„Rolurile tatălui și al mamei trebuie să fie două roluri distincte și prezente”-Dana Captilin / Sfaturi pentru părinţi

joi, 31 octombrie 2013

| | | 0 comments




Fragment din interviul Danei Captilin, promotoarea petiţiei „S.O.S. familia!”, acordat sitului www.drumeuropen.ro


Rep.: De ce credeți că avem nevoie de protejarea familiei și de o reafirmare a valorilor ei?

Dana Captilin: Familia este coconul de căldură, de iubire şi de sprijin al oricărui om, cu atât mai mult al copilului. Orice copil este o planetă lansată în acest Univers, care va avea propria-i dinamică, care va mişca lumea într-un sens sau altul (dar o va mişca), care-şi va genera propriul sistem de relaţii şi care va prolifera sau va stopa viaţa. Depinde exclusiv de familie aceasta dinamică, şi depinde de familie din momentul în care familia doreşte să conceapă copilul până când copilul acesta, devenit adult, va trece dincolo de această lume, atât de puternică este legătura familială.

În această notă, familia este atât pentru copil, dar şi pentru adult, aşa cum e grădina pentru flori – spaţiul în care apare, se dezvoltă, locul din care-şi trage seva şi condiţia înfloririi de care se vor bucura şi alţii, ulterior.

Familia reprezintă perechile de aripi ale unui om, fără de care zborul îi poate fi dezechilibrat sau frânt. Pe speţa mamei există două perechi de aripi din partea bunicilor şi, similar, pe speţa tatălui, celelalte două perechi de aripi. Din ambele familii se unesc în taina căsătoriei doi oameni care vor deveni o lume întreagă, o poveste din care rămân peste timp trăiri puternice ca rădăcini pentru urmaşi. De aceea, când un bărbat şi o femeie se căsătoresc, participă şi familiile, pentru că unirea nu se face doar între acel bărbat şi acea femeie, ci între două familii. Căsătoria este responsabilitate, mai presus de orice: devii responsabil de soarta celui de care ţi-ai legat destinul în aceeaşi măsură în care şi celălalt devine la fel. Iar copilul este chipul din scorbură unui copac în care-şi face cuib puiul, în vreme ce copacul are ramurile mamei şi ramurile tatălui – nu degeaba arborele genealogic este un arbore, şi nu o schemă simplistă.

Este mare nevoie, ar trebui să fie o nevoie permanentă în a proteja familia şi a-i fi (re)afirmate valorile, aceasta trebuie să fie grija continuă a societăţii, mai ales în zilele noastre, pentru că vom trăi vremuri în care familia, ca instituţie, va fi definită prin concepte străine, şi atunci e nevoie ca fiecare să ŞTIE exact cine este. Iar omul nu poate fi definit doar conceptual, omul este o mişcare vie de sentimente, de trăiri, de emoţii, lucruri care se învaţă corect în cadru familial.

Pe de o parte, exista o varietate mare a problemelor zilnice cu care se confruntă tinerii, dar nu numai ei, timpul trece în goana de-a acumula cât mai mulţi bani, iar tinerii se trezesc la vârste înaintate că nu şi-au trăit frumos şi pe-ndelete iubirea, iar venirea pe lume a unui copil a fost atât de mult întârziată, încât fie nu mai este pe lista dorinţelor, fie căpăta o prioritate falsă şi grăbită. Iar din această grabă apare un copil pentru care poate nu mai au nici răbdarea, nici timpul, nici dispoziţia acordării unei atenţii calde şi consecvente, astfel că din ce în ce mai mulţi copii sunt crescuţi de „mame artificiale” sau lăsaţi la after-school-uri, de unde părinţii îi iau pe copii acasă seara, când e deja timpul pentru culcare. În aceste condiţii, un copil este privat în mod nedrept de căldura familiei, de problemele în care ar trebui să fie cu toţii implicaţi, căci problemele distribuite în mod egal tuturor membrilor familiei sudează – nu despart.

