemn duhovnicesc, pe care le auzim cântându-se în sfintele noastre
biserici cu prilejul marelui praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos,
ne cheamă pe toţi la întâlnirea sfântă şi mântuitoare cu Însuşi Iisus Hristos,
Cel ce „plecând cerurile S-a pogorât şi S-a sălăşluit în pântecele
Fecioarei, fără schimbare, ca într-Însul să înnoiască pe Adam cel
stricat prin păcat”[1].
Taina
Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire
nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Sfântul
Evanghelist Ioan, supranumit Teologul sau Apostolul iubirii,
copleşit de măreţia iubirii divine milostive, spune că „atât de mult a iubit
Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Sărbătoarea
Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este, aşadar, mai întâi de toate,
sărbătoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni. Fiul lui Dumnezeu
Cel veşnic S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria
Fecioara şi S-a făcut om, pentru a dărui oamenilor, păcătoşi şi muritori,
iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Pe cât a coborât El la noi, pe atât
ne-a deschis nouă drum ca să ne înălţăm spre El.
Sfinţii
Părinţi ai Bisericii au meditat adânc asupra înţelesului Tainei Întrupării şi
Naşterii ca om a Fiului veşnic al lui Dumnezeu, „Care, fără de început
fiind, primeşte început, născându-Se cu Trup în Betleem”[2], şi,
„neîncăput fiind, încape în pântece şi vine să Se nască pentru noi, din pântece
de mamă”[3], după cum ne vestesc cântările sărbătorii Naşterii
Domnului.
Sfântul
Maxim Mărturisitorul spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi
nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea
ce iubea”[4], adică om, iar în altă parte, acelaşi Sfânt Părinte
ne învaţă că Dumnezeu Cuvântul „a binevoit a Se întrupa pentru a ne învăţa,
în limba noastră omenească şi prin pilde, cunoaşterea care depăşeşte orice
limbaj, lucrurile sfinte şi ascunse (…), dar şi pentru că El, din iubire pentru
noi, se ascunde tainic în esenţa spirituală a fiinţelor create, ca şi în
litere, prezent întreg în fiecare şi în toată slava Sa (…)”[5].
Aşadar,
Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul păcătos şi muritor să fie ridicat
din păcat şi moarte, să devină sfânt şi să trăiască veşnic, deoarece el a fost
la început creat după chipul lui Dumnezeu Cel Sfânt şi veşnic viu. Prin
lucrarea Sa mântuitoare, de unire a omului muritor cu Dumnezeu Cel veşnic,
Iisus Hristos vindecă şi curăţeşte firea umană de ceea ce îi este nesănătos şi
nefiresc, adică păcatul şi moartea, survenite ca urmare a despărţirii omului de
Dumnezeu prin neascultare, neînfrânare şi nepocăinţă (cf. Facerea 2, 17
şi Romani 6, 23 ).
În
acest sens, Pruncul Iisus, Dumnezeu-Copilul, Se naşte fără de păcat, dar
creşte, vieţuieşte şi se luptă într-o lume profund marcată de păcat şi de forme
ale morţii spirituale şi fizice. Primit cu bucurie în Betleem de îngeri, de
păstori şi de magii de la Răsărit, El este, pe de altă parte, prigonit de
regele Irod, care caută să-L ucidă. Mai târziu, când va începe activitatea Sa
publică, Iisus devine iubit de mulţimile de oameni pe care-i luminează şi
hrăneşte spiritual cu Evanghelia iubirii veşnice şi îi vindecă de boli, de
patimi şi de pătimiri, prin harul Său, dătător de viaţă sfântă.
Prin
însuşi felul Său de-a vorbi, de-a trăi şi făptui, Iisus Hristos ne arată că El
este în mod deplin Omul pentru oameni, fiindcă este în mod deplin Omul
pentru Dumnezeu, sau mai precis El este Dumnezeu-Omul, măsura supremă a
umanului sfinţit şi înveşnicit, capabil de iubire infinită şi viaţă eternă.