Pe de altă parte, există şi o mare varietate de oferte de petrecere a timpului liber care duc tinerii în derivă (cluburi, de exemplu, şi mă refer la puzderia de cluburi în care parcă s-ar înghesui să semneze condici de prezenţă), sărăcindu-i de simplul contact cu natura, de somnul atât de necesar pentru a putea funcţiona la maxima capacitate, de ritmul biologic al organismului care-şi cere necesarul de alimentaţie echilibrat şi natural, de plăcerea unei lecturi şi curiozitatea de-a împărtăşi idei despre lume şi iubire, de contactul direct, simplu şi cald din dialogurile directe, lucruri care în trecut au născut mari poeţi şi prozatori, mari pictori ale căror opere înalță şi astăzi sufletul nostru prin trăirile pe care le transmit.

Privaţiunea zilelor noastre este în zona inspiraționalului: lipsesc părinţii responsabili şi atenţi, lipsesc modelele din societate, lipsesc elementele inspiraționale din natură, lipseşte legătura cu membrii familiei, lipseşte credinţa prin îndepărtarea de Dumnezeu, pentru că din ce în ce mai mult aud spunându-se că Dumnezeu „este ceva perimat”, care nu mai poate sta la baza societăţii actuale. Nu, Dumnezeu n-are cum să fie „ceva” perimat, din moment ce noi toţi şi toată lumea a fost creată de El. A încerca să gândim lumea altfel decât întru Dumnezeu înseamnă a dori redefinirea lumii, ceea ce este imposibil la nivel real, dar devine posibil la nivel conceptual, din păcate! De aici şi luptele care apar aproape ad-hoc, şi chiar nedorite, între cei care fac propaganda unei ideologii care nu-şi poate avea aplicabilitatea în societate (în această categorie includ propaganda ideologiei homosexuale, dar nu numai).


Ar trebui să ştim că, odată deveniţi părinţi, devenim elevii propriei vieţi. Copilul vine pur în lume, el deţine absolut tot ce-i este necesar, are în el deja comoara umanităţii şi, ca părinte, dacă eşti atent la nevoile copilului tău, este imposibil să nu înveţi să iubeşti, să fii răbdător, să adopţi modelul smereniei pentru a-l învăţa pe copil ascultarea prin propriul exemplu (care este cel mai puternic şi depăşeşte cu mult cuvintele).


Copilul are nevoie de ambii părinţi, deoarece, dacă doriţi o explicaţie pur psihologică, are perioadele lui în procesul de creştere în care trebuie să-şi afirme identitatea (identitatea sexuală se afirmă în cadrul familial, obligatoriu raportat la părinţii de ambele sexe), şi anume în jurul vârstei de 3-4 ani, când fetiţele au nevoie să-şi domine prin negaţii mama, iar băieţii să-şi domine prin acţiuni tatăl (totul la nivel de imagine, evident), de aceea rolurile tatălui şi al mamei trebuie să fie două roluri distincte şi prezente, asumate prin atenţie, dovezi de înţelegere. Fetiţa are nevoie să-şi vadă tatăl protejându-şi mama, iar băieţelul are nevoie să-şi vadă mama oferind înţelegere şi ascultare deciziilor luate de tată; apoi, mai este o perioadă de testare a identităţii, în jurul vârstei de 7-9 ani, când copiii devin conştienţi de diferenţele sexuale şi se reiau dorinţele de dominaţie asupra părintelui de acelaşi sex, când este nevoie de o reîntărire a convingerilor formate până la această vârstă, în acelaşi echilibru; şi, în sfârşit, perioada pubertăţii, a adolescenţei, care aduce ca noutate procesul hormonal la care e supus organismul, iar fetele, ca viitoare femei, au nevoie să-şi asculte tatăl vorbindu-le despre faptul că, atunci când au ales-o pe mama să le fie soţie, au căutat o fată frumoasă, bună la suflet, cultă, mai degrabă reţinută decât expansivă etc., iar băieţii, ca viitori bărbaţi, au nevoie să-şi asculte mama atunci când aceasta le vorbeşte despre calităţile pe care le doreşte o femeie la un bărbat, şi anume puterea de caracter, nobleţea, aplecarea către ascultarea sufletului feminin etc., în felul acesta învăţând în mod practic responsabilizarea în viaţa de familie.

Toate acestea nu le poate găsi nimeni în tratate, nu există reţete ale fericirii, însă cu atenţie şi înţelegere reciprocă lucrurile merg firesc, de la sine, poate mai ales atunci când ne este greu, şi neapărat cu ajutorul unui duhovnic bun care ne ţine pe calea credinţei atunci când simţim că noi nu mai avem putere.