Iisus
Hristos, născut dintr-o mamă-fecioară, săracă şi smerită, într-o peşteră
modestă, va fi tot timpul smerit şi sărac material, dar bogat şi statornic în
puritate, sfinţenie şi iubire milostivă. Model suprem şi promotor constant al
adevărului şi al dreptăţii, al smereniei şi al iertării, al păcii şi al iubirii
milostive, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să vindece şi să elibereze pe om
de ceea ce îl degradează şi îl dezumanizează: mândria, minciuna, lăcomia,
nedreptatea, ipocrizia şi viclenia, violenţa şi ura. De aceea, El
fericeşte pe cei smeriţi, pe cei ce îşi plâng propriile păcate, pe cei blânzi,
pe cei însetaţi de dreptate, pe cei milostivi, pe cei curaţi cu inima şi pe cei
făcători de pace (cf. Matei 5, 3-12). De fapt, Hristos-Domnul ne
arată ce este inuman şi ce este uman, ce determină pe om să cadă şi să decadă,
dar şi ce ajută pe om să se înalţe în bunătate şi sfinţenie şi să devină mai
uman, adică să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu Cel Sfânt şi Bun.
El nu
voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (cf. Iezechiel 18, 23; 33, 11). El voieşte ca
tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1 Timotei
2, 4). De aceea, Iisus laudă pe oamenii buni şi drepţi, iar pe cei răi şi
păcătoşi îi cheamă la pocăinţă şi îndreptare, la vindecare şi ridicare,
pentru dobândirea iertării, a mântuirii şi a vieţii veşnice.
Un imn
al spiritualităţii creştine de la începutul secolului al II-lea exprimă acest
adevăr astfel:
„Dragostea
Sa pentru mine a smerit slava Sa.
S-a
făcut asemenea mie, pentru ca eu Să-L primesc,
S-a
făcut asemenea mie, pentru ca eu să îmbrac haina Sa.
Nu
mi-a fost teamă văzându-L, căci El este pentru mine Milostivirea.
El a
luat firea mea pentru ca eu să-L descopăr,
A luat
faţa mea, pentru ca eu să nu-mi întorc faţa de la El”[6].
Devenind
Om, Fiul lui Dumnezeu a luat firea noastră căzută, cu toate slăbiciunile sau
afectele sale, adică: foamea, oboseala, suferinţa, teama de durere şi moartea. Deşi
El a trăit ca om între oameni, Iisus nu a săvârşit totuşi păcatul, adică
slăbiciunile firii Sale umane nu au devenit niciodată pentru El motive
pentru a Se îndepărta de voinţa lui Dumnezeu, nici pentru a încălca legea
iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, această lege a iubirii smerite şi
milostive care reprezintă specificul persoanei umane în calitate de fiinţă
creată după chipul lui Dumnezeu sau al comuniunii treimice de viaţă şi iubire
eternă.
Iubiţi
fraţi şi surori,
Hristos-Domnul
S-a făcut purtător de trup pământesc, ca pe noi, oamenii, să ne facă purtători
de Duh Sfânt ceresc. El S-a făcut Om, ca pe noi, oamenii, să ne
îndumnezeiască prin har. Fiul preaslăvit al lui Dumnezeu S-a făcut Fiul
smerit al Omului, ca pe noi, oamenii, să ne înalţe la demnitatea şi slava de
fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Apostol şi
Evanghelist Ioan, prin cuvintele: „Şi celor câţi L-au primit, care cred în
Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din
sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu
s-au născut” (Ioan 1, 12-13). Hristos a coborât din ceruri,
S-a zămislit din pântecele unei femei fecioare şi S-a născut într-o
peşteră, în interiorul pământului, ca pe noi oamenii să ne înalţe prin har
în interiorul Împărăţiei cerurilor, în intimitatea iubirii Preasfintei Treimi.
Taina
întrupării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, despre care Sfântul Ioan Damaschin
spune că e „singurul lucru nou sub soare”, este cântată cu fior sfânt în
toate cântările bisericeşti ortodoxe, arătându-ne mai lămurit că rostul
Întrupării Fiului lui Dumnezeu este sfinţirea omului şi participarea lui la
viaţa veşnică: „Veniţi, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeieşte şi să
vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne
mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin
credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru
cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni
bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!”[7].