În familie se învaţă rugăciunea de dimineaţă, în care trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru noaptea peste care am trecut şi pentru ziua pe care o avem în faţă, rugăciunea de la masă, în care cerem sfinţirea bucatelor şi asigurarea pâinii şi pentru săraci, rugăciunea de seară pentru ziua ce a trecut şi noaptea ce vine, rugăciunea de la slujbă, citirea acasă, împreună, din Sfintele Scripturi şi discutarea pe înţelesul copiilor a pildelor, rugăciunea pentru orice probă, examen şi/sau concurs pe care-l avem de trecut. Când copiii, suflete pure, învaţă să respecte şi să ţină şi singuri în taina sufletului lor aceste tradiţii, rugăciunea lor simplă face minuni şi aduce multă linişte părinţilor şi întregii familii, fără ca aceştia măcar să ştie.

Puterea rugăciunii în sânul familiei este condiţia liniştii pentru acea familie, mai întâi. Fiecare membru al familiei, odată ieşit din casă, are lumea lui în care-şi exercita activităţile şi o face în mod echilibrat şi cu bucurie inspirând celor din jur acelaşi comportament pentru ca, mai apoi, această influență să exercite şi în alţii, din ce în ce mai mult şi mai departe, echilibrul şi pacea interioară, atât de necesare dorinţei noastre de fericire. Aşa, şi numai astfel, putem găsi fericirea în lucruri simple, pe care altfel nici nu le-am mai observa în vâltoarea atâtor diversităţi.

Nimic nu are mai multă duioşie ca Sărbătorile Creştine petrecute în familie. Crăciunul, ca sărbătoare a bucuriei, a Naşterii lui Iisus care aduce însăşi Viaţa pe lume şi în noi, ca o promisiune a reînnoirii purităţii an de an, ne umple sufletele de resurse duhovniceşti pentru a putea trece cu bine peste momentele de răscruce de peste ani, ne uneşte, ne ajută să ne împlinim dorinţele prin minunile care chiar se săvârşesc în noaptea Sfântă a Crăciunului, ne împacă între noi, ne aminteşte că putem fi mai îngăduitori şi mai darnici. Paştele, ca sărbătoare a jertfei, ne aminteşte că viaţa aceasta este pregătirea pentru veşnicie, poarta prin care învăţăm să trecem dincolo de moarte, iertând şi iertându-ne, regăsindu-ne şi depăşind suferinţele, dar mai ales suferind la gândul că orice greşeală a noastră este un spin înfipt în trupul lui Iisus, suferinţă care ar trebui să transceadă timpul, căci Iisus nu a murit pentru păcatele din timpul vieţii Lui, ci pentru păcatele fără timp, înţelese la timpul trecut-prezent-viitor, deci cu fiecare greşeală de-a noastră îi mai înfigem un spin.

Cred că în această metamorfoză ar trebui înţelese tradiţiile, pornind de la faptele de zi cu zi, în care se conturează educaţia întărită prin exemplul personal, până la Sărbătorile Creştine, pentru care există şi zile libere, anume pentru a ne strânge cu toţii în căldura familiei, în tradiţie, în credinţă, dincolo şi mai presus de orice legislaţie/normă impusă din afară.

Mai apoi, se ştie că toate pornesc din copilărie, iar o privaţiune afectivă lasă goluri pe care adultul le va compensa ulterior aşa cum va putea, cum îi va fi mai lesne, căci viaţa pare mai grăbită atunci când o încărcăm cu lucruri inutile, atunci când ne lăsăm trăiţi. O întâmplare neplăcută din copilărie poate lăsa urme definitive în comportamentul unui om, căci, de fiecare dată când va reveni o situaţie neplăcută asemănătoare celei din copilărie, adultul va retrăi senzaţia de disconfort încercată în copilărie şi, în loc să găsească înţelepciunea şi puterea de-a o rezolva, va încerca să amâne sau să dezvolte un comportament dedublat pe principiul „dacă mă fac că nu văd, nu există”, însă o trăire negativă va genera în drumul adultului alte şi alte astfel de trăiri. Or, tradiţia simplifică angoasarea individuală păstrând esenţa umanităţii, a divinităţii, învăţându-ne drumul drept al moralei, al bunătăţii, al iubirii, al smereniei şi-al izbânzii.