Taina
coborârii Fiului lui Dumnezeu în lume şi a apropierii Lui maxime de noi,
oamenii, ne cheamă să ne ridicăm şi să ne apropiem şi noi de El, să-L
întâmpinăm în viaţa noastră, prin dreaptă credinţă, prin rugăciune, prin
împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin fapte bune. Să-L întâmpinăm pe
Hristos în sufletul şi în casele noastre şi să ne bucurăm de lumina sărbătorii!
Hristos-Domnul,
plecând Cerurile şi pogorându-Se întru smerenie,vine şi
astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau pelerin necunoscut, prin
chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor orfani şi ale bătrânilor
abandonaţi, ale bolnavilor suferinzi şi singuri, ale oamenilor îndoliaţi şi
întristaţi, ale oamenilor flămânzi şi fără de adăpost (cf. Matei 25, 31-46).
În
viaţa noastră de fiecare zi, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare, să
oferim celor din jurul nostru daruri şi semne ale bucuriei. Să aducem
bucurie în casele şi în sufletele în care se află tristeţe şi singurătate,
boală şi sărăcie, suferinţă şi înstrăinare. Să răspundem iubirii nemărginite
a lui Hristos, Cel Care a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru
mântuirea oamenilor, cu fapte ale iubirii noastre frăţeşti, ştiind că
adevărata credinţă este credinţa „lucrătoare prin iubire” (Galateni
5, 6).
Să nu
uităm în rugăciunile noastre şi în faptele iubirii noastre frăţeşti de Crăciun
şi de Anul Nou nici pe fraţii noştri români care se află departe de ţară şi de
casă, dincolo de graniţele României. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să le dăruiască ajutor în viaţă şi în
păstrarea şi cultivarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti, pentru
ca munca sau studiul lor în străinătate să nu devină îndepărtare sau
înstrăinare spirituală de cei dragi ai lor din România.
Drept-măritori
creştini,
În
noaptea de 31 decembrie 2014 spre 1 ianuarie 2015 şi în ziua de Anul Nou să
înălţăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la
El în anul 2014 care a trecut şi să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea
bună și folositoare din anul nou în care intrăm.
Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 drept Anul omagial
al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului
Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.
Sfântul
Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, a fost cel mai mare
predicator al Bisericii Ortodoxe. El a apărat şi promovat sfinţenia şi
demnitatea familiei, lumina şi virtuțile vieţii monahale şi lucrarea filantropică a Bisericii în
societate. A fost nu doar un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, ci şi un
luptător pentru demnitatea fiinţei umane, pentru dreptate şi sfinţenie. Dascăl
al pocăinţei, al rugăciunii şi al milosteniei, Sfântul Ioan Gură de Aur ne
învaţă cum să ne îmbogăţim prin milostenie, adunând comori în ceruri. Prin milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, facem
cea mai bună investiţie, asigurăm darul nostru pentru eternitate, deoarece
toate darurile şi investiţiile lumeşti sunt în orice clipă în primejdie de a se
pierde. Numai darurile pe care le oferim lui Dumnezeu şi săracilor nu
sunt în primejdie de a fi furate sau distruse, ci ele aduc la timpul potrivit
roade cereşti şi lumină dumnezeiască, adică viaţă şi fericire veşnică în
Împărăţia lui Dumnezeu.
Din
perspectiva lumii secularizate de astăzi, în care primează agonisirea de bunuri
materiale trecătoare şi individualismul egoist în detrimentul cultivării
virtuţilor creștine,
ca iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, sfinţenia şi smerenia, se simte tot mai
mult nevoia unei lucrări pastoral-misionare comune, pentru a intensifica
păstrarea identităţii creştine prin cunoaşterea vieţii sfinţilor ca modele
duhovniceşti, pentru a spori în credinţă şi fapte bune spre asemănarea omului
cu Dumnezeu Cel milostiv şi sfânt.
Sperăm
că toate aceste valori ne vor ajuta să zidim duhovniceşte Biserica din suflete,
dar şi să contribuim mai mult la construirea Catedralei Mântuirii Neamului,
ideal sfânt al multor generații, dacă ne gândim
că anul acesta s-au împlinit 130 de ani (1884-2014) de când regele Carol I a
promulgat Legea Catedralei, care însă abia acum se construiește concret, ea fiind o necesitate practică şi un simbol
al demnităţii noastre naţionale.
În
aceste zile de sărbătoare şi bucurie sfântă pentru viaţa noastră creştină, vă
îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să
arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi,
să împărtăşiţi şi altora bucuria sfintelor sărbători ale Crăciunului,
Botezului Domnului şi Anului Nou!
Tuturor
vă adresăm urările tradiţionale: Sărbători fericite! şi La mulţi ani!
„Harul
Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea
Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!”
(2
Corinteni 13, 13).
Al
vostru către Hristos-Domnul rugător,
cu părinteşti binecuvântări,
cu părinteşti binecuvântări,
†
DANIEL
Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române
Mineiul
pe Decembrie, ziua a 25-a Litia, stihira 4, alcătuire a [1] lui Ioan
Monahul, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 2005, p. 434.
Mineiul
pe Decembrie, Tropa [2]r – Cântarea I, Canonul Înainteprăznuirii, p. 368.
[3]
Mineiul pe Decembrie, Tropar – Cântarea a VI-a, Canonul Înainteprăznuirii, p.
373.
[4]
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului
Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 78.
[5]
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, PG 91, pp. 1285-1288, apud Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei, Ed. TRINITAS,
Iaşi, 2007, pp. 278-279.
[6]
Odes de Salomon, 7 (The Odes and Psalms of Solomon, R. Harris, A. Mingana
(eds), II, 240-241), citat de Olivier Clément, Sources, p. 37, apudDaniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale Ortodoxiei, Ed. TRINITAS,
Iaşi, 2007, p. 281.
Mineiul
pe Decembrie, Rânduiala Ceasurilor împărătești, Ceasul al VI-lea, stihiră glasul 1, p. 415. [7]
O brigadă de pompieri refuză să îndepărteze un mesaj religios la cererea ateiştilor
Pravoslavie.ru,
22 decembrie 2014
De curând, unul din sediile brigăzii de pompieri din
oraşul Utica, în statul american New York, a refuzat să dea curs cererii unei
organizaţii ateiste care soma instituţia să îndepărteze o pancartă cu mesaj
religios plasată în stradă.
Pe pancartă scrie: „La
mulţi ani, Iisuse, te iubim!”
Directorul
Instituţiei, Russell Brooks, a declarat, citat de WUTR-TV: „Această pancartă se
încadrează perfect în drepturile garantate prin Constituţie şi nu vedem nici un
motiv pentru a o îndepărta, din moment ce aduce un sentiment pozitiv în rândul
pompierilor şi în întreaga comunitate”.
„Sărbători pentru toţi”, un spectacol unic pentru mamele şi copiii victime ale violenţei domestice
de Ştefana
Totorcea, stiripentruviata.ro
Foto: Dinu Savopol
Sâmbătă, 20
decembrie 2014, Aula Magna a Universităţii din Bucureşti a găzduit un eveniment
special: concertul caritabil „Sărbători pentru toţi”, avându-l ca invitat
special pe maestrul Nicolae Voiculeţ.
Evenimentul,
care a avut ca scop sprijinirea activităţii Asociaţiei Diaconia a Patriarhiei
Române şi conştientizarea publicului cu privire la problemele victimelor
violenţei domestice, a fost organizat de filiala din Universitatea Bucureşti a asociaţiei Studenţi pentru viaţă, prin preşedinta acesteia, Maria-Antonia Stanc, şi a fost prezentat de
Alexandra Nadane, Preşedintele Asociaţiei Studenţi pentru viaţă, şi de Cosmina
Dragomir, profesoară de artă. Evenimentul nu ar fi fost posibil fără implicarea
actriţei Ioana Picoş, de la Asociaţia Feminism proFamilie, şi fără compania
Artist Party, cei care l-au adus pe Moş Crăciun.