În anii '80, Poliția din Londra a acoperit rețele de pedofili bogați

| | | 0 comments



Un fost ofiţer reponsabil cu protecţia copilului a pretins că, într-o noapte, un detectiv din Divizia Specială i-a îndreptat un pistol spre tâmplă pentru a-l opri să investigheze cazul unei reţele de pedofili.

Chris Fay susţine că a fost ţintuit de un perete şi sugrumat înainte de a primi avertismentul de a se îndepărta de acuzaţiile legate de vila notorie, Elm, din Barnes, Sud-Vestul Londrei.

Tinerii aflaţi în îngrijire ar fi fost aduşi acolo în anii optzeci pentru a fi abuzaţi de diferiţi parlamentari şi alte figuri publice.

Domnul Fay, care a lucrat pentru fosta Asociaţie Naţională a Tinerilor Aflaţi în Îngrijire, a acuzat Poliţia Metropolitană că ar fi acţionat ca nişte „gangsteri” atunci când vestea scandalului a izbucnit în 1990. El a dezvăluit cum unii membri ai Diviziei Speciale îi ameninţau zilnic pe el şi pe unii dintre colegii săi, intimidare care a durat mai bine de trei luni.

Dezvăluirile sale şocante apar acum când Poliţia din vestul Yorkshire se confruntă cu acuzaţiile că l-ar fi protejat pe pedofilul Jimmy Savile.
 
Chris Fay,fost ofiţer reponsabil cu protecţia copilului
Domnul Fay, 67 ani, din sudul Londrei a spus: „A devenit foarte periculos. Oamenii par să uite că Divizia Specială poate face ce doreşte, că îşi este singura lege.

La un moment dat m-au ţintuit de un perete, sugrumat, cu un pistol îndreptat spre capul meu şi mi-au spus în termeni foarte clari să mă îndepărtez şi să înţeleg că este pentru binele meu.

Un coleg de-al meu a avut parte de acelaşi tratament, la fel cu alţi voluntari. Chiar victime ale abuzurilor din Vila Elm au fost efectiv oprite să vină să vorbească cu noi la biroul NAYPIC (Asociaţia Naţională a Tinerilor Aflaţi în Îngrijire, n. Trad.) din Londra.

Am văzut cum ofiţeri din Divizia Specială bruscau aceste persoane şi le întorceau din drum cu avertismentul de a-şi ţine gurile închise.

Totul se întâmpla în lumina zilei, era strigător la cer, se comportau ca nişte „gangsteri”.

În final a trebuit să ne întâlnim cu victimele într-un centru al comunităţii locale, fără ştirea poliţiei, ca să putem asculta ce aveau de spus. NAYPIC a primit identitatea unor politicieni de rang înalt care făceau parte dintr-o pretinsă reţea pedofilă din interiorul guvernului.

Oricum, domnul Fay a mărturisit „Mi s-a spus implicit de către poliţie: Nu vrem să vii la noi cu nume mari”.

Ca o întorsătură sinistră, a spus el, fereastra de bucătărie a fost împuşcată, rămânând trei găuri de gloanţe în sticlă, cu toate că nu s-a aflat cine a fost responsabil.
În 1982 Vila Elm a fost percheziţionată de o echipă aflată în subordinea Poliţiei, dar acuzaţiilor de abuz asupra copilului nu li s-au dat curs.

Operaţiunea Fernbridge investighează acum afirmaţiile şi doi bărbaţi au fost deja acuzaţi de infracţiuni sexuale.

Poliţia a confirmat că parlamentarul liberal-democrat Sir Cyril Smith, mort acum trei ani, a vizitat sediul.

Militantul Bill Maloney, de la Pie & Mash Films, care a ajutat la creşterea gradului de atenţionare asupra supravieţuitorilor corupţiei a declarat „ Aceste tentative ale Poliţiei de a-i proteja pe cei bogaţi şi puternici trebuie să se oprească acum.”

„Victimele de azi sunt martorii de mâine.”

Poliţia MET a refuzat orice comentariu.

Sursă: express.co.uk
Traducere: Noemi Socaci


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

18 octombrie 2013 - Prima adopţie homoparentală din Franţa

| | | 0 comments



Deşi lentă şi cu tribunalele suprosolicitate, justiţia franceză a reuşit ca în două luni, prin Tribunalul Înaltei Curţi al oraşului Lille, să acorde „soţiei” unei femei, mamă a doua fetiţe, adopţia acestora.