Momentul
principal al serii l-a reprezentat recitalul Maestrul Nicolae Voiculeţ, un
suflet uriaş şi un muzician desăvârşit. Cu toate că era ziua sa de naştere, el
a fost prezent la eveniment împreună cu fiica lui, Maria.
„Sunt aici
pentru aceşti copii minunaţi şi o să vă cânt cu lacrimi în inimă, pentru că noi
trăim prin voi, pentru voi şi din bucuria voastră şi din sclipirea ochilor pe
care o aveţi pentru noi. La fel, pentru Maria mea, fetiţa mea, care este aici
am să cânt”, a declarat Nicolae Voiculeţ la începerea recitalului. Auzind
plânsul unui copil în sală, maestrul a continuat imediat: „…O să-ţi cânt
imediat şi atunci nu o să mai plângi, o să vezi…”
Mulţumindu-le
Ioanei Picoş de la asociaţia FeminismproFamilie şi Alexandrei Nadane
de la Studenţi pentru viaţă, Nicolae Voiculeţ a mai spus: „Îmi făceam griji acum câteva zile ce o să
fac de ziua mea. Dumnezeu a vrut să-mi ofere acest cadou şi dar imens de a fi
aici cu dumneavoastră. Vă mulţumesc.”
În repetate
rânduri, chiar pe scenă, muzicianul a îmbrăţişat copiii de la centru, într-o
recunoaştere demonstrativă a adevăratelor nevoi cu care se confruntă aceştia:
nevoia de iubire şi de a avea pe cineva aproape.
Pe lângă muzica
dedicată copiilor de la centrul de primire în regim de urgenţă „Patriarh
Justinian Marina” (care funcţionează în cadrul Asociaţiei Diaconia), maestrul
Voiculeţ a mai dedicat o piesă eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie, la
împlinirea a 25 de ani de la sacrificiul acestora. „Am vrut să fac un concert
mâine pentru un sfert de secol de când 5.000 de oameni au murit şi au fost
răniţi în 1989. Am dat câteva mesaje câtorva oameni pe care îi cunosc bine din
conducerea acestei ţări. Nu mi-au răspuns. Dar eu consider că şi acum
este un prilej bun de a ne gândi la ei, la familiile lor şi să le aducem un
omagiu aşa cum putem. Eu, în seara asta, mă gândesc şi la ei”, a spus
muzicianul.
Recitalul s-a
încheiat cu imnul naţional, „Deşteaptă-te, române!” cântat la nai şi cu urarea
lui Nicolae Voiculeţ: „Doamne ajută! Dumnezeu să fie cu ţara asta frumoasă cu
oameni minunaţi. La mulţi ani!”.
În continuare,
inginerul Alexandru Dan Bartoc, cel care a introdus Crucea de pe Caraiman în
Cartea Recordurilor, i-a conferit artistului o distincţie pentru implicarea în
acest proiect prin susţinerea unui recital de Ziua Crucii, pe data de 14
septembrie 2014, la Crucea de pe Caraiman. Medalia oferită artistului a fost
comandată special de Fundaţia Culturală Bartoc, având pe o parte înfăţişată
Crucea de pe Craiman şi pe cealaltă portretul Reginei Maria. „Crucea de pe
Caraiman, construită între 1926 şi 1928, în timpul Reginei Maria, numai de
români, este simbolul eroilor care au făcut România Mare”, a declarat vizibil
emoţionat inginerul Bartoc.
Maestrul
Voiculeţ a rămas până la final alături de participanţii la eveniment, asistând
cu plăcere la colindele tradiţionale cântate de tinerii din Asociaţia Tradiţii
Româneşti, dar şi la cele oferite de copiii de la Centrul „Patriarh Justinian Marina”
din cadrul Asociaţiei Diaconia.
La finalul
recitalului celor mici şi-a făcut apariţia şi Moş Crăciun, împreună cu
spiriduşii săi, care au încins atmosfera în sală, ovaţionându-i pe copiii care
tocmai cântau colindul „Moş Crăciun cu plete dalbe”.
Donatorii
prezenţi la eveniment i-au delectat pe copii cu deliciile preparate pentru
târgul de prăjituri preparate cu scop caritabil.