Copiii, Laure şi Lise, sunt născute ca urmare a inseminării artificiale cu donator necunoscut, procedură totuşi ilegală în Franţa, de vreme ce aceasta este rezervată cuplurilor căsătorite sau celor aflate în concubinaj, ce convieţuiesc de cel puţin doi ani şi la care s-a constatat medical infertilitatea sau o maladie gravă ereditară.

La ora actuală, se pare deci că „soţiile” lesbiene nu pot accede la inseminare artificială în Franta, cu excepţia cazului în care, iar astăzi totul pare posibil, fertilitatea intrinsecă a relației homosexuale să poată fi considerată eligibilă pentru tehnologii de reproducere asistată pentru femeile care o cer. Dar, pentru moment, nu s-a ajuns aici şi astfel, adoptarea copiilor de către „soț" se sprijină, acum ca şi în viitor, ori de câte ori copiii se nasc în urma inseminării cu donator, pe recunoaşterea unui drept ce are la bază o practică ilegală.

Nu cred că se mai poate spune de acum înainte că în Franţa, maxima juridică „Nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă” este încă de actualitate.

Chiar dacă Laure şi Lise pot afla identitatea tatălui lor, toate legăturile – familiale, juridice, de autoritate, de indemnizaţie alimentară – sunt de acum înainte rupte, iar copii sunt consideraţi, prin ficţiunea juridică a adopţiei, ca neavînd alţi părinţi decât cele „două mame”.

Cine dintre Caroline şi Pascale A., cele două femei „căsătorite” în iunie, va fi mama biologică? Cuplul nu a vrut să răspundă acestei întrebări, ele lăsând de altfel publicitatea făcută cazului lor să fie gestionată de asociaţia homosexualilor si lesbienelor din care fac parte. Aceasta a aşteptat decizia Curţii Constituţionale din 18 octombrie, care a respins cererea la dreptul la obiecţia din motive de conştiinţă, pentru a alerta mass-media.

Cererea de adopţie a fost depusă la Tribunalul Districtual din Lille de către cele două două femei „imediat” după „căsătoria” lor din iunie și a primit un răspuns pozitiv într-un timp extrem de scurt - mai puțin de două luni - de la judecătorul pentru Afaceri familiale. Asociațiile de lobby sunt nespus de bucuroase: odată pentru rapiditatea deciziei, dar şi pentru că este o premieră, iar apoi pentru că este o decizie cu „un impact enorm”, aşa cum arată Doan Luu, responsabil media al APGL (Association des Parents et Futurs Parents Gays et Lesbiens – Asociația Părinților și a Viitorilor Părinți Gay și Lesbiene). LGBT vorbește, de asemenea, de un „mare pas înainte”.

Chiar şi aşa, asociaţiile nu sunt satisfăcute pentru că venirea înaintea judecătorului rămâne obligatorie pentru soţ(ie), în vederea adopţiei.

„APGL regretă că această primă formă de recunoaștere a familiilor de același sex se stabileşte printr-o cerere la finalul unei proceduri care a implicat procurorul republicii şi în care o anchetă socială poate fi solicitată de către judecător. Copiii noștri nu au nevoie de o hotărâre judecătorească ca să știe cine sunt părinții lor!”

Asociaţia reclamă, prin urmare, mereu ceea ce nu a obţinut de prima dată prin cerinţele legii Taubira: extensia „prezumţiei de paternitate”, care face din soţul legitim căsătorit tatăl legal al tututor copiilor născuţi de femeia sa, a cărei maternitate este întotdeauna certă (afară de substituirea de copil, dar să nu mergem în prea multe amănunte, să nu tăiem firul în patru).

Prezumţia de paternitate avea ca scop să protejeze familia legitimă şi să asigure stabilitatea acesteia în societate, lăsând câţiva copii adulterini să se strecoare şi să fie consideraţi ca şi legitimi, deşi nu erau.

Dar se ştie că drepturile prioritare recunoscute copiilor legitimi au fost demontate succesiv până când au ajuns să nu mai însemne mare lucru.

Chiar şi aşa, presupunînd că partenera unei femei poate fi „adevărata mamă” a copilului născut de „soţia sa”, totuşi se impinge un pic mai departe butonul de răstălmăcire a dreptului (să nu mai vorbim de ceea ce poate fi în realitate).