După eveniment,
Nicolae Voiculeţ, exprimându-şi regretul că eroii recenţi ai României, cei din
1989, sunt prea puţin pomeniţi, a declarat: „Uitându-ne familia, uitându-ne
părinţii, uitându-ne trecutul şi martirii nu ne onorează, ne împovărează. Pentru
că, atunci când nu ai un trecut, nu ai un prezent. Iar, neavându-le pe acestea,
nu ai nici un viitor. Copiii noştri, tinerii, trebuie să ştie ai cui sunt – de
unde vin, unde sunt şi unde vor ajunge. Suntem un neam demn şi un neam frumos”.
Doamna Elena
Costeleanu, Directoarea Centrului Diaconia de la Bucureşti, a declarat la cald,
după eveniment: „Atmosfera a fost cu adevarat unică, la fel ca într-o mare
familie, în pragul unei mari sărbători cum este cea a Crăciunului. Copiii s-au
simţit minunat, au fost impresionaţi de întregul eveniment, pentru că, într-un
timp destul de limitat, au avut ocazia să întâlnească mari artişti, să-l întâlnească
pe Moşul cu spiriduşii lui, să se picteze pe faţă, să servească prăjituri şi
dulciuri şi toate acestea într-un cadru atât de deosebit, al Sălii Aula Magna a
Universităţii Bucureşti”.
Problemele cu
care se confruntă copiii ajutaţi de Asociaţia Diaconia a Patriarhiei Române
sunt grave şi e nevoie de intervenţie importantă în această direcţie. Doamna
Elena Costeleanu explică: „Avem cazuri de copii cu o situaţie materială precară
sau cu probleme medicale, psihologice. Avem copii care trebuie să recupereze
materia şcolară sau aptitudinile sociale. Avem copii bătuţi sau abandonaţi de
părinţi. Toţi au nevoie de sprijin, dragoste şi ajutor, pentru că altfel riscă
să ajungă marginalizaţi, să renunţe la şcoală şi să fugă de acasă, toate
acestea sfârşind pe panta periculoasă a delincvenţei juvenile, de unde cu greu
se mai poate repara ceva”.
Pentru a-i
putea ajuta în continuare pe copii şi a preveni astfel de consecinţe, asociaţia
are nevoie de resurse pentru reabilitarea termică şi igienizarea unor spaţii de
activitate, precum şi de voluntari şi parteneri pentru proiecte complexe de
intervenţie în cazurile de violenţă domestică, dar şi de prevenire a acestor
fenomene prin protejarea şi educarea copiilor.
În încheiere,
doamna Costeleanu a dorit să adreseze un mesaj de recunoştinţă tuturor celor
care au făcut posibilă acţiunea: „Le mulţumim tuturor celor care s-au implicat
în organizarea acestui eveniment, care pentru noi a reprezentat un moment unic.
Am cunoscut oameni sensibili, cu dragoste pentru copii şi dorinţa de a-i
sprijini pe cei care suferă şi se confruntă cu probleme sociale. Vor rămâne pentru
totdeauna în inimile noastre!”
Dar poate că cele mai frumoase mesaje de
mulţumire au venit de la copiii centrului, care, după eveniment, au aşternut pe
hârtie câteva gânduri bune despre seara de sâmbătă. Iată câteva dintre acestea:
„Mi-a plăcut să cânt colinde pe scena
dumneavoastră, pentru că ne-aţi primit cu căldură şi multă dragoste.” (Andrei, 13 ani)
„Doamnele
prezentatoare au fost frumoase. (…) Domnul Nicolae Voiculeţ m-a impresionat
cântând la nai, mi-au dat lacrimile.” (Maria, 9 ani)
„Mie mi-a
plăcut mult de domnul Nicolae Voiculeţ şi pe scenă m-am simţit ca o vedetă.” (Alex,
„8 ani şi 8 luni”)
„Mie mi-a
plăcut că am primit cadouri.” (Alexia, 8 ani)
„Mie mi-a
plăcut atunci când grupul de colindători au cântat” (Claudia, 10 ani)
„Mi-a plăcut şi
de Moş Crăciun, că a fost haios” (Alexandra, 10 ani)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)