Ce va fi, vom vedea.

În ceea ce priveşte cuplurile căsătorite de bărbaţi, aşteptăm să vedem ce se inventează.


Traducere: Ştefan Daniel Todor


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com


Documentarul „Este o fată!”, despre genocidul modern împotriva femeilor, va fi prezentat în premieră în România

| | | 0 comments



Pro-vita București , Studenți pentru Viață și Epoch Times România vă invită la premiera filmului documentar

„IT’S A GIRL!” – „E O FATĂ!”

Un film despre cele mai periculoase trei cuvinte din lume


Sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19.00, la Caffe Cinema 3D (sala mică a Cinema Patria – Bd. Magheru 12-14)

După film – sesiune de întrebări și răspunsuri. Filmul este subtitrat în limba română. Website-ul filmului și trailer: www.itsagirlmovie.com. Intrarea este liberă.

Atenție: Proiecția este un eveniment privat. Accesul se face doar pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile.

Vă rugăm confirmați prezența și numărul de persoane până duminică, 27 octombrie 2013 la email provitabucuresti@yahoo.com sau tel. 0728 673 673.





SINOPSIS



„Să crești o fiică e ca și cum ai uda copacul vecinului.” (proverb indian)

În prezent, în India, China și în multe alte părți ale lumii, fetele sunt ucise, avortate sau abandonate pentru simplul motiv că sunt fete.

Organizația Națiunilor Unite estimează că astăzi, în lume, au dispărut mai mult de 200 de milioane de fete, din cauza așa-numitului „genicid”. Cele care supraviețuiesc copilăriei sunt adesea neglijate, iar multe ajung să se confrunte cu o violență extremă și chiar îşi găsesc moartea de mâinile soţilor sau ale altor membri ai familiei.

Războiul împotriva fetelor îşi are rădăcinile în tradiții vechi de secole și este susținut de dinamici culturale adânc înrădăcinate, care, în combinație cu acțiuni guvernamentale precum politica demografică din China „O familie, un copil”, accelerează eliminarea fetelor.

Filmat în India și China, documentarul „Este o fată!”, dezvăluie această problemă. Se pune întrebarea de ce toate aceste lucruri se întâmplă și de ce se face atât de puțin pentru salvarea victimelor. Filmul prezintă poveștile unor fete abandonate și traficate, ale unor femei ce suferă violențe din cauza zestrei, ale mamelor curajoase care luptă pentru salvarea vieții fiicelor lor și ale altor mame, care ar fi gata să ucidă pentru un fiu. Experți mondiali și activiști locali aşează datele în context și propun diferite căi spre schimbare, deplângând lipsa acțiunilor cu adevărat eficiente împotriva acestei nedreptăți.

Despre organizatori

Filiala din Bucureşti a Asociaţiei „Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” este o organizaţie civică independentă şi nepartinică, al cărei scop este afirmarea valorilor vieţii persoanei umane încă de la concepere, ale familiei şi ale vocaţiei parentale.

„Studenți pentru Viață” este o organizație studențească ale căreia preocupări sunt sprijinul oferit tinerelor însărcinate şi grija pentru viaţă.

Epoch Times este o prestigioasă rețea internațională de presă, cu sediul principal la New York și cu o rețea de publicații și reporteri locali răspândită pe o mare parte a globului.

Sursă: Cultura vieţii

30 octombrie 2013 - 144 ani de la naşterea lui Nicolae Paulescu, părintele insulinei

| | | 0 comments



Nicolae Paulescu:
 
"Ideea de Dumnezeu este o noţiune fundamentală, fără de care ştiinţa cade în absurd." 

 "Medicul trebuie deci să fie, în același timp, un savant care iubește din tot sufletul știința medicală, adică știința omului; să fie o ființă care se jertfește pentru alții, până la moarte și, în sfârșit, să fie un învățător al omenirii sau mai bine zis, un apostol al moralei...și așa ar fi în realitate, dacă confrații nedemni n-ar fi deschis tarabă în templul sacru al medicinei." 

"Fără Dumnezeu, viaţa nu poate fi explicată." 

"Îngrijiţi pe bolnav nu ca pe un frate, ci ca pe Însuşi Dumnezeu."

"Ultima mea dorinţă aceasta este: să fiu înmormântat simplu şi creştineşte, cu capul rezemat de tricolorul care atât de mult mi-a fost drag." 

"Ştiinţa nu este armă împotriva lui Dumnezeu, ci stâlp de lumină pe care se sprijină tăriile cerului, iar neamul îsi va găsi deplina realizare nu în iudaism sau francmasonerie, nici în vreo concepţie materialistă şi atee, ci sub bolta de har şi lumină a Bisericii, prin revărsarea iubirii lui Iisus în inima Ţării."

"Naţionalismul, adica iubirea de Neam, îl aveţi imprimat în suflet, căci e un instinct cu care v-aţi născut şi n-aveţi nevoie să-l învăţaţi, ci numai să-l disciplinaţi."

Un copil revine la viaţă la trei ore după moartea sa

miercuri, 30 octombrie 2013

| | | 0 comments



Nu toată lumea crede în miracole, dar istoria lui Yasmin Gomes este tulburătoare. Fetiţa a fost declarată mortă imediat după naştere, la spitalul din Londrina, în sudul Braziliei, ea încetând să mai respire. Medicii au încercat să o reanimeze, însă fără succes.

Fără a se înţelege de ce, fetiţa a revenit la viaţă trei ore mai târziu pe altarul capelei spitalului. Infirmiera care trebuia să ducă corpul fetiţei nu a avut curajul să îl trimită direct la morgă. Ea a pus nou-născutul într-un mic sicriu.

„Era un mic îngeraş, un copilaş, nu-mi puteam imagina să-l trimit la morgă.”

Aceasta a spălat şi a îmbrăcat bebeluşul înainte de a-l duce la capelă.

„Vă asigur că acest bebeluş era mort. L-am văzut cu proprii mei ochi. Era vânătă, cu adevarăt moartă”, povesteşte ea.

Când bunica s-a prezentat la spital pentru a ridica corpul fetiţei cu un anteprenor de pompe funebre, miracolul a avut loc. Fetiţa a mişcat picioruşele înainte de a deschide ochii. Bunica a mărturisit această minune ziarului Globo G1. „Nu-mi mai reveneam. Ea respira. Ne-am îmbrăţişat şi am plâns: trăieşte, trăieşte.”

Doctorul Aurelio Filipak, care a semnat certificatul de deces al fetiţei, a declarat: „Oamenii pot să tragă propriile lor concluzii, dar numai cei care erau acolo ştiu ce s-a întâmplat cu adevărat. În douăzeci de ani de medicină nu am mai văzut aşa ceva. Nu mai avea puls. Toate aparatele arătau că ea nu mai respira.”

Bebeluşul se află astazi sub îngrijire intensivă, dar starea lui este stabilă.

Yasmine a fost rebotezată Victoria, nume al biruinţei. 

Sursă: 7sur7.be
Traducere: Ştefan Daniel Todor


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com


Băieţelului „transexual" de 6 ani trebuie să i se permită folosirea toaletei fetelor - a decis statul Colorado

| | | 0 comments


Mathis Coy

Denver, Colorado, 25 iunie 2013 (LifeSiteNews.com) – Curtea pentru Drepturile Civile din Colorado a decis că Mathis Coy, un băiat de 6 ani pe care părinții săi îl consideră transexual, a fost discriminat atunci când oficialii şcolii în care învaţă i-au interzis utilizarea toaletei fetelor.
 
În 2011, la începerea şcolii, familia și școala au căzut de acord ca băiatul să fie tratat ca o fată şi lăsat să folosescă baia fetelor. Cu toate acestea, după vacanţa de iarnă de anul trecut, școala a decis să-i interzică lui Coy utilizarea în continuarea a toaletei fetelor.

Motivul schimbării hotărârii școlii lui nu a fost făcut public.

În februarie, părinții băiatului au depus o plângere la Direcția Drepturilor Civile din Colorado prin intermediul Fundaţiei pentru Educaţia şi Apărarea Drepturilor Transexualilor.

La 18 iunie 2013 Curtea pentru Drepturile Civile din Colorado a decis că şcoala a dat naştere la o situaţie ostilă inutilă pentru Coy Mathis, a „creat un mediu plin de ură” iar drepturile lui au fost încălcate. 

Avocaţii copilului salută decizia instanţei considerându-o a fi un pas important pentru drepturile transexualilor.

„Această decizie trimite un mesaj clar şi răspicat că elevii transexuali nu trebuie să devină ţinta discriminării şi că ei trebuie trataţi în mod egal în şcoală”, afirmă directorul executiv al Fundaţiei pentru Educaţia şi Apărarea Drepturilor Transexualilor, Michael Silverman.

„Este o victorie pentru Coy şi un triumf al corectitudinii.”, a mai spus el.

Cu toate acestea, Matt Staver, fondator şi preşedinte al Counsel Liberty a spus că acest caz, precum și altele ca el, este o „bătaie de joc la adresa drepturilor civile". Grupul său a fost implicat în litigii similare, cum a fost de exemplu cel al angajatului unui magazin care a cerut unui client să părăsească camera de probă a femeilor.

Staver a adăugat: „Este o nebunie să reorganizezi societatea pentru a se potrivi gândirii dereglate a unei persoane."

„De asemenea, este iresponsabil pentru părinți să deruteze și mai mult acest copil, referindu-se la el ca la o fată. Biologic, acest copil este de sex masculin și nicio gândire subiectivă nu va schimba acestă realitate."

Mathis s-a născut ca triplet cu două surori și mai are un alt frate și o soră mai mică. Cei cinci sunt copiii lui Kathryn și Jeremy Mathis, un fost puşcaş marin.

Părinții lui Mathis spun că au descoperit o auto-identificare feminină a fiului lor în urma unui un incident în care el, la vârsta de 5  luni, a luat pătura roz a surorii lui.

Mai târziu, el a arătat o lipsă de interes faţă de jucării și articole de îmbrăcăminte tradițional masculine, preferând jucăriile și hainele surorilor sale.

La 18 luni, părinții lui Mathis spun el că el a fost identificat ca fată, cu mult înainte de a începe școala primară.

„Copiii sunt influenţaţi de mesajele părinților lor, chiar şi în timpul copilăriei", a explicat Dr. Michelle A. Cretella, vicepreședinte al Colegiului American de Pediatrie.

„Un copil care exprimă faptul că dorește a fi sau de fapt este de sex opus reflectă „confuzia" unui copil foarte mic ce reacționează la mesajele confuze ale părinţilor lui".

Mathis a fost diagnosticat cu „tulburare de identitate de gen", cu toate că Asociația Americană de Psihiatrie a eliminat acest diagnostic de pe lista tulburărilor.

Un psiholog din Toronto, Dr. Kenneth Zucker, spune că, în marea majoritate a cazurilor, terapia ameliorează psihopatologia și are ca rezultat acceptarea de către copil a sexului cu care s-a născut.

Dr. Zucker este psiholog-șef la Centrul pentru Toxicomanie şi Sănătate Mintală, unde a condus Clinica identităţii de gen a copilului și adolescentului din Toronto, Canada. El a tratat peste 500 de copii cu ceea ce a fost cunoscut anterior drept tulburare de identitate sexuală.

Dr. Cretella a declarat pentru LifeSiteNews că: „Decizia în cazul Mathis Coy a sacrificat știința și sănătatea copiilor pe altarul corectitudinii politice."

„Nimeni nu se naște transexual - acest lucru a fost stabilit de studiile pe gemeni."

De acord cu Cretella, American Psychological Association abordează problema identității de gen, spunând: „Mulți experți cred că factorii biologici, cum ar fi influenţele genetice şi nivelul prenatal al hormonilor, experiențele timpurii, și experiențele de mai târziu din adolescenţă sau maturitate, pot contribui la dezvoltarea identității de transexual."

Staver, de asemenea, a subliniat faptul că Universitatea Johns Hopkins a abandonat celebra, așa-numita, „chirurgie de schimbare de sex" atunci când nu a descoperit niciun rezultat benefic și a constatat că unele persoane au revenit la identitatea lor de gen de la naștere.

„Fondatorul programului, care a abandonat clinică, a avut dreptate atunci când a observat că nu faci liposucţie la o anorexică."

Staver a adăugat: "Nu te poţi preface că un anoxic este obez şi nici nu ar trebui să prezinţi un băiat drept o fată."

„Comisia pentru Drepturile Civile a emis un aviz absurd ce trebuie schimbat."


Prelucrare după LifeSiteNews

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com